A doua șansă?

Ce nu înțelegem noi...ființele astea inteligente cu ditai procesorul purtat pe umeri, este că "a doua șansă" e deseori o iluzie.
Lași pe mâine, aștepți până ești pregătit, crezi că să vină momentul potrivit, mai lași să treacă timpul, data viitoare o să faci mai bine și mai mult...și tot așa. Găsește-ți singur/ă modul în care îți cauți scuze ca să crezi că te mai întâlnești vreodată cu trecutul.
Ce vreau să spun? Că toate experiențele noastre sunt unice și irepetabile. Chiar dacă acum îți scormonești prin memorie argumente care să-mi contrazică teoria, chiar dacă vrei să îmi dai exemple din rutina ta zilnică plină de chestii repetitive, te rog să te uiți în oglindă și să-ți spui că tu ești mai bătrân/ă de fiecare dată când (ți se pare că) primești această a doua șansă iluzorie.
N-ai mâncat bine de dimineață? Lasă că recuperezi la prânz. Prânzul e prânz, n-are gust de omletă...decât dacă insiști tu să te înbuibi cu asta. Și pentru că vrei să-ți transformi prânzul în mic dejun ratezi ciorba aia bună de curcan. Dar...orice ai face nu se compară cu micul dejun servit în...pat (să zicem). Ai prins ideea?

Ce mi-a venit? Păi...am căzut și eu în capcana asta a timpului în care mă tot auto-consolam cu ideea că "data viitoare" sau "am să învăț din asta". Ok, sunt mai bogată cu o lecție (sau chiar 1000) și poate se ivesc cumva și dăți viitoare. Doar că eu...nu voi fi aceeași persoană. Voi fi un om mai bogat cu niște experiențe care acționează diferit. Ne întâlnim cu situații similare dar nu ne întâlnim cu fix aceleași situații. 
De asta încep să nu mai cred în a doua șansă. De asta încep să-mi doresc să trăiesc cât mai mult și cât mai bine clipa prezentă...pentru că habar n-am când și cum va fi data viitoare.
Poate și tu ești ca mine, perfecționist/ă , așteptând mereu momentul ideal ca să... (orice).
De cele mai multe ori ne e teamă. Să facem, să visăm, să gândim, să spunem, să fugim în lume, să riscăm...
Există ceva în tine care te protejează de dezamagiri și încearcă să-ți umple mintea cu amăgiri iluzorii despre a doua șansă. Cât de mult ești dispus/ă să pierzi așteptând așa ceva?

Ok, să nu înțelegi că te îndemn acum să trăiești instinctiv...să-ți urmezi primul impuls, să sari cu parașuta. Îmi plac lucrurile bine gândite și asta-i diecția pe care o recomand oricui.
Însă...dacă știi ce vrei, ce te reprezintă, ce îți place, ce îți dorești și ce ți se potrivește (da...cam multe, dar...cine-a zis că-i simplu?) îți recomand să nu aștepți momentul "potrivit". S-ar putea să nu mai vină.
Saaauuu...s-ar putea ca momentul să vină...dar tu să fii alt om și să nu-ți mai aducă ceea ce sperai.

Ne întoarcem la americănisme și-ți voi spune ce scrie pe frigiderul meu "better to do it and regret than not to do it and regret".

Tu...înțelegi ce vrei :) De fiecare dată vei înțelege mai mult, niciodată la fel :)

Scormoneli din minte

Da...
Ma chinui de ceva vreme sa adun idei si ganduri pentru ca ma simt... Ma simt plina de idei si ganduri, stiu ca le pot "dizolva" doar daca le...public. Am atatea sa spun, dar parca nici nu pot sa le ordonez.
Asa ca mi-a venit grozava idee sa pun doua dintre citatele mele preferate si sa le explic. Ca un exercitiu de scris. Poate deviez de la subiect si ajung sa-mi eliberez mintea de presiunea gandurilor.
Incepem da?

"if ifs and buts were candy and nuts we'd all have a merry christmas" asta e din aceeasi categorie cu "daca si cu parca se plimbau c-o barca ;daca nu era, parca se ineca".
Mie-mi plac lucrurile albe sau negre si n-are rost sa mai alerg dupa gri-ul, sau roz-ul care, spune lumea, ar fi minunate. Nu exista multi de "daca" pentru ca nu vreau sa existe multi de "parca".
Asadar nu am cum sa traiesc dupa "ce-ar fi fost daca" sau "parca s-au mai intamplat lucruri". Pur si simplu nu ma pot adapta si asta pentru ca nu vreau sa ma adaptez. Multi de nu?
Hai sa simplificam: NU pot sa ma DEFINESC, asta ar insemna ca sunt un patrat cu laturi si colturi si unde se incheie patratul ma sfarsesc si eu. Exclud atatea si atatea lucruri doar pentru ca as vrea sa existe o definitie pentru mine? Ma lipsesc infinitul gandirii pentru ca ceilalti cred in reguli absurde?
Am renuntat sa mai cred ca sunt asa sau pe dincolo. Sunt EU, altfel! Voi fi altfel pentru restul zilelor mele si nu pot decat sa ma iubesc si sa ma accept! "Daca" eram mai putin altfel "parca/poate" as fi fost mai mult normala. Dar NU sunt! (aici nu-ul e pozitiv)

Iar cel de-al doilea citat, al domnului Henry Ford : "Chiar daca crezi ca POTI, sau crezi ca NU poti , ai dreptate in ambele cazuri!"
Iubesc acest citat! Cred in el cu toata fiinta mea!
Din acest motiv inainte sa iau o decizie ma intreb daca POT sau nu pot cu adevarat sa mi-o respect. Raspunsul sta in noi, in mine, de cele mai multe ori am dreptate.
Luand in calcul acest citat nu voi da crezare niciodata zicalelor motivationale de genul "trebuie sa gandesti pozitiv..." . Trebuie sa CREZI in ceea ce gandesti! Oricat de pozitiva as fi nu voi putea niciodata realiza ceva pentru fara sa cred (pana la ultima molecula) in ceea ce fac, in ceea ce pot.

Este adevarat, viata e un lung sir de cautari si lectii... Insa cea mai importanta lectie a vieti ar trebui sa fie increderea in sine, iubirea de sine si respectul fata de propria persoana... Altfel...ne vom ridica dimineata din pat, traind viata pe care o vrea altcineva, mancand mancarea "sanatoasa", spunand "cuvintele potrivite" si luand "deciziile unanim acceptate".

Dar EU? Unde sunt EU?????