Despre infidelitate in general

Am vorbit in ultimul timp cu cativa oameni mai mult sau mai putin apropiati; poate pentru ca sunt un bun ascultator...si-au deschis sufletele in fata mea.

Eu nu sunt foarte capabila sa dau sfaturi, uneori situatiile cu care se confrunta prietenii mei sunt atat de delicate incat nici nu-mi pot imagina ce-as face eu intr-o asemenea ipostaza...

Cel mai intalnit subiect este... infidelitatea. Din pacate.

Cea mai intalnita intrebare (dupa, de ce?) este: iert sau nu iert?

Am intalnit si eu palma dura a infidelitatii...demult; poate s-a intamplat intr-un moment in care aveam foarte multe resurse de refacere sufleteasca si fiind destul de tanara n-am constientizat cu adevarat ce inseamna sa fi tradat.

Atunci insa m-am infuriat, mi-am simtit orgoliul meu de fata rebela terfelit prin noroi si-am decis sa il razbun. L-am razbunat, si l-am razbunat, planuiam cele mai diabolice razbunari, cu cat le puneam in practica cu atat deveneam mai avida. Pana am obosit...am uitat chiar de ce o fac.

Mi-am promis ca n-o sa tradez niciodata un alt om, n-o sa fiu infidela. Mi-am incalcat aceasta promisiune, am tradat, desi aveam mai multi ani, mai multa minte, am ranit mai dur decat fusesem eu ranita.

Dupa ce-am reusit sa fac cat de cat pace cu mine, sa ma iert, am cautat sa ma inteleg. Sa inteleg in general acest fenomen de care noi, oamenii, facem atat de mult caz. De fapt...marea majoritate a oamenilor fac caz, am intalnit de altfel si oameni indiferenti desi indragostiti.

Fiecare efect are si o cauza, iar infidelitatea este un efect. Cauza...depinde de fiecare dintre noi s-o identificam.

In cazul meu (nu caut scuze sau justificari) cand am fost inselata, cauza a fost chiar tineretea mea. Eram o pustoaica fara minte, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa mi se intample...era aproape de neevitat. Unde mai pui ca luam prea in serios ceva ce la momentul respectiv nu avea cum sa fie serios.

Mai tarziu...cand am gresit eu, cauza a fost ca nu luam in serios ceva ce ar fi trebui sa fie serios. Nu mi-am putut asuma responsabilitatea necesara.

Ar fi existat alternative in care as fi putut evita un incident atat de neplacut, as fi putut chiar sa muncesc pentru iertarea mea...insa cauza ce provocase efectul era prea puternica si as fi riscat sa se repete. Cu buna stiinta nu mi-am putut asuma acest lucru.

Vreau sa va relatez cateva dintre intamplarile reale pe care le-am auzit si eu. Ramane sa le analizati si voi si sa va puneti o intrebare la care sa raspundeti sincer: Voi cum ati fi procedat?

Prima poveste e destul de veche, are vreo 15 ani... Din pacate nu voi divulga prea multe detalii intime, va dati si voi seama de ce. E vorba despre un cuplu casatorit cu un copil. El, barbat de casa, cuminte, frumos, tata, sot, fara cusur. Ea, mama, sotie, mai putin cuminte, destul de frumoasa. Ea avea o aventura cu unul din prietenii de familie! A durat cativa ani buni! Dupa vorba din popor "stie tot satul, dar nu stie barbatul" din ce in ce mai multe persoane aflasera... Relatia lor de cuplu era una exemplara! Nu pot stii care-a fost cauza infidelitatii ei, cu atat mai mult cu cat amantul era un odios!

Ei bine, intr-un final...apoteotic, presata de numarul mare de oameni care stiau, amenintata de ideea ca sotul ar putea afla, doamna a decis sa marturiseasca totul. In plen. Initial i-a marturisit sotului, apoi familiei, apoi amantului...

Ce credeti ca s-a intamplat? Sunt in continuare la fel de fericiti, nu stiu daca ea isi pastreaza obiceiul neortodox, poate ca da, insa e mult mai prudenta. El a fost cel care aproape ca a dat o conferinta de presa : "imi iubesc sotia, sunt capabil sa o iert, sa o iau de la capat, nu permit nimanui sa isi bage nasul in familia mea, puteti sa judecati cat doriti." Au trecut vreo cinci-sase ani de-atunci.

Un alt exemplu... de data asta destul de bolnav, un cuplu care era de fapt...triplu. Sotul infidel de data asta, sotie cuminte, mama a doi copii, foarte de casa, gospodina in bucatarie, doamna in societate, cred ca nu suficient de tarfa in dormitor. Asa ca sotul a gasit o solutie salvatoare... Insa solutia era numai si numai tarfa in dormitor, deloc gospodina, deloc doamna.

