Ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa se intample!

"Chiar daca crezi ca poti, sau crezi ca nu poti, ai dreptate in ambele cazuri" - Henri Ford

M-am indragostit de acest citat! Face partea din categoria lucrurilor usor de retinut, extrem de valabile, care sunt exact in fata ta, insa ai nevoie de o palma ca sa le focusezi.
Toate frazele mele incepeau cu NU si aveam dreptate. Fetita care l-a luat pe "nu" in brate nu isi dadea seama ca niciodata nu spui niciodata si nu :)) (mai putin cand esti ceruta de nevasta! glumesc)
Am ratacit prin spatiu preferand sa nu cred nimic decat sa cred ca pot. Speram ca pot, insa mergand pe principiul "speranta moare ultima" sau are 9 vieti. Si, cum eu aveam doua pisici, speranta mea avea 18 (vieti).
M-am regasit si in bancul cu evreul care se roaga la Dumneazeu sa castige la loto, ani buni, pana cand Dumnezeu intr-o buna zi ii raspunde agasat "dar JOACA omule odata!"

Deosebirea e ca eu nici macar nu-mi constientizam dorintele din amalgamul de negativism in care ma balaceam si balansam. Pana cand sa tot gasesti pestisori de aur? Daca pestisorii nu vorbesc, nu le iei in seama stralucirea.

O recapitulare rapida imi deruleaza (ca in filme) cateva episoade cu vrut, cerut, avut.

Prima a fost undeva pe la 14 ani, cand n-am zambit in poza pentru buletin fiind prea concentrata sa-mi DORESC "ca pana la maximum 18 ani sa plec in lume" fara a ma preocupa de celelalte detalii.
Zis si facut, 3 ani si 11 luni mai tarziu am luat-o la sanatoasa in cealalta directie a tarii. Bineintelesc ca nu am constientizat intamplarea ca fiind cursul firesc al dorintei mele ci ca o evadare silita din cotidian, o lupta pentru supravietuire. Mult timp dupa, am blamat oamenii din jurul meu pentru "dansul pestelui pe uscat" pe care il practicam din masochism.
Nechibzuita sau nefinalizata a fost urmatoarea dorinta: "vreau sa reusesc,sa ma stabilesc,sa ma linistesc". Sounds logic? Delimiteaza-i proportiile, da-i un contur, detaliaza! E ca si cum as vrea sa fac vara la Polul Nord cu o bomba nucleara. Dorinta a devenit realitate, totusi in limitele permise de mine. Asa cum am cerut-o :)
Jocul de-a extremele si-a pus amprenta pe viata personala, cea de care tot fac misto de 3 bloguri incoace.

First of all am vrut (am CERUT) "ceva foarte stabil,extrem de serios" . Gata, vreau sa fiu mare, trebuie sa am cat mai multa stabilitate, inspre o viata de familie! La 19 ani!!! Si, mi s-a intamplat(inca odata). Posibil ca "cineva acolo sus ma iubeste" si are o deosebita rabdare cu mine.
Nu pot sa detaliez, as devia prea mult, trebuie insa sa precizez ca, pana in cele mai mici detalii, am primit EXACT ceea ce imi doream. Si, de ce nu am fost multumita? Aveam cea mai serioasa, stabila, relatie din lume.
A urmat o explozie, voiam libertate, voiam rebeliune, "I want to break free" !
Zis si facut
Nu mai vreau nimic!Nimic!Nimic! Viata este prea frumoasa, trebuie sa zbor, ca o albinuta? Dar parca as vrea pasiune, nebunie, dansul cu lupii...PRIN PLOAIE, ceva inedit!

Inconstient (ma lamentez) mi-am dorit din nou ceva, ce n-a intarziat (deloc) sa apara! And wild it was (it is). Doar daca s-ar putea inventa cuvinte noi as face o descriere a acestei extreme...
Concluziile sunt simple: dorintele chiar se implinesc! Trebuie doar sa stiu ce sa-mi doresc in asa fel incat sa ma avantajeze si sa faca parte din peisajul meu actual.

Altfel risc sa-mi traiesc viata fara sa stiu c-o fac.

