De ziua ei...

eu nu sunt acolo...nu c-ar fi o noutate, cred ca in ultimii cinci ani n-am reusit s-o pup decat telefonic,sa-i trimit felicitari scrise frumos, si acum ceva vreme chiar i-am scris un post pe blogul de 360.
E vorba de sora mea, Casandra. Noi ii spunem Andra, ei nu-i place, dar n-a reusit sa ne dezobisnuiasca :)
11 Octombrie, '86, ziua cand a venit pe lume; toata familia se astepta sa fie baiat. Tata si mama chiar stabilisera ca o s-o cheme Vlad (Vladut). Eu urma sa implinesc 2 ani, pe 31 ale lunii, dar ea a decis ca vrea sa vina pe lume tot in luna octombrie, parca pentru a fi cadoul meu...
Un bebelus aproape creol, cu parul negru negru, ciufulit si zburlit, pe care n-avea cum sa-l cheme Vlad a venit in familia noastra. Tata a fost cam nefericit, nici de data asta nu era fecior, si un al treilea iesea din discutie.
Mititica s-a deschis la piele, avea o fatzuca mica si frumoasa, insa parul negru nu era chip sa-l pieptene sau sa-l aranjeze, el se incapatana sa ramana ciufulit. I-au spus Arici Pogonici, si mai apoi Pogo.
Cel mai cuminte copil frumos. Ea nu plangea niciodata, ea dormea mereu, papa tot, era linistita, opusul meu de copil dracusor care tipa, urla, sparge, face dezordine si strica toate jucariile.
Andra era cel mai dragalas copil mic pe care l-am vazut vreodata. Si acum ma uit la pozele ei si imi vine s-o pup, si s-o iau in brate.
Parul i s-a deschis la culoare, a devenit blond, ochii verzi, migdalati, pielea alba alba cu usoara tenta rozalie, si constitutie delicata.
Nu-mi aduc aminte multe lucruri din copilarie, stiu ca de la o anumita varsta ne cam certam, ne cam alergam prin casa, amenintand ca ne param la mama reciproc. O trageam de par, o imbracam cu hainele mamei si o machiam, o puneam sa sara in pat, si o trageam de picioare pana cadea. Odata s-a lovit destul de rau la cap si am improvizat un pansament gigant din toate rochitele papusilor si pe deasupra o pernuta. Arata ca un extraterestru...asa ca am pus-o in pat si-am acoperit-o cu plapuma sa doarma si sa n-o vada mama cand vine de la munca :)
Azi (imediat azi, ca e aproape miezul noptii) are 22 de ani...asta-mi aduce aminte ca eu fac 24...
As fi vrut sa fiu acolo, vreau in fiecare an, azi insa as fi vrut sa ma trezesc mai devreme, sa-i cumpar un buchet de flori de toamna, sa i-l aduc. Sa-i fac micul dejun, ce vrea ea, si apoi sa ne plimbam prin oras...As vrea sa ne fi facut poze impreuna, sa-i cumpar o carte cadou, sa luam un tort delicios si seara sa iesim undeva frumos, la un restaurant. Mi-am imaginat toate astea in timp ce ma intorceam acasa de la munca... Stiu ca o sa fie soare, ca o sa fie o zi linistita de toamna, o zi care pentru mine conteaza, o zi speciala, numai a ei!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o familie asa frumoasa si unita. Vreau sa ma bucur de ei, de zilele cu ei, atat cat putem toti impreuna. Cele mai frumoase zile de Craciun, cele mai frumoase zile de vara, cele mai frumoase amintiri.
De ziua ei as vrea fac totul mai special, mai al ei, mai pentru ea! Ce pot sa-i dau?Toata dragostea mea?Toata atentia mea? Nu stiu de ce am senzatia ca toate cuvintele din lume nu ar fi de ajuns...
Mi-e dor de tine Andra!Si te iubesc!Si vreau din suflet sa ai cea mai frumoasa zi, cei mai frumosi 22 de ani, rad si-mi amintesc cand mi-ai trimis "22 de pupicei" acum doi ani .
La multi ani!

Nimic neobisnuit...

Pe la 10 aseara eram franta de oboseala. M-am intors din poligon, n-am reusit sa urc ieri pe motor pentru ca uitasem sa-mi programez ora de condus, asa ca am stat pe margine si m-am uitat cu jind la cursanti.
Am incercat sa citesc ceva, dar mi-am spus ca prefer sa ma odihnesc...si totusi am mai tras de mine pana spre 2 dimineata. Facand absolut nimic!
Dimineata,de la 8 am dansat pe alarmele telefoanelor, dormind pana la 9. Din nou in criza timp, tre' sa recunosc ca mi-a fost dor sa fiu in intarziere.
Pe jumatate adormita am ajuns la baie cu intentii de dus. Intentiile au ramas, apa nu era. Nici calda, nici rece!
Am facut dus (daca i se poate spune asa) cu servetele umede Dalin. Miroseam toata a fund de bebelus, si nu eram prea mandra de asta.
Traseul este arhicunoscut, casa, metrou, job. Daca detaliez pentru a o mia oara cat de tare ma enerveaza oamenii care se inghesuie la metrou, cei care duhnesc a transpiratie la prima ora, sau cei care asculta manele pe mobil,tare, si mai apoi milioanele de masini pe metru patrat de trotuar in cele maximum 10 minute de mers de la metrou pana la birou, credeti ca o sa schimb ceva? Nici macar n-o sa conteze daca ma aprobati in scris.
Pe principiul din Romania "las-o bah ca merge si-asa" baiatul de la Mac mi-a dat doar doua plicuri de zahar pentru latte-ul comandat. Ca i se terminasera, si nici nu mi-a spus, am dedus din mimica lui! Dar s-a facut ca nu stie sa-mi dea 5 mii rest (5 mii, da, nu 50 de bani),si eu m-am facut ca n-am nevoie de ei.
Ne multumim cu putin, si putin primim. Pentru ca am obosit sa imi exprim nemultumirile!
Acum vreo doua seri trec pe palierul blocului, cu o tigara in mana, spre lift. Aveam de gand s-o sting, nu-mi place sa fumez in lift. O vecina tinerica se ia de mine "Se fumeaza jos, nu pe palier.Nu va suparati..." Ba ma supar! Si-am fumat si-n lift! Cu tot cu regulile lor! Ce-ar fi daca cei de la doua usi mai incolo si-ar izola fonic casa?Ca sa nu stiu eu ce zice salam sau guta sau copchilu de haur! Ce-ar fi daca n-as sta 5 minute la lift zilnic ptr ca unii nu stiu sa inchida usa corect, si eu stau la 10! Asa ca fumez unde am io chef!
Ah, inca o nemultumire!Domnii de la banca transilvania, si rachetii de la eos sa invete odata ca Vasile Nae a vandut casa, nu mai sta acolo, si sa nu-mi mai hartuiasca mie momentele de intimitate cu Dave!Ca vreau sa dansez goala prin casa, nu sa le explic lor ca io nu-l cunosc pe Nae, nici pe Vasile, si nici nu-s restanta! Decat la Orange, da' s-a prescris!Au trecut 5 ani, si n-au ce sa-mi faca!Ha!
In rest...nimic neobisnuit, am invatat cativa pasi de tango, azi la birou:) Si-am si dansat!

PS. tocmai m-am enervat pe ING!cica si-au schimbat procedurile!UE!
PS 2 tango in pauza de masa!

