Bine ai venit in lume Sasha!

Eu rad si plang de o ora...

De fericire!

Dupa ce duminica noaptea am aflat ca Sasha s-a nascut n-am mai avut liniste. Stiam ca dragii mei de departe din Brazilia, Laura si Florian vor da vesti cat de curand posibil.

Am asteptat sa vina pe lume zi de zi cu sufletul la gura. E impropriu spus "am asteptat" pentru ca eu n-am facut altceva decat sa fiu cu gandul si cu sufletul alaturi de ei trei.

Ei sunt...vestea mea buna. De cate ori am nevoie de optimism, speranta, bunavoie, intru pe blogul prin balonul roz si alunec putin in lumea lor.

O lume pe care eu in acest moment doar o visez. Nu stiu daca ar putea fi si lumea mea, cand va veni momentul voi stii cu siguranta.

Astazi am reusit sa vorbesc cu Florian, sa-i felicit pe amandoi, sa le transmit toata dragostea mea, sa-i invidiez pentru "mirosul de bebe" de la ei de acasa!

Apoi m-am uitat la poze...si m-am tot uitat, inca ma mai uit!

Sasha este...(scuzati englezismul dar e singurul cuvant reprezentativ) breathtaking!

Florian mi-a spus ceva foarte frumos, pentru care ii multumesc din tot sufletul si mi-a mai spus ca m-au simtit aproape tot timpul...ei doi si Sasha.

Sunt foarte emotionata acum, poate nu foarte coerenta, surprinsa de niste sentimente de care nu ma credeam capabila.

Sunt fericita sa cunosc astfel de oameni, sa-mi fie prieteni, sunt fericita ca exista atata putere, curaj si iubire care contrazic orice altceva.

Am tinut neaparat sa pun si aici o imagine cu fiul lor pentru ca stiu ca va avea acelasi impact asupra voastra, cei ce ma citesc ; liniste, impacare, iubire, frumusete.

