Despre răbdare și demoni frumoși

Din categoria: “a wise man once said…nothing” sau ”cu cât știi mai multe, cu atât alegi să taci”, observ că încep să fiu zgârcită cu gândurile mele. Ceea ce, pentru o personă cu minte neliniștită, înseamnă oareșce efort.

În ultima perioadă am fost extrem-extrem-extrem de atentă. La mine, la cei din jur, la situații, la sentimente și, nu în ultimul rând, la explicații.

Poate e ceva natural, ce vine în timp, însă mă simt din ce în ce mai stăpâna propriului meu corp și a propriei mele minți. Am învățat să-mi identific, explic și însușesc aproape fiecare emoție sau stare. Ceea ce n-o fi așa mare lucru pentru unii, însă pentru mine e un pas enorm pe poteca echilibrului ce-l caut.

N-am mai avut atât de multe experiențe de împărtășit pentru că acum există un filtru rațional care mă dirijează vigilent. În plus, așa cum tot spuneam și în articolele trecute, cred cu tărie că fiecare experiență este subiectivă și că fiecare individ are propriul mod de percepție și înțelegere.

Vă anunț, pe cei ce încă sunteți răbdători și mă citiți că sunt bine. Mă simt bine, exist armonios și îmi place viața mea. E drept, în ultimele 2-3 luni am jonglat cu emoții când pozitive, când negative. Am avut și o perioadă mai gri, am simțit nevoia de validare și iar validare, a mea, a faptelor mele, a gândurilor mele. Însă, odată ce am ajuns să mă cunosc, aproape că-mi tratez mintea ca pe o răceală. Iau un paracetamol și știu că orice aș face, starea durează aproximativ 7 zile.

Încă mă simt ca un cățeluș curios care studiază omenirea. Suntem cu toții unici și nu cred că mă voi plictisi în a studia tiparele umane de comportament. Nu-i vine a crede antisocialei din mine câtă fascinație îmi stârnesc oamenii și viețile lor.

Acum, că nu mai sunt eu principalul virus de sub microscop, arunc priviri și-n ograda vecinilor.

Ah, să nu uit, că e de laudă: nu mă mai grăbesc. Nu știu cum am devenit atât de răbdătoare dar parcă nici nu-mi mai aduc aminte cum stă treaba cu bătutul din picior.

Nu mă mai raportez la ceilalți. O fi bine, o fi rău, dar ceva din competiția prin comparație a dispărut. Asta nu înseamnă că stagnez sau că mă auto-zeific, ci înseamnă că știu unde încep, unde mă sfârșesc și pot sa-mi aproximez performanța.

Mă pregătesc încet de o retrospectivă de final de an. E aproape ”tradiție” pentru mine și…cumva pot reevalua situația din anii precedenți. Sper să v-o pot așterne cât mai repede deși, mărturisesc, vreau să încep să scriu mai mult din dorința de a ajuta decât din dorința de spovedanie.

Încă ceva, important. Mi-este dor de anumiți oameni. Aș vrea să am ocazia să port câteva discuții deschise cu puținii oameni care mă cunosc cu adevărat. Așadar, dacă vă recunoașteți, vă invit cu tot calmul din lume să-mi invadați lumea :)

