De fatada

M-am oprit zilele trecute prin centrul Bucurestiului la Fru-Fru sa iau masa de pranz. Aveam pofta de paste si "as a quick option" sunt cam cei mai la indemana.

Nu eram in criza de timp insa niciodata n-ai prea mult timp.

Pentru ca e un spatiu mic, majoritatea clientilor isi iau pranzul la pachet, insa exista si cei care iau masa in spatiul amenajat.

Langa mine s-a asezat o domnisoara careia i-au luat 40 de minute sa consume o supa crema de dovlecel.

Ne-am asezat cam in acelasi timp la masa, eu imi respectam ritualul de curatat pe maini, asezat tacticos cutia cu paste, desertul, mi-am cautat cartea prin geanta, am scos tacamurile din punga sigilata, am condimentat bolognesele, si m-am apucat de mancat cu un ochi in carte.

Legea bunului simt de mancat in public spune sa fim cat mai politicosi, nu-i asa? Imi era destul de foame si incercam sa ma incadrez in pauza de pranz (adica sa n-o lungesc) si nici sa nu mananc medieval indesand bucate-n gura de parca-ar urma razboiul.

Domnisoara de lanaga mine a intrecut orice lege de bun simt si cred ca in pauzele dintre lingurile de ciorba privea in jur cu sete catre o apreciere a bunei reguli de ingurgitare. Daca ar fi mancat ciorba cu betisoarele chinezesti pesemne c-ar fi terminat mai repede...

Nu m-am putut abtine sa nu ma intreb de ce unii oameni traiesc atat de mult de fatada? De la un lucru atat de mic, da, am ajuns sa-mi pun intrebari atat de mari.

Petreci 40 de minute sorbind tacticos dintr-o ciorba de 200 de grame? Ori nu iti place (dar ma indoiesc din moment ce-ai achizitionat-o si o consumi in totalitate) ori ai timp de pierdut , ori vrei sa transmiti ca esti singurul pamantean care mananca conform regulilor sanatatii :)

In aceeasi categorie "de fatada" i-as baga si pe cei ce-si petrec serile in fata computerului la birou incercand sa "dea bine in fata sefului".

Cele 8 ore de munca n-au fost inventate peste noapte si se bazeaza probabil pe niste studii de buna functionare a omului in colectiv. E adevarat ca uneori suntem mai zelosi ca-n alte zile sau din contra mai lenesi si recuperam peste orele de program. Fac parte din categoria oamenilor care fac tot posibilul sa-si indeplineasca sarcinile in intervalul celor 8 ore de munca. Daca am sarcini suplimentare nu ma deranjeaza sa petrec mai mult timp la birou, la fel cum daca am o urgenta personala pot sa-mi iau o ora libera in plus. Insa timpul meu, e timpul meu iar peste el nu trece nimeni. Statul peste program de fatada (sau din lipsa de altele mai bune) nu ma caracterizeaza.

Ultima dintre intrebarile care ma macina are legatura cu multiplele personalitati umane. Prea putini au curajul sa fie sau sa-si arate adevaratul sine.

Acasa suntem intr-un anumit fel, la munca in alt fel, intr-un cerc de prieteni in cu totul alta ipostaza. Din nou, apelez la bunul simt si nu sfatuiesc pe nimeni sa-si faca dus la birou, sa se imbrace office acasa sau sa ceara raport de activitate si forecast prietenilor in oras la o bere.

Insa nu prea des auzi oameni total impacati cu mediul inconjurator, increazatori pe adevarata lor imagine, lipsiti de complexe si fara teama de-a se manifesta exact asa cum simt.

Aici ma pot da exemplu chiar si pe mine, autocenzurata, zeci de intrebari existentiale, uneori frustrari si incertitudini.

Nu am probleme sa fiu placuta de oameni, din contra...Nu ma intereseaza sa fiu acceptata, apreciata, decat pe merit. Insa marea mea problema tine de faptul ca trebuie sa ma integrez intr-un anumit tipar pentru a face parte dintr-o societate cu care nu sunt deloc impacata.

Un si mai mare regret il am tocmai ca o fac... Ma incadrez in stereotipul impus de lumea pe care n-o plac.

Ma mint azi, ma mint maine incercand sa ma conving ca e pentru o scurta perioada de timp...

Nu prea indraznesc sa pun o ultima intrebare: dupa care CE?