Calutii din Fierbinti

Am preluat acest articol de pe Facebook dar va rog sa-i acordati putina atentie. Poate putem ajuta impreuna.

"21 noiembrie 2010
Astazi i-am vizitat pe calutii din Fierbinti: http://www.realitatea.net/zeci-de-cai-de-rasa-pura-au-fost-lasati-sa-moara-de-foame_771003.html

Am gasit alaturi de ei un mic grup de oameni, angajati si voluntari ai Primariei Fierbinti, un reprezentant al Politiei Animalelor, precum si simpli oameni ajunsi acolo in urma apelului mediatic lansat pentru acesti cai, toti aflati acolo doar ca sa ajute.
Datorita donatiilor de hrana aduse saptamana trecute de Fundatia Paco, de persoane particulare si alte organizatii, calutii au de mancare pentru urmatoarele zile.
Insa situatia lor este departe de a fi rezolvata. Ei au nevoie de hrana zilnica, timp de 6 luni sau cat vor sta in grija Primariei Fierbinti. Au nevoie de ingrijire medicala, de curatenie, de asternuturi, de ingrijitori permanenti.

Sunt niste caluti superbi, insa ingrozitor de abuzati... pe care ii asteapta luni cumplite de iarna si un viitor incert.

Va rog sa nu-i uitati, nu vor putea supravietui fara noi in urmatoarele 6 luni. Costul ingrijirii lor lunare este de aproape 2800 de euro lunar si cuprinde:
- hrana baloti furaje: 1 balot/zi/cal * 30 cai = 900 baloti lunar
- hrana boabe (porumb, ovaz etc): 1 galeata/cal/zi * 5 galet/sac = 180 saci/luna
- ingrijitori permanenti: 600 ron/ luna
- asternuturi de paie: 50 baloti pe saptamina = 200 baloti /luna.

Cu toata bunavointa, autoritatile locale din Fierbinti nu au cum sa suporte costul ingrijirii acestor cai. Este nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a scoatele la liman victimele acestui caz de cruzime si neglijenta!

Astfel ca va rog, dragi prieteni, ajutati-i in continuare pe calutii din Fierbinti! Nu-i uitati, ci ramaneti alaturi de ei in aceste 6 luni, ajutati-i sa supravietuiasca, donand in continuare, lunar, un ban pentru ei. 10 ron, 50 ron, oricat puteti!

Pentru donatii si orice forma de ajutor:

FUNDATIA PACO

cont lei IBAN BRD Agentia Carol : RO40BRDE441SV80881324410

Cod Unic de Inregistrare : 9378400

Sos Petricani, nr 11A, Pepiniera Toboc

http://adapostcaluti.wordpress.com/promovare/

(cont in Euro si Paypal in curand)"

In ordine cronologica

Am primit din partea Liei o leapsa dragalasa care m-a urnit din tacerea-mi si mi-au rulat mental diapozitive cu amintiri cele mai cele dupa cum urmeaza:

Primele chestii pe care mi le amintesc incep pe la 3 ani; tortul de ziua mea, nasul meu fotograf, mama care-mi spunea sa pun degetul pe tort si tata care ma invata sa numar...

Din ce nu-mi amintesc au fost experientele cu tutunul lui taica-mio, joaca de frizerul sau tentativa de-a o sufoca pe sora-mea :)

De pe la 4 - 5 ani (culmea) nu-mi amintesc mare lucru...o cazatura in paraul de langa casa bunicii - eu purtand vreo 5 paltoane - o alta cazatura de pe cal :) si cred ca...prima pereche de schiuri de lemn :))

Pe la 6 - 7 ani eram deprimata...M-am mutat cu ai mei la oras, nu mai eram cu bunica, nu-mi placea deloc si colac peste toate a trebuit sa incep si clasa intai...Partea buna a fost ca odata cu inceperea scolii m-am apucat si de inot.

In rest primii patru ani de scoala au trecut repede si multe sechele pentru mine deoarece mi se parea totul ca un vis urat...uniforme, bastonase, teme de casa multe, putine zile de vacanta, teme de vacanta...copchii tembeli...bleah!