Ridicolul si incredibilul abia acum apare: sotia a acceptat decizia lui iar amanta la fel. La restaurant in trei, la evenimente in trei, de sarbatori in familie, in dormitor fara sotie! E adevarat ca sotia era o femeie prea simpla, terifiata de ideea ca ar putea ajunge "de rasul lumii - femeie divortata" a preferat sa pastreze chiar ea secretul infidelitatii atata timp cat el n-o parasea.

Ce s-a intamplat? Au mers asa intr-un trio fericit cativa ani buni, pana cand domnul a cam ruginit si n-a mai fost capabil sa "dea randament" in dormitor... S-a intors la viata de cuplu, de casa, cuminte, tata, sot, mai putin barbat noaptea, fara de... tarfa. Traiesc fericiti!

Ultimul exemplu este al unui cuplu, relatie serioasa, mai bine de doi ani. Fericiti si indragostiti, locuiau impreuna. Ea lipseste de acasa aproximativ o saptamana...el se cupleaza cu prietena ei! Nu aveau probleme de cuplu, ci pur si simplu s-a intamplat. Ranita din cale afara, prietena mea a decis sa se mute separat si sa-i dea lui ocazia sa... aleaga intre cele doua femei! "Daca relatia e menita sa mearga...vom reusi sa ne rezolvam problemele si locuind separat".

Motivatia lui? E confuz...De iubit o iubeste...dar s-a intamplat pur si simplu. Care e cauza aici? Efectul il stim: amandoi sufera.

Ca o concluzie: cuplurile casatorite trec mai usor peste infidelitate decat cuplurile necasatorite. Sirul de exemple si intamplari ar putea continua insa nu vreau sa lungesc epistola. E de fapt logic ca iarta cei ce isi doresc sa "lupte pentru casnicie si familie" si nu iarta cei ce "inca pot sa aleaga un partener".

Am cerut un argument: "In momentul in care iubesti, persoana iubita e urcata pe un piedestal. Este cel mai frumos, cel mai destept, este al tau, iar tu esti continuarea lui, apartinandu-i. Ei bine cand iti este infidel...piedestalul care-l sustine devine indoielnic, pentru ca este construit de tine. TU l-ai crezut special, doar al tau, iubitor si dedicat. Acum iti dovedeste ca e doar un al om cu nevoi animalice si de nestapanit. Asadar increderea ta in tine dispare. Dispare pentru ca te intrebi: oare in ce alta privinta m-am inselat?oare CE imi lipseste?oare eu l-am determinat sa o faca?Ai de muncit apoi la tine, apoi pentru a-l ierta...ori daca nu iti este sot...de ce atata munca?" mi-a spus o alta prietena.

Pai si daca-ti este sot/sotie ii e permis?Doar pentru ca vrei sa-ti "salvezi casnicia"???

Asa cum spuneam cand am inceput sa vorbesc despre acest subiect, nu sunt in masura sa dau sfaturi...insa pot macar sa schitez o opinie pe care la randul vostru (cei ce ati trecut, sau treceti prin asa ceva) o puteti analiza:

Infidelitatea este un EFECT. Pana la urma omul este un animal. Un animal cu porniri animalice care tind sa domine ratiunea si inteligenta. Tine de noi sa ne controlam, sa expunem doar ceea ce e de expus si sa luam intotdeauna deciziile corecte.

Pentru a intelege efectul trebuie sa analizam cauza. Este foarte greu sa analizezi cauza fara a fi subiectiv insa de cele mai multe ori ajuta spre a lua o decizie de neregretat.

Daca am constientizat cauza si am inteles efectul (a-l intelege nu inseamna a-l aproba/accepta) avem inca un pas de facut: DECIZIA.

Daca decizia e sa-ti ierti partenerul infidel incearca sa crezi in ea, sa nu o iei in disperare de cauza. Iti poti ierta partenerul doar daca ai trecut tu peste ceea ce s-a intamplat. Iertarea n-are loc de intors, nu poti ierta pentru 5 minute sau pentru 5 zile. Mai departe trebuie sa iti recapeti increderea in tine ca om, apoi sa-ti recapeti increderea in partener, apoi urmeaza o perioada in care te vei lupta cu o prudenta exagerata, pentru ca infidelitatea e ca un virus purulent care lasa cicatrici adanci.

Trebuie sa credem noi insine in aceasta iertare, sa credem intr-un viitor, sa luptam pentru a recastiga/recapata incredere pierduta, altfel vom ajunge inevitabil in exact acelasi loc.

DACA decizia e aceea de a nu ierta trebuie oricum sa faci toate cele mentionate mai sus insa fara partener. Increderea e spulberata, prudenta exista, e necesara motivatia de-a trece peste, de-a merge mai departe.

Uite, nu ma pot abtine, trebuie sa dau si un sfat : NU va razbunati niciodata! Razbunarea e o arma care se intoarce impotriva noastra si categoric NU poti plati cu aceeasi moneda infidelitatii.

Voi ati ierta sau nu?

In rest...hai sa fim fericiti si sa vorbim despre infidelitate doar asa...in general :)