Perfectiunea mea - nebunia mea

Sunt un om dificil. Admit. Nu este deloc usor sa convietuiesti cu mine, ba chiar as putea spune ca este o provocare.
Sunt un om tipicar, am foarte multe tabieturi, si sufar de o forma usoara de OBC (obsessive-compulsive-disorder). Asta inseamna ca intotdeauna-intotdeauna am acelasi ritual matinal, asez cartile in aceeasi ordine in biblioteca, imi las lucrurile aliniate pe birou in acelasi mod zi de zi de zi.
Fac curat dar pun intotdeauna toate obiectele exact la locul lor iar daca cineva le schimba ordinea ma deranjeaza...psihic.
In acelasi timp sunt foarte constanta. Daca imi place un fel de mancare il mananc pana nu-l mai suport. Fac fixatii care dureaza o vesnicie si sunt inlocuite numai si numai de alte fixatii. Evident, nici fixatiile vechi nu dispar, pot fi resuscitate la cea mai mica amintire. Pentru ca nu uit. Nu uit niciodata, am o memorie de elefant.

Sunt anumite lucruri pe care sunt convinsa ca doar eu le pot face cel mai bine, intelege cel mai bine, exprima cel mai bine. Nu sunt reticenta la schimbare daca vine din partea mea.
Singurul "univers" in care incerc de fiecare data altceva si sunt cumva "dezordonata" este cel al cuvintelor. Scriu si-mi place sa incerc sa scriu de fiecare data altfel spunand acelasi lucru. De fapt imi place sa ma joc si sa transmit mesaje subliminale asteptand (tacuta in vizuina mea) sa vad cine ar putea vreodata sa le descifreze. Rareori.

Aceasta nebunie este .... perfectiunea mea. Nu ma laud, nici nu ma plang. Nu pot detalia chiar toate tabieturile, convingerile, fixatiile, nu va pot explica cum imi functioneaza mintea...sau de ce sunt asa.
Un lucru e cert: nu am pretentii sa fiu inteleasa sau acceptata. Sunt foarte-foarte putini oameni care au reusit sa cunoasca adevarata fiinta de sub tonele de nebunie.
E adevarat, poate necesita prea multa munca iar rezultatul nu este atat de...spectaculos. Sapi, sapi, sapi, studiezi, studiezi , iar in final ce descoperi? Cine sunt cu adevarat?
Nu va pot spune eu, pentru ca eu sunt narcisista si egoista.
Ce va pot spune e ca prefer ignoranta in locul unei implicari partiale.
Nu poti sa ma cunosti putin, sa ma intelegi partial, sa stii aproximativ cam ce vreau.
Nu mi-e teama de dezamagire, am foarte putine asteptari de la oamenii din jurul meu, in general incerc sa nu-mi fac nici un fel de asteptari si sa iau ca fiind pozitiv tot ceea ce ma inconjoara.
Insa una dintre pretentiile/asteptarile/iluziile/sperantele (sau ce altceva mai intelegeti voi, cititorii, prin "cerinte" de la semeni) mele : in raport cu mine, gandeste profund sau ignora-ma!

Te rog nu ma trata superficial pentru ca am sa inebunesc. Stai de vorba cu un om care are un miliard de ganduri pe secunda si face asta de la nastere, te rog, mai bine ignora-ma decat sa-mi spui un lucru neinsemnat.

Gandesc, deci exist.