Ganduri dupa vot

Nu am votat.
Am instigat oarecum la ignoranta acum ceva vreme cand mi-am permis sa afirm ca nu votez.
Pentru ca traiesc in lumea mea si de vreo 3 ani incoace nu ma uit la televizor si nu prea citesc presa n-am fost la curent cu demersurile electorale.
Vineri am avut "acces" la TV si-am vizionat cateva franturi din "confruntarea presedintilor" sau cum i-o fi zis emisiunii. M-am amuzat copios. De fapt am ras ca sa nu plang.
Asa cum spuneam, nu mai sunt in cunostinta de cauza. Politic vorbind. Sunt suficient de cerebrala incat sa-mi dau seama ca avem un sistem de doi lei , corupt si infect insa imi doresc atat de tare sa emigrez incat nu-mi mai pute nimic din tara asta.
Haideti totusi sa va povestesc cum a decurs "votarea" mea ;
Discutasem cu vulpea acum ceva vreme si-mi manifestasem intentiile de-a ignora evenimentul din 22 noiembrie. Vulpea, inteleapta, cu minte-n cap mi-a spus ca e obligatia si dreptul meu sa-mi aleg presedintele. "Daca toti ajung sa gandeasca ca si tine...ce se alege de noi? Macar sa fie prezenta la vot ; daca ar pune toti stampila aiurea le-am da o lectie nenorocitilor despre cat de tare ni s-a luat!"
Am citit cateva articole in presa online despre "activismul politic" , campanii online masluite, am vazut bannerul facut pe genunchi al lui PSD cu Voiculescu, Nastase, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie si Vantu sustinandu-l pe Geoana si spunand ca "invingem impreuna" si dupa un hohot de ras m-a cuprins greata.
Acestea fiind spuse, citite, intamplate, duminica dimineata in zona in care locuiesc m-am prezentat la sectia de votare cu buletinul in dinti.
"Nu mai e ca-n alti ani, n-avem urna pentru provinciali! Mergeti la Gara de Nord!"
"Pai care sunt sectiile de votare pentru provinciali?"
"Nu stim, mai intrebati."
Mi-am sunat prietenii in aceeasi situatie ca mine decisa sa gasesc o solutie.
"E crima si la gara si-n regie! Sunt cozi interminabile, stai si 3 ore ca sa votezi. Daca vrei poti sa mergi in aeroport."
Acestea fiind spuse...nu am votat.
Este dreptul si obligatia mea de cetatean al Romaniei insa am ales sa nu-l exercit!
Lupt in fiecare zi sa : smulg un zambet prestatorilor de servicii cu publicul , beneficiez de servicii bancare de calitate, sa CUMPAR orice fel de produs sau serviciu fara sa fiu trasa pe sfoara, sa beneficiez de servicii medicale umane doarece le platesc, sa exist pur si simplu intr-un sistem facut parca pentru a te indemna la sinucidere ; REFUZ sa mai lupt si pentru a vota.
Acum cinci ani l-am votat pe Basescu. Nu vroiam sa votez PSD din principiu...am ales alternativa fara NICI o alta motivatie.
De aceasta data vroiam sa-l votez pe Antonescu. Mai vroiam sa votez reducerea numarului de parlamentari si parlamentul unicameral.
Dar nu s-a putut. Pentru ca nu sunt intr-atat de patrioata incat sa astept trei ore pentru a pune stampila pe o coala de hartie a sperantelor.
Am dat telefoane, am pus intrebari:
"De ce suntem intrebati daca vrem sa votam pentru referendum?"
"Pentru ca e un vot optional. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca membrii PSD din toata tara NU AVEAU voie sa voteze la referendum."
"Adica cum?parlamentarii, senatorii, aia ai lor nu?"
"Nu!orice membru cotizant sau facand parte din organizatiile PSD are indicatii clare de a NU vota!"
Iar masura de precautie impotriva fraudei electorale a fost luata de BEC : vor fi sectii de votare speciale pentru provinciali; in acest mod putem impiedica voturile multiple."
Spuneti-mi mie, lamuriti-ma, CINE este intr-atat de patriot incat sa voteze de mai multe ori?!? Hai ca stim cu totii raspunsul la aceasta intrebare. Cei platiti!
Evident ca daca exista "cetateni" bine rasplatiti pentru plimbarile lor de la o sectie la alta dand cu subsemnatul pe listele suplimentare iesiti prost la numaratoare.
Ati gasit o masura de precautie extraordinara: absenta de la vot.
Ceea ce am aflat astazi m-a uimit insa :
"In anumite sectii de votare observatorii din partea PSD au fost obligati sa se imbrace in rosu si visiniu. Nu aveau voie sa aiba nici un insemn al partidului dar culoarea hainelor putea sa sugereze ceva nu? Apoi cand au venit in "inspectie" si au remarcat ca una dintre observatoarele PSD nu purta esarfa rosie asa cum i se comunicase...a iesit cu scandal"
Word of Mouth!
Astazi am aflat ca in cel de-al doilea tur vor merge doar Basescu si Geoana. Antonescu n-a avut noroc.
O sa fac un efort si voi ajunge la sectia de votare exact la deschiderea ei.

Ne vedem la gara de nord :)

Tu stii cine sunt eu?

