Hai, la luptă!

Am ajuns să mă cunosc atât de bine încât aproape pot prezice substanțele ce-mi vor invada creierul, în funcție de activitățile pe care mi le planific. 

Ține-mă legată de calorifer și mă voi obișnui cu somnul în cele din urmă. Aruncă-mă de pe un vârf de munte și sigur îmi cresc aripi, până ajung jos. Sau, dacă mor, tot voi gusta adrenalina ultimelor secunde. Mă cameleonizez eu cumva.

Am o zi bună. Nu euforică, dar bună. E și normal, mă re-activez cu sportul, îmi revine zâmbetul.

Și, dacă tot n-am reușit să scot ceva pozitiv din degete în ultima perioadă, am zis să împărtășesc și gândurile unei zile bune, versus cele unei zile nebune.

Am tot vărsat venin în scris, mă ajută să-mi temperez demonii, n-are o țintă anume veninul meu, ceea ce e chiar de bine. Că dacă mi-aș fixa o țintă, sigur nu m-aș lăsa până n-aș distruge-o.

Azi mă simt pregătită de război. Nu e rău, vă jur. Pentru mine războiul e o stare de normalitate: a lupta pentru ceva în permanență. Pacea mi se pare o stare latentă. Războiul are un scop, o țintă, se întâmplă CEVA după ce are loc. Pe când pacea...e ce? O perioadă nedefinită de zâmbete?

Războiul meu n-are neaparat victime ci e starea în care eu mă pregătesc pentru orice și mă împac cu tot ceea ce vreau să fac. Îmi asum. Conștientizez și îmi asum. Iau totul ca o luptă. 

Luptă = provocare. Provocări cărora trebuie să le fac față.

Știu că pare ca și cum aș avea prea mult timp de filosofat, însă...dacă tot avem o minte neliniștită, obișnuită să rumege, să disece, să caute răspunsuri și să fabrice scenarii, de ce nu i-am da material nelimitat?

Nu vreau să fiu obișnuită cu situațiile roz, vreau să mă surprindă atunci când se întâmplă. Lupta nu mă poate epuiza atâta timp cât e modul meu de a exista.

Cred că a fost mai obositoare perioada în care am încercat să mă acomodez cu ideea că sunt defectă pentru nu sunt calmă precum restul, sufletistă precum unii și drăgălașă precum alții. Am încercat să mă țin într-o lesă pentru a mă adapta unei majorități. Și de câte ori rupeam lesa...eram dezamagită și o luam ca un eșec.

Poate binele și bunul meu este diferit de al majorității. Așa cum ție îți place pacea, pe mine mă face să simt că trăiesc războiul. Război = scop.

Mi-au trebuit ceva ani să reușesc să mă elucidez. Să renunț să-mi pese de judecăți și prejudecăți. Să accept că nu am același scop și nici nu mă mulțumesc aceleași lucruri ca pe alții. Dar nu-i judec. Și nu mă compar.

E ca și cum ai compara un cal cu o pisică. Iubesc leneveala pisicească dar și galopul sălbatic. Asta nu mă face nici cal și nici pisică.

Sunt eu. Atât.

Un motiv, un anotimp sau chiar o vesnicie

In engleza suna mai bine: people come into your life for a reason, a season or a lifetime.
Oamenii intra in viata ta dintr-un motiv anume, avand un scop anume, pentru o perioada determinata sau pentru tot restul vietii. Dar...am mai zis-o pe asta nu-i asa?
Si probabil am sa o repet de fiecare data cand oameni noi vor intra sau vor fi in trecere prin viata mea.
Categoria "pentru tot restul vietii" e ca un club exclusivist :) Nu intra oricine si..scapa cine poate :) Dar, nu vorbim despre ei acum.
Nici despre sezonieri nu vorbim. Oamenii de-o vara au farmecul lor. Imparti o bere, spargi un val, dansezi pe mese, razi cu pofta la un foc de tabara... Oamenii "de sezon"  trebuie savurati din plin :) Sunt frumosi, amuzanti, energici...sunt oamenii momentului. Momentele trebuie traite, nu justificate.

Oamenii care intra in viata noastra ...dintr-un motiv anume sau cu un scop precis. Pe acestia ii consider cei mai intriganti. Vrem nu vrem, trebuie sa interactionam. Partea dificila vine atunci cand suntem nevoiti sa identificam motivul.
Uneori motivul apare ca o revelatie, iti dai seama clar ca nu te-ai fi gandit niciodata la aspectul Acela inainte ca Omul sa apara in viata ta. Chiar si oamenii de sezon au motivele lor. Mai mici, mai putin importante...insa exista.
Oamenii cu care ne intersectam clar pentru a Intelege ceva-ul...sunt insa mai speciali. Poate si eu am fost la un moment dat omul trimis cu "un motiv" . Nu vreau sa sune mistic. Stiu ca doar existand in viata cuiva am fost motivul pentru care a inteles ca.../a invatat sa... /a reusit sa.../a realizat ca...

Ei bine, dupa cele trei puncte de suspensie de mai sus va las sa completati orice. Un singur sfat: nu judecati. Raspundeti cu calm, raspundeti sincer, raspundeti fara sa iubiti sau sa urati, fara sa cautati complexitatea unui raspuns.

Doar intelegand cu adevarat acest motiv sau acest scop putem sa facem ceva. Oamenii acestia au menirea de-a ne pune cumva in oglinda prezentandu-ne si o alta...optiune vestimentara (sa zicem asa, metaforic).
"La asta nu m-am gandit pana acum. Imi vine chiar bine"

E adevarat ca unii au sarcina mai grea de a-ti arata ca poti sa mai... sau ca stii sa mai... sau vrei sa mai...
Dar, atata timp cat exista resurse...eu cred ca e de bine :)

Zambim. Multumim. Invatam