Narcisism

Nu stiu ce e mai bine, sa te iubesti mai mult pe tine sau sa-i iubesti mai mult pe ceilalti? Imi veti spune ca undeva la mijloc e rezolvarea impaciuitoare de suflete. Dar eu ma incapatanez sa cred ca ori e alba, ori e neagra si ca ori ne iubim sinele din oglinda ori il ignoram.
Nu putem sa ne juca de-a viata cu cei necunoscuti daca si sinele e o enigma. Asta-i lectia cea mai importanta pe care (din pacate) n-o invatam decat dupa niste ani carati in spinare. Da, veti intalni multi adolescenti tembeli (rebeli) care isi auto-declara personalitatea ucigator de sclipitoare. Eram si eu pe-acolo. La 15, la 16, la 17, la 18, la 19 (si inca cum), la 20, 21, la 22 si la 23 nu stiam nici cum ma cheama. Apoi cand m-a interesat cu adevarat sa aflu cine sunt, NU cum ma vad ceilalti (pentru ca asta-i alta poveste, iar noi prin ochii celorlalti vom fi mereu altcineva), am reusit sa ma uit in oglinda si sa imi raspund (intaia oara in viata) sincer.
Cu un ochi critic, extrem de critic, o atentie la detalii incredibil de apriga, aveam clar doar doua optiuni (din gama alb sau negru): sa ma urasc (si-ar fi fost vai de mine) sau sa ma iubesc (mai rau).
De m-as fi urat, posibil ca jocul n-ar fi durat prea mult, dar pentru ca am decis ca ma iubesc...sunt in permanenta competitie cu sinele. Pentru ca eu am cele mai mari pretentii din partea celor dragi. Tough love my friends!
Iar, cu omul ce decizi ca-l iubesti (e o decizie credeti-ma) ce-ti doresti altceva decat sa-l devorezi si sa-i cunosti pana si faramele invizibile?
N-o sa va insir aici calitati, defecte, calificative, aprecieri sau pareri menite sa vi le imbunatateasca pe ale voastre. Relatia mea cu mine e una privata :) Esentialul e ca am reusit sa stiu exact ce pot si concret ce nu pot. Nu-mi vor spune oameni noi ceva ce eu nu stiu despre mine si am invatat sa-mi folosesc perfect fraiele.
Nici macar nu conteaza daca narcisismul meu e un lucru pozitiv, negativ, inutil, este cu totul si cu totul irelevant pentru ceilalti. E mai greu de ajuns in subconstientul meu (pentru voi, ceilalti) acum ca stiu "cate parale valorez", insa cam atat in ceea ce va priveste.
Pot insa sa va spun ca exista momente in care e vital sa existe iubire si cunoastere de sine. Pornind de la simplul fapt ca nu cautam sa ne identificam/cameleonizam cu nimeni, ca nu cautam acceptarea persoanelor nepotrivite si ca (in cazul in care) e mai benefica o dependenta de sine decat de cineva-ul care poate disparea oricand.
Sunt lucruri simple, descrise in cuvinte multe, insa promit o corectitudine maxima la orice fel de interactiune umana.
In cazul in care suntem oameni corecti, desigur.



P.S.Despre corectitudine...vorbim cu alta ocazie da?