Totul inseamna nimic si ... atat

4 noiembrie

Una dintre prietenele mele imi spunea zilele trecute ca nu vrea ca iubitul ei sa foloseasca aceleasi cuvinte/diminutive/alinturi/declaratii, dedicate fostelor, si in relatia lor. Si, in incercarea ei de a face relatia lor cat mai originala si unica isi refuza chiar si dreptul de-a avea nemultumiri asemanatoare cu ale fostelor.
Nu putem fi ipocriti sa credem ca nu exista un stereotip al relatiilor. Am depasit perioada in care credem ca "de data asta va fi altfel". Nu.
Rostim acelasi "te iubesc" doar ca in fata altor oameni.
Iubim la fel. Doar ca iubim oameni diferiti.

Incercam cu disperare sa gasim...detalii care sa ne apartina incontestabil. Ne legam de cuvinte, ne dam nume de alint, ne facem declaratii originale si promisiuni vesnice. De ce? Pentru ca tanjim, fiecare dintre noi, dupa fericirea din carti. Ati ghicit, cea care nu exista.

Oamenii mint. Oamenii se lasa coplesiti de momente frumoase si fac promisiuni sacre care raman sa apartina doar momentului...nu si omului.

Si, la o adica, lucrurile se schimba. Declaratiile si momentele devin amintiri (frumoase sau urate, dupa caz) iar oamenii se pierd in multime.

Si ce daca ti-a spus si tie ca esti "fiinţa lui" iar peste cateva zile ai aflat ca a mai avut alte 5 "fiinţe"?
Si ce daca ti-a spus ca esti "cea mai frumoasa femeie din lume" ? Doar nu poti crede ca, la un moment dat, n-a vazut o alta ca fiind cea mai frumoasa?!
Si daca iti spune ca n-a mai simtit niciodata ce simte pentru tine, crede-l! Asta nu inseamna ca n-a mai simtit ceva asemanator, sau chiar mai puternic...

Si daca-ti spune ca vrea sa fii mama copiilor lui, ar fi bine sa nu incerci sa o faci imediat. Si nu incerca sa te convingi ca esti singura/unica femeie care ar putea sa-i daruiasca copii frumosi.

Nu te intrista. Cuvintele ne sunt limitate, oamenii insa nu. Poti sa intalnesti un om nou in fiecare zi. Bucura-te sa crezi cuvintele momentului, insa nu crede in vesnicia lor.
Traieste iubirea din ochii lui insa accepta ca intr-o zi (fie aceasta si 4 noiembrie) aceasta ar putea sa nu mai existe.

Nu pune pret pe declaratii. Pune pret pe oameni.

Zice americanul "things change" si "nothing lasts forever". Asta nu inseamna ca nu te poti bucura de prezent.

I take no shit

Sau, cum ar spune românul : "nu-s dusă la biserică".

Vă tot scriam eu acum ceva vreme că, indiferent cât muncim la noi, evoluăm, studiem, ne cizelăm, ne acceptăm şi aşa mai departe, cu toţii avem o adevărată natură, un sine distinct şi o esenţă care...rămâne aceeaşi. Adică: (puteţi să mă contraziceţi cât poftiţi) oamenii nu se schimbă.

Aşadar, orice aş face, rămân o scorpie. Pot să fiu o scorpie simpatică, care şi-a acceptat adevărata natură şi învaţă să-şi folosească inteligent veninul din dotare saaaau...pot să mă prefac la infinit că sunt altcineva şi niciodată să nu-mi iasă.

Nu pot fi silită, educată, dresată, controlată, manipulată de către nimeni, înafară de mine. Şi da, am nevoie să fiu ţinută sub control însă, din păcate nimeni nu va reuşi vreodată acest lucru fără să vreau eu mai întâi.