De aproape doi ani am decis sa comunic deschis cu ceilalti utilizatori de internet. Am scris public si pana acum doi ani, aveam chiar un blog intunecat, cateva poezii postate pe site-uri, conturile din retelele sociale, etc. Cu toate acestea am decis sa fac coltul roz, cu bune, cu rele, cu starile mele de alb si negru, cu treceri in revista, ganduri care de care mai intime, sfaturi, ironii, amalgamul de idei batute-n cuie.
Incetul cu incetul, pe langa prietenii mei care ma citesc, pe langa familie, am adunat o gasca de noi oameni carora le multumesc din cand in cand pentru timpul care mi-l aloca. E drept, noile cunostinte n-au fost intotdeauna de zahar, am trait si "dezbateri" mai putin placute, in direct, pe blog.
Dupa aproximativ un an de la primul articol oamenii ma cautau, zilnic - pe messenger, prin e-mail - unii sa-mi ceara sfaturi, majoritatea sa discutam pur si simplu, cei cu intentii umane - bune raman, mi-am facut prieteni, oameni dragi, intotdeauna raspuns e-mailurilor (chiar daca uneori mai tarziu), sunt de gasit si ma fascineaza aceasta lista vesnic deschisa noilor trecatori prin universul meu roz.
Am avut cititoare care asteptau consiliere intr-ale dietelor, cititoare care aveau probleme sentimentale, cititori pasionati de fotografie (ca si mine), oameni obositi si satui de sistem, oameni pasionati de calatorit, de tatuaje, oameni care au vrut sa vada daca exist :) oameni care au vrut sa ma injure :) toti cu acces. Pentru ca exist!
M-am regasit cu amici si prieteni vechi, cunostinte de demult, am socat prin schimbare de look, prin schimbare de atitudine si de mentalitate...
Mi-am trait "in direct" deceptiile, dezamagirile, dar si victoriile, m-am indragostit "in direct" de viata, am invatat sa ma rog, am plictisit "audienta" cu teorii despre personalitatea mea, am varsat cascade intregi de cuvinte asezate in toate felurile. Am nascut propozitii si fraze pentru a ma elibera de povara lor din mintea mea.
Am urat lumea, am urat vremea, am urat oamenii si apoi tot eu i-am iubit pe toti in acelasi timp si separat.
Am spus "iarta-ma" pe blog pentru ca reprezinta cea mai mare dovada de parere de rau, sincera, a mea, un om pentru care aceasta afirmatie n-a existat.
Am tanjit dupa nelinistea unei tinereti, dupa agitatia unei vieti tumultoase, am tanjit dupa plictis si dupa liniste, m-am contrazis si m-am aprobat...
M-am dezbracat, m-am imbracat, v-am aratat pozele mele aproape nud fara intentia de-a "incita spiritele" ci pentru a dovedi ca sunt perfect confortabila cu sexualitatea mea ca pot fi dezbracata oricand din priviri si nu pot apartine nicicand cuiva anume.
Sunt convinsa ca nu sunt eu exceptia, nu sunt eu extrovertita, dotata spiritual, intelectual, ci poate sunt mai "guraliva" decat marea majoritate. Nu ma deosebesc de oamenii care ma abordeaza in fiecare zi.
Ma bucura cand exista persoane care cred in cuvintele mele. Ma emotionez in fiecare seara cand primesc raportarea de la sitemeter.com si vad zecile de accesari pe pagina mea. Chiar si a celor ce nu ma plac sau nu ma MAI plac.
Cu toate acestea, mai sus mentionate, recapitulate, reesalonate, va intreb : voi stiti cine sunt eu?
Am incercat acum ceva vreme sa pun un fel de sondaj aici pe blog intreband oamenii daca cred ca in urma celor scrise de mine ajung sa ma cunoasca mai bine? Au raspuns afirmativ, cu cateva exceptii.
Nu am dorit sa devin o "bloggerita de succes" , nu m-a interesat publicitatea pe blog, din acest motiv nu utilizez domeniul www.sabbra.ro , am colaborat doar cu cei in care am crezut, si ma recomand foarte rar ca Sabbra, desi mi s-a sugerat in repetate randuri sa-mi schimb numele :)
Stiu ca ceea ce fac eu - de ce o fac - cum o fac , nu este usor de inteles, nu este un hobby, nu este un job, este o deschidere fata de toti oamenii din jur. Una fara obligatii.
Eu citesc, inca citesc; carti, uneori reviste, bloguri, poezii si n-as putea sa traiesc intr-o lume in care accesul la mintea oamenilor ar fi restrictionat.
Sochez prin deschiderea mea fata de oameni. Sochez prin increderea pe care o am in oameni, atat de mare, atat de regenerabila.
Recunosc, am momente bune si muuulte momente rele. Exista insa un singur remediu pentru ambele: scrisul. E de fapt o comunicare a mea, cu mine, cu voi, cu universul pe care nu o pot exprima altfel. Daca as ramane undeva fara o coala de hartie si ceva de scris...atunci as putea spune ca sunt cu adevarat sub tortura.
Uneori imi vine sa-mi insiruiesc cuvintele si gandurile, fara sens, fara logica, doar pentru a le "downloada" din memoria mea supraincarcata.
E o povara in acelasi timp necesitatea asta de comunicare continuua. E o boala de care am ajuns sa ma indragostesc. Scrisul e viciul meu.
La 9-10 ani cred ca am inceput sa scriu in jurnal. Am schimat zeci de caiete, le umpleam paginile cu o aviditate incredibila. Apoi am inceput sa scriu poezii. Multe, foarte multe. Nu exista un tipar, exista un sentiment. Puteam sa scriu 10 poezii sau puteam sa ma chinui intr-un vers...zile in sir.
Nu ma intereseaza sa scriu bine, nu m-a interesat asta niciodata pentru ca ar trebui sa am un model de comparatie. Scriu bine in comparatie cu CE?Cu CINE? Da, pot scrie foarte corect. Aici am avut intotdeauna lacune, gramatical vorbind am avut de suferit datorita unei profesoare nebune din generala. Dar ma bucur cand oamenii imi sar in ajutor si ma corecteaza. Nicidecum nu ma simt ofensata. De ce m-ar deranja?
Nu stiu daca voi putea vreodata sa scriu un roman. Am incercat, dupa primele 35 de pagini ma plictisesc. A scrie un roman presupune sa pastrezi o ordine, o logica, o armonie catre mintea cititorului. Eu transmit stari de moment, euforie, indignare, iubire, ura, simtite pe loc, descarcate in pagini si inmagazinate acolo.
Fiecare scriere reprezinta strict momentul. O voi retine doar daca o recitesc.
Nu functioneaza nici un fel de reguli. Nu la mine. Nici macar cele pe care incerc eu sa mi le impun.
Am observat ca scriu mai mult si mai bine in momentul in care nu sunt in deplina armonie cu mine. Daca sunt foarte fericita am senzatia ca ma laud, prefer sa pastrez cu egoism momentele numai pentru mine.
As vrea sa ajung sa ma cunosc total. De fapt acesta este motivul articolului. Am fost nevoita in ultimele zile sa cenzurez cateva comentarii ale unor personaje care si-au permis sa creada ca "ma cunosc". Personaje care si-au permis sa-mi catalogheze modul de viata, sa-mi puna o eticheta, "this is who she is". Departe de mine ideea de-a incerca sa schimb opinii atat de bine formate. Departe de mine ideea de-a tese o aura narcisista, de-a poza intr-o maniera pozitiva.
Pentru ca eu nu am delimitat inca binele de rau, frumosul de urat, mai mult decat putem noi, rasa umana. Sunt intr-o continua cautare de sine fara a putea spune "this is it"...

