Ca o convingere personala va voi spune ca mi se pare normal sa gresim atata timp cat reusim sa invatam CEVA (de preferinta util) din propria greseala. Daca gresim si nu invatam nimic inseamna ca ne vom izbi cu capul de acelasi prag de sus, iar si iar, apoi mai inseamna si ca involuam. Asa cred eu.
Dar, marea mea nelamurire consta in altceva: exista greseli de neiertat? Este posibil ca o greseala sa-ti afecteze viata intr-un mod absolut iremediabil? Suntem oare datori sa iertam iar si iar pastrand in suflet iluzia ca cel/cea care greseste va invata ceva...candva?
Stiu ca unul dintre faptele nobile pe care le putem face este acela de a IERTA. Intreb iar: cat? cat iertam?ce iertam?
Stiu ca unul dintre faptele nobile pe care le putem face este acela de a IERTA. Intreb iar: cat? cat iertam?ce iertam?
Departe de mine gandul de-a fi un calau nemilos, cred in a doua sansa, a treia sansa...si ...cam atat... Sansele nu se dau la nesfarsit.
Oare putem sa ne asumam viata vesnica a unei greseli? Consecintele devin uneori o povara insuportabila, iar atunci ne imaginam ca avem de "consumat" o "pedeapsa" si ne recapatam constiinta curata...
Este un exemplu gresit, insa, va intreb: un criminal odata ce si-a ispasit pedeapsa poate reda viata victimei lui? Nu, nu poate.
Evident, nu ma refer la astfel de greseli. Ma refer la cele ce scurma in suflet lasand rani care pur si simplu nu se mai vindeca.
Ma refer la greseli facute din comoditate, din lipsa de profunzime si chiar (in anumite cazuri) la greseli neasumate, negandite.
Prefer sa-mi despic linistita firul in 4000 decat sa imi umplu mintea cu regrete pentru restul zilelor mele. Nu sunt eu cea care decide DACA merit sa fiu iertata si CAND!
Cum spuneam, acum cativa ani, primul pas spre a INCERCA (macar) sa cicatrizam ranile provocate de greseli este sa le constientizam. Sa imbratisam adevarul!
Ma uit spre cer, ma uit in oglinda si spun : DA, am gresit, am invatat apoi ca nu pot sa ma joc cu sufletele oamenilor din jurul meu! Am invatat ca deciziile mele pot afecta oamenii din jurul meu, imi doresc sa CORECTEZ acel ceva ce necorectat devine cea mai periculoasa otrava.
Aceasta otrava UCIDE!
Este nobil sa IERTI, ne urcam pe un piedestal al iertarilor crescand in ochii celorlati pentru ca suntem fiinte bune! Dar oare nu ar fi mai nobil ca inainte de a lua decizii, inainte de a pune piciorul in prag, inainte de a cuvanta fara sens sa GANDIM INSPRE APROAPELE? Nu ar insemna oare ca suntem altruisti?
Altfel, matematica sufletelor ar arata ca exista un numar necontenit de persoane cu suflet mare care iarta...si un numar foarte mare de persoane care gresesc in speranta ca vor fi iertate.
E corect?
Postări
Un comentariu:
Dezbati un subiect extrem de sensibil si complicat in acelas timp.Gresala si iertarea tin de capacitatea de perceptie si de toleranta fiecarui individ.Poti sa gresesti de putine ori si sa ierti usor(in viziunea ta)si sa fii etichetat drept un ciudat, iar cei care gresesc mereu si fac un obicei din asta, sa nu vada evidenta fiind prea obisniuti cu ea!Daca te poti ierta pe tine atunci nu exista greseli de neiertat doar ca exista un timp pentru asta.Depinde de tine cat timp esti dispus sa aloci iertarii de orice fel si cat de aspru te pedepsesti pentru greseala de a ierta...
Trimiteți un comentariu