Încearcă să mă forţezi să...ceva, orice...şi am să devin bestia cu şapte capete din poveştile copilăriei tale.
Nu sunt o femeie draguţă şi docilă iar asta, de-a lungul timpului mi-a adus multe relaţii eşuate.
Totuşi, am preferat să sufăr, să mă frâng într-o mie de bucăţi, să îmi văd sufletul târât prin noroi decât să fiu ceva ce ştiam că nu pot să mimez pe termen lung.

Nu am acceptat şi nu voi accepta însă niciodată lipsa de corectitudine. Nu mă aştept să-mi deschizi uşile, să duci tu gunoiul, şi nu mi-e jenă să-ţi cumpăr bere dacă îţi e lene să te ridici de pe canapea la 1 noaptea. Dar, te rog frumos nu mă confunda cu o mironosiţă ce se încadrează în standardele feminine din revistele glossy.
Pe cât de mică, firavă şi inofensivă (sau uneori chiar naivă) îţi par, îmi pot dubla doza de venin instantaneu şi-ţi fac viaţa un iad pe lângă care filmele horror îţi par comedii romantice.

Da, ştiu, am numai de pierdut cu atitudinea asta...N-am să găsesc bărbatul care să ma suporte, trebuie să mă schimb, bla-bla-bla.
Crede-mă....am auzit toate poveştile astea şi sunt foarte capabilă să recunosc că NU consider cele mai sus menţionate ca fiind calităţi. Nu sunt mândră de personalitatea mea însă nici nu mă reneg.

Sunt EU! Şi voi continua să fiu eu. Cu tine, fără tine, viaţa mi-a demonstrat că ştiu să "cad" mereu în picioare.
Şi uite aşa am prins curaj. Şi încredere. Şi tupeu.

Judecă-mă !
Oricum nu-mi pasă :)

Despre inceputuri

(cu 10 ani si 3 zile in urma)

Aterizasem in Bucuresti si din pacate (sau din fericire) am fost nevoita sa ma "cazez" temporar in casa...fostului meu iubit.
Cu fiecare zi care trecea fara ca eu sa-mi gasesc ceva de inchiriat deveneam din ce in ce mai crispata si mai stresata, desi el (exul) isi dadea silinta sa ma faca sa ma simt cat mai confortabil.
Si uite asa, intr-un mijloc de saptamana de-al lui septembrie 2003, fostul meu iubit ma anunta ca urmeaza sa fie gazda unei petreceri burlacesti, data in cinstea unui viitor ginerica.
"Vor fi si cateva stripteuze"
"..." (ma gandeam cum/unde/cand sa ma evapor)
"Dar e ok, am vorbit deja cu Lia si poti sa te duci la ea, unde e party-ul burlacitelor"

Ideea e a da buzna la o petrecere unde nu doar ca n-am fost invitata si nu cunosc pe nimeni, dar am fost "acceptata" la insistentele altcuiva, ma facea sa-mi mestec maselele de-a dreptul. Totusi, pentru ca nu stiam pe nimeni in Bucuresti si n-aveam nicio alta optiune...am fost de acord.

Cateva ore  mai tarziu eram in fata blocului si o asteptam pe Lia care, dupa spusele exului, era "O super tipa, ai sa vezi".
"Lia, Cristina, Cristina, Lia"

Nu stiu cum i-am parut eu ei (eu fiind o chestie mica,intunecata, plina de pierceing-uri si cu o privire de criminal in serie), insa din prima secunda in care i-am vazut tricoul cu Metallica am respirat usurata. Tunsa scurt, cu un par rosu aprins, multi cercei in urechi si niste ochi veseli, Lia si injuraturile ei din lift au fost pentru mine paharul de vodka al unui betiv insetat.

A fost o petrecere a burlacitelor ciudata...dupa care a urmat o iesire in vesnicul Club A si spre dimineata, cand deja eram prea obosita si pilita sa mai pot fi timida, am intrebat-o unde dorm.
"Dormi aici pentru ca domnii de la petrecerea burlacilor inca mai indeasa bani in chilotii dansatoarelor, asa ca..n-ai unde sa te intorci"

Am intrat intr-o camera plina de ziare si reviste, m-am dezbracat complet, m-am prabusit in canapea si-am adormit intr-o secunda...