Dar nu ma mai plang :)) Me?Happy!

Fear of commitment

Imi place foarte mult parodierea momentul genial al personajelor de desene animate. Da, ma refer la acel beculet care se aprinde buclucas deasupra capului, clipoceste inocent, "i'm here, i'm here" si personajul se lumineaza (mai mult sau mai putin de la reflexie). De obicei ideea geniala stimulata sau asistata de beculet, dureaza putin, se dovedeste a fi una proasta. Insa momentul?Momentul de glorie, constientizarea ideei, puterea cerebrala a personajului, sunt de fiecare data uimitoare. De fiecare data ofera energia necesara pentru o noua incercare, un nou inceput, un crez al convingerii, atat de sine cat si a celorlalti.
later edit:
Pentru ca am inceput aceasta postare aseara, si n-am reusit s-o inchei, fiind mult mai tentata de un bol cu cartofi prajiti (YES!I EAT!) voi incerca sa-mi aduc ideea la bun sfarsit, tinand cont macar de mood-ul anterior.
Vorbeam de apogeul de geniu al personajelor de desene animate. Creier incins, temperaturi de peste 30 de grade.
Pana la urma lumea lor ar putea fi mai buna numai si pentru faptul ca isi permit o cadere libera de la orice altitudine, in orice moment, avariile fiind minore. Si nu cedeaza!
Lumea mea de pokemon, plina de artificii a fost intr-un moment de "lumina"... nu stiu pe care dintre umeri mi-a crescut becul (sau parca acolo erau dracusorul si ingerasul) insa ideea a venit. Initial era raspunsul tuturor problemelor, cheia spre succes (evident in afaceri) pentru ca in momentele imediat urmatoare sa se topeasca asemeni unei inghetzate. Nici nu i-am retinut aroma...
My point is? Nu ma incadrez deloc in parametrii de inceput, cuprins si incheiere, insa la partea cu intriga am mereu cate o cireasa suculenta de aruncat peste frisca...
Intrebarea e urmatoarea, si rog cititorii sa ma lamureasca: IPOTETIC (deja am o problema) vorbind daca s-ar pune problema de relatie serioasa,cu partenerul actual, de un angajament sentimental de lunga durata, cum ati reactiona?
Ascult cu mare interes orice poveste cu happy end, savurez o barfulitza de cuplu oricand si ma bucur alaturi de toti amicii mei indragostiti, INSA, cand se pune problema de MINE...desi e ceea ce-mi doresc (sa fiu fericita,multumita,etc) ideea de relatie ...serioasa...ma face sa-mi iau picioarele in spinare si s-o iau la sanatoasa. Si mi s-a spus acest lucru insa nici nu l-am luat in calcul ca stimul auditiv macar. "tie ti-e frica de relatii" Noooo! No way! "vrei libertate" Really? "daca ceva merge prea bine, te sperii si fugi" eu??? "cand lucrurile devin serioase ai tendinta sa calci in picioare omul de langa tine" Excuse me!?!?!
Sa inteleg ca intregul meu univers construit pe convingeri,concluzii,decizii, este DEFECT? Subconstientul meu lupta pervers cu partea constienta? Doua dintre partile avariate mi-au confirmat acest lucru, si o a treia neimplicata si obiectiva.
And now what???

