marți, 6 octombrie 2009

Cui sa-i multumesc?

De dimineata eram taare suparata si nemultumita... Asa cum sunt cam des in ultima vreme. Din acest motiv prefer sa nu scriu. Absentez pana si din lumea mea virtuala deoarece vreau sa-mi amintesc insiruiri de cuvinte vesele....
Imi amintesc ca odata demult o buna prietena a mea care era mereu vesela, optimista, puternica si foarte curajoasa...a cazut intr-o pasa proasta. Cum aproape nimeni n-o mai vazuse in halul acela de deprimata si negativista, toti au incercat s-o "imbarbateze" la modul "pai se poate?tocma tu?nu fi proasta!"
Pana cand cineva i-a spus "descarca-te!plangi, tipa, urla, da cu pumnul! - pentru ca asta-i tot ce poti face in acest moment!"
Mi-am amintit de episodul acesta (si nu, nu sunt eu prietena :p) intr-o zi in care am nevoie sa multumesc pentru lucrurile bune din acest moment, pentru ca sunt sigura ca daca le insir aici ele vor coplesi numeric nemultumirile.
Sunt recunoscatoare ca exist. Sunt sanatoasa, mai am destula energie, putere, intelepciune, vointa, rabdare si am muulta iubire.
Ii multumesc dragului meu drag ca e langa mine de aproape un an, in fiecare zi, in fiecare secunda, in sufletul si in mintea mea, asa cum niciodata nimeni n-a reusit si asa cum niciodata nimeni n-o sa mai fie.
Le multumesc tuturor oamenilor dragi ca exista, ca sunt si ei sanatosi, ca au intotdeauna o vorba buna pentru mine, ca au rabdare sa ma asculte, la telefon, pe mess, pe mail, intotdeauna exista cineva care sa fie acolo pentru mine.
Trebuie sa multumesc ca am coltul meu frumos de liniste, acasa, zen-ul absolut.
Sunt multumita si fericita ca am cel mai adorabil motan din lume, care dimineata ma pupa cu nasul lui umed cand ma trezesc iar seara imi sare in brate vesel cand ma vede.
Multumesc ca am avut posibilitatea sa vad muuulte locuri frumoase in tara asta, s-o iubesc pentru locurile ei deosebite pe care le-am admirat inainte de-a fi distruse de noi oamenii.
Multumesc ca am biroul la geam si de data asta fac eu parte din categoria oamenilor "transparenti" (obisnuiam sa privesc cladirile de birouri din geam amuzata ca cineva ar putea avea biroul la geam si-ar avea o viata transparenta).
Multumesc oamenilor care ma citesc, am mai spus-o, faptul ca sunt citita si ca va faceti timp pentru a posta un comentariu inseamna enorm pentru mine.
Cu siguranta ca nu sunt singura care are astenie de toamna, un moment dificil, o criza existentiala, o depresie trecatoare, sau orice alt termen ar defini starea mai putin roz din acest moment. Este de asemenea cert ca daca voi contina sa bombani si sa fiu acida s-ar putea sa nu ma mai plac dimineata cand ma uit in oglinda.
Dar nici n-as vrea sa rad fortat doar de dragul aparentelor iar sub parul meu blond sa am de fapt o bomba cu ceas care ticaie ingrozitor de repede si va ajunge sa-mi spulbere mintea in milioane de bucati.Multumesc ca tanjesc spre echilibru!
Multumesc oamenilor care lanseaza provocari amuzante pe twitter si pe facebook de genul "povesteste-mi 3 chestii frumoase care ti s-au intamplat azi" , "enumerati 3 locuri deosebite" . Chiar daca nu raspund acestor provocari mintea mea se deconecteaza automat si reusesc sa zambesc!
Vreau sa invat sa traiesc fiecare clipa asa cum simt.
Vreau sa am in fiecare zi cel putin un motiv sa fiu recunoscatoare.
Vreau sa nu fie niciodata nevoie sa-mi cobor standardele.

Voi pentru ce sunteti recunoscatori azi?

8 comentarii:

Anonim spunea...

Pfuaiiii!!!! ASTA ERA! Eu nu stiam ca poate exista si o astenie de toamna. Iti citesc blogul si in multe dintre starile tale ma regesesc, asa ca n-ai gresit cand ai afirmat ca sigur nu esti singura astenica. Mama ei de astenie o fi ruda cu negativismul si starile proaste. Hai odata cu Craciunul, sarbatorile, cadourile si vacnata!!!
Cu drag,
Ana B (a ta cititoare de blog)

Florian spunea...

eu zic ca este super de bine...asa trebuie sa fie...:)))...eu stiu o persoana care a trecut prin aceleasi trairi(sasha ii zice)...si nu...nu este astenie de toamna...

wyo spunea...

sunt recunoscatoare starii de bine cu care mi-am inceput ziua,in mod cert,a fost o stare "ciudata"...intr-adevar,astenia bat-o vina,e singura scuza plauzibila in perioadele de negativism....sunt "recunoscatoare" sefului meu kre ma tine pana ffffff tarziu la birou si lipsa lui de bun simt k un angajat tre' platit pt orele suplimentare..dar de unde...
ah...trebuia sa fiu recunoscatoare intamplarilor / lucrurilor bune petrecute?Sunt prea putine...
A...sunt recunoscatoare parintilor ca mi-au oferit libertate,dar nu am stiut 100 % cum sa o intrebuintez...si mai toate lucrurile carora le-as putea fi recunoscatoare , imi dau o senzatie ca nu am stiut cum sa le utilizez mai bine pt mine...

Sabbra spunea...

@Ana - ai intr-un fel dreptate...dar ce sa fac?sa cad din astenie de toamna in cea de primavara?sa astept zilele de concediu sau sarbatorile calendarului doar ca sa-mi fie bine?
@Florian - fiecare dintre noi merge pe drumul pe care si-l alege. Trebuie sa vina doar...momentul :)eu inca imi astept momentul meu :)
@wyo - offff...cred ca la fel ca si la mine, recunostinta ta e trasa de par :)incercam sa vedem lucrurile bune din sacul negru fara fund?
hai sa radem la viata!

Sasha spunea...

Sabbra... bine zice jumatatea... nu era astenie. Era inceputul Transformarii. Si intotdeauna vine asa, sub forma asta...
Asa ca zic si eu, ca Florian: bucura-te. Plangi, tipa, urla, stai inchisa in casa sau whatever. Este doar inceputul a ceea ce va sa vina... si ceea ce va sa vina este FANTASTIC de frumos. Si vine in totalitate din tine. Nici nu o sa mai vezi cocalarii si fetele de la Mall, garantat! :)

Cu drag si o imbratisare stransa si calda,
Laura

Anonim spunea...

"asa cum niciodata nimeni n-o sa mai fie "
viitorul suna bine :)

Sabbra spunea...

Stiu Laura. Am simtit ca astept ceva-ul neidentificat de mult timp incoace. Asa cum simt ca-l voi recunoaste cand va face parte din viata mea total. iti multumesc pentru gandurile bune!

@Anonim - da, viitorul suna bine :) din acest motiv nu mi-e frica sa-mi asum ceea ce simt cu adevarat :)

LiaLia spunea...

Cred că o cunosc și eu pe prietena aia de la început :p Abordarea aceasta a asteniei, a nu-chiar-rozului, mă face să-ți spun cu maaaare drag: ai mai crescut :) Maturizarea și înțelepciunea nu au mare lucru în comun cu îmbătrânirea, așa că e de bine ce-ți spun :)))