Epilog

EPILÓG, epiloguri, s.n. Partea finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă şi face cunoscută pe scurt evoluţia viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârşit al unei situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări etc.

M-am gandit mult daca sa raspund provocarii rautacioase dintr-un comentariu primit pe blog. Daca raspund...inseamna ca interactionez cu bucata din trecut careia i-am pus cruce deja. Dar in acelasi timp imi face bine sa scriu pentru ca e singura modalitate prin care elimin pentru totdeauna gandurile din mintea mea.
N-as vrea nici sa dau explicatii anonimilor blogului care incearca poetic sa ma intrige acuzandu-ma ca "dramatizez o despartire care pana la urma a fost dorinta sau capriciul meu"

Dar, este blogul meu, asadar pot sa dramatizez cat ma tin puterile. Iar daca anonimul meu n-a stiut sa citeasca printre randuri...am sa-i fac un ultim favor si-am sa raspund provocarii:

Draga anonimule poet,

Uneori, cand iei decizia sa inchei o relatie (o casnicie) ...nu inseamna ca o faci pentru ca nu mai iubesti... Uneori, o faci tocmai in ciuda faptului ca iubesti. De ce-urile deciziei raman acolo, in interiorul celor doi oameni. Fiecare are dreptatea lui, fiecare are explicatia lui si scenariul propriu.
"Drama", asa cum ai numit-o, era de fapt o lupta cu sinele si sufletul, o contemplare post-relatie asupra deciziei. Se intampla, e firesc. Sufletul si mintea nu sunt mereu pe aceeasi lungime de unda si cadem prada sentimentelor himera, amintirilor frumoase, obiceiului de-a apartine si de-a imparti.
Am ales sa-mi traiesc "drama" scriind pe blogul meu despre starile prin care treceam pentru ca nu m-am sfiit sa arat "public" ca sufar. N-aveam niciun motiv sa ascund tristetea, sa o maschez bravand sau aruncandu-ma in bratele altui barbat "ca sa uit". Mi-am trait decizia cu durere, cu furie, cu melancolie, cu tot ce-a adus dupa ea...pana m-a epuizat.
M-am dezbracat chiar si de orgoliu si l-am lasat sa fie biciuit de cel ce-a fost candva "el". In felul acesta draga anonimule am reusit sa inchei cu adevarat socotelile. Si sa ma asigur ca nicio intrebare nu-mi va mai bantui niciodata mintea. Si ca decizia a fost corecta.

Iar acum, draga anonimule, pentru ca ma forteaza defintia Epilogului sa-ti "fac cunoscuta evolutia viitoare a personajelor" trebuie sa-ti spun ca sunt bine. In fiecare zi mai bine decat ieri :)

A nu-mi cunoaste viitorul este incomensurabil mai frumos decat a sti exact ce voi face in urmatorii 10 ani.

Sau cu cine :)

Adversar inuman

Violenta este (din pacate) o caracteristica a noastra, a oamenilor. Animalele ataca din doar doua motive: sa se apere si atunci cand le e cu adevarat teama.
Oamenii...ataca din toate motivele si inca pe atat.
Exista totusi niste reguli ca si in cazul oricarui sport violent. Chiar si in box adversarul nu te ataca dupa K.O.
Eu intotdeauna am fost de parere ca trebuie sa iti cunosti limitele sau sa fii constient de ... cat de adanc poti sa rasucesti cutitul in rana.
Nu mi-a fost niciodata teama de un "fair fight" si am fost aproape intotdeauna pregatita pentru "loviturile sub centura".
DAR atunci cand adversarul este la pamant, ceva ce ne diferentiaza de animale ar trebui sa ne ajute sa ne oprim.
Sau oare de aici vine expresia "calc pe cadavre" ?

E adevarat ca am facut mult rau oamenilor, constient, inconstient, m-am razbunat si am dus lupte aprigi de multe ori cu semenii mei. Insa am stiut mereu, am simtit cand e cazul sa ma opresc.

Daca ajungi sa dai intr-un om (deja) mort cu sete...cu ura si cat te tin puterile...cand nici nu mai ai CUM sa ii evaluezi durerea sau cum sa iti evaluezi victoria...inseamna ca esti...ce? Determinat? Puternic?

Daca ajungi sa ataci un om dupa ce acesta iti flutura steagul alb, sa-l calci in picioare doar pentru ca poti, stiind ca el nu mai e capabil sa lupte...inseamna ca esti ce? Persistent? Hotarat?

Cata ura poate sa motiveze sau sa orbeasca un om intr-un asemenea hal incat nu numai ca nu se opreste dupa "moartea" adversarului dar parca ar vrea sa-l invie ca sa-l mai ucida inca o data.

Unde e umanitatea in toata povestea asta? Inteleg razbunarea, inteleg indiferenta, inteleg chiar si ura pentru ca toate fac parte dintr-un proces de transformare a omului in...om.