Despre oameni

Noua mea dilema e urmatoarea: daca "intorci si celalalt obraz" fara sa oferi altceva decat iertare si sentimente curate, doze de pozitivism nesecate, cat va dura pana ti se vor constientiza intentiile bune? Azi, e parca tot mai greu sa gasim oameni curati, deschisi, calzi. Azi gasim oameni "cool" , "smart" , "fun".
O persoana draga mie mi-a spus urmatoarele : "a person comes into your life ; for a REASON , for a SEASON, and for a lifetime"
Nu pot sa analizez motivele oamenilor care intra in viata mea. Vreau sa cred ca desi ma baricadasem intr-un colt bine pazit, am reusit sa-mi deschid mintea si sufletul, am lasat oamenii sa intre in viata mea. De cele mai multe ori acesti calatori m-au ranit, de si mai multe ori m-am razbunat, insa de fiecare data am iertat. Nu stiu daca le-am spus-o, si nu cred ca ar fi facut vreo diferenta. Nu cred ca as lua-o de la capat daca viata mi-ar oferi o a doua sansa. Doare.
Nu stiu cate sezoane am dedicat oamenilor din viata mea. Nu stiu daca am avut "pasageri sezonieri". Intotdeauna m-am bucurat de fiecare sarbatoare, de fiecare anotimp, alaturi de oameni dragi. Am impartit luni de iarna, luni de vara, nu tocmai pasager, ci doar cu "piese de puzzle". E drept piesa de puzzle s-a dovedit a fi nepotrivita, de fiecare data, insa inca mai am puterea sa cred ca exista o piesa care mi se potriveste perfect :)
Despre cea din urma fraza a citatului meu de mai sus mi-e frica sa vorbesc. Cred in ea, cred ca exista oameni care intra in viata noastra pentru totdeauna (intr-un fel ciudat fiecare om a ramas macar cu o fractiune de gand, o amintire, in viata mea) insa pana in acest moment pot sa spun ca doar familia mea face parte din categoria de oameni "siguri".
Am categoria de oameni dragi, pe care pot doar sa sper ca ii voi pastra in viata si in sufletul meu for a lifetime. Exista insa si categoria oamenilor care trec prin viata noastra precum un tren accelerat pe furtuna, spulberand totul in cale. Ei raman intotdeauna macar ca un sistem de precautie pentru viitor.
Atunci ramane intrebarea : sa ofer sau nu totul?Evident ca nu pot sili pe nimeni sa primeasca acest "totul".Nu pot sa stiu daca e evident cand si cat ofer. Imi ramane "celalat obraz"?Sau incercarea de-a oferi in continuare tot?
Daca nu e de ajuns?
Refuz sa cred ca acea persoana "for a lifetime" nu va ajunge si in viata mea. E drept, nu o caut, o doresc dar destul de timid. Pana atunci nu-mi ramane altceva de facut decat sa asimilez bucatele din acel "tot de oferit" sa le pastrez la loc sigur. Sa iert oamenii care au intrat in viata mea cu un motiv, sa iert pasagerii sezonieri, sa uit de cei ce au spulberat totul in cale.
Viata e prea frumoasa si noi (nu toti) nu suntem creati atat de egoisti incat sa n-o impartim. Calea pana la piesa de puzzle poate fi extrem de lunga, sau, pentru cei norocosi, mult mai scurta. Eu n-am fost niciodata prea norocoasa :) Din acest motiv vreau sa fiu sigura ca omul care intra in viata mea intra "for a lifetime".
noapte buna :)

Mijlocul lui nicaieri

Daca pe celalalt blog reuseam oarecum sa-mi scutur gandurile negre, acesta in mod deliberat l-am facut roz, poate pentru a-mi fi impiedicate depresiile virtuale. Intru in pagina asta roz, parca e o bomboana fondanta, straluceste aberant, deviaza de la subiect si ma impiedica in a-i pune ochelari negri de soare.
Cu toate acestea mi-e greu sa nu ma exprim, parca vreau sa las toate cuvintele sa curga, fara noima, poate ca si de data aceasta va functiona, am sa ma descarc si descotorosesc totodata.
As incerca sa descopar mai intai unde ma aflu si cine sunt. Cum pot sa fac asta?Fizic, ma uit in jurul meu, imi constientizez locatia, ma uit in oglinda, sau chiar in buletin, ma strig pe nume, astept sa tresar. Mai aprind o tigara. La cum simt fumul inundandu-mi plamanii, greoi, imi dau seama ca fumez mult, reflex, nici nu stiu daca imi mai place.
Poate azi sunt mult prea obosita, ma gandesc ca maine n-o sa doara atat de tare. N-are voie sa doara, o stiu, o constientizez, incerc sa imi inserez in creier aceasta informatie. Nu trebuie sa te doara! Si in fond de ce sa ma doara admiterea realitatii? Stiam de la inceput fiecare particica pe care o voi parcurge, am halucinat, mi-am permis sa ma mint, sa deviez de la viata, sa cred ca voi putea scapa nepedepsita pentru naivitatea mea.
Nu gasesc insa explicatii, fie ele si masochitste, pentru subconstientul meu care tanjeste totusi la perseverenta asta. Rabdarea si psihicul meu sunt mult consumate, insa, evident o forta mult mai mare imi inlantuie sufletul, cateodata si mintea si ma conduce egoist pe caile total opuse celor logice.
Acestea fiind elementele mele inconjuratoare prefer sa ma implic si desfasor in aproape orice alta activitate decat cea ce presupune constientizarea problemelor mele psihice. E evident ca am una sau mai multe probleme psihice din moment ce una gandesc,alta spun,alta fac si cu totul alta simt. Sunt deja patru piese de puzzle, fiecare dntr-un puzzle diferit (si cu multe piese) iar eu incerc sa constuiesc un al cinci-lea puzzle din acestea patru. Do I make any sense?
Sa detaliem:
- ce gandesc? printre mii si mii de linkuri, pixeli de ganduri, ma consider totusi o fiinta cu gandire sanatoasa si pozitiva, care-si doreste liniste si echilibru, sentimental in primul rand (sa-i dam sufletului prioritate).Constiinta mea imi dicteaza totusi sacadat, ba epuizare psihica, ba ingaduinta.