Good girl vs bad girl

Abordarea asta extrem de pozitiva ori nu mi se potriveste ori o exersez intr-un oras prea mizerabil.
Prima halca de Bucuresti am tratat-o cu sictir, spaima, incercand sa ma iau in piept sau sa calc peste orice cadavru ar fi fost necesar ca sa am priveliste. Apoi ajunsesem s-o fac din reflex sau for fun. Era tot ceea ce stiam sa fac mai bine: sa musc din oameni, sa-i scuip pe cap si sa ma joc cu mintile lor. E drept, am fost norocoasa, n-am dat decat peste oameni prosti. Si cei care nu erau prosti, nu erau nici destepti. Lucky me ha? Asa ca am scapat de remuscari, oricum si-o luau, ce mai conteaza un sut in plus?
Ghinionul sau nesansa a facut sa ma molipsesc si eu de prostie. E drept, ajutata, chiar impinsa de la spate. N-o spun sa ma scuz, ca prostia n-are nici scuza, nici limite. (taman ce-am vazut un titlu: "cand te ocupi prea mult de defectele altora, n-ai timp sa le tratezi pe ale tale"- nu stiu ce concluzii sa trag, eu sau altii).
O perioada am incercat chiar sa-mi motivez stupizenia, crezand ca ma amestec in multime si-a unora e mult mai ridicola decat a mea. Ba mai mult, credeam ca mi se intorc suturile pe care le-am dat eu, le primesc acum inzecit. Am inceput sa ma tem. Am cautat explicatii, si cerandu-le numai din locuri mizere, am primit numai justificari mizere.
Intr-un final mi-am alimentat zen-ul si mi-am "curatat aura" hranindu-ma cu detalii simple si detasandu-ma total de jegul absolut. Aici am luat-o pe optimism si pozitivism. Am devenit sclava entitatilor fericite, si asta nu regret. Mi-au folosit sa fac diferenta.
Ma analizez putin, ca altii sunt prea prosti s-o faca, si descopar urmatoarele ;jumatatea dark, evil, sadistic, si jumatatea calma, relaxata, detasata plina de pace spirituala si bunatate sufleteasca. Ca pe vremurile cand faceam misto de hipioti "cu pacea-n suflet si zambetul pe buze".Mi-am interzis sa ma enervez, sa vad jumatatea goala a paharului, mi-am creat momente de fericire absoluta, m-am impacat cu mine, m-am detasat de toate aspectele negative, mi-am tamponat ranile, le-am inlaturat chirurgical cicatricile. Totul mirific pana aici.
Dilema mea, ca a oricarei personalitati extremiste: care fata sa o afisez? sfaturile irelevante sustin ca pot afisa fie partea neagra fie partea alba, alternativ.
Eu-ul interior are o maxima sete sa taie din radacina toate bubele infecte care graviteaza in jurul meu. Zau daca nu-mi vine sa le ard cu sete cate o palma peste ochi tuturor celor ce se alimenteaza cu detaliile existentei mele. Stiu, n-au viata proprie si personala, e musai sa se hraneasca cu hartie igienica, toti trebuie sa manance, inteleg :) Dar daca ma constip? Asta o fi solutia?
Jumatatea alba imi ordona sa nu-mi pangaresc si sodomizez coltul de rai deja existent. Trebuie sa imi cultiv ignoranta, sa-mi deschid sufletul pentru celelalte aspecte placute ale vietii mele, care sunt destule.
Ei bine ciudatentia e exact asta: cu cat sunt eu mai fericita, cu atat sunt altii mai nefericiti. Ii las sa stea in genunchi?Sau ma prefac ca nu-i vad?Le pun berea pe cap?Sau le arunc firmituri de paine?
N-ai simtit niciodata ca atunci cand totul se limpezeste, viata isi reia cursul normal, ai parte doar de satisfactii, atunci parca ti-e mila de cei care se sufoca de ciuda?Sa-i compatimesti?Sau sa le faci branci pe scari? Ganditi-va ca unii sunt deja batuti de soarta si n-ar mai ajunge la linia de plutire niciodata. Le fac sau nu felul?
Good girl, or bad girl?

Am mai zis-o si-o repet!

Un raspuns pozitiv contra unui strop de venin? Donez o picatura de lamaie si pastrez restul pentru mine, o sa am nevoie ca sa-mi sterg zambetul de satisfactie . Contez pe faptul ca picatura donata va sterge definitiv grimasa sau macar amprenta anilor.

Cu totii avem dreptul sa tronam in propriul univers, sa ne scaldam in egoism, sa intindem pe paine urmele de narcisism care s-au pastrat prafuite undeva langa farama de orgoliu...

De fiecare data ma intreb cine sunt eu sa judec, atata timp cat sunt intangibila? Nu-mi pasa daca mimati fericirea, mimati orgasmul, daca va inchinati la propriul altar, daca va jertfiti sufletul ca oda proprie...

Probabil ca traind mimand, viata pare o parodie, un act vechi, totul se intampla la televizor undeva departe chiar si de personalitatea mimata...

Pantomima trista, fara de lacrimi, ca sa nu luati machiajul...ca se vede varsta...

PS. "am pierdut-o domle' la partaj"

"nu face nimic, oricum era veche"

"pai si-acu eu ce fac?"

"luam alta mai noua si mai frumoasa"

Stiu ce-mi doresc de ziua mea :)

Pe langa pacea lumii :P, un bilet (backstage,vip,whatever) la concertul Depeche Mode din Mai 2009.
Azi, la birou, (da!la noul birou) in timp ce ma familiarizam cu laptopul, incercam sa-mi tin receptoarele deschise la tot ceea ce mi se comunica pentru a invata cat mai repede noul domeniu de activitate...cand...pe monitor o fereastra de mess...(da!avem voie cu messul la birou :P) se deschide si citesc rapid "Depeche Mode vine in Romania!".
Tanti Crixxxz, talismanul meu norocos, tot de la ea am aflat si de Cradle Of Filth la Stufstock, acum mai bine de un an, a fost prima care m-a informat in legatura cu minunatul eveniment.
Urmatoarele 5 (cinci) minute mi-au fost extrem de grele...am cerut o pauza sa-mi trag sufletul incarcat de emotie. Gandurile mi-au zburat departe, cu doi ani in urma, tot intr-o zi de octombrie cand scriam cu patos pe blogul de 360 : "Vreau sa ma loveasca lumina, sa se aprinda ecranele, sa imi bata inima, sa innebunesc, sa ma urc pe scaun, vreau sa aud "Good evening Bucharest!" vreau sa ma topesc sub ritm, sub cuvinte, sub imagini, sub muzica EXCEPTIONALA...a celor de la Depeche Mode! Si timp de doua ore sa sar in picioare pe scaun, cu toti ceilalti oameni, cu care si EU am ceva in comun..."
Am frunzarit apoi site-urile care parca la unison au inceput sa urle noutatea, am sfarsit pe blogul lui Zoso, care avea un status unic "La Berlin, la conferinta Depeche Mode - revin cu detalii".
"Trebuie sa fiu acolo!" mi-am spus. Acolo, la concert, acolo cat mai aproape de ei, atat de acolo incat sa-i captez in fiinta mea pentru a doua oara!
Nu stiu daca ma includ in categoria fanaticilor, posibil e deja patologic, nu mi-e jena sa recunosc ca sunt obsedata si dependenta... Sunt mandra ca sunt. Muzica lor, versurile lor ma fac sa traiesc, sa simt, sa mor, sa sufar, sa rad, imi aduna toate sentimentele umane cu care am fost inzestrata le combina intre ele, ma duc intr-un alt univers de unde tot ei ma scot pentru a ma proiecta in realitatea de-ai asculta si adora zilnic...
Ultimul album Dave Gahan (hourglass) este pentru mine punct de referinta al fericirii...
O fi boala ceea ce-mi curge prin vene? Obsesia mea e ridicola? Nu-mi pasa! Nimic nu ma poate atinge, de astazi timpul devine relativ pana cand o sa le simt prezenta din nou, aproape, din nou ai mei!

Intr-o alta ordine de idei, ziua de azi, fara a avea nimic in comun cu zilele mele de luni, a fost una de exceptie. Da, stiu, va enerveaza laudele mele de viata roz si perfecta, sorry, depresiile sunt "sooo last season" :P
In primul rand, prima zi de munca a fost una relaxanta (cum altfel) si in al doilea rand am inceput scoala de soferi pentru motociclete (http://www.scoalamotolouis.ro/).
Dupa birou am aterizat direct pe motor, pe tocuri, cu poseta rosie pe umar, ca pasager, apoi in mare viteza spre casa unde m-am echipat adecvat si in cele din urma la poligon.
Nu-mi doresc sa stric surpriza incepatorilor intr-ale motoarelor insa visam la clipa asta de prea multa vreme ca sa ramana nepovestita. Prima proba: moto pe cric :) "Proba de examen" mi s-a spus... Dupa cateva incercari nereusite (motorul avand peste 100 kg, eu doar vreo 46) i-am dat de capat si l-am incalecat. N-o dau in descrieri erotice, insa, sentimentul e pe-aproape.
Prima tura am fost mai mult impinsa de Radu, cu instructorul alaturi incercand sa ma ghideze. Furca mi se parea prea grea, nu puteam tine directia, nu-mi gaseam echilibrul, si motorul murea pentru ca nu simteam ambreajul...
Aveam doua idei fixe: nu stresa instructorul, nu strica motocicleta!
La tura a doua de poligon am inceput sa capat putere, desi bratele ma dureau cumplit si sa merg singura, dar asistata de aproape. Sub toata concentrarea mea se iscase deja un zambet larg de satisfactie. Conduceam motorul! E drept, cateodata si el pe mine, chiar atunci cand uitam sa ma concentrez si savuram senzatia.
Am petrecut aproximativ o ora in poligon, am cazut de doua ori, cu opririle si frana am avut mai mult de munca, insa eram atat de fericita incat nu-mi pasa de febra musculara si as fi mers asa incet cu ghidonul tremurand toata noaptea.
Sfarsita in fata monitorului (ca de obicei) retrospectiva de azi imi da atat de multa bucurie incat mi-e si frica sa ma manifest!
Good day at work, best band ever performing here, and lifetime dream becoming true!

