I dont fit in this world

Da, asa am vrut s-o spun, in engleza. Imi plac englezismele.
Si-mi mai place civilizatia si bunul simt, sinceritatea , profesionalismul, educatia...ironiile fine, decenta...simplitatea umana fara adaos de silicon sau prostie.
Asa ca...trebuie sa-mi gasesc serios o padure in care as putea sa ma retrag, sau o cariera in sihastrie.
Vreau o lume in care poti sa zambesti dezinteresat si din suflet, nu pentru ca asa trebuie, nu ca sa razi fortat la glume stupide, nu ca sa fi politicos cu cel ce nu e deloc politicos.
M-as astepta sa traiesc printre oameni care au macar un minimum de bun simt...Astazi insa nesimtirea este o "calitate" studiata inca de pe bancile scolii, progeniturile noastre/voastre invata sa-si cultive lipsa de respect pana la stadiul de grotesc. Trimitem in societate specimene construite din bucati de prostie, stupizenie, nesimtire, dizgratioase, tupeiste.
Iar eu fac parte din aceasta societate?!? Da, din pacate, da.
Am incercat o perioada sa ma integrez in multime. Am reusit, schiopatand totusi, traind pentru mirosul de sange fara a conta al cui e. Am invatat meseria, ma pricep de minune la ea. Pana am inceput sa musc si din mine, pentru ca nu ma mai placeam. Sau ca gest reflex.

Abia astept sa mi se atraga atentia ca sunt superficiala, ignoranta, critica sau rea. Abia astept sa fiu renegata de natie, de cei cu patriotism in sange de cei ce se lauda ca sunt mai destepti decat mine. Sau nu?
Am vrut sa caut bucatele de optimism, sa gasesc oamenii frumosi din lume, sa ma bucur de o minte limpede si de o atitudine pozitiva.
Oh well...guess what? O fi stand frumusetea in ochii privitorului insa imi voi consuma darul vederii cu atata acid in jur.
Mi-e lene sa incerc sa mai fac ordine in societate, in viata de zi cu zi, in jurul cercurilor in care ma invart.
Mi-e mila de mine sa fiu eu cea care "lasa de la ea" pentru ca am obosit sa lupt.
Oamenii vor continua sa judece in necunostinta de cauza , sa blameze pentru ca e cea mai simpla metoda, sa-si odihneasca inteligenta la adapost de creier, sa fie duali pana la nivel de atom.
N-am incercat inca toata lumea insa cea pe care am incercat-o deja e clar ca nu mi se potriveste.
Am depus eforturi mari sa invat sa iubesc, sa daruiesc, sa cred, sa traiesc ...iar acum am senzatia ca EU, omul, sunt de fapt din ce in ce mai nesemnificativ pentru ca incerc sa intind mana in loc sa dau cu pumnul.
Vreau sa invat sa fiu o ignoranta. Deschiderea totala a sufletului ne lasa face sa ne pierdem armura protectoare. Cu care cred ca ne nastem de altfel. Unii insa o dau jos, altii isi monteaza sulite.
Mi-a disparut setea de cunoastere, de intelegere, de bunatate, de rabdare.
Daca nu pot nici sa-i iubesc nici sa ma lupt cu ei prefer sa-i ignor, sa mi-i sterg din minte, sa devin o narcisista - egoista care isi cladeste din nou bula de sticla pentru a se tine departe de cei mai multi dintre oameni.
Va marturisesc ca si veninul meu e mortal doar ca-l folosesc in scopuri cosmetice, nicidecum pentru a ucide nemotivat.

Fara nici un motiv anume, spun si eu cum spunea MJ intr-un cantec: "I'm bad!"




just wait and see.

Dreptul la replica - femeie matura vs femeie imatura

Imi asum riscul de-a parea feminista...desi nu-s. Din contra, imi place sa cred despre mine ca sunt misogina si credeti-ma ca NU exista altcineva mai inversunat decat mine la adresa femeilor posesive, geloase, prea femei, prea muieri.
Am citit un text...interesant...(aveti link aici) si ma mananca degetele sa-i dau stimabilului o replica...ca de la femeie la "cunoscator" de femei.