Eu nu stiu cine sunt eu!

Tu stii?

Marcarea teritoriului (la femei)

Am vazut un stand-up comedy in care se vorbea despre motani si cum isi marcheaza ei teritoriul (traduc) : "se plimba de colo-colo spund al-meu, al-meu,(engleza: mine-mine) imprastie cate un strop de pipi peste tot".

M-am amuzat copios - ma intreb ce probleme psihice are Nemo - motanul meu nu si-a marcat niciodata teritoriul...
Femeile isi marcheaza teritoriul.

Intotdeauna.
Cel mai amuzante mi se par masinile acelea pline de jucarii de plus roz iar soferul este un mascul feroce cu brate tatuate.
Cu siguranta "decoratorul" masinii a vrut sa transmita un mesaj... "e moale si pufos" ; "in dormitor poarta ciorapii mei cu lipici", "culoarea lui preferata e roozz".
Intotdeauna o sa "uitam" ceva la voi in baie. Depinde doar de personalitatea noastra. Daca o femeie isi "uita" tampoanele in baia unui barbat...ei bine...e nesimtita :) Saaau vrea sa spuna ca are o relatie extrem de serioasa, sex, dragoste, tot! "Imi permit sa-mi las cutia de OB-uri in baia lui, am trecut deja de timiditaturi."
Femeile isi lasa parul in casa unui barbat. Nu sunt misogina, dar hai sa fim sincere...doamnelor...cate dintre voi recunoasteti deschis ca naparliti? "Daaa...nu-mi ingrijesc podoaba capilara, ti-am umplut chiuveta de fire lungi si rosii..." Pe langa faptul ca e un obicei dezgustator, aceasta marcare de teritoriu e una puerila!
Fardurile noastre au MICROparticule de sclipici - se cheama "supershine" - care raman impregnate in buzele, barba, mustata, obrazul, urechea, voastra pana la 8 ore! Si tot noi stim sa ne uitam pe bucatile voastre de piele dupa aceste particule.
Socant? Tot noi reusim sa le DEOSEBIM pe ale noastre de ale altei femei!
Din gama intamplarilor ridicol de unice ; am intalnit odata un cuplu imbracat in aceleasi culori! Ea purta o bluza din satin verde si o fusta scurta alba iar in picioare avea niste sandale verzi. Blonda. El purta o camasa din matase verde (aceeasi nuanta) si o pereche de pantaloni albi (acelasi material ca si minijupul) iar in picioare...pantofi sport (ati ghicit) verzi. Ah - vopsit blond!
Erau atat de asemanatori incat daca n-ar fi fost un cuplu ar fi putut trece drept siamezi.