PS. 31.10

New job, my job!

Probabil ca va intrebati deja cat mai am de gand sa lenevesc prin tara? Cat mai am de gand sa dorm 12 ore, sa ma trezesc matinal la 12 trecute fix? Ei bine, pana luni stimabililor.
Luni incep munca, cu forte proaspete, dupa o vacanta odihnitoare si mai mult decat frumoasa. Sunt nerabdatoare si mi s-a comunicat ca ma asteapta o surpriza...asadar abia ma tin sa nu fug in miez de noapte sa dau tarcoale pe la birou...
Interviul a fost unul iesit din tiparele oficialo-corporatiste deci mi-a facut o impresie buna, este deja de stiut ca eu nu intru in nici un tipar constipat. Aveam de ales e drept intre cateva oferte destul de tentante insa mi-am lasat atat sufletul cat si ratiunea sa aleaga mai ales ca am avut "the feeling about this job".

Cineva mi-a spus ca n-o sa ma pot tine departe de vanzari prea multa vreme si acum ii dau dreptate. Compania se cheama Metromind (www.metromind.ro) iar eu sunt noul Sales Manager.
Metromind are ca domeniu de activitate web marketing-ul si presupune metode inteligente de crestere si promovarea afacerilor pe internet. Include consultanta si planificare strategica si astfel ofera clientilor cele mai eficiente tehnici de promovare. Recunosc ca inca nu sunt complet familiarizata cu acest domeniu insa abia astept sa ma updatez si sa excelez alaturi de ei.
Dupa o prima buna impresie, am decis sa batem palma oficial si am fost invitata la o partida de monopoly alaturi de oamenii cu care voi lucra si de alti colaboratori. Initial am ramas fara glas, invitatia iesea din tiparele cu care eram eu obisnuita, asta desi sunt o persoana sociabila. Am acceptat si mai tarziu am inteles cum se poate ajunge la ideea de "i love my work".
Evident primele impresii mi-au fost starnite de locul unde ma voi desfasura, si anume sediul firmei. Acesta este foarte cochet, familiar, cald si primitor. Nu se poate sa il vizitezi si sa nu ramai cu o impresie placuta, prietenoasa care-ti impune practic sa revii.
Am impartasit acest aspect cu prietenii mei care au ras de mine "Sa te vedem peste 3 luni daca-ai sa fii la fel de incantata". Eu sunt totusi optimista pentru ca un bun inceput presupune si un bun mers al lucrurilor pe parcurs...cu atat mai mult cu cat sunt pregatita sa particip din plin la asta.
Mi-au placut mult si oamenii, o echipa tanara si foarte fresh, in cadrul careia comunicarea a fost extrem de flexibila ceea ce trebuie sa recunoastem ca e dificil in zilele noastre. Pana reusim sa trecem de bariera amabilitatilor si politeturilor business ne desumflam de entuziasm. N-a fost cazul si in cadrul viitoarei mele echipe care cred ca mi se potriveste ca o manusa.
Am jucat monopoly (eu pentru prima oara in viata mea) am ras, am discutat si despre business insa la nivelul usor de "after work", am jucat "Mafia" - un alt joc psihologic pe care eu nu-l stiam - si pe la orele 23 m-am desprins cu greu, spre casa.
Acum imi savurez ultimul weekend de jobless, si ciudat, ca niciodata, abia astept sa se faca luni.

PS. un link cu poze din cadrul Metromind, si din seara Monopoly (enjoy!)
http://www.flickr.com/photos/metromind/

Am internet...deci exist!

O idee (filosofica) care ma bantuie de ceva vreme. Astazi frunzaream un articol de blog care explica destul de argumentat cum oamenii de lasa condusi de frica de a nu pierde ceva si incerca sa motiveze cititorii spre renuntarea sau macar spre tentativa de-a renunta la ceva fara de care nu isi considera existenta posibila.
Cat de in masura sunt sa vorbesc eu, mai marele dependent despre teoria internetului?Habar n-am, asadar o voi face prin exemple.
Dimineata dupa ce-mi scot "crima din priviri" si-mi sorb cafeaua fierbinte deschid emailul/emailurile. Le verific pe toate, sterg zecile de spamuri, citesc un banc, ma conectez cu cate cineva pe LinkedIn, raspund anumitor mesaje, invitatii spre hi5, zeci de conturi si linkuri spre caile nebanuite ale acestui miracol infinit numit internet.
Dupa mailuri si cafea, deschid mess-ul care sta deschis si neobosit cu acelasi link in coada spre blogul meu drag. Mai nou de cand mi-am pus adresa de email la indemana publicului primesc add-uri de la oameni necunoscuti. Regula mea e ca nu ma "conectez pe mess" decat cu prieteni/amici/cunostinte. Atunci incepe conversatia ritualica: cine esti, de unde ne cunoastem? intreb eu cu un happy face. In mod ciudat raspunsurile sunt aproape intotdeauna identice, desi nu cred ca am un singur "admirator" care isi creeaza zilnic id-uri multiple : "Scuza-ma ca te deranjez, ti-am citit blogul si imi place" .Fara gram de rautate intreb la randul meu: "In diagonala?Sau te-ai uitat la poze?" Apoi multumesc pentru interesul acordat si se asterne linistea.
Partea de messenger este simpla, converastiile ma tin aproape chiar si de cei aflati la departare. Ma amuz de statusuri, de poze de prin avatare, urmaresc linkuri, caut prin mormanul de noutati virtuale.
Urmeaza myspace-ul unde tind sa cred ca exista un umar de useri cu o anumita prestanta. Acolo interactionez in mod constant cu oameni de peste hotare. Caut trupe de muzica, citesc poezii, ascult muzica si evident comunic. Exista si partea amuzanta a myspace-ului care include cate 3-4-5 mesaje zilnice de genul: "hi, how are you? i hope that you are ok... a wuestion... what happend if a man latinamerican to tell you... if you want be him wife.. because he think that you are very beautiful and he want to now you... and you believe in the love for internet? just answer me.. because its very important" Ce raspuns as putea da? "hello, I'm a blond!and I think you should learn some english!"
Urmeaza partea de hi5 , citesc mesaje, imi urmaresc vizitatorii profilului, vizitez pitzipoanca.ro in speranta ca am fost nominalizata :) (joking for the name of Peace!) , vad ce poze au mai pus prietenii mei...toti ce 257...dintre care vreo 50 imi sunt cu adevarat cunoscuti. Recunosc, nu-mi place contul meu de hi5 (http://sabbra-cof.hi5.com) am cateva zeci de poze care arata imaginea blonda, insa putini sunt cei care o percep cu adevarat, asa ca n-o sa contrazic comentariile de genul "hot, sexy, delicios, yummy, erotic" etc. Raman acolo in imaginile redate ca o statuie intangibila.
Uneori, doar uneori ajung sa verific si 360-ul (http://360.yahoo.com/sabbra_cof) de dragul vremurilor demult apuse. imi amintesc cat de neagra eram, recitesc si vizualizez imagini ale starilor mele de spirit bucuroasa ca au ramas doar amintiri.
Ca delectare personala nu uit macar odata pe zi sa ma impart intre evele mele pe forumul www.eva.ro aruncand un ochi (unde altundeva) la "dragoste" si la "dieta" cele doua slabiciuni necesare. Urmeaza bineinteles latura puternica care se adanceste fascinata in http://www.urbanriders.ro/forum/ cu mari vise de scoala de soferi pentru A, si mai apoi "ceva tare, intre picioare" de preferat un Kawasaki Vulcan (fie el cat de vechi) al meu sa fie!
Ca o incununare a tuturor celor mentionate mai sus deschid blogspot-ul citesc si recistesc in dreapta si-n stanga, incep articole schita, le abandonez, citesc pe la prieteni, pe la prietenii prietenilor si tot asa.
Mare imi e mirarea ca acest amalgam reprezinta doar partea fun! Cand vine vorba de business, ascunt intr-un seif toate cele mentionate mai sus si bantui site-uri de companii, site-uri informative, stiri, agentii de presa, baze de date, Camera de Comert, cotidiene online, IqAds , etc.
Oamenii au emailuri, au adrese de messenger (mai nou multiple, pentru diverse si perverse categorii), au conturi pe hi5,linkedin,myspace,noi2 (why not) si multe altele care-mi sunt acum necunoscute dar cu certitudine exista. Oamenii isi trimit felicitari virtuale, linkuri de film, linkuri de muzica, invitatii virtuale, studii de piata, articole din presa, motoare de cautare...intr-un cuvant...ORICE. Oamenii devin carti deschise prin blog-uri, unele personale altele publice, unele spunand povestea vietii, altele oferind reteta succesului, unele aratand cultura, altele devenind jurnal, si de ce nu oportunitati de scandaluri.
Cuvintele devin mai usoare pe mess, expresiile mai usor de inteles daca sunt mini happy face-uri, jurnalele apreciate daca sunt online...si pozele catalogate intr-un fel de concurs universal nesfarsit.
Forumurile tin loc de socializare, comunitatile de internet devin caminele familiare, site-urile matrimoniale ne ofera picanteriile de care avem nevoie, practic gasim in fata monitorului o intreaga viata, un intreg univers... Inclusiv un job care presupune doar un calculator si o tastatura.
Ne putem naste asadar in fata internetului, si cu mare usurinta putem sa existam aici. Scriind si recitind totul nici nu mi se pare alarmant! De fapt cel mai alarmant mi s-ar parea sa NU am posibilitatea sa fac toate aceste lucruri. Sa nu...exist. Virtual?!
Are rost sa mentionez celelalte detalii "nesemnificative" precum: plimbari in parc, inghetata pe o terasa, cluburi, carti,role, oameni, aer, planeta?!! Asta in conditiile in care cititi ce-am scris eu pe blog :)