La 11-12 ani eram deja o semi-adolescenta, clasa a -5- a, am renuntat la inot pentru ca devenise o povara oarecum si nu vroiam sa fiu sportiv de performanta. M-as fi apucat de handbal dar aveam mainile cam mici si oricum capitanul echipei baietilor era deja indragostit de mine :)

Pe la 14 ani am intrat in era antisociala/roacherita/poeta neinteleasa... Primul sarut, primul baiat de care m-am indragostit (si m-a tinut un an de zile amorul acesta). Scriam poezii, scriam povestiri, scriam in jurnal, scriam de fapt peste tot chiar si pe bancile scolii sau pe peretii blocului...

La 16 ani la fel de neagra si rebela am intrat in prima relatie adevarata din viata mea. O numesc asa pentru ca a durat 2 ani si jumatate si pentru ca din toate lucrurile care-au mers prost (si cand spun toate nu ma zgarcesc) am reusit sa invat cate ceva...

La 18 ani eram deja plictisita de Baia Mare si ma vroiam in cel mai opus colt de lume...

La 19 ani am "emigrat" in Bucuresti cu dor de "faculta". Mi-am facut loc cu coatele intr-o gasca misto de oameni si-am zis ca-i mai bine sa incerc sa ma intretin singura mai intai si sa dau la faculta mai apoi :)

Tot la 19 ani am intrat in cea de-a doua relatie serioasa din viata mea. Apoi am renuntat la cerceii din sprancene si la tricourile black-metal :P . Le am inca in sifonier nu intrati in panica.

Pe la 21 - 22 de ani ma comportam si credeam ca sunt mult mai in varsta :) Focus pe cariera si pe femeia de casa care incercam sa fiu. Uitasem cati ani am.

Mi-am amintit la 23...insa fiind un om al extremelor...am cam dat cu nasu-n zid.

Totusi am reusit sa-mi trag invataturile de minte datului cu nasu-n zid, sa ma iubesc in cotinuare si sa-mi placa sa traiesc.

La 24 de ani l-am cunoscut pe el . N-am avut nici un fel de revelatie, ne-am vazut, ne-am placut si nimic n-a mai contat. Asta e povestea mea de dragoste...

Cumva restul intamplarilor s-au asezat, eu am inceput sa fiu mai eu, viata mai viata.

La 25 m-am/ne-am casatorit. Eu care radeam de casnicie, o boicotam chiar. Nu pledez nici acum in favoarea-i insa a mea (casnicia) e exceptia!

In sfarsit...la 26 de ani (de curand impliniti) dorm mai mult, vorbesc mai putin, scriu mai putin. Nu am mari planuri de cariera desi stiu ca in curand o sa-mi fac (trebuie doar sa-mi gasesc jobul) . Am cativa prieteni buni si alte cateva sute de cunostinte. Am un barbat al meu si sunt foarte-foarte multumita de cum stau lucrurile in acest moment fara sa vreau sa schimb sau sa adaug nimic.

Ah si inca ceva :nu ma simt deloc de 26 de ani, merg pe 17 :P

La 26

''my late 20's":

Nu mai sunt la fel de stresata ca la 25.

Nu mai sunt la fel de blonda ca la 25.

Am mai mult timp liber insa sunt mai lenesa ca niciodata.

Sunt ''om mare'' si am decis sa nu-mi respect promisiunea de a-mi serba descrescator anii.

La 26 de ani parca nu mai sunt atat de sigura de cuvintele mele dar nici nu mai petrec atat de mult timp incercand sa le gasesc pe cele corecte.

Nu imi e teama de viitor ci-l astept cu vesnica speranta de mai bine.

La 26 am inceput sa ma gandesc la 27.

Dorm mai mult, iubesc mai mult, traiesc mai lent, apreciez prietenii adevarati, sunt nitel mai pragmatica usor mai plictisita dar toate aceste stari care vin sau pleaca ma ajuta sa-mi definesc putin cate putin eu-ul din piese de puzzle.

Ceea ce va doresc si voua!