Din lumea mea...

Hotărâsem de vreo lună că vreau să-mi petrec ziua de naștere la munte, cu doar câțiva oameni dragi alături. Așa am vrut eu, ceva intim, ceva nou, ceva altfel. Ceva al meu.

Am ajuns vineri seara la cabana Bârcaciu. Cu bagaje, după două ore prin pădure, cam obosiți, dar veseli și puși pe “scandal”.

La miezul nopții, primele sms-uri și mai apoi telefoane: ” ești bine?trăiești?spune-mi că nu ai fost acolo!” Nu înțelegeam de ce prietenii mei în loc să-mi ureze diverse, mă tot întreabă unde sunt și dacă traiesc. N-am aflat decât că a fost un accident ”la un concert” și că toți se bucurau că n-am fost și eu acolo.

”aiurea, eu nu merg la concerte în cluburi, doar mă știți” le spuneam.

Când am aflat mai multe…am intrat în panică. E grav! E serios! Mulți morți, mulți răniți. Rockeri. Concert rock.

Vrei, nu vrei, e o lume mică, avem aceleași preferințe de muzică, de baruri, de oameni. Dacă tu cunoști pe cineva, sau cineva apropiat ție cunoaște pe altcineva, sau chiar și dacă ai fost norocos și nimeni drag sau cunoscut n-a fost atunci, acolo, accidentul TOT s-a întâmplat.

Am deschis Facebook. Un Facebook negru, plin de poze macabre, plin de articole șocante. Certuri, acuze, afirmații, delcarații. Oameni indignați, oameni speriați, oameni îndurerați. Controverse, blamări, scandal, scandal, scandal.

Dumnezeul vostru, al celor religioși ar trebui să fie iubire, toleranță, înțelegere și bunătate. Dumnezeul meu – știința – e rațional, logic, real, statistic.

ORICUM ai lua-o, adevărul e că au murit OAMENI! Oameni care au aparținut familiilor lor, iubiților și iubitelor, prietenilor și cunoștințelor.

Să nu ți se străngă stomacul ci sa cauți să le pui etichetă: sataniști, rockeri, rebeli, nonconformiști sau orice altceva, în afară de OAMENI, e GREȘIT!

Să nu te poți pune în papucii celor ce acum își plâng pierderea e firesc. Dacă n-ai pierdut pe cineva drag, n-ai cum să cunoști senzația. DAR poți încerca. Imaginează-ți că ești tu: mama, iubita, prietena unuia dintre cei pierduți sau accidentați. Ce-ai face? Ai da vina pe rock, pe religie, pe Halloween, pe club? Cred că nu. Cred că ai fi ACOLO, ai plânge și ai spera.

Fac parte din lumea asta. Cei mai mulți prieteni de-ai mei pot fi etichetați așa: rockeri. Mulți merg la concerte, mulți sunt atei, mulți sunt non-conformiști. Ce contează? Lumea se împarte în tabere, prieteniile se rup, convingerile ne separă, avem libertatea completă de a alege modul de viață pe care vrem să-l ducem. Dar suntem OAMENI. Asta avem în comun.

Ce m-ar face să merit să-mi pierd viața? Muzica pe care o ascult? Barurile în care îmi întâlnesc prietenii sau religia pe care n-o am?

Ce v-ar convinge să spuneți că am meritat să mor? Dumnezeul plin de iubire, faptul că vouă nu v-a murit nimeni sau poate faptul că ați sărbătorit Halloween într-un alt club și că v-ați costumat în iepuraș și nu în vrăjitoare?

Vă spun eu: nimic. Nimic nu mai contează atunci când o viață se pierde. Nimic n-o înlocuiește. Niciodată.

Dar, poate, dacă ne-am deschide mințile și sufletele am putea să oferim viitorului o șansă în plus. Cluburi mai sigure, pericole mai puține, legi mai dure, condiții respectate. Și nu în ultimul rând RESPECT celor ce acum își plâng pierduții.