Sub tot mormanul asta de liniste, pace si (uneori) fericire sta o decizie pe care am luat-o cu cateva luni in urma. Mi-am promis ca renunt la frica si, mai mult, am scris asta pe blog, ca sa citesc si recitesc promisiunea de cate ori imi vine sa dau bir cu fugitii.
Bun. De atunci si pana acum de multe ori m-am trezit stand in bucatarie, cu picioarele proptite pe pervaz si contempland la frumusetea de zi cu zi a traiului meu.
Recunosc...se intampla cateodata sa intru in panica :) Aseara de exemplu. Vorbeam cu prietena mea la telefon, un pahar de vin alaturi si pofta de filosofare dupa o zi oarecum incarcata. Ce poate fi mai bun la drum de seara decat o leneveala din asta cronica?
Si, pentru ca inca trebuie sa ma descotorosesc de obiceiul de-a lua decizii pripite cu alb sau negru in fata, am inceput sa vorbesc mult cu oamenii apropiati atunci cand vreau sa ma lamuresc cu cate ceva. O a doua sau chiar a treia opinie iti poate aduce la iveala detalii pe care tu le-ai scapat din vedere.
Aseara, pe masura ce vorbeam si elucidam misterul universului...mi-am dat seama ca eu habar n-am sa fiu normala. Sunt atat de obisnuita sa ma lupt cu morile de vant, sa caut acul in carul cu fan si sa deslusesc intelesuri ascunse incat...atunci cand ma confrunt cu ceva simplu si direct...intru in panica. Nici despicatul firului in 40 nu mai e o optiune.
Eh...si uite asa se trezeste Cristina (cea zen) protagonista lacrimogena a unui bocet de toata frumusetea. De fericire, desigur. Si impacare si constientizare. Ca doar eu, om bun, cu bune maniere, bune intentii, uite-ma ce drum lung si frumos de detoxifiere am avut si uite-ma cum invat zilnc sa fiu deschisa, sa accept, sa inteleg, sa las viata sa-si spuna cuvantul. Si-atunci de, copilul razgaiat din mine, nu primeste raspunsurile pe care si le doreste si trebuie sa aiba rabdare?
Si, pentru prima oara dupa multele luni de scos "nu" din propozitie m-am trezit recunoscand in fata prietenei mele ca inca ma bantuie frica si ca inca exista "nu pot-ul" ce trebuie daramat.
Totusi...diferenta dintre un om aflat la capatul puterilor si unul aproape vindecat este ca acela din urma reuseste sa gaseasca resurse pozitive si sa-si inteleaga fobiile. Pentru omul vindecat nefericirea nu mai e o optiune. Sunt atatea si atatea lucruri de explorat si nicio interdictie.
Abia aici aici ai voie sa-l pui pe "nu" in propozitie. NU exista limite!
Postări
3 comentarii:
Ai o mana buna in seara asta, daca pana si ochiul uscat al cititorului a gasit un strop de "ceva" acolo.
Multumesc Cristina.
Ne luptam cu fricile in fiecare zi din viata noastra.
Nu cred ca exista cineva care sa poata sa zica cu mana pe inima ca si-a depasit toate fricile. Ca nu mai exista nici macar una singura.
Din proprie experienta, consider ca fricile pot fi intelese si folosite in mod constructiv. Fiecare experienta ne aduce intr-un punct in care alte frici vor rezulta, din actiunile noastre. Poate ar trebui sa le imbratisam, sa fim constienti ca suntem totusi imperfecti, si sa reusim sa invatam ceva bun din ele.
Cu placere Raider :) Totusi, as vrea sa stii ca n-am facut referire (inca) la cutia Pandorei :P
Alex :) cred ca asta incerc sa fac si eu zilnic. Uneori cu succes...alteori...cu greu. Important e ca o fac pana la urma :P
Trimiteți un comentariu