Delicatese interzise, hrană pentru fantezii

Bărbaților nu le plac femeile cuminți. Daaaar ...sfârșesc mereu cu câte una pe cap. “voiam o fată de casă”. Nici proastele nu le plac, daaar, inevitabil toate ex-ele erau așa. Că…d’aia sunt exe nu?

Românul spune că femeia ideală ar trebui să fie doamnă în societate, gospodină în bucătărie și târfă în dormitor.

Eu nu-s tocmai de acord (dar vai, ce surpriză, fetița care l-a luat pe nu în brațe se opune). Femeia ar trebui să fie gospodină în dormitor, ca să încropească ceva din nimicuri; ar trebui să fie târfă în societate, pentru că viața-i o curvă și trebuie să știi să-i faci față și...o doamnă în bucătărie, adică să reușească să aducă bunele maniere acolo unde unii au cam uitat de ele.

Nu sunt feministă, mă știți. Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat, poate pentru că e plin de femei frumoase și prostuțe care m-ar fi făcut fericit până la adânci bătrâneți, când aș fi ales una cuminte care să-mi toarne un plod și să închidă ochii atunci când poftesc drăcoaice.

Totuși, domnilor. Încă nu v-ați prins că suntem toate dornice să fim dresate? Și masochiste pe deasupra.

Dar...cine-a spus că e un lucru rău ăsta? Ah, firește, că nu v-ați născut voi toți dresori. Și nu sunteți sadici, firește. Dar...sunteți vânători. Însă noi nu suntem toate căprioare blocate în lumina farurilor.

N-avem cum să vă fim egale, n-aveți cum să ne fiți egali. De la incontestabila teorie a evoluției încoace, masculii vânează și femelele cuibăresc. Așa cum spermatozoizii voștri sunt mulți și proști, ovulele noastre sunt rare, prețioase și doar unul singur dintre curajoșii dumeavoastră înotători vor cuteza să ne fertilizeze și cucerescă. Normal că ne purtam nasurile pe sus, normal că și voi țintiți înspre (aproape) tot ce mișcă.

Este amuzantă viața asta. Noi ca și mașinării purtătoare de gene. Poate singura creatură purtătoare de conștiință, acest miracol al gândirii. Dar...ghinion, suntem într-o veșnică perioadă de împerechere. Și... (că aici voiam să ajung) ar fi de preferat să o facem deștept. Împerecherea, desigur.

Ori, sexul și cugetarea rațională nu prea se înțeleg.

Acolo nu există reguli, nu există catalogări, nu există prejudecăți și...nici limite.

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt precum un melc. Scot “coarne bourești”, adică îmi întind tentaculele și explorez teritorii noi. Totuși, fiindcă sexualitatea nu este un subiect tabu pentru mine, dar nici treaba altcuiva, singurele obstacole care mă fac să intru în cochilie sunt prejudecățile și catalogările.

Și nu cred că fac parte din vreo specie aparte de extratereștrii. Așasar…înclin să cred că semenele mele, mai tinere, mai în vârstă, mai deschise la minte sau mai încuiate chiar, toate au tentacule de melc. Și exploreaza până ….se blochează.

Explorările ar putea duce pe culmi ale fericirii, însă…îmi pare rău să vă spun, nu prea știți să încurajați.

N-am întâlnit până acum vreo pudică care să nu-mi recunoască (chiar și îmbujorată) că i-ar plăcea să fie trântită de perete, luată de păr și iubită animalic, că…așa zice specia. Suntem totuși mamifere.

Dar vedeți voi, fetele cuminți nu cer, ele primesc. Sunt răsplătite.

Cele ce vă cer sunt catalogate. Sau…chiar…refuzate?

Apoi tot voi, vă declarați intimidați. Și uite așa avem o lume plină de cochilii cu melci lipicioși (și poate delicioși) în ele.

Poate de aici și vorba cu muștele, mierea și oțetul.

Mă scuzați că folosesc atât de multe analogii culinare, dar îmi justifică alegerea de-a numi femeia gospodină în dormitor.

Târfele se plătesc, apoi dispar. Iar doamnele strâmbă din nas dacă nu ai clasă. Și…să fim serioși, cine vrea clasă în dormitor?

