Too snob to be light

Vara asta se poarta snob...ish? Nu spun nimic nou insa m-am lovit frontal de latura snoaba a capitalei, am clipit vulgar/confuz din gene, i-am aruncat un pumn de monede si am plecat mai departe.

Inca incerc sa ma dezmeticesc, nu stiu daca de la soc, posibil ca leziunile cerebrale ale loviturii brutale m-au dezechilibrat intr-atat incat imi doresc sa fi avut totusi pierdere temporara de memorie sau macar...halucinatii.

Ok, so...locuri in care va sfatuiesc sa NU MERGETI niciodata, nici macar sa testati, nici macar sa va convingeti, nici macar sa pedepsiti vreun oropsit al soartei, nici macar sa va plimbati prietenii snobi. Terasa (vorba vine) se cheama La (le) Ambiente si e pe calea Dorobanti.

Marturisesc ca nu am avut curiozitatea in ultimii 5 ani sa testez aceasta zona a capitalei (calea Dorobanti) in alte scopuri decat cele profesionale. Ca sa fiu 100% sincera singurul lucru care imi aduce aminte de calea Dorobanti e TVR-ul.

Vineri dupa amiaza am iesit spre a petrece inceputul de weekend in oras cu niste prieteni. Nu eram extrem de entuziasta, dar niciodata nu poti fi prea entuziast cand ajungi sa petreci mai bine de 12 ore pe tocuri de 10 cm :)

Destinatia initiala era "lemon tree" care nu stiu cum arata inainte, dar cand am ajuns noi arata apocaliptic. Posibil ca patronul nu cotizase cu suficienta spaga noilor alesi ai capitalei, astfel incat terasa era un maldar de daramaturi. Frumos, estetic asezate pe marginea lacului :) Am devenit brusc jumatate de grup confuz, cautand un nou loc de intalnire cu cealalta jumatate de grup confuz.

Un telefon mai tarziu s-a ajuns la concluzia (afumata) ca ne vedem la jumatatea de traseu, pe "terasa Ambient(e) " .

Cu pasi marunti si cocotati am ajuns in fata cortului...pardon...terasei. Nu-mi amintesc exact locatia, nu-mi amintesc in ansamblu cum arata, stiu doar ca ne-am facut loc printre mese, am ales-o pe cea mai spatioasa (urma sa fim un grup mai mare) si ne-am asezat cuminti.

Acum ma voi abate putin de la cursul firesc al povestirii pentru a detalia pumnul de cristale swarovski primit in ochi. Nu sunt o persoana atenta la detalii, la oamenii din jur, nu-mi place sa ma uit insitent la celelalte marionete ale sortii.

Vineri seara mi-a fost practic imposibil sa nu remarc gloata de bashini cu aer de Armani care misuna in minunatul loc din Dorobanti. N-as fi crezut niciodata ca diferenta intre oameni poate fi atat de evidenta. Conceptiile mele cum ca oamenii sunt toti egali doar ca frecventeaza locuri diferite mi-au fost putenic combatute in vineri seara, La Ambiente.

Cataloghez: pustani de 18/19 anisori proaspat beneficiari ai contului lui taticu, papushi Barbie construite INTEGRAL din silicon, smacuite si finisate din banutii amantului, cu suficienti bani in portofel de-o apa si imensa rabdare de-a fi remarcate/acostate si eventual invitate la cina (daca se putea pe respectiva terasa). Aerul era snob! gretos de snob! Ador snobismul justificat, imi plac fitzele inteligente, insa gloata existenta construia o bariera clara intra intreg universul si ei. Prezente fermecatoare care poarta chiloti tesuti in platina si pentru care Escada era must-have-ul de acum 5 ani. Nu am inca suficient talent in a descrie imbinarea groteasca intre aceasta atitudine si evidentul FAKE. O citez pe Elaine din Seinfield : "fake, fake fake!!!"

Revenind la noi (grupul de muritori, pentru care un sicriu inca se contruieste din 4 scanduri), ne-am asezat galagios, o glumita, un chicotit, o privire scurta in jur, asteptam sa fim bagati in seama, caci remarcati...iese din discutie, din moment ce nu coborasem din limuzina.

Chelnerul serii a venit la masa noastra cu un rictus sclifosit (aham, ne citise) si ne-a aruncat meniul pe masuta din marmura gri. Dupa ce am frunzarit meniul (din hartie de proasta calitate ha!) am inceput sa ne calculam mental necesitatile de hidratare :)

O apa (DORNA) costa 9.5 RON, aka nouazeci si cinci de lei vechi, triplu fata de localurile "de rand". Daca vroiai sa te destrabalezi si sa iei o bere, categoric ramaneai fara alocatie :)) Mentionez ca nu ma sperie exagerarile de pret, altfel m-as fi mutat demult din Bucuresti, insa ma astept sa fiu tratata pe masura asa zisei prestatii autoimpuse.