Need a life?

...then go and get one!
Nu-mi (mai) sta in fire sa-mi volosesc veninul din dotare din doua motive: odata ca nu vreau sa-l risipesc si a doua oara ca ma sileste sa revin la originile injositoare ale dascalilor care m-au invatat ca-l am.
Cu toate acestea vreau sa subliniez ceva: oamenii evolueaza. Ne nastem mici si durdulii, posibil ca destinul nostru este deja scris, avem pe parcursul vietii semne ajutatoare, obstacole de trecut, trofee de castigat, esecuri de suportat, standarde de urmat. Cu toate acestea cred inca in evolutia omenirii. Cred ca fiecare om are dreptul la o a doua sansa, la a invata din greseli, la savoarea victoriilor proprii, la jalea dramelor proprii.
Din pacate exista personaje care desi inzestrate cu o capacitate uimitoare isi irosesc "talentul" poticnindu-se de existenta pseudo-mizera refuzand efectiv sa evolueze. De-a lungul timpului am invatat sa ma feresc de oameni snobi, prosti,rai, insa nu mi-am dezvoltat suficient mirosul impotriva oamenilor falsi. Snobii se diminueaza pe principiul minoritatii care devine majoritate, adica, fiind din ce in ce mai multi, gradul de snobism este ridicol de comun deci neatractiv. Prostii cad in propriile gropi, apoi sapa altele si iar cad, ajung sa cred ca prostii sunt masochisti deghizati. Oamenii rai te inteapa de obicei odata si bine astfel incat din teama ajungi sa-i eviti si esti asadar la loc sigur aparat de precautie.
Ce ne facem totusi cu partea falsa a existentei umane? Acesti oameni cameleon care pot lua orice forma placuta sau mai putin placuta semenilor. Oamenii falsi, un adevarat pericol public se imultesc in fiecare zi doar ca spre deosebire de un trend, oamenii falsi nu dispar ci devin din ce in ce mai la moda. Alta data mi-as fi spus ca trebuie sa incerc macar sa-mi dezvolt un sistem de autoprotectie impotriva speciilor cu multiple infatisari si multiple personalitati. Azi insa imi dau seama ca sunt coplesita numeric, ca ei pot prin falsitate sa dobandeasca diverse avantaje si astfel sa se tarasca si sa otraveasca existenta oricui le iese in cale.
Pornind de la falsa personalitate pe care o dezvolta ei pot sa-ti creeze false impresii, sa dezvolte false sentimente, sa se hraneasca cu mintea si sufletul tau sub un fals aspect amical, sa duca o viata falsa, sa para a fi inteligenti si asa mai departe...Un intreg univers paralel condus sub un tron fals. Cei captivi in imaginatia lor bolnava pot sa deschida ochii intr-o zi si sa descopere cu stupoare ca fiecare atom inconjurator era de fapt o scormoneala a personajului cameleon.
Pentru ca adaptabilitatea lor la orice situatie este extrem de rapida, dar reactiile lor intotdeauna mincionoase aceste personaje isi savureaza gloria hranindu-se cu minti naive in continuu.
Ca sa nu deviez de la subiect prea mult voi da un exemplu: un personaj fals se strecoara asemeni unei larve infecte, isi alege strategic locul salasuintei dupa care improasca cu falsitate in toate tintele aflate la orizont. Initial idei false, ulterior trairi false, apoi sentimente false, apoi existenta falsa. De la stadiul de larva la stadiul de individ extrem de priculos nu e decat un pas. Pentru ca individul nu isi poate atinge apogeul existentei decat daca se hraneste cu viata celor din jur. Viata semenilor devine viata larvei, dramele semenilor devin ale larvei, sentimentele semenilor sunt imediat copiate (intrucat larva nu are sentimente) de larva. Astfel evolutia larvei este simultana cu a corpului gazda.
Intr-un final victima ajunge sa traiasca intr-un univers fals, iar cand este izbita de realitate nu poate decat sa incerce sa eutanasieze microbul care s-a hranit atata timp din propriile-i resurse.
Exista totusi un antidot, care este recomandat chiar si naivilor (naivitatea este o stare trecatoare) : Evolutia. Suntem norocosi caci ne-a fost pusa la dispozitie aceasta posibilitate de-a evolua, si resursele de-a invata chiar si din mostre de fecale. Falsitatea ramane intotdeauna cu mult in urma. E drept exista specii a caror falsitate este ingrijorator de evoluata, insa pozitivismul, inteligenta, fericirea sunt armele pe care evolutia le foloseste impotriva acestor subspecii.
Au existat chiar si experimente in cadrul carora personajele si-au revenit brusc din naivitate si au lasat totusi larva sa injecteze mizerie inconjuratoare si sa-si teasa dramele false imprejur pentru a fi studiata si observata reactia din momentul eutanasierii acesteia.
De oameni falsi nu ne putem feri, ei exista, se hranesc, si din pacate persista. Putem sa savuram propriile trairi cu gandul ca acestea ne poarta spre evolutie.
Ori viata nu inseamna oare evolutie?

Wake me up when September ends...

