Este sau nu este?

…iubirea exclusivistă?

Cochetam cu ideea de a-mi așterne câteva dintre gândurile ultimelor zile și anume că mi-s fericită și beată de amorezată și văd fluturi și curcubee și am roșu în obraji ca-n clasa a-4-a când am găsit primul bilețel de dragoste vârât în ghiozdan de Ovidiu. Colegul meu de bancă. Și vecinul meu de bloc. Și cel mai bun prieten al meu de-atunci.

Dar fericirea e egoistă și-o vrei închisă-n tine. Sau, poate am ajuns la vârsta la care știu să beau cu măsură și-mi permit o beție de emoții dar nu-mi permit să mă îmbăt cu orice poșircă și nicidecum mahmureala de a doua zi.

Asta-i bucuria anilor. Dacă până-n douășcinci ai curaj să sari din avion crezând că dragostea ți-e parașută și-ți trăiesti sentimentele precum un gay pride, mai încolo îți crește darul introspecției (presupunând că nu ești buruiană) și începi să vrei să faci totul bine.

Să n-o mai întorc ca la Ploiești (sau era Brăila?). Citesc muuuuulte studii, păreri, de la psihologi la oameni de știință și în cele din urma bloggeri care de care mai experimentați și, de ce nu, chiar și pe cei ce-și dau cu părerea din simplu motiv că pot (așa ca mine).

Nu dragilor. Nu ne macină dorința de-a vindeca lumea de cancer, nici nu vrem să construim roboți mai deștepți ca noi. Omenirea are o mare problemă de dezbătut și n-o să se oprească prea curând din asta: dragoste&sex.

Ieșim din epoca romantică. Nu ne mai creștem copii cu povești optimiste “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…” și nici cu prinți de vin călare pe armăsari bălai.

Vremurile noastre sunt cele ale neîncrederii. Am citit articole care-mi spuneau că ne jucăm ruleta rusească cu sufletele noastre. Altele-mi spuneau să trăiesc clipa, să nu mă macine trecutul și să nu-mi pun întrebări despre viitor. Alte articole îmi spuneau că e bine să ții ochii închiși pentru că infidelitatea e precum oxigenul, indispensabilă. Articolele științifice susțin că avem predispoziție genetică spre poligamie și mai avem un creier care n-o să fie niciodată satisfăcut deplin.

Psihologii ne spun că ne putem vindeca de aproape orice. Una peste alta, subiectul dragoste&sex&relații este în continuare dezbătut și analizat pentru a găsi o rețetă a fericirii. Și suntem surprinzător de adaptabili. La aproape orice teorie.

Iarăși eu, fiind acum într-una dintre cele mai fericite etape ale vieții mele, mă încăpățânez să răspund întrebării: este sau nu este dragostea exclusivă pe termen lung?

Auzisem că una dintre metodele de tortură din închisorile asiatice era să le ofere încarceraților posibilitatea de a alege să primească mâncarea lor preferată. În fiecare zi. Pe toată perioada detenției.

Așadar dacă aleg azi să mănânc sarmale, sarmalele or să-mi bântuie micul dejun, prânzul și cina și poate chiar și desertul.

Avem prieteni diferiți în funcție de vârstă, în funcție de etapele din viața noastră. Am inventat bucătăria moleculară și hainele croite din aripi de fluturi doar de dragul diversității. Trăim vieți întregi căutând să descoperi locuri noi, pe apă și pe uscat.

TOT ceea ce poate fi exemplificat (în afară de apă) din existența umană ține de diversitate, inovație, curiozitate și experimente NOI. DAR când vine vorba despre dragoste și sex vrem să fie una singură, aceeași, pentru tot restul zilelor noastre, în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara iar noaptea s-o ținem strâns în brațe.

DE CE? Tare vreau să știu asta.

N-am putea să mâncăm același lucru în fiecare zi, n-am putea să purtăm aceleași haine zilnic, n-am putea să avem aceeași prieteni din grădiniță și cu siguranță ne declarăm frustrați dacă nu ajungem să vizităm măcar o țară străină. Dar vrem să iubim și să fim iubiți egoist. Vrem să îmbătrânim împreună.