Era o vreme cand in cuplurile de indragostiti se purtau medalioane la fel....azi acestea par injositoare...Cu toate acestea ai sa mai gasesti cate un biet purtator de inel "ca al lui gagica-sa" pentru ca "noi ne iubim" si evident noi-ul suna atat de bine memorat incat imi aduce aminte de "l-ati vazut cumva pe Zdreanta?" recitat plin de emotii sub ochii tovarasei educatoare.

Singurul lucru la care n-am sa comentez niciodata sunt tatuajele identice. Daca sunt bine facute si reprezinta o idee originala. Spun un nu hotarat codului numeric personal (in araba) sau numelor proprii (ion+maria=love).

Stiu ca partea feminina este incredibil de inventiva si va dispune de metode de marcare a teritoriului pe care mintea mea in acest moment nici nu le poate vizualiza.

Nu sunt absurda sa consider orice mic amanunt gravitand in jurul lui ca fiind un "semn" , insa trebuie sa va recunosc doamnelor, domnisoarelor ca marcarea evidenta a gradinii - "atentie -caine rau" - nu va face decat sa reprezinte adevaratele voastre complexe.

Ofera-i libertate atat cat isi doreste - daca va alerga la cules de nuferi (de pe trupuri mititele de gheise japoneze) - e clar c-ai fi petrecut o viata militara, pazindu-l cu pusca ca pe un detinut.

Daca-i plac bujorii tai, eu zic sa-i dai dulceata de trandafiri.

Nu prea multa, ingretoseaza.

P.S. Astept de la voi exemple de situatii cu femele in calduri marcandu-si teritoriul :)

Jucarii pentru copii

Eu nu stiu aproape nimic despre copii... Recunosc. Intr-o zi poate o sa am si eu unul, pana atunci mai e timp berechet sa ma documentez "pe net" nu-i asa?

Copii au un real succes in a intimida oamenii mari. Nu stiu cat de "om mare" sunt eu dar ghemotoacele mici, rozalii si ganguritoare ma fac sa ma panichez teribil. Am impresia ca sunt enciclopedii vii pe care trebuie sa le studiezi, sa le cunosti, la le stapanesti, ca nu cumva sa gresesti. Sa gresesti ce? Orice! Pentru ca orice greseala a unui parinte poate avea amprente gigant in viata unui copil.

Nu vreau sa fac lectii de psihologie, eu in necunostinta de cauza, vreau sa va vorbesc astazi despre ceva muuult mai vesel si folositor pentru cei ce au deja un bebe acasa, pe drum sau...in plan. Vreau sa vorbesc despre lumea magica pe care o genereaza un copil odata ce apare.

Apropo voi stiati ca eu folosesc produse cosmetice de bebe? De cate ori ajung intr-un magazin ma opresc in raionul de cosmetice pentru cei mici si imi plac de zeci de ori mai mult decat raionul de cosmetice pentru femei. Sunt colorate, spun povesti, gelul de dus este inmagazinat in personaje de basm, buretele de baie este ursuletul Winnie , manusa de dus are cate un porcusor roz pentru fiecare deget, unde mai pui ca poti sa ai o cada plina de ratuste din cauciu care canta?

Recunosc, am acasa fooarte multe jucarii :) Le tin ascunse in lada de zestre, dar sa stiti ca fiecare are cate un nume, desi am donat o mare parte din ele unei gradinite, inca mai am o gasca suficient de mare sa impresioneze orice copil.

Setea asta de copilarie vine poate si din dorinta de-a stapani acest univers pe care...sa fim sinceri "in vremea noastra" nu l-am avut. E adevarat, copii anilor '90 aveau cantecele si jocuri in aer liber care trebuiau inventate si astfel ne "puneam imaginatia la contributie" insa azi lumea a evoluat atat de mult incat poti sa-i construiesti unui copil un regat de poveste si sa i-l pui la picioarele patului. Cum as putea sa-i fac cadou unui copil o bucata de creta colorata si sa-i spun sa joace sotron? Asta in competitite cu o carte a carei pagini canta, iti denumeste animalele si mai e si din material textil...delicat pentru degetele celui mic.