"Femeile imature isi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le sune un barbat. Femeile mature isi fac propriile planuri si ii spun cu gratie barbatului pe care il apreciaza ca este binevenit in acele activitati la care doreste sa participe."
Eu cred ca femeile care scriu isi scriu in agenda planurile...au o problema psihica! Acele femei care spun "cu gratie barbatului care il apreciaza ca este binevenit" ...bla bla fucking bla , suntem in anul 2010 , cine mai comunica in halul asta de constipat? In fine, nu e rau sa ai propriul program, dar hai sa n-aruncam cu aprecieri de genul "mature" sau imature".

"Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor. Femeile mature stiu ca, daca barbatul este cu adevarat al lor, controlatul este absolut inutil."
As putea, chiar cu argumente, sa dovedesc ca este exact invers! O femeie imatura va crede intotdeauna ca "am iesit cu baietii la bere 3 seri la rand si rujul de pe camasa este al mamei mele care isi da cu gloss..." Iar o femeie matura va stii CAND sa controleze si DACA e ceva de gasit...CUM sa actioneze. Asta cu "daca barbatul este cu adevarat al lor" contrazice aproape toata fraza. Parca vorbeam de independenta indivizilor, cum naiba sa fie cu adevarat al tau? Adica sa-ti apartina? Remeber: de buna voie si nesilit de nimeni... :))

"Femeile imature il “verifica” pe barbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat."
Daca "nu le-a sunat"...imatura...nu prea are cum sa-l verifice...ca ala probabil n-o sa-i raspunda la telefon. Sau poate NU e imatura (de ce naiba sunteti toti pesimisti?) poate vrea sa stie ca nu i-a luat careva gatul pe trecerea de pietoni. Ah, apropo, cat de matura poate sa fie o femeie care "nu observa" ca NU a fost sunata o zi intreaga???

"Femeile imature incearca sa “inlantuiasca” un barbat utilizand sexul. Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te “inlantuiasca” el pe tine."
ROFLOL = rolling on the floor laughing out loud!
Ia, sondaj : baEti, cati dintre voi...stimulati Hintelectual aveti erectie? E invers BREEE!E chiar o vorba celebra: femeia se excita in creier, barbatul in chiloti!
Asculta aici la baba :daca esti buna in pat iti cam ciuguleste din palma. Ati mai vazut voi frigide cu sex-appeal? EVIDENT, sexul nu e totul, stiu teoria, dar hai sa nu aberam complet!

"Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo in mod egoist ori prostesc… Femeile mature, in aceeasi situatie, spun “Opreste-te”, se ridica, se imbraca si pleaca."
Pai...parca ziceai mai sus ca isi inlantuie barbatul cu sexul?Te-ai razgandit?Ah, daca barbatul e egoist si prost in pat nu mai e vorba de maturitate sau imaturitate e pur si simplu vorba de incompetenta sexuala.

"Femeilor imature le este frica de perioadele in care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, in care poti realiza mari progrese personale."
Ce inseamna pe cont propriu? Cam suntem pe cont propriu de cand ne nastem pana murim. Aaaa te referi la pipitele a la BaNbu siliconate care traiesc cu jucarele batrane si putrede de bogate? Dovlecel...alea nu-s femei, nu merita efortul de-a fi mentionate aici...

"Femeile imature ignora “baietii buni”. Femeile mature ignora “baietii rai”."
Maaaai eu cred ca ai fost un mic tocilar-ochelarist batut de smecherasii clasei cand erai mic! Femeile (punct) ignora barbatii prosti si-i aleg pe aia destepti. Sau macar asta ar trebui sa faca...

"Femeile imature il pot aduce pe un barbat la orgasm, femeile mature il pot aduce pe barbat acasa."
Inseamna ca sunt imatura ca-mi satisfac barbatul, zilnic? Eu cred ca asta ar fi sunat mai bine asa: femeile isi aduc barbatul acasa, ca mai apoi sa il aduca la orgasm SI VICEVERSA. Vezi, prieteneste asa...
Cat de matura tre sa fi ca sa fie necesar sa "iti aduci barbatul acasa"? Il iei de la gradinita sau cum?

