Nu mai sunt atenta la mine printre oameni.
Nu mai am rabdare.
Nu mai am cuvinte si nici ganduri.
Toate-mi incep cu nu. Unele au totusi iz pozitiv: nu vreau sa ma prabusesc intr-o lume a blazarii ; nu vreau sa sfarsesc intr-o captiva intr-un loc pe care-l (ce?!?! - nu gasesc cuvantul)... compatimesc (asta era!).O vreme m-am pacalit ca e vorba de astenia de primavara. Apoi mi-am spus ca ma dor toate zilele ploioase. Apoi ca nu mai respir din cauza prafului si-a mizeriei...
Apoi m-am izolat in raiul meu personal, cel de acasa. De fapt pentru acele cateva ore rezist si traiesc. Acasa si El. Caminul in care deocamdata nu va las nici macar sa trageti cu ochiul. Nu va mai spun nimic de noi-ul perfect. Sunt a naibii de egoista.
Ei bine, in afara de acele cateva ore...totul imi pare fad.
N-am chef de nimic. Mi-am pierdut cheful... Il vreau inapoi!
Ma entuziasmau zilele frumoase cu soare, animalele din parc, copii care merg de-a busilea, pataniile amicilor si-ale prietenilor...
Aveam pofta de ascensiune carieristica, ma dovedea setea de cunoatere, evolutia umana...
O fi normal sa ma scufund in lene si indiferenta? O fi normal sa nu gasesc nici macar o emotie in creieru-mi?
Alta data imi vorbeam in gand atat de mult incat nu prisoseam sa astern cuvinte peste cuvinte, cugetari si filosofari. Azi mi-e lene sa ma aud gandind si ma bucura linistea absurda.
Si NU sunt deprimata! Nu sunt trista, nu sunt ranita, nu sunt nimic. Asta e! Nu sunt nimic!
Mi-e lehamite sa va spun orice. As vrea sa va postestesc intamplari si aventuri pentru ca mai apoi sa le recitesc si sa ma amuze insa n-am CE! Pentru ca sunt imuna :)
Ma uit la South Park seara si imi place tare mult serialul asta. Am inceput sa le memorez replicile. Mai nou nu pot sa nu gasesc ceva de ironizat in tot ceea ce misca...
Ma gandeam sa incep sa ies mai des, sa ma vad pe rand cu toti prietenii (putini si asa) pe care i-am cam neglijat in ultima vreme...
Dar mi-e ca i-as plictisi teribil...Ce sa va spun? Ca n-am chef de nimic? Ca orice ga
nd e un efort pentru mintea mea lenesa?Mda... cam asta aveam de spus. Profund nu?
Postări
5 comentarii:
La intrebarea ta, iti raspund ca e normal sa te afunzi in lene si indiferenta! Am si eu astfel de momente, cand nu am chef de nimic si de nimeni,cand sunt plictisita si imi spun tot timpul ca nu fac decat acelasi lucru in fiecare zi.Si sunt cam dese starile astea in ultimul timp... De duminica insa am reusit sa ies in fiecare seara in oras,la Sibiu e Festivalul de Teatru, si sunt tot felul de spectacole interesante. Desi cele mai multe dintre ele sunt tot la ore tarzii, ma sacrific. O fac pentru mine,pentru sufletul meu, pentru a iesi din rutina asta de toate zilele!Faceti o vizita la Sibiu cand mai aveti ocazia,am citit ca ti-a placut mult. Te pup.
Era o data in vremuri de mult apuse un imparat. Imparatul si-a dorit intr-o buna zi un inel cu o piatra care sa aiba pe ea gravat un text care atunci cand e fericit sa il intristeze, iar cand e trist sa il bucure. Long sotry short, dupa multe capete cazute, un intelept a gravat urmatoarele: "si asta va trece !". Si capul i-a ramas pe umeri.
Dor de tine !
@Liana am merge cu drag la Sibiu daca ne-ar permite timpul :)
Si cand vom merge tare mi-ar placea sa iesim la o cafea :)
@Sonia - astea sunt clar cuvintele unui om abia intors din concediu :P (spuse ea cu invidie in gand).Oricum cand ai dreptate...AI!
Nu te contrazic, numa ca si io le-am folosit in concediu, dar mie nu mi'au facut bine :)))))). Tie ti'ar fi de folos cu siguranta :)))
Pup, oricum inteleg fiecare cuvant din ce spui tu, nu ca simt acum ci ca nu e nimeni care sa nu fi simtit asa.
Stiu cum e cu timpul... Dar daca treceti prin Sibiu, tare mi-ar placea si mie sa va ducem la ''cafeaua aia'' intr-un loc tare dragut!
Oricum, invitatia ramane deschisa!
Te pup! Weekend fain!
Trimiteți un comentariu