- ce spun? incerc sa-mi redau intocmai gandurile, insa din moment ce eu nu ma inteleg, cum as putea sa fiu inteleasa de cei din jur?Incerc totusi sa ma limitez in functie de interlcutor. De obicei ajung sa spun ceva contrar gandurilor folosind vorbele ca o mantie de autoprotectie. Cuvintele sunt totusi arma mea cea mai de pret. Ajung uneori insa sa le dispretuiesc pentru ca exista deja o prapastie intre minte si voce, iar cea din urma pierde, devenind fara valoare.

- ce fac? nimic din ceea ce gandesc sau spun! Evident ca actiunile fizice ar trebui sa fie o reflexie a gandurilor, narata de cuvinte. No way! Contrar tuturor spuselor mele, actionez diferit. Diferit de cuvinte, diferit de dorinte. Am devenit oare o marioneta in bataia vantului? Ar fi umilitor sa spun ca nu mai sunt stapana pe corpul si mintea mea. Ar fi ironic sa-mi amintesc ca acum cea vreme mi-am dorit sa nu-mi mai calculez mintea,trupul, sufletul, ci sa le las in voia sortii...

- ce simt?Vreau sa iubesc cu toata fiinta, vreau sa fiu iubita. Nu pot sa detaliez.

(to be continued)