Rictusul sclifosit a revenit pentru a-si nota tacticos preferintele "clientilor". "ce doriti?" i s-a adresat prietenului meu. "pacea lumii" :)) (u know, small talk,a joke, funny start???) Moment in care chelnerul serii s-a simtit extrem de lezat de indrazneala unui om de a se ridica la nivelul lui de intelect si amuzament distins si a bombanit " mda...sigur...o sa-l sun pe Papa, sa vedem ce se poate face...comandati azi?" "ok, o apa plata cu gheata si lamaie"... si un Bentley.

Mi-a venit mie randul, eu antisociala ca de obicei am raspuns sec "acelasi lucru, ca si el".

Alt sfert academic, comanda servita, prietenului meu i s-a pus o sticla nedesfacuta de apa, langa un pahar plin cu gheata, iar eu am fost evitata. "aaa...apa mea?" ; "NU ATI comandat nimic!" aud pe un ton iritat cu muuult repros in glas. "Ba da!am comandat acelasi lucru ca si EL" am raspuns deja avand crima cu premeditare in minte. "Inseamna ca ati vorbit FOARTE incet" mi s-a raspuns in timp ce deja facea o piruieta spre a pleca.

Am ramas oripilata. Hai sa zicem ca aerul meu de provinciala ar fi suportat asemenea limbaj, insa cine stie ...cunoaste ... sictirul baiatului m-a coplesit. Destul de repede a venit si paharul meu cu gheata, apa nedesfacuta, trantite pe masa. M-am lasat cu greu convinsa sa nu plec de acolo, atunci pe loc.

Am luat o gura de apa, mi se uscase gatul, cand cireasa de pe tort mi-a strivita in ureche: "nu ne-a adus lamaie". Am simtit ca ma sufoc! Cum? La terasa perfecta, chelnerul perfect, oamenii perfecti, preturile MAI MULT ca perfecte, noi, scursura, suntem obligati sa suportam/PLATIM pentru acest comportament infect? No fucking way!

Ca test de rabdare, l-am rugat pe sclifosit de cel putin 3 ori, sa NE ADUCA lamaie. Da domle' beau o amarata de apa, la triplu pret, si am pretentia deosebita sa-mi dai din partea casei, din barul tau extra-snob o felie de lamaie, chit ca ti-o freci prin chiloti, chit ca deja o sugeai dat fiind zambetul tau acru. N-am primit-o. In schimb nota a venit cat ai spune "fuck you".

93 de lei noi, noua sute treizeci de lei vechi, pentru 4-5 sucuri, si 2 ape. Am pus mana de la mana, ne-am scotocit, de cei mai marunti bani , de un leu, de un ban, intentionat pentru a-l invata sa numere si banutii de jos ai oamenilor mici :)) In frumosul buzunar de imitatie de piele am plasat suma, plus monezile si am plecat satisfacuti. Numara baiete! Singura speranta e ca sclifositul sa fi apucat lacom nota, iar spaga sa i se fi risipit pe jos prin intunericul podelei mucegaite. Vrei 50 de bani? Aduna-i! Ca de meritat sigur nu-i meriti!

Concluzie? Oare cum sa ma imbrac pentru Bamboo???

Of Vama mea...