"Femeile imature sunt permanent ingrijorate ca nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume barbat.Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat."
Of of of! O femeie care se respecta ar trebui sa fie in permanenta ingrijita si ingrijorata de modul in care arata. Pentru ca daca "stii ca esti suficient de frumoasa" s-ar putea sa uiti sa te epilezi, sa-ti vopsesti radacinile, sa-ti faci manichiura, sa te machiezi dimineata, si ai sa devii o tanti Mitza de la 2 care-a fost o femeie "frumoasa la viata ei".
Nu-mi ridica mingea la fileu cu "o femeie frumoasa e frumoasa oricand si oricum" ca iti dau acelasi raspuns pana se epileaza prietena ta.

"Femeile imature incearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor. Femeia matura realizeaza ca ii poate oferi linistita spatiul de care are nevoie unui barbat – asta va face timpul petrecut apoi in cuplu chiar mai placut si special – si pleaca sa se distreze cu proprii prieteni."
De ce nu spui ca ai avut o prietena obsedata, maniaco-depresiva si preferi sa cataloghezi ca femei mature sau imature? Orice femeie indragostita incearca sa-si monopolizeze iubitul...e o greseala fireasca! DACA intra in depresii ca el vrea sa schimbe uleiul la masina iar ea vrea si acele 10 minute sa-l tina de mana...atunci...da...are o problema.

"Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab. Femeile mature ii ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista."
Eee...nu te contrazic foarte tare aici, insa e destul de interpretabila situatia. Exista si barbati plangaciosi.

"Femeile imature vor sa fie rasfatate si ii spun asta in mod raspicat barbatului lor. Femeile mature ii “arata” barbatului ce inseamna rasfatul si il fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde “barbatia”."
What? Adica preferi ca ea sa se gudure cu dosul pe la nasu-ti o zi intreaga si sa se joace de-a pantomima in loc sa-ti spuna verde-n fata "iubi...do it"?Despre asta vorbim nu? Mi-am dat seama cand ai subliniat:"il fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde “barbatia”". Carevasazica ai nevoie de juma' de zi de felatie ca sa raspunzi cu reciprocitate? You've got some really serious issues dog!

"Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti barbati sa plateasca pacatele aceluia.Femeile mature stiu ca ala a fost doar UN barbat."
Orice femeie ranita de un barbat va avea sechele/cicatrici o oarecare perioada de timp, e valabil si invers. Din nou...cataloghezi prea usor.

"Femeile imature se indragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana in panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature stiu ca, uneori, cel pe care il iubesti nu te poate iubi pe tine si isi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie."
SINGURA chestie cu care sunt 100% de acord. Ca sa vezi ca mai si dau dreptate , nu sunt complet feminista :)

"Femeile imature vor citi aceste randuri si isi vor schimba atitudinea.Femeile mature vor citi si transmite mesajul mai departe, altor femei mature."
Mai..de citit, am citit, de invatat...n-am invatat nimic nou, de transmis mai departe...o fac si pe asta (unde mai pui ca-ti fac si trafic pe blog), dar crede-ma ca de schimbat.... nu ma schimb...

P.S. Evident, astept pareri si comentarii!

Despre infidelitate in general

Am vorbit in ultimul timp cu cativa oameni mai mult sau mai putin apropiati; poate pentru ca sunt un bun ascultator...si-au deschis sufletele in fata mea.

Eu nu sunt foarte capabila sa dau sfaturi, uneori situatiile cu care se confrunta prietenii mei sunt atat de delicate incat nici nu-mi pot imagina ce-as face eu intr-o asemenea ipostaza...

Cel mai intalnit subiect este... infidelitatea. Din pacate.

Cea mai intalnita intrebare (dupa, de ce?) este: iert sau nu iert?

Am intalnit si eu palma dura a infidelitatii...demult; poate s-a intamplat intr-un moment in care aveam foarte multe resurse de refacere sufleteasca si fiind destul de tanara n-am constientizat cu adevarat ce inseamna sa fi tradat.

Atunci insa m-am infuriat, mi-am simtit orgoliul meu de fata rebela terfelit prin noroi si-am decis sa il razbun. L-am razbunat, si l-am razbunat, planuiam cele mai diabolice razbunari, cu cat le puneam in practica cu atat deveneam mai avida. Pana am obosit...am uitat chiar de ce o fac.

Mi-am promis ca n-o sa tradez niciodata un alt om, n-o sa fiu infidela. Mi-am incalcat aceasta promisiune, am tradat, desi aveam mai multi ani, mai multa minte, am ranit mai dur decat fusesem eu ranita.