Campania unui cetatean neinformat

Uf! De cand ma tin sa scriu despre campania electorala. Cred ca fara sa-mi dau seama am adunat atata material in subconstient incat acum da pe-afara.
Dupa cum imi place sa ma laud, nu sunt conectata la nici o sursa de informare, nu citesc ziare,nu ma uit la tv, si nu fac parte din nici un partid :))) asa ca am perceput aceasta ultima perioada electorala numai si numai prin...bannere si amteriale electorale. Norocul meu e ca m-am plimbat destul de mult prin tara in ultima luna, si am fost un spectator atent la detalii. Din ce-mi mai amintesc, voi pune piesa pe piesa si voi rezolva acest puzzle,convinsa fiind ca daca astept turul 2, mi se acreste de tot.
Cum mi-a inceput campania? Sau oare trebuie sa merg mult mai la origini, sa spun ca am avut deosebita onoare de-a lucra intr-un departament de monitorizare, pe politic, si ca apogeu am prins inainte de sutul in cur, o ultima campanie electorala, si primarie, si presedentie. Noi toti cei ce urmaream la secunda spoturile electorale PSD si injuram emisiunile multiple de promisiuni cel putin gogomane. De atunci, n-am mai avut nici in clin nici in maneca cu politica...am renutat si la facultatea de politice, am mers la jurnalism (cu pasi marunti spre veterinara).
Marturisesc ca uitasem complet ca ar fi an electoral, si chiar daca n-as fi uitat ar fi reprezentat o incarcare a memoriei inutila. De ce?Nu-mi pasa!N-am spirit civic!Deloc! Imi pare rau pentru stramosii care au luptat pentru dreptul la vot, si astazi acel vot este egal cu ZERO, ba mai mult, poate fi cumparat! Da, cumparat, odata cu integritatea si orgoliul romanului.
Ma duceam la piata, si am fost martora spagii incipiente, ca altfel nu stiu cum s-o numesc, gasca de liceeni plini de cercei, imbracati in tricouri galbene (nu stiu nici acum culorile) care imparteau becuri, si pliante cu cel ce trebuia ales. Cred ca am mai scris despre asta, n-o sa insist.
Mentionez ca la fiecare intrare in Metrou exista o astfel de gasca, doar culorile tricoului erau diferite, si ...bineinteles, cadoul. De la becuri, la zahar, la ulei, la sapun, calendare, harti ale sectorului...cam asta imi amintesc.Pacat ca nu le-am pastrat. Ah, am uitat de brichete, pixuri,baloane, dar acestea sunt deja vou.
Intrebarea unui cetatean neinformat: ce spera sa obtina stimabilii cu un pix,balon,steag,bec, cand se stie deja clar din sondaje ca majoritatea alegatorilor si-ar vinde bucurosi simpatia pentru aproximativ 500 euro/vot?
Ce mai retin de prin tara?Dupa micile detalii din Bucuresti, remarcate fara pic de efort trebuie sa recunosc, am mers la mare. Ce vad la mare? Un afis electoral de dimensiuni impresionante pe care scria asa: "bani alocati de guvernul pnl-pd in tara:" si erau enumerate cateva orase, timisoara, cluj, oradea, nu stiu exact, insa fiecare avea o suma gigant in dreptu-i, iar Constanta avea un gras si rotund 0 (adica ZERO). M-am minunat! Domnul Mazare, primar serios, n-ar arunca cu cacat (parol) in cetatenii tarii! Oare?
Mai departe, "eforie conteaza" , "alegeti un independent", in Mangalia "vantul bate, apa trece, pietrele raman" si macar sunt suficienti de amabili sa-si intrerupa parada sa te ghideze spre un bancomat ING :)
Apoi am strabatut iar tara, vreo 600 de km pana pe plaiurile natale, adica la Baia Mare. Am vazut cu surprindere ca prin judetul Cluj Forta Democrata a lui nea Petrica are succes! Si ca in Targu-Mures candidatul nu era ungur. Am regretat ca n-am avut drum dincolo de granite, prin Harghita...tare-s curioasa :)
La Baia Mare am prins un party PSD. Artificii mai bine de 10 minute. Sursele din interior imi soptesc cam 10.000 de euroi doar focul de artificii :) Din departare se vedea alt foc de artificii... "e al pnl-ului" scurt, domle, doar vreo 5 minute. N-avea nevoie domnul Anghel de foc de artificii, avand in vedere ca e la al 4-lea mandat si alegatorii pun stampila din reflex.
M-a bucurat teribil aparitia Partidului Ecologist (deh, am simpatiile mele) insa n-aveau resurse, si incercarea de implementare a unei mentalitati ecologiste in patria sticlelor de plastic...e o lupta pierduta din start.
Bon, long story short: pe valea prahovei, si pe autostrada soarelui am vazut (poate nici nu m-am prea uitat) singurele bannere ale candidatilor la primaria bucurestiului, pentru ca celelalte mii si mii erau pentru primarii de sector.
Incerc din rasputeri sa-mi amintesc fetzele si sloganurile oamenilor, insa mi-e peste puteri, prefer sa completez acest post, si sa-l fac infinit :)
Am citit si eu ca orice roman cu spirit civic s-a dus duminica la...mall in baneasa, eu insa am fost...tot la mare, tot cu dosu' la nori. Surpinzator in unele satuce oamenii frumos imbracati se indreptau spre sectiile de votare.
Prin Ialomita am vazut si cetateanul turmentat (sunt singura ca n-a fost defel singurul) insa era clar ca vreasa voteze, si nu stie cu cine.
La intrarea in bucuresti, am cedat "da pe un post de radio!" aveam o nevoie acuta sa STIU, sa aflu, sa ma informez! Era ora 8, sangele imi pulsa, macar din curiozitate! La radio...guerilla, baietii simpatici si cu chef de gluma faceau haz de toate celelalte televiziuni care anunta rezultatele cu mentiunea "probabil ca va intereseaza rezultatele alegerilor?" DA!DA!(ziceam eu) "pe noi nu!".
Cu ce-am ramas dupa o campanie electorala in necunostinta de cauza? Nici macar c-un gust amar! Daca as fi avut Tv, posibil sa ma fi induplecat pledoariile facute de agntiile de PR pentru candidati, si posibil sa-mi fi facut simpatii. Asa am ramas doar socata de calitatea infecta a materialelor promotionale, aici includ TOT, bannere, steaguri, etc, pana si pixurile si brichetele. In alti ani tinea si bricheta...mai mult...macar pana sa-ti dai seama ca te-a prostit pe fata, l-ai votat degeaba, cascavalul da dependenta :)
Daca am sa simt si pe viitor nevoia sa imi manifest spiritul civic, si critic, in totala necunostinta de cauza, promit solemn c-am sa fiu sub masura asteptarilor, asemeni tuturor candidatilor :)

