Mda...mă așteptam
la asta. Saaau...poate anticipând am contribuit cumva la punerea în practică.
Saaau...la cât de multe informații procesez ...totul este posibil.
Ar mai fi și
puterea precedentului. În fine, ne aflăm azi, aici. Cu câteva zile înainte de
ziua mea. Două. Și sunt oare ostentativă când avertizez lumea că nu-s un
animăluț prea prietenos în preajma acestui eveniment?
Diferența dintre
oamenii ostentativi și care trăiesc pentru aparențe și oamenii care chiar
corespund clișeelor este că...aceștia din urmă au de suferit de pe urma
primilor. Ce te mai poate reperzenta astăzi când deja toate stereotipurile și
tiparele au fost populate de cineva fals înaintea ta? Cum te diferențiezi tu
(care AȘA ești) de cineva care AȘA pozează?
M-au înnebunit
petrecerile de Halloween. Pe meleaguri autohtone e încă un americănism preluat
și folosit ca scuză de îmbătat. Ok, nu-s amuzantă, sunt cinică și acră. Pe
bune? M-am născut de Halloween, de ziua spiritelor rele, ce dracu’ vreți
să fiu un inorog care se cacă curcubee? Saaau ar fi acceptabil să mă
costumez într-o călugăriță porno cu chestii de latex și un vibrator atârnat de
gât, dar devin brusc o constipată când nu mă incită ideea de party americănesc
?
Trecem peste. N-o
fac ostentativ. Sunt fericită. Mi-au trebuit 30 de ani să aflu cum pot fi cu
adevărat fericită iar acum, înțelegând secretul...vă spun sincer că mi-e lene
să-l împart cu voi.
Fac diferența
dintre ideal și rațiune, înțeleg și accept tot ceea ce mă înconjoară. Sunt
adult? Nu mă consider adult. Aspir
înspre o normalitate pe care mulți o detestă. Dar am făcut pace și cu ideea că
n-o să fiu niciodată normalul adjudecat de societate. (hai, numiți-mă aroganta
în gând).
31 de ani înseamnă
așa: să știi cine ești și cât te întinzi, să știi cât poți și să vrei ceva mai
mult, să știi cine nu ești și să nu-ți pese că nu ești, să știi că trăiești o
singură dată și să înceapă să te sperie timpul, să nu-ți mai pierzi vremea
gândindu-te la ce cred ceilalți despre tine, să nu-ți fie jenă să refuzi, să
înțelegi chiar și când nu accepți și când nu ți se pare drept, să știi că
întradevăr ești de neînlocuit. Plus alte câteva, dar mi-e (din nou) lene să le
înșir.
Ah și să începi
să fii egoist.
E un stereotip
deja să fiu întrebată ce-mi doresc de ziua mea. Îmi doresc un copil. (să vă văd
acum). Îmi doresc o creatură de a cărei viață să fiu responsabilă și pe care să
o iubesc necondiționat. În rest...cam am tot ce-mi doresc. Sau, pot să-mi
construiesc.
Voi fi totuși
rezonabilă și voi accepta convenția socială a oamenilor care susțin că îți
manifești afecțiunea dăruind un cadou și sărbătorind ziua în care creatura
vinovată a apărut pe lume.
Sărbătoriți-mă
voi, dacă vi se pare că merit, iar eu am să fug departe (și anul acesta), să mă
cațăr pe munte.
Să vă fie
Halloween-ul autentic, și-al meu la fel.
Postări