Doar ca nu pot sa inteleg CUM poti sa lovesti un om aflat deja la pamant, fie el chiar si un criminal in serie.

5 praguri psihologice ale durerii in 5 zile

Luni - 1: Negarea
Nu e adevarat. Nu mi se intampla mie. Nu se poate sa fie pe bune. N-are cum pentru ca am urlat "lupul" de prea multe ori si de fiecare data "oile" mele au scapat de sacrificiu. Asadar sa mai strang nitel din dinti pana cand cineva sau ceva se va intampla ca sa-mi demonstreze ca asta NU se intampla. NU dormim, NU mancam nimic pana atunci, da?

Marti - 2: Furia
Cuuuum? De ce merit eu asta?! De ce tocmai mie? Am dat si am dat si am dat, am zugravit cu bucati de suflet iar acum ce?! Ma urasc, urasc momentul, te urasc pe tine. Cum poti sa ma lasi sa simt toate astea?!?!?! Cummm nu ti-e mila de mine???? N-ai suflet! Te bucuri de durerea mea. Toti va bucurati...nimeni nu intelege...nici macar eu nu inteleg...Nu mai suport, vreau sa ma dizolv! VREAU!VREAU! VREAU!

Miercuri - 3: Negocierea
Hai sa ne pacalim nitel...Hai sa cautam sperante, hai sa negociem iluzii. Promit ca te iert, promit ca te cred, promit ca te vad, promit ca te respect, promit ca te accept. Promite-mi si tu ca ma intelegi, da-mi un SEMN...sa stiu ca si pe tine te doare cat ma doare pe mine... Uite, eu iti dau 3 borcane mari de lacrimi si 3 kilograme si niste cearcane....Da-mi si tu ceva....ai mila!

Joi - 4: Depresia
Nu mai poooooooooooooot! De ce sa ma trezesc? De ce sa mai zambesc? De ce m-ar mai interesa sa ceva, orice, oricand? Abia respir...oare am sa mor? Si ce daca...doare. A durut si ieri, o sa doara si maine, o sa mai fie vreo zi in care n-o sa mai doara? Fizic, doare, psihic doare, chiar si cand dormi doare...Cat Doamne Dumnezeule sa mai fie posibil sa mai doara???

Vineri - 5: Acceptarea
Gata... Aduna-te de pe jos, priveste in jur, multumeste si invata. Uita-te in oglinda si regaseste-te... S-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample, pana la urma ai primit ce ti-ai dorit de ceva timp incoace. Poate e mai bine asa. Pentru toata lumea. Devenisei altcineva...si nici macar nu iti placea de tine... Ar mai fi atat de multe de spus dar parca nu-si au rostul atunci cand nu exista urechi sa le auda... Accepta ca ti s-a intamplat chiar tie si mergi inainte cu lectia invatata.

Sambata, duminica, viata, soare, tristete, liniste, intelegere, calm, relaxare, viata, viata, viata....

Medicament

Se spune ca timpul le vindeca pe toate si...da, asa este.
Totusi, imi doresc sa ma teleportez intr-un viitor in care sa fiu vindecata :)

Uitasem cum se trece printr-un sevraj. Uitasem de insomniile care iti pot teroriza gandurile pana la paranoia....
Uitasem ca in ciuda oricarui argument rational poti trece prin secvente de genul Trainspotting  - in care demnitatea, logica, ratiunea sau chiar constiinta sunt aruncate la cos...Si-ti vine sa implori, sa te milogesti pentru o "doza" care tu crezi ca ti-ar reda respiratia. Te uiti in oglinda si-ti vezi chipul atat de schimonosit incat ti se face mila.
Si, Doamne, pot suporta cate-n luna si-n stele, da' nu sa-mi fie mila de mine.
Recunosti simptomele. Te chircesti, tremuri. Apoi incepe panica. Daca? Daca? Daca?
Intr-un final...dupa ore in sir de chin psihic...prinzi vreo ora doua de somn. Somn "dulce" in care visezi...
Te trezesti transpirat si injuri in gand stiind ca NU mai ai cum sa adormi. Asa ca privesti tavanul pana rasare soarele si te poti privi in oglinda.
A mai trecut o zi. a mai trecut o noapte.
A mai trecut putin timp :)

Ai o satisfactie bolnavicioasa, dar poti spune cu glasul stins "I'm clean for 5 days now"

Si, da, ajuta sa scrii despre asta. Pentru ca amintirile nu tin cu tine. Iti amintesti fie tot ce-a fost mai frumos, fie tot ce-a fost mai urat. Dar ce e scris...ramane :)

Armura

Nu stiu ce e mai obositor. Sa fii intr-atat de terifiat de suferinta sau sa fii vesnic in garda cu scutul protector ridicat.
Sa ai o rana vesnic deschisa pe care incerci cu disperare sa o aduci macar in stadiul de cicatrizare sau sa suporti greutatea unei armuri permanente...
Frica este motivul sau cauza celor mai multe aripi frante. Ne e teama sa visam, sa decidem, sa traim, sa renuntam, sa nu renuntam. Ne e frica de durere, de ceilalti, de minciuna, de moarte, de viata, de intuneric, de lumina.
Atunci, mintea noastra isi tese un cocon protector si se baricadeaza inauntru. Cu trup si desigur...suflet. E cald si bine in coconul propriu...Impenetrabil. Dar pana cand?