Of Vama mea...

Acum 7 ani cand am mers prima oara in Vama Veche am remarcat doi punckisti care dormeau pe o perdea de CFR, mi-am zis "wow, cool!" aveam 17 ani, si mi se parea rebell yell! De atunci am ajuns in fiecare an acolo, si-n imprejurimi (respectiv 2 Mai).
Legendele cum ca Vama ar fi fost candva pustie mi se pareau ca respecta spiritul rebel, iesit din comun al acelui colt de nisip plin de cutii de bere si chistoace de tigara.
An de an am fost martora evenimentelor marcante; manele in Vama ?!?!?!, "salvati vama veche", "stufstock" mergand profund pe conceptia "in vama n-ai nevoie de bani, sau de camera la hotel".
Nu-s vreo razvratita, nici hipioata, si mai nou n-am timp nici de rockereala, poate din acest motiv in ultimii doi ani am cautat oarecum liniste, relaxare, sau macar mahmureala tihnita...prin capete de Vama, "inspre bulgari" sau prin alte locuri a caror nume nu le mentionez din dorinta de-a proteja macar acest sezon pustietatea lor.
Anul acesta in lipsa mea acuta de TV, radio sau orice alta sursa media (deh lucrez la o agentie de presa :))) ) am aflat totusi de trendul "romania vs bulgaria" si am ciulit urechea cu interes. Eu patrioata convinsa, care nu-si parasise tara niciodata, si nici ca vroiam sa aud, mahnita ca romanii ar putea sa alimenteze o astfel de competitie absurda.
Dupa cum povesteam in scrierile anterioare, s-a nimerit domle sa ajung si eu prin bulgaria, extrasezon, gospodin, nisipuri de "haur" , gospodin. Nu intru in detalii...inca...
Sambata dupaamiaza, proaspeti in 2 Mai, dupa o ora de plaja la nori si vant, ne-am cocotat in terasa cu vedere spre cherhana si gandeam romantic spre rapanele din farfurie :) tot aici mi-e sufletul, tot la noi pe litoral, indiferent cat de mult m-au impresionat bulgarii, eu tin cu Vama Mea!
Cine stie in ce ceas rau oi fi gandit-o, sau spus-o! A doua zi, dis de dimineata, pe la 11: 55 (da, m-am uitat la ceas) eram pe terasa lu' Mitocanu, nu de buna voie, ci convinsa, (eu am ceva personal cu Mitocanu, simplu, e mitocan! Indiferent cat de mari or fi portiile, tot nu iert, nu uit!).
La ora 11:58 dupa ce-mi aleg entuziasta varianta de omleta, chelnerul (in doar 10 minute) venea spre noi, tintuiesc cu ochii in meniu urmatoarea fraza "micul dejun se serveste pana la ora 12". Stiam ce urmeaza, m-am bosumflat, si oricat mi-as fi dorit sa las fasoanele, n-am reusit. Ce era atat de greu sa-mi tranteasca 2 oua intr-o tigaie?Pe banii mei? N-am mancat nimic, si-a anulat si prietenul meu comanda, din solidaritate, desi probabil ca-i paream absurda, am pornit spre alte locatii. Eu indignata nevoie mare, bombanind... mai mult enervata de atitudinea chelnerului care mi-o trantise cu satisfactie "nu facem!, nu facem exceptii!, asta E! nu va convine..."
Jos la Frontiera, 12:05 , "nu mai servim micul dejun". Vis a vis la Bibi, "nu mai servim micul dejun".