Dupa ce-am reusit sa fac cat de cat pace cu mine, sa ma iert, am cautat sa ma inteleg. Sa inteleg in general acest fenomen de care noi, oamenii, facem atat de mult caz. De fapt...marea majoritate a oamenilor fac caz, am intalnit de altfel si oameni indiferenti desi indragostiti.

Fiecare efect are si o cauza, iar infidelitatea este un efect. Cauza...depinde de fiecare dintre noi s-o identificam.

In cazul meu (nu caut scuze sau justificari) cand am fost inselata, cauza a fost chiar tineretea mea. Eram o pustoaica fara minte, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa mi se intample...era aproape de neevitat. Unde mai pui ca luam prea in serios ceva ce la momentul respectiv nu avea cum sa fie serios.

Mai tarziu...cand am gresit eu, cauza a fost ca nu luam in serios ceva ce ar fi trebui sa fie serios. Nu mi-am putut asuma responsabilitatea necesara.

Ar fi existat alternative in care as fi putut evita un incident atat de neplacut, as fi putut chiar sa muncesc pentru iertarea mea...insa cauza ce provocase efectul era prea puternica si as fi riscat sa se repete. Cu buna stiinta nu mi-am putut asuma acest lucru.

Vreau sa va relatez cateva dintre intamplarile reale pe care le-am auzit si eu. Ramane sa le analizati si voi si sa va puneti o intrebare la care sa raspundeti sincer: Voi cum ati fi procedat?

Prima poveste e destul de veche, are vreo 15 ani... Din pacate nu voi divulga prea multe detalii intime, va dati si voi seama de ce. E vorba despre un cuplu casatorit cu un copil. El, barbat de casa, cuminte, frumos, tata, sot, fara cusur. Ea, mama, sotie, mai putin cuminte, destul de frumoasa. Ea avea o aventura cu unul din prietenii de familie! A durat cativa ani buni! Dupa vorba din popor "stie tot satul, dar nu stie barbatul" din ce in ce mai multe persoane aflasera... Relatia lor de cuplu era una exemplara! Nu pot stii care-a fost cauza infidelitatii ei, cu atat mai mult cu cat amantul era un odios!

Ei bine, intr-un final...apoteotic, presata de numarul mare de oameni care stiau, amenintata de ideea ca sotul ar putea afla, doamna a decis sa marturiseasca totul. In plen. Initial i-a marturisit sotului, apoi familiei, apoi amantului...

Ce credeti ca s-a intamplat? Sunt in continuare la fel de fericiti, nu stiu daca ea isi pastreaza obiceiul neortodox, poate ca da, insa e mult mai prudenta. El a fost cel care aproape ca a dat o conferinta de presa : "imi iubesc sotia, sunt capabil sa o iert, sa o iau de la capat, nu permit nimanui sa isi bage nasul in familia mea, puteti sa judecati cat doriti." Au trecut vreo cinci-sase ani de-atunci.

Un alt exemplu... de data asta destul de bolnav, un cuplu care era de fapt...triplu. Sotul infidel de data asta, sotie cuminte, mama a doi copii, foarte de casa, gospodina in bucatarie, doamna in societate, cred ca nu suficient de tarfa in dormitor. Asa ca sotul a gasit o solutie salvatoare... Insa solutia era numai si numai tarfa in dormitor, deloc gospodina, deloc doamna.

Ridicolul si incredibilul abia acum apare: sotia a acceptat decizia lui iar amanta la fel. La restaurant in trei, la evenimente in trei, de sarbatori in familie, in dormitor fara sotie! E adevarat ca sotia era o femeie prea simpla, terifiata de ideea ca ar putea ajunge "de rasul lumii - femeie divortata" a preferat sa pastreze chiar ea secretul infidelitatii atata timp cat el n-o parasea.

Ce s-a intamplat? Au mers asa intr-un trio fericit cativa ani buni, pana cand domnul a cam ruginit si n-a mai fost capabil sa "dea randament" in dormitor... S-a intors la viata de cuplu, de casa, cuminte, tata, sot, mai putin barbat noaptea, fara de... tarfa. Traiesc fericiti!