(din povestile altcuiva)
Camera era a colegului de apartament... Care...pe la 7 dimineata s-a intors acasa, pilit bine, de la petrecerea burlacilor...si a gasit in canapeaua lui o claie roscata de par si-un fund alb.

(exact cu 10 ani in urma)
S-a intors Lia de la birou. Eu eram in casa ei, cu o mahmureala grozava si panicata ca exul meu nu-mi dadea niciun semn.
Dupa ce si-a facut o cafea, si-a aprins o tigara si s-a asezat turceste in canapea, Lia m-a fixat cu privirea:
"Care-i povestea ta?"
I-am spus-o fara sa respir intre cuvinte.

"Fetita...n-ai cum sa te intorci la X (fostul meu iubit) acasa. Am vorbit eu azi cu el si m-a rugat sa te mai tin cateva zile la mine...si chiar sa te ajut EU (?!?) sa-ti gasesti chirie. E clar ca mi te-a pasat delicat..."

Cred ca ma faceam din ce in ce mai mica in fotoliul din fata ei. Amutisem. Apoi, s-a uitat la mine fix si mi-a spus foarte hotarata:
"Eh, las' ca facem noi cumva. Bine ca nu esti vreun criminal in serie. Dar...sa stii ca tre' sa speli vasele cat stai pe-aici"

Si-am ramas. Si le-am spalat. Si m-a ajutat sa-mi gasesc chirie. Apoi am revenit in casa ei pentru ca am devenit iubita colegului ei de apartament :)

In 10 ani, o berbeaca si o scorpioanca s-au certat de doua ori. Dar, am stiut amandoua cand sa spunem "imi pare rau" si cand sa lasam orgoliul pe plan secund.
Nu suntem genul de prietene care nu pot respira una fara cealalta. Insa stim sigur ca ne aveam si ca atunci cand trebuie suntem acolo.

Stiu sigur ca daca ea nu intra in viata mea acum 10 ani...as fi fost alt om. Stiu si mai sigur ca daca ea nu era in viata mea de cateva ori sa ma palmuiasca...as fi ajuns pe drumuri gresite. Dar a fost. A fost constiinta mea, a fost vocea de care am avut nevoie, chiar daca nu de fiecare data mi-a placut ce mi-a spus.
Pentru ca...departe de dansatul pe mese, de barfele ca-ntre fete, de sfaturile cu si despre iubiti, de impartitul de retete, sesiunile de shopping sau micile cadouri... cea mai importanta calitate a unui prieten adevarat este sinceritatea cu care iti vorbeste.

Honey, nu-mi vine sa cred ca te stiu de 10 ani. Nu-mi vine sa cred ca nu te pot scoate azi la un frappe, nu-mi vine sa cred ca nu putem bea un pahar de vin la bistro-ul unguresc...Acum vorbeste copilul gelos din mine :)
Omul rational din mine se bucura ca esti fericita. Si iti multumeste pentru cele mai frumoase amintiri din ultimii 10 ani. Pentru fiecare lectie, pentru fiecare nebunie si chiar pentru fiecare cearta.

Ma uit in urma si ma gandesc (stiindu-ma pe mine acum/azi) cam cum as reactiona sa ma trezesc cu o pustoaica dark/emo/rebel-yell in casa :)

Tu ai reactionat perfect!