Am renuntat la martirism, daca tot ne este impus meniul, macar sa fim selectivi cu locatia, hai pe o terasa, undeva sus, cu priveliste..."hai la Corsaru'". Ajunsi acolo, am luat noi meniul din raft, intentionand sa atragem atentia asupra noastra, poate, poate ni se va lua comanda mai devreme decat ne-am fi asteptat.
Douazeci de minute mai tarziu, timp in care ne asezasem la una dintre mesele libere si nedebarasate, am intrebat mai mult din curiozitate daca nu cumva ii lasa inima de-o omleta. Poate chelnerul era inimos, insa bucatarul nu! Imi imaginam eu clanul bucatarilor de vama care se vorbisera seara la un spritz, cum sa lanseze ei moda vamaiotilor care sar de micul dejun. Daca nu-s suficienti de simtiti sa se trezeasca in VACANTA inainte de ora 12, de preferat la 6, sa vada rasaritul, apoi sa stea la rand la omleta, nu le mai servesc nimic! Sa le fie invatatura de minte!
Iar mi-am dorit sa-mi fac eu restaurantul meu (asta-i alta poveste).
Sa revenim la oile noastre in Corsaru. Dupa o jumatate de ora, a debarasat masa, si ne-a luat comanda...ce-i drept cu scuzele de rigoare ca sunt doar 2 chelneri, ca nimeni nu mai vrea sa munceasca pe litoral, etc.
Ce-ar mai fi de spus? Ca am cerut un ceai cu miere, a fost adus cu zahar, mierea a venit cand ceaiul era rece, jumatate baut, si de fapt nu ne-a fost adusa ci am luat-o NOI de la bar? Ca am cerut o apa plata cu gheata si lamaie, am avut o sticla de apa pe masa, n-am avut pahar, dupa 10 minute a sosit gheata si lamaia, tot n-am avut pahar...s-a topit gheata, am baut ceaiul, si-am avut pahar...de ceai :)
Inainte de plecare, pe cand calculam cei 10% spaga, din reflex, am vrut ca tot omul sa mergem la toaleta...ghinion! E stricata! Am dat cei 50 de mii spaga...suntem darnici, si-am plecat...bombanind. La fel cum venisem.
Mi-am adus aminte de bulgari :) In timp ce ne plimbam prin bazar (intr-o statiune incredibil de curata) ne-a acostat un nenea, foarte prietenos, "ati mancat?" noi "nu". Dupa ce ne-a intrebat de unde suntem, si a inceput sa ne vorbeasca in limba noastra (am vazut mai apoi ca vorbeau orice limba) ne-a invitat sa vedem menul restaurantului lui, si daca ne placea, sa ramanem. Ne-a placut, am ramas, si ni s-a "alocat" un chelner. Restaurantul nu era cine stie ce, semana cu ale noastre, insa nenea chelnerul, dragut, amabil, glumet, grijuliu, si toate felurile de mancare gigant, si absolut delicioase, plus modul in care iti era castigata simpatia ne-au facut sa tot degustam de vreo 90 de leva, echivalent a vreo 2 bulioane ale noastre. Am avut vreo remuscare? NU! Pentru ca ne-am ghiftuit cu toate fructele de mare posibile, am luat si la pachet, si ne-am simtit EXCELENT!
N-as fi vrut sa ajung sa-mi compar plaja din Vama, cu plaja bulgarilor, n-as fi vrut sa admit ca avem carente, sau ca n-am fi atat de ospitalieri precum ne dam.
N-as fi facut-o daca mi-ar fi dat nenea Mitocanu' doua oua caftite-ntr-o tigaie.