Lumea pe care o putem pune la dispozitia celui mic trebuie totusi sa fie una atent aleasa. Astazi avem toate instrumentele noua ramanandu-ne de fapt de luat doar deciziile corecte.

Cat de corect e sa ducem copilul la cumparaturi? Intr-un magazin de jucarii? La un targ de jucarii? Avand in vedere ca un magazin de jucarii arata precum "the promise land" iar parintii trebuie sa dea dovada de cumpatare...avem toate sansele sa-l frustram pe cel mic, nu?

Stim ca in acest moment industria produselor (de orice natura) pentru copii este una care se bucura de suprematie. Cati dintre voi, parinti, isi permit sa nu cumpere cel mai bun produs pentru copilul lor? Cati dintre voi au incredere intr-o consiliere de calitate a vanzatorului? Cati dintre voi isi doresc sa beneficieze de sprijin, incredere, siguranta, in momentul in care face cumparaturi pentru cel mic? (cred ca pana acum am doar raspunsurile pe care le doresc)

"Things are about to change"; cel putin in lumea magica de care vorbeam mai sus. Exista oameni pasionati, dedicati, profesionisti care isi doresc sa asiste parintii, sa bucure copii si sa ofere o competitie serioasa pentru piata din domeniu.

Eu am intrat deja in legatura cu cei la Kooki.ro pentru ca nu vreau sa-mi intreb prietenii "aaa...eu ce-i iau copilului tau?" . Asta si datorita discountului pe care il dau la lansare :) Am fost impresionata de abordarea pe care si-o propun si-am decis sa le fiu alaturi de la inceput. Pentru ca stiu ca lor le pasa de fiecare client. Pentru ca stiu ca in momentul in care vor lansa magazinul virtual vor avea grija ca fiecare potential client sa fie sprijinit , consiliat, multumit si apreciat.

Daca va inscrieti acum veti avea o mareee supriza la lansare.

Nu voi face un speech de vanzari :) Va las pe voi (parinti si viitori parinti

) sa comentati dupa ce le deveniti clienti :)

Primul I de la Italia, mai exact ROMA

Mi-am dorit sa vad Roma.

Jindul dupa Roma a fost cauzat (in timp) de un documentar despre pisicile Romei, un alt documentar despre istoria Romei, despre crimele si sangele varsat la Colosseum, am citit Quo Vadis si intr-un final m-am indragostit ireversibil de serialul Rome.

Sa nu mai vorbim despre "Mananca, Roaga-te, Iubeste", calatoria de cateva luni a autoarei mele preferate in capitala Italiei.

Cadoul de ziua mea a fost pus la punct pana in cele mai mici detalii de dragul meu drag. Sunt sigura ca a avut nevoie de rabdare si intelegere pentru a organiza acest weekend locuind sub acelasi acoperis cu Nostradamus-ul din mine. I-a iesit perfect! Hai sa va povestesc a fir de par (e lung dar merita):
Vineri - 5 dimineata - trezirea. Dupa o saptamana anormal de plina, o mutare la noua casuta, si zeci de chestii "to do" am reusit sa deschid ochii si MAI devreme de 7 :00, desi nu credeam. Pana la 6 fara 10 eram deja imbracati, cu bagajele facute (impachetasem pe loc) si cu taxi-ul asteptand in fata casei.
Aeroportul Baneasa - eu prima oara in aeroport in calitate de client/viitor pasager - aglomerat, nevoie mare. In timp ce asteptam sa fim "controlati de metale" o conversatie constipata cu un accent englezesc perfect intre doi barbati (eu voi traduce): "Asa era in Roamania si-n '97 cand am venit prima oara aici. Ma uitam in jur si nu-mi venea sa cred ce salbaticie si ce conditii. Asa a ramas pana in momentul de fata. Mai rau decat aici ar putea fi doar Arabia Saudita...desi nu prea pot inclina balanta mai mult in una din parti."

Nu c-am fi noi super patrioti...dar ne-a ofensat remarca englezoiului care nici macar nu vorbea incet. I-a raspuns iubitul meu intr-o engleza la fel de corecta "If you hate Romania so much why don't you stay home?"