Am prieteni în relații fericite și lungi. Am mai mulți prieteni single sau cu eșecuri sentimentale la activ. Iar acum m-am trezit chiar eu în ipostaza aia în care îmi vine să-mi spun că n-am mai iubit cum iubesc azi, că mi-e ciudă pentru toate lucrurile pe care le-am făcut prima oară și n-au fost cu el pentru că vreau să-i dau lui toate primele dăți si toate ultimele dăți din viața mea.

Iar puțina rațiune pe care o mai am în mine (creierul reptilian, adică instinctul sau/și experiența) mă îndeamnă să îmi păstrez totuși și o dozăde pragmatism. Cum ar veni să împac și capra și varza. Să iubesc rațional.

Ori, tot aceleași creiere luminate susțin că dragostea este un sentiment hipnotizant care activează în scăfârlia noastră cam aceeași senzori pe care îi activează heroina. Așadar dragostea dă dependență.

În concluzie (nu-i tocmai o concluzie pentru că simt că n-am elucidat nimic ci doar am adunat câteva piese dintr-un mare puzze) vă întreb: ce facem? 

Este posibil să te îndrăgostești și să te țină până când ai nevoie de scutece pentru adulți? Sau tratăm sentimentul ca pe un viciu de care ne descotorosim după ce ne-au maltratat sufletește nenumărate experiențe marcante?

Delicatese interzise, hrană pentru fantezii

Bărbaților nu le plac femeile cuminți. Daaaar ...sfârșesc mereu cu câte una pe cap. “voiam o fată de casă”. Nici proastele nu le plac, daaar, inevitabil toate ex-ele erau așa. Că…d’aia sunt exe nu?

Românul spune că femeia ideală ar trebui să fie doamnă în societate, gospodină în bucătărie și târfă în dormitor.

Eu nu-s tocmai de acord (dar vai, ce surpriză, fetița care l-a luat pe nu în brațe se opune). Femeia ar trebui să fie gospodină în dormitor, ca să încropească ceva din nimicuri; ar trebui să fie târfă în societate, pentru că viața-i o curvă și trebuie să știi să-i faci față și...o doamnă în bucătărie, adică să reușească să aducă bunele maniere acolo unde unii au cam uitat de ele.

Nu sunt feministă, mă știți. Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat, poate pentru că e plin de femei frumoase și prostuțe care m-ar fi făcut fericit până la adânci bătrâneți, când aș fi ales una cuminte care să-mi toarne un plod și să închidă ochii atunci când poftesc drăcoaice.

Totuși, domnilor. Încă nu v-ați prins că suntem toate dornice să fim dresate? Și masochiste pe deasupra.

Dar...cine-a spus că e un lucru rău ăsta? Ah, firește, că nu v-ați născut voi toți dresori. Și nu sunteți sadici, firește. Dar...sunteți vânători. Însă noi nu suntem toate căprioare blocate în lumina farurilor.

N-avem cum să vă fim egale, n-aveți cum să ne fiți egali. De la incontestabila teorie a evoluției încoace, masculii vânează și femelele cuibăresc. Așa cum spermatozoizii voștri sunt mulți și proști, ovulele noastre sunt rare, prețioase și doar unul singur dintre curajoșii dumeavoastră înotători vor cuteza să ne fertilizeze și cucerescă. Normal că ne purtam nasurile pe sus, normal că și voi țintiți înspre (aproape) tot ce mișcă.

Este amuzantă viața asta. Noi ca și mașinării purtătoare de gene. Poate singura creatură purtătoare de conștiință, acest miracol al gândirii. Dar...ghinion, suntem într-o veșnică perioadă de împerechere. Și... (că aici voiam să ajung) ar fi de preferat să o facem deștept. Împerecherea, desigur.

Ori, sexul și cugetarea rațională nu prea se înțeleg.

Acolo nu există reguli, nu există catalogări, nu există prejudecăți și...nici limite.

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt precum un melc. Scot “coarne bourești”, adică îmi întind tentaculele și explorez teritorii noi. Totuși, fiindcă sexualitatea nu este un subiect tabu pentru mine, dar nici treaba altcuiva, singurele obstacole care mă fac să intru în cochilie sunt prejudecățile și catalogările.