Am avut o mare curiozitate...ce faceam anul trecut la sfarsitul lui Septembrie? Evident sta scris pe undeva. Sunt franturi de cuvinte pe care doar eu le pot descifra...
Mi-am propus sa fac aceste pauze binemeritate si sa-mi amintesc cum eram candva...in circumstante total diferite.
"Nu vreau sa mai uit nimic, vreau sa pastrez toate amintirile! Construiti-ma voi, caci eu am obosit... haha!Deja ma uit in gol spre monitor si fac propriul puzzle cu fiecare amintire...o Doamne am prea multi ani, prea multe zile, prea multe ore, cate din toate acestea au fost semnificative, cate le-am trait fara sa stiu, cate le-am dormit, cate le-am pierdut? Cine ma stie vreodata euforica urland ca vreau sa traiesc, sau ca traiesc? Eu nu-mi aduc aminte...Pot sa-mi incep povestea acum?
Pot...."
SAU:
"Adio vara, adio soare, adio zile lungi, adio canicula!
Adio an urat si lung...pentru mine deja ai murit, te vor spala toate ploile de toamna, o sa te usuce apoi un vant rece si taios, o sa te ascunda zapada...pentru ca asa imi doresc eu!
Poate am sa ma ascund la limita dintre moartea ta si nasterea celuilalt an...poate am sa petrec o eternitate intr-o secunda...in ultima secunda vie...sau prima secunda moarta."
Am adormit aseara cerandu-mi iertare de la toti oamenii pe care mi-i aminteam. Pe unii i-am ranit, cu nestiinta, insa am vrut sa ma asigur ca imi pare rau. In acelasi context i-am iertat pe toti cei care m-au ranit si m-au dezamagit. Chiar si pe cei la care am renuntat.
Azi dimineata, m-am trezit somnoroasa, dormisem putin, dar primul lucru pe care l-am observat a fost soarele. Un soare frumos (desi cu dinti) de toamna. Exact ceea ce-mi dorisem de cand m-am intors. O zi de toamna! Calda!Luminoasa! Mi-a parut rau ca n-am bantuit pe strazile Bucurestiului mai mult.
Cred ca Bucurestiul imi place in finalul lui Septembrie si poate si-al lui Octombrie cel mai mult. Cu toate ca e aglomerat, cu toate ca e racoros si batut de vant, mizerabil si plin de stres, in soarele de toamna capitala devine vesnica. Orasul pare functional si viu, praful si mizeria nu ma sufoca la fel de mult ca-n lunile caniculare, oamenii nu se lipesc transpirati de mine, la metrou nu duhneste, si nici nu trebuie sa vad prin fustele pitipoancelor de pe hi5.
Si cu acest zambet de toamna am inceput sa-mi rastalmacesc prin memorie intrebari de genul "ce-oi fi facut anul trecut?".
Imi amintesc ca asteptam sa-mi treaca zilele, una cate una, in graba, erau zile mult mai frumoase de toamna decat cele de anul acesta. Imi promisesem o ultima rebeliune, de ziua mea, un cadou, un tatuaj. Si ma saturasem de rutina in care ma scaldam. imi doream sa ma las contruita de oameni, sperand ca ei vor avea de spus numai vorbe placute auzului meu. M-am perceput ca fiind aproape de fericire, sau de falsa fericire, indiferent in ce forma mi s-ar fi aratat vroiam sa ma las sedusa si abandonata. Sau sa seduc si sa abandonez. Sau doar sa seduc, sau doar sa abandonez. M-am dezgolit si m-am aratat vulnerabila si capabila sa fiu impresionata, sensibilzata.
Situatia e asemanatoare evenimentului de "serial pilot" concept american de testare a publicului receptiv (sau nu) unui nou serial tv. Doar ca la serialul meu pilot nu s-au prezentat nici actori nici spectatori. Imi doream cu ardoare sa-mi incep povestea!A mea! Povestea mea!
Apoi am avut un fel de premonitie care ma avertiza asupra ultimei secunde din an. Ultima secunda vie, sau prima secunda moarta? Imi doream sa ucid eu toate regulile naturii si sa sarbatoresc anul departe de data calendaristica.
Vroiam sa ma scald intr-o secunda, sa o savurez si sa faca diferenta pe langa toate celelalte scurse degeaba.
Povestea mea de Septembrie s-a scurs, s-a bifurcat, a devenit una atat de complexa si atat de nebuna incat din toate secundele ei nu-mi doresc decat frumusetea unei zile racoroase de toamna.
Sa ma trezesc si sa rad de finele lui Septembrie, de mijlocul lui octombrie si sa-mi numar anii ce-mi vin...urland de fericire!

Prietenie ; viciu sau capriciu?

O vorba veche din popor spunea ca "Rudele ti le da Dumezeu dar prietenii ti-i alegi singur" si in acelasi context nu uit sa mentionez si de zicala "Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc singur".
Imi aduc aminte de revolta mea antisociala de acum cativa ani cand cu greu m-am lasat convinsa de cineva ca traiesc intr-o societate umana si n-am cum sa-mi reprim setea de oameni iar pustnicia nu mai e la moda intr-o era a tehnologiei moderne...Mi s-au adus argumente solide impotriva dorintei mele de autoizolare si mi s-au combatut una cate una ideile mele impotriva omenirii.
Aveam reguli stricte de urmat, autoimpuse, care-mi dictau un comportament rece, antisocial, fara a tanjii dupa oameni, fara a atrage oameni in jurul meu ci mai degraba construind mental baricade si obstacole care sa impiedice orice forma de conectivitate cu semenii mei.
Am invatat pe propria piele (cum altfel) ca interactiunea umana e uneori benefica. Si n-are rost sa mint, am intalnit oameni de care m-am legat sufleteste in timp si am devenit dependenta de interactiunea cu ei. In general oameni frumosi (sufleteste desigur, dar nu numai).
Exceptiile care mi-au intarit regulile au fost pasagere prin traiul meu, si astfel am invatat sa-mi dezvolt un miros ascutit in ceea ce privesc hotii de prietenie. Niciodata nu suntem indeajuns de invatati si ajungem sa esuam. Totusi destinul ne mai da o sansa si ne spune "Din greseli se invata" sau "un sut in fund, un pas inainte".
Daca ne place sa invatam si din lucrurile mai putin palpabile, la o analiza rece asupra oamenilor care ne inconjoara sfarsim prin a ne intreba : "Cati prieteni adevarati am?" Unii vor spune, ce-am facut sa-i merit? Raspunsul e : prietenia nu are reguli, se ofera neconditionat...cel putin asta e parerea mea.
Am ajuns astazi la o concluzie: vreau sa fiu inconjurata numai de oameni frumosi (sufleteste, din nou). Vreau sa renunt la oamenii toxici din viata mea. Vreau sa-i flamanzesc pe cei care se hranesc cu energia mea. Vreau sa renunt in a-i purta in minte si in suflet pe cei care ma disconsidera.
Ma bazez pe principiul reciprocitatii atunci cand imi doresc sinceritate,caldura, frumusete interioara si mai ales intelepciune de la oamenii pe care i-am primit in sufletul meu.
Sunt bantuita de fantome din ciclul "for a reason" , "for a season" si ajung sa fiu dezamagita de existenta speciei false.
Pentru mine viata abia a inceput. Consider ca m-am nascut matura si inteleapta. Am toate motivele din lume sa ma bucur de viata mea de azi si s-o impart cu cei ce ma iubesc pentru ca sunt EU. Eu cea construita din greseli si realizari.
Nimic altceva nu mai conteaza!

Cursuri organizate de Ministerul Sanatatii in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamantului

(nu sunt deloc originala, textele de mai jos nu-mi apartin, insa sunt extraordinare, si vreau sa le impartasesc aici cu voi)

Curs special pentru barbati
Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau.

Program: 4 module dintre care unul obligatoriu:

Modulul 1: (curs obligatoriu)

1. Sa invat sa traiesc fara mama mea (2000 ore)

2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore)

3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport

Modulul 2: Viata in doi

1. Sa am copii fara sa devin gelos (pe ei) (50 ore)

2. Sa nu mai zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore)

3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)

4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc nici o data singuri pana la dulap
(800 ore)

5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore)

6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez

Modulul 3: Timpul liber

1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de doua ore (exercitiu practic)

Modulul 4 : Curs de bucatarie

1. nivelul 1 (incepatori) : Electrocasnicele : ON deschis ; OFF inchis

2. nivelul 2 (avansati): prima mea supa instant fara sa ard cratita

Exercitiu practic: fierbe apa inainte de a adauga pastele

CURS INTENSIV

Din ratiuni de dificultate si de intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi.

Tema 1: Calcatul, acest proces misterios: de la masina de spalat pana la dulap

Tema 2: Riscurile umplerii tavii pentru gheata (demonstratie sustituta de diapozitive)

Tema 3: Tu si electricitatea. Avanta je le economice de a angaja personal calificat pentru reparatii (chiar si cele elementare)

Tema 4: Ultima descoperire stiintifica. A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie. (Practica laborator).