Acum 7 ani cand am mers prima oara in Vama Veche am remarcat doi punckisti care dormeau pe o perdea de CFR, mi-am zis "wow, cool!" aveam 17 ani, si mi se parea rebell yell! De atunci am ajuns in fiecare an acolo, si-n imprejurimi (respectiv 2 Mai).
Legendele cum ca Vama ar fi fost candva pustie mi se pareau ca respecta spiritul rebel, iesit din comun al acelui colt de nisip plin de cutii de bere si chistoace de tigara.
An de an am fost martora evenimentelor marcante; manele in Vama ?!?!?!, "salvati vama veche", "stufstock" mergand profund pe conceptia "in vama n-ai nevoie de bani, sau de camera la hotel".
Nu-s vreo razvratita, nici hipioata, si mai nou n-am timp nici de rockereala, poate din acest motiv in ultimii doi ani am cautat oarecum liniste, relaxare, sau macar mahmureala tihnita...prin capete de Vama, "inspre bulgari" sau prin alte locuri a caror nume nu le mentionez din dorinta de-a proteja macar acest sezon pustietatea lor.
Anul acesta in lipsa mea acuta de TV, radio sau orice alta sursa media (deh lucrez la o agentie de presa :))) ) am aflat totusi de trendul "romania vs bulgaria" si am ciulit urechea cu interes. Eu patrioata convinsa, care nu-si parasise tara niciodata, si nici ca vroiam sa aud, mahnita ca romanii ar putea sa alimenteze o astfel de competitie absurda.
Dupa cum povesteam in scrierile anterioare, s-a nimerit domle sa ajung si eu prin bulgaria, extrasezon, gospodin, nisipuri de "haur" , gospodin. Nu intru in detalii...inca...
Sambata dupaamiaza, proaspeti in 2 Mai, dupa o ora de plaja la nori si vant, ne-am cocotat in terasa cu vedere spre cherhana si gandeam romantic spre rapanele din farfurie :) tot aici mi-e sufletul, tot la noi pe litoral, indiferent cat de mult m-au impresionat bulgarii, eu tin cu Vama Mea!
Cine stie in ce ceas rau oi fi gandit-o, sau spus-o! A doua zi, dis de dimineata, pe la 11: 55 (da, m-am uitat la ceas) eram pe terasa lu' Mitocanu, nu de buna voie, ci convinsa, (eu am ceva personal cu Mitocanu, simplu, e mitocan! Indiferent cat de mari or fi portiile, tot nu iert, nu uit!).
La ora 11:58 dupa ce-mi aleg entuziasta varianta de omleta, chelnerul (in doar 10 minute) venea spre noi, tintuiesc cu ochii in meniu urmatoarea fraza "micul dejun se serveste pana la ora 12". Stiam ce urmeaza, m-am bosumflat, si oricat mi-as fi dorit sa las fasoanele, n-am reusit. Ce era atat de greu sa-mi tranteasca 2 oua intr-o tigaie?Pe banii mei? N-am mancat nimic, si-a anulat si prietenul meu comanda, din solidaritate, desi probabil ca-i paream absurda, am pornit spre alte locatii. Eu indignata nevoie mare, bombanind... mai mult enervata de atitudinea chelnerului care mi-o trantise cu satisfactie "nu facem!, nu facem exceptii!, asta E! nu va convine..."
Jos la Frontiera, 12:05 , "nu mai servim micul dejun". Vis a vis la Bibi, "nu mai servim micul dejun".
Am renuntat la martirism, daca tot ne este impus meniul, macar sa fim selectivi cu locatia, hai pe o terasa, undeva sus, cu priveliste..."hai la Corsaru'". Ajunsi acolo, am luat noi meniul din raft, intentionand sa atragem atentia asupra noastra, poate, poate ni se va lua comanda mai devreme decat ne-am fi asteptat.
Douazeci de minute mai tarziu, timp in care ne asezasem la una dintre mesele libere si nedebarasate, am intrebat mai mult din curiozitate daca nu cumva ii lasa inima de-o omleta. Poate chelnerul era inimos, insa bucatarul nu! Imi imaginam eu clanul bucatarilor de vama care se vorbisera seara la un spritz, cum sa lanseze ei moda vamaiotilor care sar de micul dejun. Daca nu-s suficienti de simtiti sa se trezeasca in VACANTA inainte de ora 12, de preferat la 6, sa vada rasaritul, apoi sa stea la rand la omleta, nu le mai servesc nimic! Sa le fie invatatura de minte!
Iar mi-am dorit sa-mi fac eu restaurantul meu (asta-i alta poveste).
Sa revenim la oile noastre in Corsaru. Dupa o jumatate de ora, a debarasat masa, si ne-a luat comanda...ce-i drept cu scuzele de rigoare ca sunt doar 2 chelneri, ca nimeni nu mai vrea sa munceasca pe litoral, etc.
Ce-ar mai fi de spus? Ca am cerut un ceai cu miere, a fost adus cu zahar, mierea a venit cand ceaiul era rece, jumatate baut, si de fapt nu ne-a fost adusa ci am luat-o NOI de la bar? Ca am cerut o apa plata cu gheata si lamaie, am avut o sticla de apa pe masa, n-am avut pahar, dupa 10 minute a sosit gheata si lamaia, tot n-am avut pahar...s-a topit gheata, am baut ceaiul, si-am avut pahar...de ceai :)
Inainte de plecare, pe cand calculam cei 10% spaga, din reflex, am vrut ca tot omul sa mergem la toaleta...ghinion! E stricata! Am dat cei 50 de mii spaga...suntem darnici, si-am plecat...bombanind. La fel cum venisem.
Mi-am adus aminte de bulgari :) In timp ce ne plimbam prin bazar (intr-o statiune incredibil de curata) ne-a acostat un nenea, foarte prietenos, "ati mancat?" noi "nu". Dupa ce ne-a intrebat de unde suntem, si a inceput sa ne vorbeasca in limba noastra (am vazut mai apoi ca vorbeau orice limba) ne-a invitat sa vedem menul restaurantului lui, si daca ne placea, sa ramanem. Ne-a placut, am ramas, si ni s-a "alocat" un chelner. Restaurantul nu era cine stie ce, semana cu ale noastre, insa nenea chelnerul, dragut, amabil, glumet, grijuliu, si toate felurile de mancare gigant, si absolut delicioase, plus modul in care iti era castigata simpatia ne-au facut sa tot degustam de vreo 90 de leva, echivalent a vreo 2 bulioane ale noastre. Am avut vreo remuscare? NU! Pentru ca ne-am ghiftuit cu toate fructele de mare posibile, am luat si la pachet, si ne-am simtit EXCELENT!
N-as fi vrut sa ajung sa-mi compar plaja din Vama, cu plaja bulgarilor, n-as fi vrut sa admit ca avem carente, sau ca n-am fi atat de ospitalieri precum ne dam.
N-as fi facut-o daca mi-ar fi dat nenea Mitocanu' doua oua caftite-ntr-o tigaie.