Ultimul exemplu este al unui cuplu, relatie serioasa, mai bine de doi ani. Fericiti si indragostiti, locuiau impreuna. Ea lipseste de acasa aproximativ o saptamana...el se cupleaza cu prietena ei! Nu aveau probleme de cuplu, ci pur si simplu s-a intamplat. Ranita din cale afara, prietena mea a decis sa se mute separat si sa-i dea lui ocazia sa... aleaga intre cele doua femei! "Daca relatia e menita sa mearga...vom reusi sa ne rezolvam problemele si locuind separat".

Motivatia lui? E confuz...De iubit o iubeste...dar s-a intamplat pur si simplu. Care e cauza aici? Efectul il stim: amandoi sufera.

Ca o concluzie: cuplurile casatorite trec mai usor peste infidelitate decat cuplurile necasatorite. Sirul de exemple si intamplari ar putea continua insa nu vreau sa lungesc epistola. E de fapt logic ca iarta cei ce isi doresc sa "lupte pentru casnicie si familie" si nu iarta cei ce "inca pot sa aleaga un partener".

Am cerut un argument: "In momentul in care iubesti, persoana iubita e urcata pe un piedestal. Este cel mai frumos, cel mai destept, este al tau, iar tu esti continuarea lui, apartinandu-i. Ei bine cand iti este infidel...piedestalul care-l sustine devine indoielnic, pentru ca este construit de tine. TU l-ai crezut special, doar al tau, iubitor si dedicat. Acum iti dovedeste ca e doar un al om cu nevoi animalice si de nestapanit. Asadar increderea ta in tine dispare. Dispare pentru ca te intrebi: oare in ce alta privinta m-am inselat?oare CE imi lipseste?oare eu l-am determinat sa o faca?Ai de muncit apoi la tine, apoi pentru a-l ierta...ori daca nu iti este sot...de ce atata munca?" mi-a spus o alta prietena.

Pai si daca-ti este sot/sotie ii e permis?Doar pentru ca vrei sa-ti "salvezi casnicia"???

Asa cum spuneam cand am inceput sa vorbesc despre acest subiect, nu sunt in masura sa dau sfaturi...insa pot macar sa schitez o opinie pe care la randul vostru (cei ce ati trecut, sau treceti prin asa ceva) o puteti analiza:

Infidelitatea este un EFECT. Pana la urma omul este un animal. Un animal cu porniri animalice care tind sa domine ratiunea si inteligenta. Tine de noi sa ne controlam, sa expunem doar ceea ce e de expus si sa luam intotdeauna deciziile corecte.

Pentru a intelege efectul trebuie sa analizam cauza. Este foarte greu sa analizezi cauza fara a fi subiectiv insa de cele mai multe ori ajuta spre a lua o decizie de neregretat.

Daca am constientizat cauza si am inteles efectul (a-l intelege nu inseamna a-l aproba/accepta) avem inca un pas de facut: DECIZIA.

Daca decizia e sa-ti ierti partenerul infidel incearca sa crezi in ea, sa nu o iei in disperare de cauza. Iti poti ierta partenerul doar daca ai trecut tu peste ceea ce s-a intamplat. Iertarea n-are loc de intors, nu poti ierta pentru 5 minute sau pentru 5 zile. Mai departe trebuie sa iti recapeti increderea in tine ca om, apoi sa-ti recapeti increderea in partener, apoi urmeaza o perioada in care te vei lupta cu o prudenta exagerata, pentru ca infidelitatea e ca un virus purulent care lasa cicatrici adanci.

Trebuie sa credem noi insine in aceasta iertare, sa credem intr-un viitor, sa luptam pentru a recastiga/recapata incredere pierduta, altfel vom ajunge inevitabil in exact acelasi loc.

DACA decizia e aceea de a nu ierta trebuie oricum sa faci toate cele mentionate mai sus insa fara partener. Increderea e spulberata, prudenta exista, e necesara motivatia de-a trece peste, de-a merge mai departe.

Uite, nu ma pot abtine, trebuie sa dau si un sfat : NU va razbunati niciodata! Razbunarea e o arma care se intoarce impotriva noastra si categoric NU poti plati cu aceeasi moneda infidelitatii.

Voi ati ierta sau nu?