Tema 5: De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea

Tema 6: Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa veceu. Expozitii cu tema "generatia spontana"

Tema 7: Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas (Teleconferinta cu Universitatea Harvard)

Tema 8: Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti? (Marturisiri)

Tema 9: Masina de spalat, acest mare mister din casa.

Tema 10: Diferente fundamentale: cosul pentru rufe murdare si podeaua (exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala)

Tema 11: Barbatul in scaunul pasagerului. Este posibil sa nu vorbeasca sau sa se agite compulsiv in timp ce ea parcheaza?

Tema 12: Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta

Curs special pentru femei

Tema: Dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna.

Scop: Participantele vor fi confruntate cu o experienta fascinanta (folosirea creierului).

Conditii: Vointa de a invata ceva nou (chiar daca se va dovedi a fi ceva greu)

Durata: Brunete 1,5 luni fiecare modul
Roscate 3 luni fiecare modul
Blonde 6 luni fiecare modul
Cursul contine 4 module

Modulul I

1. Acceptarea soartei: m-am nascut femeie

2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii: bucataria

3. Cum pastrez ordinea in poseta? (sub control strict)

4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore: notiuni elementare

5. Pastrarea limitelor: Cum ma machiez corect

6. Curs de programare I (toate categoriile): folosirea cuptorului cu microunde

7. Curs de programareII (numai brunetele si roscatele): Videorecorderul

Modulul II

1. Ecuatia cu o necunoscuta: Automobilul

2. Exercitii de dinamica grupului: Ce trebuie sa fac cand stam in masina

3. Parcarea, ParteaI: Notiuni elementare

4. Parcarea, Partea II: Manevre

5. O adevarata provocare: Frana si acceleratia.

6. Cutia de viteze. Descriere completa (pentru blonde numai cutia automata)

7. Folosirea corecta a semnalizatorului.

8. Notiuni elementare de fizica: Corpuri in miscare

9. Adevaruri optice: Luminile rosie, galbena si verde ale semaforului.

10. Curs special: Parcarea in garaj.

11. Ecuatia cu mai multe necunoscute: Cutia de scule

12. Curs de supravietuire I: Unde se afla lumina de avarie

13. Curs de supravietuire II: Schimbarea unui cauciuc

14. Curs de supravietuire III: Schimbarea mai multor cauciucuri (Da, este posibil!!)

15. Curs de supravietuireIV: Verificarea cu succes a nivelului uleiului si a apei.

Modulul III

1. Notiuni elementare: Nici o cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului

2. Vocabular I: Definitia cuvantului "DA". Corectarea exercitiului "Esti gata?"

3. Vocabular II: Definitia notiunii "5 Minute"

4. Sociologie: Fotbalul nu este un sport ci o religie.

5. Drept cetatenesc si morala I: Discutii barbatilor despre tema fotbal

6. Drept cetatenesc si morala II: A nu te amesteca nicicodata in aceste discutii

7. Cum evit intrebarile inutile (de ex. "Ma iubesti?", "Sunt frumoasa?", "Am ceva special?")

8. Adevaruri zilnice: Si femeile ragaie, exercitii in grup.

9. Adevaruri zilnice: Barbieritul (curs intensiv pentru brunete): Partea arbateasca a femeii

10. Comportamentul la cumparaturi: Cardul Visa, Definirea notiunii de limita de suma

11. Comportamentul la cumparaturi: Si eu pot cara naveta de bere

12. De ce mama nu e binevenita la noi? (1000 de studii de caz)

Modulul IV

1. Telefonul: Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup: 4 femei/telefon(nu uitati sacul de dormit)

2. Machiajul: Metamorfoza femeii

3. Terapie TV I: Si fara telenovele se poate trai!

4. Terapie TV II: Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate

5. Eu si corpul meu: Legea gravitatiei

6. Oglinzile nu mint: Ma accept asa cum sunt.

Buna dimineata!

... trebuia sa-mi spun la 4 am cand am adormit...
Suna telefonul!Suna!Suna!Suna!
"mdaaaa"
"Da-mi codul numeric Personal!"
"Cine e?"
"Mamaaaa!"
M-am uitat la telefon, aparea pe ecran "mama".
""Nu-l stiu" si-am inchis.
M-am cuibarit la loc. Telefonul suna imediat!Suna! Mama!
"Da-mi CNP-ul ACUM!Sunt la banca sa iti PLATESC TIE RATA!"
"Ahhha.Stai sa-l caut...2..841031..."
Era ora 10.
Inchid telefonul ma cuibaresc repede in asternutul inca caldut. Mi-era un sooomn...
Pentru necunoscatori: dimineata sunt o compilatie intre Hannibal si Freddie Kruger ...Nu ma trezesc pana la prima gura de cafea, nu comunic, nu inteleg ce mi se comunica, nu-mi place sa comunic sau sa inteleg!Si in ultima vreme nu ma trezesc inainte de ora 12. Pentru ca POT!
Deja ma instalasem in lumea viselor de maximum 5 minute. Suna telefonul! Suna!Suna!
"Da!!!"
"Buna dimineata!"
"CE VREI?"
"de ce nu mergea wireless-ul aseara?"
"What?Eu dorm!Si te urasc!"
"Trezeste-teeee!Trebuie sa-ti reglezi programul!"
"I hate you!!!!Lasa-ma sa dorrrrmmm!Inca o ora!!!Te rooog!"
O conversatie IT mai tarziu...eram evident in picioare...avand (cum altfel) crima in priviri. Nemo mancase peste noapte frunzele florii din ghiveci, iar acum vomita peste tot. O priveliste de invidiat.
Am inchis telefonul, m-am apucat sa curat frunze partial digerate amestecate cu saliva.Odata incheiata operatiunea am decis sa ma pun in functiune, asa ca am coborat pana la chioscul din spatele blocului sa-mi iau o cafea. Probabil ca n-ar fi trebuit sa cobor in pijama. Cu atat mai putin intr-o pijama de plus, iar pe dosul meu scria cu litere mari "Sleeping Beauty". Mi-era doar groaznic de rece!Am decis sa ma zidesc in casa si sa ies la primavara. Pana atunci hibernez!
Mi-a deschis usa vecinul dragut si amabil de la etajul 3 (abia l-am cunoscut). I-am zambit de sub ochii umflati de somn si parul ciufulit. Sper sa nu fi remarcat ca sunt in pijama...dar e putin probabil. Am ajuns sus si m-am baricadat la adapost de vant.
Batai puternice in usa!
Deschid usa...un domn in varsta cu un morman de facturi. Factura la electricitate.
"buna ziua, lasati-mi factura" i-am spus
"Pai nu o platiti?"
"Ba da...dar Nu acum"
"De ce?"
Imaginati-va fata mea! "Pentru ca NU am bani"
"Cum se poate?O domnisoara asa draguta?"
Mi-am proptit cotul de tocul usii, cu o vaga tentativa de scarpinat la organele sexuale masculine invizibile...si-am grait din adancuri:
"Eh!Se poate!Va explic eu luna viitoare!"
Am luat factura...am intrat in casa, am inchis usa de doua ori!Daca se putea de trei...n-as fi ezitat!
La orele matinale ale pranzului (cand ma trezesc eu de obicei) e atat de liniste peste tot...incat ai crede ca nimic nu se intampla.
Sa nu uit ca dupa amiaza am interviu. De job!