Ratiune vs Suflet

Sunt obosita...sunt epuizata chiar... Ma uit la monitor incercand sa-mi imaginez cum o sa arate cu o pagina plina de cuvinte ordonate care fac sens si au logica, sunt ale mele, citite "cu drag" (dupa cum mi se spunea). Cum o sa umplu pagina? Golul acesta conectat la tastatura - conectata la degetele mele - conectate la mintea mea - conectata la sufletul meu...error!error! Ma uit la degete : sa nu se strice oja proaspat asezata in doua straturi stralucitoare. Unde e pixelul lipsa? Clipesc tembel, las capul pe spate si ma gandesc la visul de azi noapte :
"am ulei de masaj"
"ce aroma?"
"lavanda"
"te astept intr-o ora"
I-am dat adresa, fara sa stiu cum il cheama, l-am poftit in casa, purtand doar o esarfa rosie din in. Nu-mi mai amintesc nimic! N-avea relevanta! Poftele carnale sunt ultimul refugiu al unei minti incompetente, si al unui suflet plin de venin. Nu-s ale mele!
"ce naiba incerci sa construiesti din bucati?"
"un puzzle"
"ce bucati"
"bucati de oameni"
Mai aprind o tigara incercand sa ma intoxic cu ceea ce inspir. Unii oameni sunt mai sadici decat altii. Majoritatea mor brusc, si minoritatea alege sa moara cate putin in fiecare zi. Ma incadrez in minoritate...evident. Prea evident. Ma obisnuiesc zi de zi cu gandul ca intr-o zi n-am sa mai exist. Se spune totusi ca avem o constiinta care continua sa existe. Afurisita zicala, nici in viata de apoi n-o sa scap? Bonus sau blestem? Am o minte atat de incalcita incat o pot inregistra cu succes in Cartea Recordurilor.
"Vreau ordine!Ati auzit?Ordonati-va!"Spuse...haosul.
Dar parca nu asta era ideea principala. Parca vroiam sa deslusesc misterul erorii de conexiune dintre ratiune si suflet.In general? N-am de unda sa stiu cum functioneaza majoritatea, atata timp cat ma incadrez in alta turma. Deci, nu!
"Ce nu face click la tine Cristina?"
"habar n-am"
"Alt raspuns n-ai?Exerseaza-ti abilitatile de comunicare!"
"De ce nu gandesc ce simt, de ce nu simt ce gandesc?si mai ales de ce nu o spun?"
"Mintea este o entitate separata de suflet"
"Crezi?"
"Bineinteles, de ce nu ti-a placut matematica?E un joc al mintii"
"Dar eu gandesc destul de tehnic..."
"Tehnic pentru un indian care face meditatii!"
Daca o sa dorm suficient de mult o sa ma trezesc la o varsta care imi va aloca alte prioritati, si uite asa o sa-mi doresc nepoti si stranepoti. Ce daca am ars etape? Pot sa starnesc un adevarat incendiu, ca-s etapele mele, si le ratez dupa bunul plac...
"N-o sa fi niciodata fericita!"
"Dar ce te face sa crezi ca-mi doresc sa fiu fericita"
"Urli dupa liniste si echilibru"
"Ba deloc!"
"Uita-te in oglinda!" Ma duc repede ma uit in oglinda si imi vine sa ma iau de par sa ma palmuiesc, si apoi sa sfarsesc facand dragoste cu mine asa cum n-am facut niciodata. Si cand vreau sa ma sarut, sa imi simt parfumul, sa adorm in bratele mele, sa ma uit in ochii mei, o sa iau bucata aia de oglinda rece si-o s-o trec vertical peste incheieturi. Am auzit ca asa functioneaza.
"Esti bolnava!"
"Ooo DA!"
"Si iti place!"
"De ce sa nu-mi placa?"
Daca nebunia e tot ce mi-a ramas, o sa-i fac utilitati multiple si-o sa imi fie hrana, aer, perna, acoperis. Cine mai e capabil sa spuna ce e nebunia? Cei nebuni traiesc mult, rad mult, sunt cei mai frumosi, nu sufera niciodata.
"Te rog lasa-ma sa inebunesc"
"Mai mult decat ai facut-o deja?"
"Total!!!"
Incerc sa rostesc cateva versuri dintr-o poezie de-a mea mai veche care se chema "Nebunie" dar nu mi le amintesc...ceva de genul : "in dulce-mi nebunia/m-am scufundat usor/imi blestem isteria/strapunsa de-un fior"
Recitesc de cel putin trei ori ce-am scris avand grija sa fie totul extrem de haotic si sa nu inteleg nici macar eu ce-am vrut sa spun. Mi-a fost dor de latura asta a mea neagra care m-a imbratisat tandru. Imi era dor sa ma dezmierde cu bisturiul fin pe intregul corp. Daca te misti, te doare, daca nu te misti...n-ai sa stii niciodata ca-ti place durerea.
Si eu ma hranesc cu drama.