Adunate și înșirate, toate

Bine te-am regăsit dragă jurnal virtual, popă al confesiunilor mele instabile, exorcist al gândurilor umbrite de nori (vezi, încă îmi place metafora).

Mărturisesc că mi-e dor de tine zilnic. Dar că tot zilnic încerc să-mi fac ordine în gânduri ca mai apoi să ți le vărs frumos, liric, inspirațional.

Apoi, într-o zi ca azi, mă apucă nevroza (mă dau mare cu termenii din cărți, sâc!) și-mi spun că sunt de-a dreptul ipocrită dacă încerc să ordonez și să dau un sens logic unor gânduri. Păi...dacă era așa...mă făceam bloggeriță de succes, nu rămâneam la stadiul de ciudată neînțeleasă.

Să revenim. N-am o idee pe care să o dezvolt, cu tâlc, introducere, cuprins și încheiere. Sunt eu, compusă dintr-o mulțime de personalități dar, culmea, unite toate de dragostea pentru confesiunea scrisă.

Aș vrea să revin la înțelegerea pe care am făcut-o acum aproape...8 ani. Și anume că tu vei cunoște toate gândurile mele, oricât de anapoda ar fi ele scrise. Evident, ca să te transform într-un jurnal veritabil ar trebui să te fac și secret. Mizez totusi pe ignoranța omului de rând. Și-apoi, nu sunt eu oare exibiționistă? Câteodată când îți scriu și mai știu că există cutare sau cutare cititor, am senzația că-mi iau un angajament în ochii acestora pe care...trebuie (ar fi de preferat, na) să-l onorez. Deci n-o să te ascund de ochii lumii. Mizez și pe faptul că-s puțini oameni care mă deslușesc, deși, la o adică...ce-mi pasă mie cine ce crede?

Așadar, dragă jurnal, hai să-ți spun despre mine. Sunt obosită. Ceea ce mă enervează. Cum să fiu obosită?! Mă compar pe mine de azi cu mine cea de anul trecut. Și...am senzația că sunt o băbuță simpatică. Nu-mi place cum sună. Ștergem!

Anul trecut mi-am “obosit” corpul. Am dansat pe mese, pe sub mese, am pierdut nopți și-am descoperit despre mine că nu mă cunosc absolut deloc.

Anul acesta (de fac oare retrospectivă?!) îmi exploatez ” vreau-ul”  și ” nu vreau-ul”. Asta, plus tonele de informații noi pe care le ingurgitez de zici că-s la liceu. Și, dragă jurnal, crede-mă pe cuvânt când îți spun ca HABAR NU AM să învăț. Deci mai noua mea pasiune cu psihologia îmi este oarecum ucigașă de neuroni. Dar, mă știi. Nu mă potolesc până nu consum tot ce era de consumat.

Mi-e dor de Nemo. Nu mai vreau să vorbesc cu oamenii despre asta pentru că oricum nimeni nu înțelege și nimeni nu e dator să-i pese. Și …nici n-ar ajuta oricum. Dar îmi e. Zilnic. Un dor din ăla care mă face să zâmbesc dar mă și întristează în același timp. (dă-mi voie să visez puțin, da?) L-aș lua în brațe și aș dansa cu el prin casă, cu lăbuțele lui pe obrajii mei și pupându-l între urechi. Mă consolez cu ideea că am iubit cel mai tare motan al tuturor timpurilor. Mă bucură asta.

Mă simt ca un vulcan uneori. Am senzația că voi exploda. Și-o să țip la lume toate aberațiile de pe fața pământului și apoi o să-mi iau umbrela de Dublin și-o să plec în lume. Desigur, de cele mai multe ori îmi dau voie să am pusee din astea furioase pentru ca mai apoi tot eu să râd de mine și de ele.

M-am săturat de dramă. Știu că trăiesc în bula mea de plastic, nu mă uit la știri, nu dezbat pacea pământului, am o groaza de chestii în raport cu care sunt cea mai ignorantă dintre ignoranți. Pe de altă parte, am și o groază de chestii care mă intrigă, planuri, idei, întămplări, dorințe. Daaaar, m-am trezit eu de curând cu ideea înțepenită în cap, cum că am o predispoziție spre dramă și chestiuni dramatice. Și…nu mă mai coafează. Vreau pozitivism și chestii bune. Mda, nu-mi iese coerentă dorința asta, o s-o explic în alt articol.

Nu e dracul atât de negru. Ce vreau să zic, măi jurnalule măi? Că am început să mă simt bine în pielea mea. Să-mi văd calitățile, defectele, să nu mă mai judec atât de aspru dar să nici nu mă cred invincibilă. A funcționat bine jobul de Wonder Woman în perioada în care scopul meu era să supraviețuiesc întreagă la tărtăcuță. Azi, n-am nimic de dovedit nimănui. Poate de asta nici nu mai atribui emoții atât de puternice faptelor sau oamenilor. Mi-e bine cu mine și știu că, indiferent ce, aș putea să-mi fiu de ajuns.

Hai că e destul pentru azi. Te-ai prins tu cam cum stă treaba, ne citim curând cu vești noi :)