Și nu cred că fac parte din vreo specie aparte de extratereștrii. Așasar…înclin să cred că semenele mele, mai tinere, mai în vârstă, mai deschise la minte sau mai încuiate chiar, toate au tentacule de melc. Și exploreaza până ….se blochează.

Explorările ar putea duce pe culmi ale fericirii, însă…îmi pare rău să vă spun, nu prea știți să încurajați.

N-am întâlnit până acum vreo pudică care să nu-mi recunoască (chiar și îmbujorată) că i-ar plăcea să fie trântită de perete, luată de păr și iubită animalic, că…așa zice specia. Suntem totuși mamifere.

Dar vedeți voi, fetele cuminți nu cer, ele primesc. Sunt răsplătite.

Cele ce vă cer sunt catalogate. Sau…chiar…refuzate?

Apoi tot voi, vă declarați intimidați. Și uite așa avem o lume plină de cochilii cu melci lipicioși (și poate delicioși) în ele.

Poate de aici și vorba cu muștele, mierea și oțetul.

Mă scuzați că folosesc atât de multe analogii culinare, dar îmi justifică alegerea de-a numi femeia gospodină în dormitor.

Târfele se plătesc, apoi dispar. Iar doamnele strâmbă din nas dacă nu ai clasă. Și…să fim serioși, cine vrea clasă în dormitor?

Un subiect tabu: sexul

Incepem saptamana vijelios-erotic-eroic fara nici un fel de inhibitii discutand de parca ne-am fi dat jos din pat, transpirati, cautand o tigara din care sa sugem cu pasiune?

Cei pudici sa se-ascunda in coltul rusinii. Cei ce arata cu degetul posibil sa ma creada deja vulgara sau exibitionista asa ca le sugerez o manichiura onorabila pentru ca urmeaza sa-si intinda degetele aratatoare.

De ce sexul este un subiect tabu cu preponderenta la noi, la romani? De ce n-aveam (pe vremea mea) ora de educatie sexuala ci doar o singura pagina in manualul de biologie cu organele "de reproducere ale barbatului si ale femeii"? Iar noi la cei 12 ani eram atat de speriati de batranul "prof de bio" care trasase cu creta intr-un colt al clasei "loc de dat cu capul" incat am memorat si pagina aceasta din carte, la fel ca orice poezie din alte pagini, fara sa punem intrebari, fara sa cautam raspunsuri.

Apoi, un coleg care ramase repetent si era cu un an mai mare decat noi, a venit la scoala cu o carte mare si cu muuulte pagini: "Ghid sexual". Aproape o luna, cartea a trecut din mana in mana, pe la toti cei 25 de colegi. Facusem grupuri de cate 3-4 cititori, ne sacrificam pauzele sau orele de sport pentru a devora capitolele educative si paginile cu desene explicative. In carte erau explicate toate procesele tinerilor; pubertate ; adolescenta ; procese psihice, excitatia, visul erotic, sexul, pozitii sexuale, precautii, boli cu transmitere sexuala, protejarea cu prezervativ, masturbarea, etc - etc.

Astazi consider respectiva carte ca fiind cea mai benefica experienta educativa prin care am trecut.

Parintii nostri (nu doar ai mei si ai colegilor si prietenilor) erau timorati cand de fiecare data cand odrasla deschidea un subiect atat de delicat precum sexul.

E drept, am discutat cu mama subiectul, chiar si cu tata insa detaliile erau stangace, ei emotionati, iar eu am devenit stinghera in a-i mai intreba.

Asta pana intr-o zi cand i-am spus mamei, brusc, la masa : "nu cred c-o sa ma marit virgina".

Mama s-a blocat pentru cateva secunde, apoi mi-a insirat cateva teorii extrem de ortodoxe pe care le stia evident de la bunica mea.

I-am spus ca-i respect convingerile si crezul puritatii femeii, dar ca alegerea imi apartine si i-am promis ca voi deschide bine ochii in momentul in care ma voi simti pregatita sa-mi incep viata sexuala.

Nu mi-am discutat alegerile sexuale cu mama decat poate in amanunte vagi lipsite de picanterii. Am simtit din partea ei o reticenta pe care n-am vrut s-o stimulez. Asa sunt eu,respect convingerile interlocutorului chiar daca acestea nu-mi apartin.

