miercuri, 18 noiembrie 2009

Tu stii cine sunt eu?

De aproape doi ani am decis sa comunic deschis cu ceilalti utilizatori de internet. Am scris public si pana acum doi ani, aveam chiar un blog intunecat, cateva poezii postate pe site-uri, conturile din retelele sociale, etc. Cu toate acestea am decis sa fac coltul roz, cu bune, cu rele, cu starile mele de alb si negru, cu treceri in revista, ganduri care de care mai intime, sfaturi, ironii, amalgamul de idei batute-n cuie.
Incetul cu incetul, pe langa prietenii mei care ma citesc, pe langa familie, am adunat o gasca de noi oameni carora le multumesc din cand in cand pentru timpul care mi-l aloca. E drept, noile cunostinte n-au fost intotdeauna de zahar, am trait si "dezbateri" mai putin placute, in direct, pe blog.
Dupa aproximativ un an de la primul articol oamenii ma cautau, zilnic - pe messenger, prin e-mail - unii sa-mi ceara sfaturi, majoritatea sa discutam pur si simplu, cei cu intentii umane - bune raman, mi-am facut prieteni, oameni dragi, intotdeauna raspuns e-mailurilor (chiar daca uneori mai tarziu), sunt de gasit si ma fascineaza aceasta lista vesnic deschisa noilor trecatori prin universul meu roz.
Am avut cititoare care asteptau consiliere intr-ale dietelor, cititoare care aveau probleme sentimentale, cititori pasionati de fotografie (ca si mine), oameni obositi si satui de sistem, oameni pasionati de calatorit, de tatuaje, oameni care au vrut sa vada daca exist :) oameni care au vrut sa ma injure :) toti cu acces. Pentru ca exist!
M-am regasit cu amici si prieteni vechi, cunostinte de demult, am socat prin schimbare de look, prin schimbare de atitudine si de mentalitate...
Mi-am trait "in direct" deceptiile, dezamagirile, dar si victoriile, m-am indragostit "in direct" de viata, am invatat sa ma rog, am plictisit "audienta" cu teorii despre personalitatea mea, am varsat cascade intregi de cuvinte asezate in toate felurile. Am nascut propozitii si fraze pentru a ma elibera de povara lor din mintea mea.
Am urat lumea, am urat vremea, am urat oamenii si apoi tot eu i-am iubit pe toti in acelasi timp si separat.
Am spus "iarta-ma" pe blog pentru ca reprezinta cea mai mare dovada de parere de rau, sincera, a mea, un om pentru care aceasta afirmatie n-a existat.
Am tanjit dupa nelinistea unei tinereti, dupa agitatia unei vieti tumultoase, am tanjit dupa plictis si dupa liniste, m-am contrazis si m-am aprobat...
M-am dezbracat, m-am imbracat, v-am aratat pozele mele aproape nud fara intentia de-a "incita spiritele" ci pentru a dovedi ca sunt perfect confortabila cu sexualitatea mea ca pot fi dezbracata oricand din priviri si nu pot apartine nicicand cuiva anume.
Sunt convinsa ca nu sunt eu exceptia, nu sunt eu extrovertita, dotata spiritual, intelectual, ci poate sunt mai "guraliva" decat marea majoritate. Nu ma deosebesc de oamenii care ma abordeaza in fiecare zi.
Ma bucura cand exista persoane care cred in cuvintele mele. Ma emotionez in fiecare seara cand primesc raportarea de la sitemeter.com si vad zecile de accesari pe pagina mea. Chiar si a celor ce nu ma plac sau nu ma MAI plac.
Cu toate acestea, mai sus mentionate, recapitulate, reesalonate, va intreb : voi stiti cine sunt eu?
Am incercat acum ceva vreme sa pun un fel de sondaj aici pe blog intreband oamenii daca cred ca in urma celor scrise de mine ajung sa ma cunoasca mai bine? Au raspuns afirmativ, cu cateva exceptii.
Nu am dorit sa devin o "bloggerita de succes" , nu m-a interesat publicitatea pe blog, din acest motiv nu utilizez domeniul www.sabbra.ro , am colaborat doar cu cei in care am crezut, si ma recomand foarte rar ca Sabbra, desi mi s-a sugerat in repetate randuri sa-mi schimb numele :)
Stiu ca ceea ce fac eu - de ce o fac - cum o fac , nu este usor de inteles, nu este un hobby, nu este un job, este o deschidere fata de toti oamenii din jur. Una fara obligatii.
Eu citesc, inca citesc; carti, uneori reviste, bloguri, poezii si n-as putea sa traiesc intr-o lume in care accesul la mintea oamenilor ar fi restrictionat.
Sochez prin deschiderea mea fata de oameni. Sochez prin increderea pe care o am in oameni, atat de mare, atat de regenerabila.
Recunosc, am momente bune si muuulte momente rele. Exista insa un singur remediu pentru ambele: scrisul. E de fapt o comunicare a mea, cu mine, cu voi, cu universul pe care nu o pot exprima altfel. Daca as ramane undeva fara o coala de hartie si ceva de scris...atunci as putea spune ca sunt cu adevarat sub tortura.
Uneori imi vine sa-mi insiruiesc cuvintele si gandurile, fara sens, fara logica, doar pentru a le "downloada" din memoria mea supraincarcata.
E o povara in acelasi timp necesitatea asta de comunicare continuua. E o boala de care am ajuns sa ma indragostesc. Scrisul e viciul meu.
La 9-10 ani cred ca am inceput sa scriu in jurnal. Am schimat zeci de caiete, le umpleam paginile cu o aviditate incredibila. Apoi am inceput sa scriu poezii. Multe, foarte multe. Nu exista un tipar, exista un sentiment. Puteam sa scriu 10 poezii sau puteam sa ma chinui intr-un vers...zile in sir.
Nu ma intereseaza sa scriu bine, nu m-a interesat asta niciodata pentru ca ar trebui sa am un model de comparatie. Scriu bine in comparatie cu CE?Cu CINE? Da, pot scrie foarte corect. Aici am avut intotdeauna lacune, gramatical vorbind am avut de suferit datorita unei profesoare nebune din generala. Dar ma bucur cand oamenii imi sar in ajutor si ma corecteaza. Nicidecum nu ma simt ofensata. De ce m-ar deranja?
Nu stiu daca voi putea vreodata sa scriu un roman. Am incercat, dupa primele 35 de pagini ma plictisesc. A scrie un roman presupune sa pastrezi o ordine, o logica, o armonie catre mintea cititorului. Eu transmit stari de moment, euforie, indignare, iubire, ura, simtite pe loc, descarcate in pagini si inmagazinate acolo.
Fiecare scriere reprezinta strict momentul. O voi retine doar daca o recitesc.
Nu functioneaza nici un fel de reguli. Nu la mine. Nici macar cele pe care incerc eu sa mi le impun.
Am observat ca scriu mai mult si mai bine in momentul in care nu sunt in deplina armonie cu mine. Daca sunt foarte fericita am senzatia ca ma laud, prefer sa pastrez cu egoism momentele numai pentru mine.
As vrea sa ajung sa ma cunosc total. De fapt acesta este motivul articolului. Am fost nevoita in ultimele zile sa cenzurez cateva comentarii ale unor personaje care si-au permis sa creada ca "ma cunosc". Personaje care si-au permis sa-mi catalogheze modul de viata, sa-mi puna o eticheta, "this is who she is". Departe de mine ideea de-a incerca sa schimb opinii atat de bine formate. Departe de mine ideea de-a tese o aura narcisista, de-a poza intr-o maniera pozitiva.
Pentru ca eu nu am delimitat inca binele de rau, frumosul de urat, mai mult decat putem noi, rasa umana. Sunt intr-o continua cautare de sine fara a putea spune "this is it"...

