Mijlocul lui nicaieri

Daca pe celalalt blog reuseam oarecum sa-mi scutur gandurile negre, acesta in mod deliberat l-am facut roz, poate pentru a-mi fi impiedicate depresiile virtuale. Intru in pagina asta roz, parca e o bomboana fondanta, straluceste aberant, deviaza de la subiect si ma impiedica in a-i pune ochelari negri de soare.
Cu toate acestea mi-e greu sa nu ma exprim, parca vreau sa las toate cuvintele sa curga, fara noima, poate ca si de data aceasta va functiona, am sa ma descarc si descotorosesc totodata.
As incerca sa descopar mai intai unde ma aflu si cine sunt. Cum pot sa fac asta?Fizic, ma uit in jurul meu, imi constientizez locatia, ma uit in oglinda, sau chiar in buletin, ma strig pe nume, astept sa tresar. Mai aprind o tigara. La cum simt fumul inundandu-mi plamanii, greoi, imi dau seama ca fumez mult, reflex, nici nu stiu daca imi mai place.
Poate azi sunt mult prea obosita, ma gandesc ca maine n-o sa doara atat de tare. N-are voie sa doara, o stiu, o constientizez, incerc sa imi inserez in creier aceasta informatie. Nu trebuie sa te doara! Si in fond de ce sa ma doara admiterea realitatii? Stiam de la inceput fiecare particica pe care o voi parcurge, am halucinat, mi-am permis sa ma mint, sa deviez de la viata, sa cred ca voi putea scapa nepedepsita pentru naivitatea mea.
Nu gasesc insa explicatii, fie ele si masochitste, pentru subconstientul meu care tanjeste totusi la perseverenta asta. Rabdarea si psihicul meu sunt mult consumate, insa, evident o forta mult mai mare imi inlantuie sufletul, cateodata si mintea si ma conduce egoist pe caile total opuse celor logice.
Acestea fiind elementele mele inconjuratoare prefer sa ma implic si desfasor in aproape orice alta activitate decat cea ce presupune constientizarea problemelor mele psihice. E evident ca am una sau mai multe probleme psihice din moment ce una gandesc,alta spun,alta fac si cu totul alta simt. Sunt deja patru piese de puzzle, fiecare dntr-un puzzle diferit (si cu multe piese) iar eu incerc sa constuiesc un al cinci-lea puzzle din acestea patru. Do I make any sense?
Sa detaliem:
- ce gandesc? printre mii si mii de linkuri, pixeli de ganduri, ma consider totusi o fiinta cu gandire sanatoasa si pozitiva, care-si doreste liniste si echilibru, sentimental in primul rand (sa-i dam sufletului prioritate).Constiinta mea imi dicteaza totusi sacadat, ba epuizare psihica, ba ingaduinta.

- ce spun? incerc sa-mi redau intocmai gandurile, insa din moment ce eu nu ma inteleg, cum as putea sa fiu inteleasa de cei din jur?Incerc totusi sa ma limitez in functie de interlcutor. De obicei ajung sa spun ceva contrar gandurilor folosind vorbele ca o mantie de autoprotectie. Cuvintele sunt totusi arma mea cea mai de pret. Ajung uneori insa sa le dispretuiesc pentru ca exista deja o prapastie intre minte si voce, iar cea din urma pierde, devenind fara valoare.

- ce fac? nimic din ceea ce gandesc sau spun! Evident ca actiunile fizice ar trebui sa fie o reflexie a gandurilor, narata de cuvinte. No way! Contrar tuturor spuselor mele, actionez diferit. Diferit de cuvinte, diferit de dorinte. Am devenit oare o marioneta in bataia vantului? Ar fi umilitor sa spun ca nu mai sunt stapana pe corpul si mintea mea. Ar fi ironic sa-mi amintesc ca acum cea vreme mi-am dorit sa nu-mi mai calculez mintea,trupul, sufletul, ci sa le las in voia sortii...

- ce simt?Vreau sa iubesc cu toata fiinta, vreau sa fiu iubita. Nu pot sa detaliez.

(to be continued)