Unii se arunca orbeste in bratele vietii fara sa tina cont de nimeni si nimic. Mor incercand, iar ceilalti ii martirizeaza si le admira vesnic curajul.
Altii slavesc monotonia si in simplitatea existentei lor totul pare roz. Se bucura aparent de o viata frumoasa. Atat cat sa nu depaseasca anumite bariere. A aparut chiar si o cultura a celor "multumiti cu putin".
Ok, dar cei ce nu fac parte din nici o extrema?
Scriam mai demult despre "mijlocul lui nicaieri" iar de atunci m-am ferit atat de tare sa fiu in mijloc incat am fost mereu la cate o extremitate. Ba alba, ba neagra, niciodata gri.

Insa, uneori, indiferent cat de bine antrenati suntem, fie armura, fie coconul, devin incomode.

Atunci ce?

Corect sau nu?

De-a lungul anilor mei am invatat sa fiu foarte deschisa...maleabila, uneori toleranta, alteori intelegatoare...nu toate deodata, desigur, sa nu exageram :) Ideea e ca am invatat sa cred ca totul e posibil si nimic nu-i imposibil.
Asa ca...de FOARTE putine ori am strigat la viata ca "nu-i corect!" Indiferent ce mi-a fost dat sa traiesc am privit spre cer si mi-am spus ca exista un motiv : din gama "for a reason, for a season, for a lifetime".
Din acest motiv, atunci cand i-am reprosat sortii ca nu-i drept, nu-i corect, am facut-o numai in momentul in care nu am gasit nici o alta explicatie sau m-am stiut complet nevinovata.
Si, daca primul lucru care va vine acum in minte este ca "in viata multe nu-s corecte" v-as ruga sa va ganditi bine inainte sa faceti aceasta afirmatie. Aproape tot ceea ce ni se intampla ni se datoreaza, sau are menirea sa ne faca mai puternici, mai intelepti, mai buni. Aproape.
Pentru ca exact atunci cand crezi ca ai inteles lectia vietii, atunci cand iti deschizi sufletul si vrei sa propovaduiesti bunatatea absoluta, atunci, o palma gigantica de nicaieri se lipeste aspru de obrazul tau si te propulseaza printre celebrele stele verzi.
Iti ia ceva timp sa te dezmeticesti si instinctiv privesti in sus intreband "Asta pentru ce a fost?" Intreaba-te tu asta mult si bine, fa-ti inventarul faptelor bune, aminteste-ti greselile de acum ani si ani in ideea ca poate iti iei o intarziata pedeapsa?
De doua ori am urlat ca nu-i corect si tot de doua ori n-a fost corect!
Prima oara atunci cand toti cei sfinti mi-au luat-o pe ea, pe draga mea bunica, fara sa tina cont de mine, de sufletul meu gol si trist. N-a fost corect.
Apoi a doua oara cand am urlat ca nu e corect am facut-o pentru ca nu mai eram proprietarul vietii mele. Mi s-a luat dreptul la o decizie, la o viata normala, dreptul de a vrea, de a nu vrea, de a putea de a nu putea, de a face pasii firesti intr-o viata...sau de a nu-i face. Dreptul de a alege, de a nu alege. Si, oricine ma cunoaste cat de cat, stie ca nu sunt genul de om care sa fie pus in fata faptului implinit si sa se multumeasca cu putin.
Si in primul caz si in al doilea caz am fost ca un peste pe uscat ; m-am zbatut pana am ramas fara aer, pana la durere fizica, pana la amortirea sufletului, pana la epuizarea mentala. Am despicat firul in 4000, am urlat "de-ce-uri" noaptea in somn.
Cred ca durerea unei nedreptati nu trece niciodata, mai degraba invatam noi sa traim cu ea. E o rana, nu o cicatrice, o rana mereu vie, devine punctul nostru sensibil. Si, ati observat cum atunci cand avem o rana deschisa o bandajam si o protejam? Ei bine, la fel si in partea emotionala, daca ne sunt lezate sufletul, sau mintea, le protejam, le bandajam. Bine de tot.
Da, asa vroiam sa concluzionez, in viata exista si nedreptati. Nu atat de multe cum am vrea noi sa credem, omul are tendinta sa se victimizeze. Atunci cand explicatiile sincere, cu sinele in oglinda esueaza, atunci cand durerea nu dispare ci sta ascunsa dupa ureche soptindu-ti tandru "aici sunt", atunci ....inveti sa te adaptezi situatiei. Mergi inainte?
Da, poti spune si asa...inainte...