A fi sau a nu fi...rasist

Oricata bunavointa, intelepciune si intelegere as avea ma poticnesc intr-o ura de semeni teribila.
Ce e de spus dupa ce acum doua saptamani un tigan m-a urmarit pana acasa si m-a agresat chiar in fata portii?
Ce e de spus cand doi pui de tigani te agreseaza pe lac in Cismigiu? Inotau in mizerabila apa a lacului, s-au prins de barca in care eram eu si Vali, au cerut bani si-au amenintat ca ne rastoarna barca...
Ce era sa fac? Sa ii inec? Sa ii urasc? Sa ma declar rasista?
Eu stiu ca nu sunt rasista, nu ma intereseaza culoarea pielii, rasa, nationalitatea, religia si asa mai departe. Ma intereseaza omul.
Cei optimisti vor spune ca am numarat doar intamplarile negative si ca am uitat de cele pozitive.
Cand eram copil am trecut cu mama si cu sora mea printr-un cartier de tigani si unii dintr-o haita s-au luat de noi, stiind ca ei sunt mai multi si ca noi suntem speriate.
Am scapat cu bine fara incidente nefericite pentru ca am marit pasul si nu le-am dat atentia pe care o cerseau violent.
Mai tarziu era sa o patesc bine de tot pentru ca am incercat sa avertizez o tanara in tramvai ca este jefuita.
Ciudat e ca in aproape doi ani si jumatate de locuit in Rahova n-am avut incidente cu tiganii desi acolo e patria lor.
Am acum cand locuiesc in inima Bucurestiului...
De cate ori ii vad oricat as incerca sa ma controlez sunt coplesita de repulsie amestecata cu teama si amestecata cu furie.
Sa ne intelegem ... nu fata de toti din rasa lor. Doar fata de aceia care isi refuza adaptarea la societate. Cei ce se comporta precum gandacii de bucatarie, traiesc in mizerie, traiesc pentru a dezgusta si pentru a face rau.
Asta o spun eu, un om care intotdeauna are bani pentru cersetori.
Autoritatile nu pot face nimic impotriva lor.
Ce este ingrijorator e faptul ca se inmultesc... Cu o viteza incredibila! Fac progenituri de la varste tinere, ajung ca la 30 de ani sa fie deja bunici si sa aiba nepoti multi!
Nici nu se pot schimba.
Ei spun ca societatea nu le da nici o sansa, eu spun ca nici ei nu-si doresc o sansa.
Exista atat de multe asociatii pentru rromi (DA unii sunt tigani altii sunt rromi!) unde cei ce vor sa-si depaseasca conditia (la fel ca si romanii de altfel) o dovedesc.
Totusi, n-am fost niciodata agresata de un roman, fie el muritor de foame...
De fiecare data cand se intampla ceva de genul acesta "trebuie sa incercam sa nu judecam" , "sa nu fim rasisti" , "au si ei drepturile lor" si asa mai departe. Au fost creeate atat de multe prejudecati si suntem atat de cenzurati pentru a poza decent intr-o societate infecta!
Ei bine nu dau doi lei pe ce spune societatea romaneasca: nu-mi plac tiganii cersetori, muritori de foame, taratori prin tramvaie, imputiti, nespalati, cei ce agreseaza femei, copii, batrani, cei ce se drogheaza cu aurolac, cei ce nu or sa se schimbe niciodata nu pentru ca nu li se intinde o mana ci pentru ca orice specie trebuie sa-si aiba parazitii.
Ne facem ca nu-i vedem, ii toleram pentru ca "nu suntem rasisti" ?
Nu sunt Hitler si nici nu fac parte din KKK dar asta nu inseamna ca voi trece peste incidente de acest gen cu inima deschisa!

Prietenie ; viciu sau capriciu?

O vorba veche din popor spunea ca "Rudele ti le da Dumezeu dar prietenii ti-i alegi singur" si in acelasi context nu uit sa mentionez si de zicala "Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc singur".
Imi aduc aminte de revolta mea antisociala de acum cativa ani cand cu greu m-am lasat convinsa de cineva ca traiesc intr-o societate umana si n-am cum sa-mi reprim setea de oameni iar pustnicia nu mai e la moda intr-o era a tehnologiei moderne...Mi s-au adus argumente solide impotriva dorintei mele de autoizolare si mi s-au combatut una cate una ideile mele impotriva omenirii.
Aveam reguli stricte de urmat, autoimpuse, care-mi dictau un comportament rece, antisocial, fara a tanjii dupa oameni, fara a atrage oameni in jurul meu ci mai degraba construind mental baricade si obstacole care sa impiedice orice forma de conectivitate cu semenii mei.
Am invatat pe propria piele (cum altfel) ca interactiunea umana e uneori benefica. Si n-are rost sa mint, am intalnit oameni de care m-am legat sufleteste in timp si am devenit dependenta de interactiunea cu ei. In general oameni frumosi (sufleteste desigur, dar nu numai).
Exceptiile care mi-au intarit regulile au fost pasagere prin traiul meu, si astfel am invatat sa-mi dezvolt un miros ascutit in ceea ce privesc hotii de prietenie. Niciodata nu suntem indeajuns de invatati si ajungem sa esuam. Totusi destinul ne mai da o sansa si ne spune "Din greseli se invata" sau "un sut in fund, un pas inainte".
Daca ne place sa invatam si din lucrurile mai putin palpabile, la o analiza rece asupra oamenilor care ne inconjoara sfarsim prin a ne intreba : "Cati prieteni adevarati am?" Unii vor spune, ce-am facut sa-i merit? Raspunsul e : prietenia nu are reguli, se ofera neconditionat...cel putin asta e parerea mea.
Am ajuns astazi la o concluzie: vreau sa fiu inconjurata numai de oameni frumosi (sufleteste, din nou). Vreau sa renunt la oamenii toxici din viata mea. Vreau sa-i flamanzesc pe cei care se hranesc cu energia mea. Vreau sa renunt in a-i purta in minte si in suflet pe cei care ma disconsidera.
Ma bazez pe principiul reciprocitatii atunci cand imi doresc sinceritate,caldura, frumusete interioara si mai ales intelepciune de la oamenii pe care i-am primit in sufletul meu.
Sunt bantuita de fantome din ciclul "for a reason" , "for a season" si ajung sa fiu dezamagita de existenta speciei false.
Pentru mine viata abia a inceput. Consider ca m-am nascut matura si inteleapta. Am toate motivele din lume sa ma bucur de viata mea de azi si s-o impart cu cei ce ma iubesc pentru ca sunt EU. Eu cea construita din greseli si realizari.
Nimic altceva nu mai conteaza!