De ce iubesc femeile? (cu drag pentru Amal)

- pentru ca pot!
Nu ma refeream la mine :) Eu iubesc femeile pentru ca sunt mai frumoase decat barbatii.
Ce anume sta ascuns in pantecul fiecarei femei?Sau intre coastele ei? Sau in circumvolutiunile ei?
O voi cita pe autoarea mea preferata care spunea ceva de genul "Eu cand iubesc iti dau totul, casa mea, vecinii mei, cainele meu, si daca nu e de ajuns atunci imi vand vecinii, imi vand cainele si iti dau banii pe care i-am obtinut" e un citat aproximativ, deoarece nu gasesc pagina din carte pentru a reda exact continutul.
Tot ea mai spune "Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale. Totul incepe in momentul in care obiectul adoratie tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit - un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devi depresiv (pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat dependenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atata nevoie - pe care sigur o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai si gratis de la el)."
Ce ma amuza pe mine este similitudinea oricarei iubiri feminine. Masochismul care imbraca intr-un final dragostea purtata de-o femeie... Nu stiu cum iubesc barbatii sau cat seamana iubirea lor cu a noastra, insa stiu ca prea putini ar fi capabili sa descifreze cu adevarat sentimentele unei femei.
Exista o tipologie demna de redactat: femeia indragostita. Femeia care respira iubire, femeia care iubeste cu fiecare milimetru din corpul ei de femeie. Ea care tanjeste dupa mirosul lui, ea care se imbraca cu vocea lui, ea care nu doarme pana nu-i aude lui respiratia odihnita de somn, ea care se trezeste si-l priveste dormind pentru a-l adora in liniste...
Ea care e frumoasa in fiecare dimineata, chiar daca asta inseamna sa se trezeasca devreme sa-si faca dus, sa-si parfumeze corpul, sa se machieze pentru a arata in prima secunda dupa ce isi deschide ochii, proaspata si plina de viata...
Aici ar fi trebuit sa deschid o paranteza pentru carcotasii care imi vor amintii de femeile cicalitoare, femeile isterice, geloase, posesive, infidele, dizgratioase, reci, avare, etc. Dragilor...despre ele puteti sa scrieti voi. Eu vorbesc despre femeile frumoase!
Sa vorbim putin despre limitele unei femei indragostite: - nu exista -
Ajungem sa ne hranim cu propriul masochism de indata ce "doza de afectiune" ne este redusa.
Imi spunea o buna prietena: "Cristina tu il iubesti pe el, mai mult decat te iubesti pe tine!el se iubeste pe el, mai multe decat te iubeste pe tine.El este de doua ori mai iubit..." Nu am inteles atunci nimic. Cum as fi putut? Plangeam pe fiecare umar disponibil si solicitam privind in gol orice sfat. Si culmea...n-ascultam nici unul. Nu-mi ascultam nici mintea, nu-mi ascultam nici sufletul pentru ca mintea era revoltata si sufletul meu era in mii de bucati.
Dependenta mea era una puternica,nevrotica care nefiind alimentata ma introdusese intr-un sevraj violent. Nu mai conta nimic. Vroiam sa-mi fie alimentate simturile. Mirosul, vazul, auzul...
Ajungem sa ne imbolnavim...sa devenim maniaco-depresive, sa ne dezvoltam obsesii care se transforma lent...dar sigur...in sechele.
Ajungem sa oferim noi iubire...sa inlocuim chiar si partea pe care ar trebui s-o primim. Iubim atat de mult incat iubim in locul lor.
Boala se agraveaza cand incepem sa iertam. E un joc pervers al iertarii. Te iert, ii pun punct, te iert, ii pun punct. Aproape ca iti doresti ca EL sa te paraseasca pentru ca tu nu esti in stare si nu vei fi niciodata in stare sa pleci, sa te rupi, sa fugi.
Te uiti in oglinda doar ca sa-ti reamintesti ca existi, ca ierti, ca tanjesti, ca iubesti.
Invitabilul se intampla si ne trezim goale, sleite, bolnave, in mijlocul lui nicaieri. Povestea s-a incheiat, nu mai conteaza daca ti-ai adunat toate puterile si i-ai pus punct, sau daca intreg universul a contemplat spre a ucide aceasta poveste. Incerci sa-ti ridici privirea, sa aduni dramul de viata din tine si sa faci un pas...inainte..inapoi...nu mai conteaza. Nu poti... Nu poti, ai vrea sa zaci acolo, in mizerie si suferinta, sa nu vezi sa nu auzi, si mai ales sa NU simti.
Sa nu simti, sa nu gandesti. Crezi ca in locul acela din pieptul tau nu mai e nimic, poate doar cenusa, insa daca e atat de gol cum il crezi de ce naiba te doare pana la lacrimi?
Asta e...drama...postmortem, asa o numesc eu. Daca atunci ar veni cineva si ti-ar spune "Va fi bine!Crede-ma pe cuvant, vei trece si peste asta, pentru ca esti puternica, pentru ca esti frumoasa, pentru ca esti desteapta, si pentru ca nu de fiecare data cand ai sa iubesti o sa te si doara" ce-ai spune?
Femeile sunt frumoase cand iubesc, si sunt frumoase si cand sufera din iubire. Cand iubesc le infrumuseteaza sentimentul de implinire pe care-l poarta ca o aura. Cand sufera le infrumuseteaza dorinta de-a lupta si de-a trai pentru dragoste.
Eu nu cred in jumatati, sau in suflete pereche, sau ca oamenii se potrivesc pur si simplu, eu cred ca oamenii se invata, oamenii ajung sa se completeze, ajung sa formeze un puzzle dupa ce se cunosc si se accepta.
Nu pot sa impartasesc din experientele mele pentru a fi de folos cuiva, poate pentru ca fiecare are un stil individual. Fiecare trebuie sa-si traiasca si sa-si invete lectia. Pot doar sa va spun ca odata ce deschideti ochii cu adevarat...veti vedea o alta lumea, una in care aveti acces nelimitat la orice...chiar si la o noua...iubire!
Pentru ca se poate!

Emo si rochiile de mireasa

Mi-a fost atat de dor de Bucuresti incat in primele doua zile de cand am ajuns n-am iesit nicaieri.Pe o vreme atat de gri, cu ploaie, vant si astenii, ma inteleg perfect. Am si multumiri speciale pentru lipsa mea de haine de toamna, dar o sa le adresez cu alta ocazie.
M-am trezit matinala ca de obicei, putin (cu doua ore) dupa pranz. Afara existau cateva raze de soare dar evident era unul cu dinti. Ce sa faci pe vremea asta?
Sa probezi rochii de mireasa! Exactly.
M-a rugat Irina sa o insotesc atat eu, cat si Sonia, la cumparaturi. Exista undeva pe Mosilor un magazin care e deschis "numai cu programare" viitoarelor si fericitelor mirese.
M-am entuziasmat pe loc (nu ma intrebati de ce) si i-am spus ca am de gand sa ma probez cu tot ce-mi iese in cale! Era prima oara cand intram intr-un astfel de magazin, prima oara cand ma apropiam de rochiile de mireasa.
Buticul era micut, cochet, peste tot rochii de toate felurile si marimile, plus celelalte mici detalii (extrem de scumpe) necesare unei zile atat de semnificative.
"Si prietena mea se marita, asa ca va proba si ea cateva rochii" le-a spus Irina vanzatoarelor.
Eu am inghitit in sec "da, doar ca nu...atat..de curand" am spus. Aveam totusi o curiozitate inexplicabila de-a ma vedea in oglinda imbracata intr-o rochie de mireasa.
Pe principiul "look!something shiny!" m-am invartit in tot magazinul curioasa si entuziasta atingand toate rochiile.
Irina si-a ales cateva rochii si asistata de tanara vanzatoare a inceput proba. Din cand in cand iesea in fata noastra si se privea in oglinda.
Dupa vreo 4-5 rochii probate...a gasit-o pe ...cea care ii dadea "the feeling". O rochie cu adevarat minunata.
"tu nu probezi?" m-a intrebat Irina.
Nu puteam sa probez. Era "ziua ei" asta odata. Si desi imi placeau cateva rochii si as fi vrut sa ma strecor in ele...ceva m-a retinut.
Cat timp am stat acolo au intrat mai multe tinere insotite de prietene sau chiar de viitorii soti, toate emotionate, toate agitate, toate pe acelasi stil ca si Irina. Ele se casatoreau...pe bune. Ele isi alegeau atent rochiile, manusile, colierele, voalurile. Pentru ziua lor.
Eu n-aveam nimic in comun cu ele...asa la o scurta privire, nu m-as fi putut vedea pe mine atat de absorbita de o viitoare nunta, atat de decisa. Pentru mine erau doar niste rochii altfel care ar fi dat bine in poze.
Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Lia cand i-am impartasit ca o sa probez rochiile albe : "ai grija sa nu faci alergie...ca si mine". Oare chiar exista doua tipologii de femei? unele sunt mirese altele ce?
Am fost totusi profund emotionata de cum arata Irina in rochia ei, cat de frumoasa, cat radia, cum i se potrivea de parca pe ea o asteptase ca sa-i scoata toate atuurile in evidenta.
Dupa ce am rezolvat cu rochia, voalul si alte detalii...am poposit intr-o cafenea calduta pentru a ne rasplati eforturile.
M-am emotionat la povestile lor frumoase despre cum si-au cunoscut jumatatile. M-am emotionat atat de mult ieri incat am tras concluzia ca sunt emo :)
Cand apare persoana potrivita pur si simplu stii...Si tot universul contempla pentru ca voi DOI sa va gasiti.
Dar ce stiu eu? Eu sunt doar emo cu fear of commitment....

