vineri, 25 aprilie 2014

Fericirea din filme

Am rămas uimită de curând de aspirațiile unei tinere...domnișoare. Material bun, aparent educată, om de știință în devenire, cu principii sănătoase și o personalitate...în construcție.
Ok, să zicem că înțeleg poezia, nevoia omului de a crede în metafore și povești cu happy end. Dar să devii fanul unei povești superficiale, fără să îți pui nicio altă întrebare? Admirația tinerei din povestea mea este dăruită unor personaje...cel puțin superficiale. De ce? Pentru că personajele în cauză își etalează o fericire desprinsă din filme: un el, o ea, se întâlnesc, se îndrăgostesc, puf, apare și rodul iubirii (mult prea devreme în peisaj), se impune o căsătorie (că așa-i frumos) iar restul...este o pledoarie aproape agresivă a proaspetei soții care nu se mai satură să hrănească opinia publică cu ode aduse propriei vieți.
Am înțeles și că atunci când ești fericit te mănâncă în dos să scrijelești toți copacii cu inimioare și inițiale. Însă, eu personal, am dubii atunci când propaganda devine ostentativă.
Nu-mi doresc să argumentez statistic fericirea, să torn lămâie peste șcenele siropoase din viețile oamenilor cunoscuți și nici nu sunt o femeie acră. Însă, dacă viața m-a învățat ceva până acum, a fost că fericirea nu e aia din filme.
Mi-am hrănit orgoliul cu poezie atât de mult timp încât am ajuns să-l transform într-un anorexic veritabil. Dar, se pare că oamenii uită repede când vine vorba despre clișee. E la fel ca-n povestea cu " De ce crezi în Dumnezeu?", " Pentru că mi-a împlinit toate dorințele". Atâta timp cât te poți transpune chiar și o secundă în imaginea feerica care-ți este prezentată, atâta timp cât îți este alimentată dorința aprigă de-a crede în fericire necondiționată, alegi să nu vezi dincolo de aparențe.
Iar eu, dumnezeul scepticismului, nu mai cred în "pur și simplu". Caut dincolo de zâmbetele photoshopate și dincolo de acest final apoteotic "au trăit fericiți până la adânci bătrâneți".
În mod normal nu-mi pasă și rămân indiferentă trendului actual. Însă am încercat cumva să sprinjin această tânără speranță înspre a-și forma propriile opinii. M-am săturat până peste cap de prejudecățiile societății referitoare la relații, căsnicii și plozi. Căutând fericirea din filme ajungem să ne căsătorim doar pentru că toți ceilalți prieteni au deja un partener, ajungem să facem copii doar pentru că "am ajuns la vârsta la care trebuie" și apoi ajungem să capitulăm în fața monotoniei ducând o existență banală, pentru că, nu-i așa, dupa relație, nuntă, copii...ce-ar mai fi de făcut?
Nu vreau să dezbat acum stereotipurile societății privind familia și nici să creez impresia cum că aș fi impotrivă.
Mă doboară pur și simplu ideea ca următoarele generații de psihopați vor fi generate de goana asta după himere. Că, până să ajungă să fie dezamăgiți..oamenii HABAR nu au CE anume își doresc de la viață.

N-o să încerc nici să vă conving că fericirea poate să vină dintr-o ceașcă bună de cafea, o baie fierbinte sau un cer senin. A nu se confunda starea de confort psihic/fizic cu starea de bine la care ajungem atunci când suntem confortabili cu CEEA ce suntem.

Și, uite-mă cum ajung încet-încet să conștientizez că normalul sau gri-ul acela de mijloc (nici alb și nici negru) care mă intrigă de ani buni nu se supune niciunei reguli. Cu cât vom învăța ca nu originalitatea sau clișeele ne poziționează/reprezintă, cu atât ne vom putea construi propriile fericiri.

Încep să uit senzația aceea de compromis din stomac. Încep să uit disconfortul provocat de lucrurile care trebuie făcute pentru că trebuie și nu pentru că le simți.
Încep să mă obișnuiesc cu faptul ca viitorul este imprevizibil și că voi ști ce trebuie să fac în momentul în care o voi face.
Și aș vrea să pot deschide mințile din jurul meu...

6 comentarii:

Anonim spunea...

Oh wow ai inceput sa imbatranesti...! sau sa cresti cu adevarat...! probabil ambele.

Din pacate nu poti lua nimanui iluziile sau al 'emancipa' de ele, mai mult, este mai realizabil sa le stimulezi si sa le 'exploatezi'... nu asta fac oare 99% din mass-media si marketing?

Oare cate cupluri nu au fugit de acasa impreuna numai ca sa afle ca nu pot trai impreuna!... Oricum pentru o parte din mintea mea ramane inca tentant... In acelasi timp nici cuplurile 'munitoresti' in cinismul lor, cele care pun ban peste ban si se orienteaza cu cine sa fie ca sa ajunga mai sus, nu m-au incantat niciodata - genul celor din marketing - media ! Poate interesant este ca si aceste cupluri cinice inca pretind ca au iluzii cand se 'imprietenesc'... oh mi-am gasit jumatatea sigur!..

Cand treci si de 'narcisim' si ajungi la 'hedonism' suna-ma! haha

Greta spunea...

Te citesc demult, dar niciodată nu am mai avut atât de acut senzaţia că toate gândurile, ideile şi principiile mele s-au transpus în mintea şi scrisul tău.

DA: şi eu sunt de părere că fericirea afişată mult prea ostentativ şi frecvent pe garduri nu e atât de autentică pe cât ar vrea să pară.

DA: şi eu cred că fericirea poate sta şi într-o cafea bună, şi în muzica lui Beethoven, şi într-o dimineaţă cu soare, şi într-un tort de bezea, şi într-un pahar de vin, şi în cărţile Agathei Christie, iar exemplele pot continua.

Am citit şi recitit textul tău şi de fiecare dată mi-a plăcut mai mult :)

Sabbra spunea...

multumesc Greta :)
Fericirea sta in ce vrem noi sa stea :)
sper sa o gasim cat mai des :)

Anonim spunea...

Evident Greta n-are nevoie de un barbat... ci de o pastorala.. poate are si ea vreun pet pe sofa ca stapana blogului... un pet in care sa-si puna 'fericirea' ..sau altfel spus la femei ipocirzia creaza prietenii si expresii gen 'fericirea sta in ce vrem noi sa stea'... nice one - numai in Bucuresti se scrie asa 'bine'... nu m-ar mira sa fie sloganul Elenei - deci poti face si un ban!

Sabbra spunea...

Greta, ignora comentariul anonimului :) Voi incepe in curand sa ii cenzurez comentariile, dar deocamdata mi-e mila sa i le sterg :))

Sabbra spunea...

P.S. Anonimule...te rog sa nu-mi mai comentezi sau citesti blogul :) Consider-o o favoare benefica atat tie cat si mie Ș)