Cred că sunt pe cale să devin cel mai pragmatic om pe care-l cunosc. Mint. N-am cum, îs poetă undeva acolo - în suflet. Suflet zic, știind clar că avem cu toții un suflet creț-creț în prelungirea coloanei vertebrale. Și că sufletul e acolo de milioane și milioane de ani perfecționându-se continuu.
Până azi.
Azi e totul complex. Azi simțim energii și trăim coincidențe și mirosim situații sau avem frici iraționale.
Azi mă bântuie milioane de soluții despre ce vrea femeia versus ce vrea bărbatul și cum simte bărbatul versus cum simte femeia. Toți suntem filozofi, toți suntem și puțin poeți. Ne parfumăm cu gânduri pe care le emanăm doar parțial și, dacă cineva e suficient de deștept încât să se prindă...vai, suntem suflete pereche.
Hai să vă povestesc niște ironii constatate personal:
Oamenii sunt în general deștepți și intuitivi - arată-le un tipar de comportament și încet-încet vor ști să îl recunoască. E ca un joc de puzzle. Nu, nu e niciun miracol la mijloc, nu îți citește gândurile și nu e piesa ta lipsă dintr-un puzzle.
Suntem printre singurele specii care fac sex datorită plăcerii resimţite şi...(ghinion) ne aflăm "în perioada de împerechere" cam...toată viaţa.
Mie mi se pare foarte ironică treaba asta. Atât de ironică încât pare a fi pusă la cale de către cineva machiavelic. De ce?
Păi ia să vedem: fiinţe umane, dotate cu inteligenţă şi conştiinţă. Creiere dezvoltate. Şi...gluma sorţii: ai cel mai dezvoltat creier al speciei tale dar trebuie să îţi gestionezi propria perioadă de "călduri". Care durează...şi durează...(vorba reclamei).
Şi...în toată tevatura asta perpetuă de împerechere (ca efect genetic de perpetuare a speciei), suntem obligaţi să gestionăm emoţii. Şi să le interpretăm.
Aici începe haosul. Pentru că habar n-avem să ne gestionăm şi să ne interpretăm emoţiile. Dar, în încercarea noastră de a face asta...suntem dispuşi să acceptăm aproape orice explicaticatie favorabilă nouă. Sau, favorabilă situaţiei în care ne aflăm.
Şi am creat nenumărate posibilităţi. De la reîncarnare şi până la suflete pereche. Totul pentru a ne explică de ce funcţionăm cum funcţionăm, sau pentru a ne scuza mijloacele. Scopul final fiind...acelaşi: împerecherea. Perpetuarea speciei.
Cu scopul n-ai cum să te pui. Este scris în codul tău genetic. De asta ai apărut pe pământ. Desigur, intervine personalitatea. Unii se răzvrătesc şi decid că nu, sunt împotriva curentului. Ei au apărut egoist pentru a exista. Daaaar...sunt sclavii plăcerilor. Şi se joacă alba-neagra cu evoluţia, păcălind natura şi fizica şi chimia.
În fine, închei cu ironiile constatate de mine şi mai vreau să spun ceva. Habar n-am dacă are legătură cu subiectul, dar, din moment ce m-a pocnit ideea, trebuie menţionat.
Problemele mele, ale tale, ale lui şi/sau ale ei rămân personale. Şi...fac parte din joc. Din jocul acesta de-a viaţa.
Nimănui nu-i pasă (cu adevărat) care sunt problemele tale. Le va lua în calcul DOAR dacă interacţionează într-un fel sau altul cu jocul lui/ei. Chiar şi atunci însă, nu le va putea aprecia la intensitatea la care le apreciezi tu. Evoluţia (sau involuţia) ta e o treabă de care doar tu te ocupi.
E drept, poţi să ai tone de prieteni cu care să vorbeşti şi cărora a te confesezi, asta e de folos. Te ajută dar, până la urmă, eşti unicul responsabil.
Aşadar...putem să ne jucăm de-a inventatul soluţiilor. Unele sunt chiar utile. Utile în sensul de ghidaj. Însă nu există reţeta magică. Nici înspre a evolua, nici înspre a soluţiona probleme, nici înspre a ne gestiona propriile trăiri.
Există o singură opţiune, pe care nici măcar nu o controlăm: aceea de a lasă timpul să îşi facă datoria.
4 comentarii:
Ca sa parafrazez un film: uneori cand castigi defapt pierzi alteori cand pierzi defapt castigi, si se mai intimpla uneori cand castigi chiar sa castigi...
Cum tot vorbeai de joc... se pare ca partea cea mai dificila si ascunsa este in a intelege ce poti castiga si daca chiar este un castig... sau sa accepti ca si daca pierzi defapt poate ai de castigat ceva... Tu fiind aparent grozava la strategii oare ce inseamna pentru tine a castiga? Eu am vazut divortul tau ca un castig pentru tine in special... tu insa il deplorai ca pe o pierdere a inocentei tale!
r
Radu, de ce tii neaparat sa mentionezi divortul meu? Ce relevanta are azi?
Incerci sa afli daca mai am emotii (de orice fel) vis a vis de experienta respectiva?
Da, mi-am pierdut inocenta :) m-am castigat pe mine.
A castiga e relativ. a pierde la fel.
parerea mea.
nu sunt grozava la strategii
insir ce-mi trece prin minte si daca iese, bine, daca nu, la fel :)
incepem sa ne intelegem? :))
'vina mea', recunosc, incercam sa 'sondez' ce emotii mai ai, legat de acea experienta.. ma bucura ca te-ai castigat pe tine, cum poate e singurul fel OK in care inocentza merita cu adevarat pierduta!
Sa ai un 8 martie cu multe flori frumoase in jurul tau Chris! :)
R.
Multumesc Radu :)
am inteles ca sondai terenul :) dar te asigur ca nu mai exista emotii puternice legate de ...subiect.
Emotii vor exista intotdeauna - mai mult amintiri. Pentru ca experienta respectiva face parte din trecutul meu.
Dar nu mai au putere emotiile respective sa imi afecteze prezentul si nici viitorul. Pot servi doar ca punct de reper, asa cum toti invatam din greseli (optimist vorbind)
Trimiteți un comentariu