Greseli, blocaje, bariere

Poate daca as avea timp sa studiez mai mult (si mai mult) comportamentul semenilor mei (si al meu printre ei) as fi din ce in ce mai fascinata.
Pana acum am reusit sa ma minunez de puterea de regenerare fizica si psihica, de minunile sau ravagiile pe care le poate face memoria, de limitele pe care ni le pune frica si de puterea pe care o avem cu totii dar nu o constientizam.
Pornind de la forta fizica si terminand cu puterea de a depasi orice obstacol, noi, oamenii, sutem fiinte minunat de capabile.
E adevarat ca de cele mai multe ori folosim toate avantajele in dezavantajul nostru.
Dumnezeu (metaforic vorbind) ne-a inzestrat cu atat de multe iar la final, ca o ironie, a lasat in noi o singura molecula de: nemultumire. Iar de atunci omul nici ca a mai fost vreodata multumit.

E mai simplu sa fii fericit. E mai normal sa fii multumit, e mai linistitor sa fii impacat, e prea usor sa iti pese neconditionat.
Alegem asadar "the hard way" .
Ne ducem bataliile imaginare, mentale sau chiar reale in spate, in fiecare zi, asemeni unui crucifix care, mai devreme sau mai tarziu, ne va fi fatal.
Nu stiu ce mi-a venit sa insir toate aceste lucruri aici, "pe hartie".
De fapt stiu.
In urma cu putin timp mi-am facut niste promisiuni, 3 la numar. Mai intai mi-am propus sa fiu corecta, indiferent ce. Sa-mi fiu propriul judecator si, dincolo de egoismul, egocentrismul si narcisismul scorpionului din mine sa incerc sa fac bine cat de pot de mult.
Apoi am decis sa renunt la teama. Sa incetez sa mai traiesc in frica. Departe de-a deveni un "Brave Heart"  autentic, frica mi-a fost umbra ani de zile. Si imbraca multe forme: nesiguranta, complexe, nemultumiri, etc. Am analizat si-am cugetat ca e irational sa traiesti un sentiment pe cat de bizar pe atat de nociv.
In cele din urma, aproape cand priveam in oglinda cu mandrie de sine, mi-am dat seama ca e datoria MEA sa evoluez, la ma corectez si sa lucrez la mine continuu. Nu mi-am facut un favor luand deciziile corecte. Totusi, daca ar fi sa-mi raspund sincer la intrebarea "Care este cel mai mare defect al tau Cristina?" v-as spune fara sa clipesc : Trecutul.
Nu-l regret, dar nici nu-i dau drumul.
Trebuie, trebuie, trebuie, trebuie sa ingrop odata pentru totdeauna trecutul. Tot. 10 ani. Da, acesti 10 ani m-au compus, insa tot ei ma tin si in loc. Stagnez pentru ca aproape in tot ceea ce fac ma raportez la trecut. Prin comparatie.
Niciodata n-am stiut CUM sa dau drumul, sa ma desprind. Am retrait, reanalizat trecutul chiar si atunci cand nu-mi apartinea. L-am considerat cel mai important component al prezentului. Insa nu e!
Si, pentru ca la mine functioneaza doar deciziile asumate public (aka pe blog), imi iau angajamentul de-a renunta definitiv la trecut. Cu amintiri cu tot.
Nu vorbim aici de intamplari dureroare ce apartin trecutului. Vorbim de tot ceea ce s-a petrecut la timpul trecut si nu mai poate fi folositor ACESTUI moment.
La fel cum ochelarii mei preferati de soare zac pe noptiera de acasa cu o lentila cazuta. In trecut au fost accesoriul meu util si preferat. In prezent nu mai sunt...functionali. I-as putea resuscita de dragul zilelor trecute insa am sa stiu mereu ca pot ceda in orice moment.

Sa-mi amintesc sa-i arunc la cos, cand ajung acasa.

Apus arămiu

Mi-aş fi dorit să mai ţin de soare încă vreo...3 veri. Dar...cum deja mi s-au împlinit toate dorinţele pe care mi le-am pus de-a lungul vieţii (haha) am decis să fiu înţelegătoare cu anotimpurile.