Am ajuns o persoana extrem de multumita de sexualitatea mea. Nu sunt o persoana vulgara, sunt o persoana deschisa. Nu rosesc daca vorbim de experiente sexuale ci iau in serios fiecare informatie.

Umorul sexual mi se pare aberant, barfele cu tenta sexuala mi se par mediocre iar picanteriile si palmaresul mi se par ca exprima intotdeauna frustrari.

Traim intr-o lume in care sexul vinde, conduce, schimba perceptii. Traim intr-o lume a sexului, care desi extrem de in libertate (in ultima perioada) a reusit sa frustreze sau sa subjuge vieti.

Din adolescenta curiozitatea sexuala se imprima in creierele umane si am senzatia ca nu le mai paraseste nici macar cand ne aflam in imposibilitatea de a practica.

Cine poate sa afirme ca nu exista instinct sexual inca de la primul contact intre doua persoane?

Eu nu cred in frigiditate, poate doar frigiditatea mentala explica comportamentului reticent la placerea sexuala.

Suntem creati pentru a avea orgasm. O viata sexuala sanatoasa stimuleaza mai departe un trai sanatos.

Nu trag concluzii pripite, ca si cu orice "bun de larg consum" consumul excesiv dauneaza, desi procentul de luciditate este inspre minimum el nu lipseste cu desavarsire asa ca propriul corp trebuie tratat ca atare.

Cred cu tarie in incompatibilitatea sexuala. Daca toti oamenii ar fi compatibili n-ar mai exista monogamie...am trai in haita precum sultanii care-si cresc haremul. Dar haremul nu conteaza. Haremul n-are constinta, vointa proprie si nici nu simte placerea sexuala.

Nu trebuie sa faci 1000 de incercari pentru a-ti gasi jumatatea compatibila. Dar trebuie SA STII ce sa cauti :)

Barbatii sunt vanatori. Ei vaneaza, ei supun, ei poseda. Incercati (macar ca experienta de viata) sa schimbati putin rolurile - sa deveniti vanatori. Femeile se comporta de parca ar fi fost intr-adevar haituite, vanate, supuse si mai apoi deposedate. De parca ar fi oferit acces intr-un loc nemaiintalnit iar specimenul masculin ii este dator cu o supunere vesnica.

Sa ne intelegem: placerea sexuala vine din ambele parti. Avem si noi (femeile) optiunea de-a utiliza un barbat.

Masculii au o predispozitie in a insamanta si a pleca mai departe spre o alta femela. Instinct animalic, nimic de compatimit.

In alta ordine de idei afirm cu sinceritate ca indiferent cat de mare e stolul de fluturasi din stomac daca in pat nu exista scantei...se complica situatia.

Traditionala monotonie ce "se instaleaza" intr-un cuplu in care femeia (in general) sau barbatul (uneori) percepe dormitorul ca o indatorire/obligatie este dupa parerea mea un mit creeat sa invinuiasca de fapt lipsa de comunicare.

Suntem supusi acestei placeri carnale care devine monotona doar in momentul in care nu-i mai acordam suficient de multa atentie.

Nu trebuie sa deschidem larg usile dormitorului, nici sa ne trambitam apetitul sexual, nici sa rescriu Kama Sutra pentru a ma simti confortabil cu faptul ca sunt o persoana sexuala.

Nu am nici un fel de inhibitii iar aspectul acesta al vietii mele devine cu atat mai privat cu cat nu am nici cea mai mica problema in a admite ca sunt o femeie satisfacuta.

Noi ca natie avem mari probleme de exprimare, de comunicare si de perceptie. Probleme care ne indobitocesc minte si asa fragila. Preferam sa catalogam, sa tragem concluzii pripite, sa facem sex dupa ora 22 cu lumina stinsa si "on silent mode" sa ne cultivam o frigiditate existentiala in loc sa dam frau liber unei personalitati GENETIC axata pe evolutie.

Da, omul este creeat pentru a evolua.

Asta daca nu si-ar pune singur bariere.

Ca sa inchei frumos, in aproape aceeasi maniera in care am inceput, voi cita o persoana draga mie care mi-a urat : "Sa faci sex cat mai mult, cat mai des!Dar nu cu oricine! In cazuri extreme...chiar si cu tine" :)