Secrete

Fiecare om are secrete... Fiecare om pastreaza cel putin un secret fata de restul lumii.
Daca as fi diplomata as spune "povestea lui", doar ca nu e chiar asa. Povestile fiecaruia dintre noi mai ies la iveala insa aceste secrete nu sunt dezvaluite nici macar in oglinda in fata ta.
Secretul este relevant pentru purtator si de cele mai multe ori e bine ca salasuieste ascuns, adanc in constiinta.
Cunosc oameni in fiecare zi, alte dati abia asteptam sa-i descos sa le aflu povestea... Acum insa prefer sa n-o stiu, sa n-o aud. Alta data eram mai calda, mai cu bratele deschise gata sa ascult, sa tainuiesc povesti si secrete. Acum incerc sa ma feresc de asemenea experiente.
Vad oameni peste tot in jurul meu si din proasta obisnuinta ma intreb "oare ce ascunde?" apoi imi dau seama ca n-as schimba nimic sa stiu.
De aici deduc ca noi, oamenii, n-o sa fim niciodata cu adevarat sinceri. Nu pentru ca alegem sa tainuim in sufletele noastre cuvinte nespuse. Ci pentru ca uneori refuzam o confruntare chiar cu propria fiinta...
Cati dintre voi se uita seara, sau dimineata in oglinda si isi spune adevarul? Aveti curajul sa va marturisiti frustrarile? Egoismul? Frumusetea sau uratenia? Poti sa spui : asta sunt eu!? Fara sa-ti gasesti o scuza? Fara sa construiesti intuitiv motive si circumstante atenuante pentru ceea ce de altfel e purul adevar?
Mi se intampla de multe ori sa imi spun "de astazi inainte... o sa spun verde in fata, n-o sa-mi musc limba, n-o sa-mi inghit cuvintele" Apoi uit, sau mai rau: fac concesii.
Evident ca le am si eu pe ale mele, multe - putine, habar n-am. Sunt ale mele, nu ma fac nici mai bogata, nici mai saraca.
Alta data numeam aceste secrete "bagaj emotional" si-am insirat un intreg articolul despre cutii si valize cu sentimente. Eh, nu e tocmai corect sa le confund.
Nu pledez contra acestor secrete! Nu incerc sa le caut o scuza si nici nu le aduc acuze... Fac parte din noi...ne formeaza, ne apasa, ne dor sau ne bucura.

Ar fi linistitor ca din cand in cand sa fim capabili sa avem un momen de sinceritate propriu. Sa ne privim prin ceilalti ochi, sa ne judecam prin ceilalti ochi. Nu sfatuiesc momente de confesiune pentru ca uneori sinceritatea n-aduce nimic bun. Am zis-o si pe asta :) Asa e - prea mult adevar doare (uneori!).
Te ajuta sa fii un om mai bun daca iti admiti si bunele si relele :)