M-am făcut că nu văd serile care vin mai devreme. N-am vrut să simt răcoarea de septembrie care m-a obligat să încep să dorm cu pijama şi geamuri închise. Iar la copacii roşcovani nici n-am vrut să mă uit. Frunze pe jos m-am făcut că nu există şi cerului gri i-am şoptit că-l scuz...

Încă mă încrâncenez să-mi port sandalele, rochiţele şi ochelarii de soare. Mai am în plan un weekend la mare şi câteva ieşiri pe terase.
Nu accept niciun compromis dragă toamnă!

Ieri, în drum spre casă, cascând ochii la casele frumoase de pe Cheiul Dâmboviţei, călcam fără să vreau peste frunze arămii. Am văzut copacii din ce în ce mai golaşi, soarele din ce în ce mai palid şi Bucureştiul din ce în ce mai plin, mai aglomerat, mai în vervă. E semn de toamnă.

Mustăcesc la gândul că vor exista din ce în ce mai multe seri ploioase şi dimineţi răcoroase. Cel mai dor are să-mi fie de soarele matinal. Sursa mea de energie...

Totuşi, ca să nu cădem pradă asteniei, mi-am amintit şi de lucrurile frumoase ce vin odată cu toamna: mustul cel dulce şi aromat, murăturile, zacusca, dulceaţa. Am făcut deja 3 sortimente de dulceaţă şi plănuiesc câteva "clătite party" .  Vin serile cu vin fiert şi aroma de scorţisoară... Vin weekendurile cu dimineţi lungi ascunse-n aşternuturi şi cafea fierbinte savurată în pat.
Vin tot felul de evenimente dedicate toamnei, iar în Bucureşti avem destule, timp să fie.
Vin serile de stat în cafenele la poveşti şi am atâtea de recuperat cu atâţia oameni...
Vin castanele (de la Baia Mare) coapte!!!

Vine ziua mea... Să vedem care o fi nebunia momentului şi ce mi-o trece prin cap să fac....

Aşasar, motive de bucurie există şi n-am de gând să le ignor. N-o fi toamna chiar sezonul meu de suflet, însă cei mai mulţi fluturi în stomac şi cele mai multe începuturi le-am trait, de fiecare data, în plină toamnă.

Să ne aşezăm cuminţi şi să visăm la un pahar de must aromat :)

Când

Atunci când am să te iubesc ai să ştii.
Pentru că am să-ţi dăruiesc iadul şi raiul, pământul şi cerul.
Ai să înţelegi de ce până atunci nu te-a mai iubit nimeni. Pentru că nimeni nu poate să o facă aşa cum o fac eu.
Când am să te iubesc am să-mi dezbrac demonii, unul câte unul şi am să-i abandonez pe podeaua dormitorului tău. Voi rămâne goală, fără de gânduri, fără de lacrimi, fără de nimic. Mă voi îmbrăca cu tine, cu mirosul tău şi mâinile tale şi îţi voi rosti gândurile cu neruşinare...chiar şi pe cele necurate. Pentru că atunci când te voi iubi voi eu nu-ţi va părea abuziv să-ţi intru în minte.

Când am să te iubesc eu vei ştii că-ţi pot cere orice şi-mi vei da.
Dar nu-ţi voi cere nimic. Nici măcar iubirea.

Când am să te iubesc am să-ţi memorez zâmbetul. Şi am să-l port cu mine în fiecare secundă. Te voi dezbrăca de toate dorinţele, voi vrea să fii al meu, fără niciun Dumnezeu, să te absorb în mine până la moleculă.
Te voi devora şi voi fi din ce în ce mai nesătulă. Iar tu vei putea să mă tai într-o mie de bucăţi, fără ca măcar să mi-o ceri.
Când am să te iubesc, am să iubesc chiar şi durerea pe care mi-o vei provoca. Dar am să-ţi zâmbesc ca şi cum nu mă doare. Şi-am să-ţi cer mai mult.