In rest...hai sa fim fericiti si sa vorbim despre infidelitate doar asa...in general :)

Puzzle interior

Cand citeam despre "aha-urile" lui Sasha din Balonul Roz n-as fi crezut ca a constientiza, a te conecta, a realiza conexiunile noastre cu viata sunt intr-atat de puternice, vizibile iar "aha-ul" vine din toata fiinta ta.
In ultima perioada am fost mai zgarcita cu gandurile aici pe blog pentru ca am vrut mai intai sa le ordonez inauntrul meu, sa am rabdare sa mi le inteleg pe fiecare, fie ca e vorba de teama, panica, fie ca e vorba de iubire, de fericire, am avut o retinere in a le scrie.
Iata puzzle-ul de ganduri:

Spun pentru a mia oara: toate dorintele se implinesc oameni buni! Trebuie sa stim ce ne dorim, sa dorim din tot sufletul, pana la urma putem sa ne bazam strict pe fizica si pe forta universala a atractiei si TOT ni se vor implinii dorintele.

Exista insa un moment pentru fiecare etapa/intamplare din viata noastra. Momentul ni-l alegem in functie de cat de pregatiti mental/spiritual suntem fiecare dintre noi. Fara nici o indoiala lucrurile vin inspre noi cand suntem total pregatiti. Daca incercam sa ardem etape...mai devreme sau mai tarziu vom cauta cenusa in vant. Daca fortam momente...nu facem altceva decat sa ne indreptam spre esec... Asta o spun din experienta proprie.

Fiecare zi inseamna o traire noua, iar din fiecare traire avem cate ceva de invatat. Nu ne oprim din a invata niciodata. E bine sa constientizam cat mai devreme ca de fapt nu trecem prin viata atarnand de minute, secunde, ore, ci trebuie sa valorificam fiecare informatie in ciuda timpului viclean. Timpul e intradevar un trisor.

Desi o stiam de mult ... abia de curand am inteles de ce viata este asemeni unei spirale. Oricat de privati de echilibru am fi, cumva , cineva de mai sus face in asa fel incat intregul concept al vietii sa fie un mare echilibru in sine. Despre ce vorbesc? Analizand la rece, avem o balanta incredibila intre tot ceea ce ni se intampla. Fiecare nastere, fiecare moarte, bucurie, tristete, totul e de fapt o ecuatie matematica care oricat de multe necunoscute ar avea pune egal catre final si ne da o cifra exacta.
Omul in ciclul vietii indiferent de traiectoria aleasa isi primeste partea de fericire si partea de nefericire in mod egal. Pe cat de mult de bucuram de omuletii care se nasc, pe atat de mult ne intristam cand cineva drag se stinge. Pe cat de incet ne trece copilaria visand spre o viata de tanar independent, pe atat de repede trece perioada de glorie a fiecaruia dintre noi.
As putea filosofa pagini in sir pe acest subiect...culmea l-am dezvoltat mental trecand prin Pasul Prislop si ascultand muzica clasica :) asadar nu stiu inca daca aceasta REconstientizare ma intristeaza, sau ma bucur ca exista un echilibru care nu tine de mine sa-l cultiv?

Sunt intr-o etapa in care imi pun zeci de intrebari, care de care mai trasnita, caut apoi raspunsuri, fara a avea un scop anume, ci doar cu o sete de cunoastere nemaipomenita.

Primesc raspunsuri la intrebari mai vechi...si "aha-ul" vine tamp, mi se asterne pe chip si ma complexeaza chiar: "cum de n-am realizat asta pana acum?"

Trebuie sa am rabdare cu mine, rabdare cu omul drag, rabdare cu toti ceilalti oameni si aceasta noua sete de a invata totul ma ajuta extrem de mult. Intr-o alta etapa a vietii mele guvernata de teama si orgoliu...la cel mai mic impediment as fi intors spatele si-as fi luat-o la fuga.

Astazi insa stiu ca trebuie sa STAU locului si sa invat, sa intreb, sa comunic pana cand ajung sa spun "aha". Iar daca nu ajung sa inteleg si da aprob voi incerca cel putin sa nu neg in necunostinta de cauza.

Imi asum riscul de-a incerca sa fiu un om mai bun. Mai deschis, mai sincer, mai fara teama, mai putin sceptic, mai credul, mai increzator...mai copil, mai femeie, mai (nou) sotie :)

Daca viata asta este atat de scurta (cliseu, stiu) si cat traim invatam (alt cliseu)...de ce n-am face din acest aspect o studentie continua in care putem pune in practica fiecare lucru nou?