5 Ani de la prima petrecere a burlacitelor

Mi-am obisnuit audienta cu amintiri din tinerete. Azi chiar e o zi speciala asa ca voi face un compromis.
Aveam de gand sa abordez urmatoarele subiecte: "Femeile maramuresence", "Drumul de intoarcere", "De ce vreau sa fiu motociclista?"...si inca cateva... Toate ideile imi bantuie prin minte, dar azi vreau sa sarbatoresc cinci ani de la prima petrecere a burlacitelor.
Evident ca ma desconspir si voi da un pasaj din proiectul "ultimii cinci ani". Pe scurt? Eram proaspat venita in capitala...si am facut prima "baie de multime". Pentru mine e foarte semnificativa aceasta seara deoarece o consider radacina tuturor celorlalte ce i-au urmat.
Acestea fiind spuse, lectura placuta:

"

M-am dus si mi-am strans cele cateva haine imprastiate in camera in care dormeam. Devenise parca reflex sa imi tot fac bagajul, sa tot “calatoresc” fara sa am o destinatie sau o stabilitate. De fapt nici nu ma interesa unde avea de gand sa ma duca. Eram decisa sa imi petrec urmatoarele zile sunand pana la epuizare pentru ca TREBUIA sa imi gasesc o casa.

“unde mergem?”

“Te duc la o prietena buna, am vorbit cu ea si e ok sa stai cateva zile acolo, pana cand rezolvam problema cu locuinta. La mine nu se poate sa stai, vin ai mei, o sa am casa plina”

“da, inteleg”

Chiar intelegeam. Mi se parea destul de correct. Dar ma ingrozeam la idea ca voi cunoaste o alta persoana! Femeie?! N-aveam chimie cu nici o femeie. Aveam de cand ma stiu doua prietene de sex feminin.

*

Lia era un baietel adorabil. M-a intampinat cu un zambet copilaresc, m-a studiat discret de jos pana sus, mi-a intins o mana si s-a prezentat:

“eu sunt Lia, hai cu mine!”

Daca n-ar fi purtat tricou cu Metallica, n-ar fi fost tunsa scurt, par rosu, fata rotunda de copil strengar, si n-ar fi pufait o tigara n-as fi urmat-o.

Cand am auzit-o injurand cu pasiune usa de la lift m-am luminat la fata. Era NORMALA!

“sper sa nu te sperie fandositele care dau party la mine acasa” mi-a spus.

Ma uitam la ea si-mi placea. Era picatura de apa care imi zambea in desert. Arata normal, vorbea normal, se comporta normal, totul intr-o lume care mie mi se parea constipate rece si incruntata.

N-a vrut sa stie prea multe despre mine. Nu initial.

Am prins-o la o petrecere a burlacitelor, era casa plina de femei care vorbeau despre orice altceva decat despre nunta. Pareau plictisite si acrite de viata, asa ca m-am asezat cuminte pe canapéa, le priveam de sub suvitele care-mi acopereau fata, sorbeam din bere si fumam.

La finalul serii Lia mi-a spus:

“maine eu trebuie sa merg la birou, iti las cheile pe masa, si poate speli si tu paharele alea” a ras mi-a aratat camera unde urma sa dorm si s-a inchis in dormitor.

Am ras si eu. Ma simteam acasa. Habar n-aveam de ce ma simt acasa, in acel apartament mare si dezordonat, in camera aceea cu pereti albastru deschis, plina de ziare si cd-uri aruncate peste tot sau facute morman.

Pe biroul din camera era un carnetel cu o poza…nu m-am putut abtine sa nu trag cu ochiul Am vazut un tip serios cu cei mai albastrii ochi din lume. “Doamne ce ochi albastri”

Eram atat de plina de fum si de bere, mi-am aruncat toate hainele de pe mine langa canapea si m-am tolanit in asternuturi unde am adormit imediat.

Dimineata m-am trezit speriata. Visasem numai tampenii. Am iesit din camera, si incet am traversat tot apartamentul cercetandu-l. Era mare, avea trei camera, un hol spatios, o bucatarie luminoasa. Pe hol, in baie si in bucatarie podeaua era din marmura rosiatica cu model alb.

Ah, si Lia il avea pe Miki! Miki era un motan batran, negru, blanos. Era un mic aparat de facut miau-miau, pufos si posac. Miki a inspectat fata care inspecta casa. L-am luat in brate si m-am indragostit de el.

M-am dus in sufragerie, am luat toate paharele de pe masa si m-am apucat sa le spal. Am reusit sa fac ceva ordine in dezordine, apoi mi-am aprins o tigara si stateam ghemuita pe fotoliul verde privindu-l pe Miki si ascultand linistea. De cand venisem in Bucuresti n-auzisem deloc liniste. Oriunde eram se auzeau sirene de politie, pompieri sau salvare la intervale incredibile de timp. Masinile claxonau in continuu, era un zumzet asurzitor pentru o provincial ca mine.

Dar aici era liniste. M-am uitat pe geam si am vazut ca apartamentul n-avea vedere la strada, ci la o curte interioara. M-am gandit ca oamenii care locuiesc acolo sunt cei mai odihniti din tot Bucurestiul.

Am auzit o cheie in usa si-am tresarit privind spre intrarea in apartament. A intrat un barbat masiv imbracat intr-un costum albastru inchis, cu o geanta din piele in mana.

Pentru cateva secunde s-a uitat la mine socat, apoi a zambit.

“Sarumana!”

Ma uitam la el speriata. Cine e?O fi iubitul Liei?

Era inalt, foarte inalt, bine facut, tuns foarte scurt, ochelari dreptunghiulari. Avea o fata de recuperator rus. Si totusi mi-a zambit…si m-a salutat cu cea mai puternica voce calda.

“Buna…” am spus lasand privirea in jos. Aveam o pereche de jeansi largi, un tricou negru si parul imi atingea genunghii in pozitia aia de ghemuit in care stateam. As fi vrut sa ma fac mica. Sa devin invizibila.

El s-a dus familiar in camera in care dormisem eu, si-a schimbat hainele, s-a scuzat cateva minute (de parca conta) si a facut un dus. Apoi s-a intors cu acelasi zambet pe fata:

“Eu sunt Titi, locuiesc aici cu Lia”

“ma bucur…sa te…cunosc…stii, eu am venit aseara…” Ma trezeam incercand sa dau explicatii.

“Din cauza ta am rabdat un frig teribil” a ras el uitandu-se la mine cu…ceea ce recunosteam a fi ochii aceia albastrii din poza de pe biroul camerei cu pereti albastru pal.

Ma uitam la el confuza.

“Ai dormit in camera mea, si cand m-am intors azi noapte de la petrecerea burlacilor era sa ma asez peste tine in pat. Ai avut noroc ca n-am fost suficient de beat si-am remarcat claia de par rosu. Am dormit in sufragerie pe canapea, dar mi-a fost al naibii de rece”

Nu puteam decat sa ma gandesc ca EU dormisem GOALA, in camera lui. Acum imi venea sa ma fac si mai mica.

Am schitat un zambet timid, mi-am aprins nervos alta tigara si m-am prefacut absorbita de televizor.

“ti-e foame?”

“poftim?”

“am intrabat daca ti-e foame, vreau sa-mi pregatesc ceva, si poate vrei sa-mi tii de urat?”

“aaa…nu mi-e foame…multumesc” am mintit eu. Mi-era foame rau, dar am refuzat. Eram mahmura parca, n-aveam chef sa socializez…si ma timora prezenta lui impunatoare.

Asa l-am cunoscut pe Titi. El si Lia erau prieteni foarte bun si colegi de apartament. Cum Lia era plecata aproape tot timpul, am impartit mai mult eu apartamentul cu el, cat am stat acolo.

Alte doua saptamani de oameni noi pentru mine.

In aceiasi seara Lia m-a intrebat diresct:

“acum esti responsabilitatea mea?

Ma uitam la ea si ma inrosisem toata.

“Stai linistita, iti gasim noi ceva…pana la urma, mai intai un job, apoi o casa” mi-a spus ea relaxata.

"

end (for now)