Îţi voi da amintirile mele, respiraţia mea, nebunia mea şi, mai ales, cuvintele mele. Mă vei controla ca pe o marionetă pentru că vei fi drogul meu cel de toate zilele. Şi n-ai să te plictiseşti pentru că nicio secundă nu va semăna cu cealaltă.

Te voi iubi într-un miliard de moduri noi. Unele dintre ele nici nu ţi le poţi imagina.

Asta pentru că nu m-ai cunoscut. Şi pentru că nu te-am iubit.

Un motiv, un anotimp sau chiar o vesnicie

In engleza suna mai bine: people come into your life for a reason, a season or a lifetime.
Oamenii intra in viata ta dintr-un motiv anume, avand un scop anume, pentru o perioada determinata sau pentru tot restul vietii. Dar...am mai zis-o pe asta nu-i asa?
Si probabil am sa o repet de fiecare data cand oameni noi vor intra sau vor fi in trecere prin viata mea.
Categoria "pentru tot restul vietii" e ca un club exclusivist :) Nu intra oricine si..scapa cine poate :) Dar, nu vorbim despre ei acum.
Nici despre sezonieri nu vorbim. Oamenii de-o vara au farmecul lor. Imparti o bere, spargi un val, dansezi pe mese, razi cu pofta la un foc de tabara... Oamenii "de sezon"  trebuie savurati din plin :) Sunt frumosi, amuzanti, energici...sunt oamenii momentului. Momentele trebuie traite, nu justificate.

Oamenii care intra in viata noastra ...dintr-un motiv anume sau cu un scop precis. Pe acestia ii consider cei mai intriganti. Vrem nu vrem, trebuie sa interactionam. Partea dificila vine atunci cand suntem nevoiti sa identificam motivul.
Uneori motivul apare ca o revelatie, iti dai seama clar ca nu te-ai fi gandit niciodata la aspectul Acela inainte ca Omul sa apara in viata ta. Chiar si oamenii de sezon au motivele lor. Mai mici, mai putin importante...insa exista.
Oamenii cu care ne intersectam clar pentru a Intelege ceva-ul...sunt insa mai speciali. Poate si eu am fost la un moment dat omul trimis cu "un motiv" . Nu vreau sa sune mistic. Stiu ca doar existand in viata cuiva am fost motivul pentru care a inteles ca.../a invatat sa... /a reusit sa.../a realizat ca...

Ei bine, dupa cele trei puncte de suspensie de mai sus va las sa completati orice. Un singur sfat: nu judecati. Raspundeti cu calm, raspundeti sincer, raspundeti fara sa iubiti sau sa urati, fara sa cautati complexitatea unui raspuns.

Doar intelegand cu adevarat acest motiv sau acest scop putem sa facem ceva. Oamenii acestia au menirea de-a ne pune cumva in oglinda prezentandu-ne si o alta...optiune vestimentara (sa zicem asa, metaforic).
"La asta nu m-am gandit pana acum. Imi vine chiar bine"

E adevarat ca unii au sarcina mai grea de a-ti arata ca poti sa mai... sau ca stii sa mai... sau vrei sa mai...
Dar, atata timp cat exista resurse...eu cred ca e de bine :)

Zambim. Multumim. Invatam

Eu ca nimeni

Imi pare rau dar nu am manual de instructiuni. De fapt, nu-mi pare :) Chiar daca as avea manual de instructiuni prea putini ar avea acces la el si chiar mai putini ar invata sa-l descifreze...Unde mai pui ca dau cu virgula sau am erori de functionare :)
Asa ca nu, nu astept vreun Fat Frumos pe cal alb. Pentru ca prea putini stiu sa calareasca si chiar mai putini sunt frumosi fara sa fie narcisisti. Daca ne rezumam strict la exterior.
Cand vorbim de interior si ...profunzime (da, ati citit bine) statisticile...sunt ingrijoratoare.

