Delicatese interzise, hrană pentru fantezii

Bărbaților nu le plac femeile cuminți. Daaaar ...sfârșesc mereu cu câte una pe cap. “voiam o fată de casă”. Nici proastele nu le plac, daaar, inevitabil toate ex-ele erau așa. Că…d’aia sunt exe nu?

Românul spune că femeia ideală ar trebui să fie doamnă în societate, gospodină în bucătărie și târfă în dormitor.

Eu nu-s tocmai de acord (dar vai, ce surpriză, fetița care l-a luat pe nu în brațe se opune). Femeia ar trebui să fie gospodină în dormitor, ca să încropească ceva din nimicuri; ar trebui să fie târfă în societate, pentru că viața-i o curvă și trebuie să știi să-i faci față și...o doamnă în bucătărie, adică să reușească să aducă bunele maniere acolo unde unii au cam uitat de ele.

Nu sunt feministă, mă știți. Mi-ar fi plăcut să fiu bărbat, poate pentru că e plin de femei frumoase și prostuțe care m-ar fi făcut fericit până la adânci bătrâneți, când aș fi ales una cuminte care să-mi toarne un plod și să închidă ochii atunci când poftesc drăcoaice.

Totuși, domnilor. Încă nu v-ați prins că suntem toate dornice să fim dresate? Și masochiste pe deasupra.

Dar...cine-a spus că e un lucru rău ăsta? Ah, firește, că nu v-ați născut voi toți dresori. Și nu sunteți sadici, firește. Dar...sunteți vânători. Însă noi nu suntem toate căprioare blocate în lumina farurilor.

N-avem cum să vă fim egale, n-aveți cum să ne fiți egali. De la incontestabila teorie a evoluției încoace, masculii vânează și femelele cuibăresc. Așa cum spermatozoizii voștri sunt mulți și proști, ovulele noastre sunt rare, prețioase și doar unul singur dintre curajoșii dumeavoastră înotători vor cuteza să ne fertilizeze și cucerescă. Normal că ne purtam nasurile pe sus, normal că și voi țintiți înspre (aproape) tot ce mișcă.

Este amuzantă viața asta. Noi ca și mașinării purtătoare de gene. Poate singura creatură purtătoare de conștiință, acest miracol al gândirii. Dar...ghinion, suntem într-o veșnică perioadă de împerechere. Și... (că aici voiam să ajung) ar fi de preferat să o facem deștept. Împerecherea, desigur.

Ori, sexul și cugetarea rațională nu prea se înțeleg.

Acolo nu există reguli, nu există catalogări, nu există prejudecăți și...nici limite.

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt precum un melc. Scot “coarne bourești”, adică îmi întind tentaculele și explorez teritorii noi. Totuși, fiindcă sexualitatea nu este un subiect tabu pentru mine, dar nici treaba altcuiva, singurele obstacole care mă fac să intru în cochilie sunt prejudecățile și catalogările.

Și nu cred că fac parte din vreo specie aparte de extratereștrii. Așasar…înclin să cred că semenele mele, mai tinere, mai în vârstă, mai deschise la minte sau mai încuiate chiar, toate au tentacule de melc. Și exploreaza până ….se blochează.

Explorările ar putea duce pe culmi ale fericirii, însă…îmi pare rău să vă spun, nu prea știți să încurajați.

N-am întâlnit până acum vreo pudică care să nu-mi recunoască (chiar și îmbujorată) că i-ar plăcea să fie trântită de perete, luată de păr și iubită animalic, că…așa zice specia. Suntem totuși mamifere.

Dar vedeți voi, fetele cuminți nu cer, ele primesc. Sunt răsplătite.

Cele ce vă cer sunt catalogate. Sau…chiar…refuzate?

Apoi tot voi, vă declarați intimidați. Și uite așa avem o lume plină de cochilii cu melci lipicioși (și poate delicioși) în ele.

Poate de aici și vorba cu muștele, mierea și oțetul.

Mă scuzați că folosesc atât de multe analogii culinare, dar îmi justifică alegerea de-a numi femeia gospodină în dormitor.

Târfele se plătesc, apoi dispar. Iar doamnele strâmbă din nas dacă nu ai clasă. Și…să fim serioși, cine vrea clasă în dormitor?