Puzzle interior

Cand citeam despre "aha-urile" lui Sasha din Balonul Roz n-as fi crezut ca a constientiza, a te conecta, a realiza conexiunile noastre cu viata sunt intr-atat de puternice, vizibile iar "aha-ul" vine din toata fiinta ta.
In ultima perioada am fost mai zgarcita cu gandurile aici pe blog pentru ca am vrut mai intai sa le ordonez inauntrul meu, sa am rabdare sa mi le inteleg pe fiecare, fie ca e vorba de teama, panica, fie ca e vorba de iubire, de fericire, am avut o retinere in a le scrie.
Iata puzzle-ul de ganduri:

Spun pentru a mia oara: toate dorintele se implinesc oameni buni! Trebuie sa stim ce ne dorim, sa dorim din tot sufletul, pana la urma putem sa ne bazam strict pe fizica si pe forta universala a atractiei si TOT ni se vor implinii dorintele.

Exista insa un moment pentru fiecare etapa/intamplare din viata noastra. Momentul ni-l alegem in functie de cat de pregatiti mental/spiritual suntem fiecare dintre noi. Fara nici o indoiala lucrurile vin inspre noi cand suntem total pregatiti. Daca incercam sa ardem etape...mai devreme sau mai tarziu vom cauta cenusa in vant. Daca fortam momente...nu facem altceva decat sa ne indreptam spre esec... Asta o spun din experienta proprie.

Fiecare zi inseamna o traire noua, iar din fiecare traire avem cate ceva de invatat. Nu ne oprim din a invata niciodata. E bine sa constientizam cat mai devreme ca de fapt nu trecem prin viata atarnand de minute, secunde, ore, ci trebuie sa valorificam fiecare informatie in ciuda timpului viclean. Timpul e intradevar un trisor.

Desi o stiam de mult ... abia de curand am inteles de ce viata este asemeni unei spirale. Oricat de privati de echilibru am fi, cumva , cineva de mai sus face in asa fel incat intregul concept al vietii sa fie un mare echilibru in sine. Despre ce vorbesc? Analizand la rece, avem o balanta incredibila intre tot ceea ce ni se intampla. Fiecare nastere, fiecare moarte, bucurie, tristete, totul e de fapt o ecuatie matematica care oricat de multe necunoscute ar avea pune egal catre final si ne da o cifra exacta.
Omul in ciclul vietii indiferent de traiectoria aleasa isi primeste partea de fericire si partea de nefericire in mod egal. Pe cat de mult de bucuram de omuletii care se nasc, pe atat de mult ne intristam cand cineva drag se stinge. Pe cat de incet ne trece copilaria visand spre o viata de tanar independent, pe atat de repede trece perioada de glorie a fiecaruia dintre noi.
As putea filosofa pagini in sir pe acest subiect...culmea l-am dezvoltat mental trecand prin Pasul Prislop si ascultand muzica clasica :) asadar nu stiu inca daca aceasta REconstientizare ma intristeaza, sau ma bucur ca exista un echilibru care nu tine de mine sa-l cultiv?

Sunt intr-o etapa in care imi pun zeci de intrebari, care de care mai trasnita, caut apoi raspunsuri, fara a avea un scop anume, ci doar cu o sete de cunoastere nemaipomenita.

Primesc raspunsuri la intrebari mai vechi...si "aha-ul" vine tamp, mi se asterne pe chip si ma complexeaza chiar: "cum de n-am realizat asta pana acum?"

Trebuie sa am rabdare cu mine, rabdare cu omul drag, rabdare cu toti ceilalti oameni si aceasta noua sete de a invata totul ma ajuta extrem de mult. Intr-o alta etapa a vietii mele guvernata de teama si orgoliu...la cel mai mic impediment as fi intors spatele si-as fi luat-o la fuga.

Astazi insa stiu ca trebuie sa STAU locului si sa invat, sa intreb, sa comunic pana cand ajung sa spun "aha". Iar daca nu ajung sa inteleg si da aprob voi incerca cel putin sa nu neg in necunostinta de cauza.

Imi asum riscul de-a incerca sa fiu un om mai bun. Mai deschis, mai sincer, mai fara teama, mai putin sceptic, mai credul, mai increzator...mai copil, mai femeie, mai (nou) sotie :)

Daca viata asta este atat de scurta (cliseu, stiu) si cat traim invatam (alt cliseu)...de ce n-am face din acest aspect o studentie continua in care putem pune in practica fiecare lucru nou?