Pentru mine e oricum amuzanta toata povestea sexelor. Atat de multi se vor atat de speciali. Atat de multa importanta acordata monogamiei care e de fapt un mit.Atat de putini oameni sinceri cu ei in primul rand.
Si-atunci aleg sa rad. Si sa spun "pas" . Mai bine asa.
N-am rabdare sa mai descopar dupa 3 sucuri si-o prajitura ceva ce stiu deja. Esti fad. Si mi-e lene sa-mi pun mintea la contributie cat sa te scot din minti. Sa-ti arat ca n-ai nicio sansa sa ma...intelegi macar. Daramite sa-mi faci fata.
Mai bine traieste in lumea ta simpla avand un singur scop: sa te inmultesti. Bifeaza in carnetelul tau de sub perna cate ti-au trecut prin pat. Esti un campion :) Si mai ai cativa ani in care te poti bucura de asta...in simplitatea ta.
Stiu ca ajung sa complexez dar a naibii sa fiu daca am sa incetez sa o fac. Pentru ca n-am un scop precis. Nu m-ar deranja sa ma bifezi in carnetelul tau "de cuceriri" daca esti absolut sigur ca toate celelalte n-au mimat...
Si, hai sa-ti spun ceva: femeile mimeaza. Toate :) Si stii de ce? Pentru ca daca n-am face-o....n-ai mai avea incredere ca esti un campion.
Stai linistit, noi suntem masochiste in toata povestea asta:)

N-am sa te ghidez spre o poveste romantica in care tu ma descoperi iar eu ma las fascinata. Nu.

Am sa fac altceva: am sa-ti inchid toate usile in nas. Si-am sa incerc in continuare sa te complexez. Si-am sa fug de tine cat ma tin picioarele.

Pentru ca eu stiu cat pot.

Cum ziceam, n-am manual de instructiuni. Dar am simtul umorului :)

Luna mea

Acum o luna de zile ma mutam in noua mea casa. Eu, motanul, tona de bagaje si scheletii din dulapuri. Sufletul ramasese in urma.

Am despachetat timp de o saptamana...cate putin in fiecare zi. Mi-am pus amprenta pe loc, l-am "cameleonizat" Cristina style si am inceput sa ma obisnuiesc cu linistea.
Incet de tot...stomacul strans...creierul incins si ochii pierduti incepeau sa-si revina la normal. Care normal? Cel ce abia il descopar eu acum.
Asa a intrat in viata mea cafeaua cu mult lapte si aroma de alune bauta sambata, sau duminica dimineata, pe geamul de la bucatarie privind pasarelele din gradina. Nu beau cafea in general.
Apoi m-au gasit zilele cu apusuri pe lac, plimbari in briza, transpirat pe bicicleta, furtuna de vara...cam tot ce-a dat luna iunie din punct de vedere meteorologic.
Am incercat si cateva cluburi, eram tentata rau sa dansez pe mese in Vama Veche...insa inca nu e momentul. Nebunia isi are locul ei iar a mea a fost inlocuita de liniste.
Si sport. Si oameni sinceri.
Am reusit sa despachetez tot, sa ma obisnuiesc cu mine. Sa ma vad in oglinda. Sa iau cateva decizii pe muchie de cutit. Am reusit sa fiu corecta, sa imi marturisesc adevarul, sa ma bucur de lucruri marunte asa cum nu credeam ca e posibil sa ma bucur.
Am invatat sa merg cu ochii inchisi prin casa (e foarte important pentru mine).
Am avut o luna plina.
Ieri dimineata (pe la pranz) m-am dus (cu ochii inchisi) pana in bucatarie si mi-am incalzit o cana de lapte. Ma pregateam sa pun si cafetiera cand...cineva din interiorul meu mi-a spus: "azi doar sirop de alune".

Era sufletul :)
Si-am baut impreuna o cana maaaareee de lapte ascultand ploaia.