Cand viata se joaca

...poti sa te trezesti batran si sa intineresti cu fiecare zi trecuta.

Din ce in ce mai des ma inclin in fata ideii cum ca norocul este un personaj cat se poate de viu care face amor pe rand cu fiecare dintre noi si apoi ne paraseste pentru ca nu i-am acordat nici o sansa pana acum.

Apoi ma mai bantuie un gand: echilibrul din tot si toate fie ca-l dirijam noi fie ca-si gaseste singur drumul in vietile noastre.

Cei mai sceptici ar putea sa spuna (asa cum de altfel spuneam si eu) : "nu poti sa le ai pe toate"!

E adevarat, nici nu-mi doresc sa le am pe toate si nici sa le stiu pe toate.

Imi doresc doar ca echilibrul sa nu fie viclean cu mine iar norocul sa nu ma fi parasit de tot caci desi sunt un personaj cinic promit sa ma revansez.

Acestea sunt cugetari de vreme rea dragii mei, de primavara plangatoare care-mi increteste fruntea si-mi incetoseaza privirea.

Sa revenim: cand viata ne joaca feste?

Cand credem ca putem sa o controlam deplin?

Cand n-am invatat suficient de mult lectia care ne era indicata?

Cand platim greseli trecute?

Ca sa evitam esecuri viitoare?

Sunt din ce in ce mai multe motive sa cred ca nu voi da de capat complexitatii existentei umane. Avem o inteligenta educabila si potenta pentru depasi orice obstacol si totusi preferam sa ne odihnim neuronii sa cautam solutiile cele mai simple si lipsite de riscuri.

Ma dau exemplu pe mine ; cu ochii privind in gol pana la ceasuri in sir necutezand sa tastez ceva de teama ca inspiratia mi-a scapat printre degete. Apoi...cand momentul "vine" parca am intrat in transa si nu-mi pasa de frazele ce se astern aici, eu imi dau pur si simplu drumul la ganduri asemeni romanilor antici ce-si dadeau drumul venelor intr-o cada cu apa calda pentru a avea o moarte orgasmica, o eliberare deloc cruda.

Exista apoi pauze destul de lungi in care incerc sa fac cuvintele sa insemne ceva si pentru alti ochi pentru ca nu toti cititorii au cultura cititului printre randuri. Ori gandurile mele intortocheate trebuie deslusite pentru ca altfel nu se poate.

Imi uit ideile, poate apar ca paragrafe scrise fara sens, din dorinta mea de-a pune toate gandurile (fie ca se leaga intre ele, fie ca nu) aici in coltul meu de lume.

De o buna perioada de timp simt nevoia sa-mi pun amprenta pe ceva concret. Sa realizez ceva palpabil, sa ma identific cu ceva care sa-mi solicite mintea si s-o scoata din starea de dospire.

Pedeapsa faptului ca viata se joaca si a echilibrului pe care trebuie sa-l instraureze aceasta e aceea ca eu sunt intangibila. Am o stare de vid, cum spuneam anterior intr-o scriere ; "GRI". Nu alba, nu neagra.

Nu primim fara sa daruim, nu ni se ia fara sa ni se dea si asa mai departe. Separat de actiunile noastre umane, de gandurile, dorintele si energia exprimata de noi ca organisme vii, exista un joc pe care nu-l putem controla si uneori nici chiar nu-i putem da un nume.

Cine-a spus : cand viata iti da lamai, faci o limonada? Eu as spune: cand viata se joaca cu tine, intra in joc, nu te lasa mai prejos!