In doua secunde o secatura de muiere din spatele lor care pana atunci dadea afirmativ din cap la remarci englezesti ii sare in gat iubitului: "Vezi baiete ca poate nu stii cu cine vorbesti, poate o sa ai de-a face cu diplomatii, poate nasti un scandal diplomatic"

Ne-a amuzat atat de tare incercarea bietei frigide de-a intra in gratia "diplomatilor" englezi care zburau low-cost incat am pus-o urgent cu botul pe labe fara sa ne stricam buna dispozitie...

Fast-forward pana in avion.

Prima oara in avion! Am fost entuziasta, curioasa, fascinata! Un da hotarat zborului. Am aterizat pe aeroportul din Ciampino si-am pornit spre Roma.

Si!Si!Romaaa!

Eu nu stiam ca vom sta 3 zile in sufletul acestui oras minunat. Ma uitam fascinata la tot ceea ce ma inconjura, un loc atat de viu, atat de plin, un amestec de oameni din toate colturile pamantului devorand fiecare colt de piatra din Roma.

Cand am vazut primul indicativ spre Basilica di San Pietro imi simteam tamplele arzand si pieptul cuprins de emotie spunand in continuu in mintea mea "Quo vadis, Domine?" . Pe mine m-a impresionat pana la lacrimi povestea/istoria acestei biserici...

Locul in care eram cazati se numea Musei Vaticani. Foarte reprezentativ pentru Roma!

Vineri am vazut muzeul Vatican, Colosseum si castelul St. Angelo.

Eram obositi , beti de oboseala, am inchiriat un scuter cand au inceput sa ne doara picioarele si nu ne-am dat batuti pana n-a apus soarele peste Roma.

In oras e plin-plin de motociclisti si scuteristi. Indiferent cat de aglomerat ar fi in trafic se circula ordonat.

Am incheiat seara cu bunatati specifice, un vin bun, ganduri pentru a doua zi...recunosc, am adormit ca un copil dupa o zi de strand.
Undeva pe la 5 dimineata, sambata, cand ma intreba al meu cat e ceasul...aveam nasul infundat in perna incercand sa ma prefac ca dorm.

"poate daca nu ma trezesc nici n-o sa imbatranesc!"

Ultima dimineata de octombrie a venit cu mult soare, miros de cafea buna, omleta si prosciuto. In aceste conditii cu mare drag am decis sa implinesc cei 25 de ani!

Sambata ne-am plimbat pe scuter si pe jos prin aproape tot orasul. Am vazut Fontana di Trevi, forumul roman, columna lui Traian , piata Sfantului Petru si biserica Sfantului Petru. Am intrat in alte cateva biserici impresionante din Roma, erau pline de turisti, monumente istorice ce se lasau admirate de sute de ochi...

Imi venea sa-mi notez pe fiecare servetel primit odata cu gelato zeci de cuvinte, sezantii, impresii, proaspete pe masura ce le nutream! Ahhh gelatoooo! Cea mai buna inghetata din lume! Chiar daca mi-a inghetat limba nu m-am dat batuta!

De ziua mea am gatit paste bolognese in bucataria gazdei noastre din Roma! Am cumparat sambata seara dintr-un "super mercato" prosciuto, rosii mici si divine, o sticla de vin rosu, carne "bovina" , spaghetti si bulion...

Buon apetito!

Duminica a fost ziua cea mai scurta...am revazut aproape toate locatiile iar dupa-amiaza ne-am intors in Ciampino unde am mancat intr-o trattoria locala , m-am indulcit cu fructe din martipan intr-o cofertarie mica si cocheta dupa care am pornit spre aeroport.

Nu stiu daca randurile de mai sus sunt suficiente pentru a descrie trairile celor trei zile in capitala italiana. Orasul e viu, oamenii sunt frumosi, privirile iti sunt atrase in toate partile de parca fiecare detaliu tanjeste dupa admiratia umana. Istoria domneste in Roma marcand orgoliul sutelor de ani ce n-au trecut degeaba.

Am avut o experienta atat de fascinanta incat refuz sa-mi amintesc putinele experiente ce mi-au lasat un gust amar: cersetorii romani, comportamentul usor de recunoscut al fiecarui cetatean roman...de ce suntem priviti de sus in Italia, noi...ca natie.

Iti multumesc si te iubesc!

Attraversiamo!

P.S. mai multe poze pe facebook, pentru curiosi.