Eu nu stiu cine sunt eu!

Tu stii?

9 comentarii:

Unknown spunea...

io shtiu cine eshti :D

Sabbra spunea...

io sunt sor'ta baaaaa!!!
nu ma cheama Getaaa!

gigix spunea...

cre'ca tre' definit "a cunoaste o persoana".

eu nu stiu cine esti, si-i foarte bine asa. am niste coordonate fizice / jobish ce ai lasat tu pe aici care fac un tablou semi-vag.

tu nu citesti bloguri? vrei sa cunosti persoanele din spatele lor?

Sabbra spunea...

Gigixule stii tu reclama aia "pe internet poti sa fi oricine"? :))
Eu citesc bloguri si de obicei vreau sa dau o fata autorului, personalitatea i-o deduc din scrieri.
Pana acum am reusit sa-i cunosc aproape pe toti cei pe care-i citesc ...mai putin curvette =))

Adrian Barbat spunea...

Eu nu cred ca e suficient sa sti fata reala a autorului (fotografia), ai nevoie si de ceva date suplimentare despre el pentru a-l descifra ;).

LiaLia spunea...

Eu cred că eşti un om tare mişto, care a trecut prin multe (mai ales interioare şi auto-impuse), ai ales şi prost, dar te-ai şi trezit, ceea ce e foarte important. Visezi mult şi departe, dar nu-ţi displace nici pământul. Ai o nevoie puternică de a fi iubită şi poţi oferi enorm atâta timp cât nu îşi scoate capul la suprafaţă ego-ul tău cae poate fi enorm. Dar dacă e ceva ce mă impresionează pe mine la tine, e capacitatea ta de a învăţa, de-a "fura" chestii care să-ţi folosească, de-a creşte. E impresionantă şi puterea cu care te poţi auto-distruge, dar o prefer pe aia evolutivă :)

Mirona spunea...

Salutari ^_^ Nici eu nu stiu cine esti, dar vreau sa cunosc acea parte din tine pe care ne-o oferi pe blog ^_^ La cat mai multe postari! :)

AlexSm1th spunea...

Lady,esti ok. Stiu io, stiu cei care te citesc, important e sa te stie cei care conteaza (pentru tine).
Altfel, apesi frumos si cuprinzator pe taste. Keep walking (Ops!) Keep going ...

Sabbra spunea...

:)
@ Lia - u always make me blush
@ Misaki san - multumesc ca m-ai vizitat, imi face o mare placere!
@AlexSm1th - la fel si tine :) Keep walking!
What doesnt kill us, makes us stronger!