Pusee de furie

Aveam un tic...obisnuiam sa-mi rotesc verigheta prin interiorul palmei cu degetul mare. Cea mai interesanta functie a degetului opozabil :)
Eh, ticul a ramas...indoi degetul mare si...ating locul...gol cautand...ceva. Prima reactie reflex este o panica..."hei, mi-am pierdut verigheta".
Apoi, intr-o fractiune de secunda realizez...si ma apuca o furie oarba...
Controlabila, uneori.
Da. Mi se intampla, aproape zilnic...de doua saptamani incoace.
Iar daca atunci cand omul de langa tine moare, nu e decizia ta, esti sfasiat de durere si treci printr-un proces inimaginabil de doliu...atunci cand "il omori" (metaforic vorbind) e un alt proces, complexo-dureroso-furios.
Stiind ca exista, undeva acolo, el-ul...ai o tendinta bolnavicioasa sa-l cauti, sa-l certi, sa-l ierti, sa-l bati, sa-l ...ceva...orice. Apoi iti amintesti toate motivele pentru ca NU trebuie sa faci asta.
Si daca per total...viata merge inainte, sunt inconjurata de oameni frumosi, chiar uneori n-am timp sa ma gandesc la etapa in care sunt...exista totusi si mici-mici detalii care inca reusesc sa-mi scurt-circuiteze anumite momente.
Surprinzator, n-am trairi de melancolie, dor, tristete, dezamagire, nesiguranta privind viitorul sau regrete privind decizia pe care am luat-o.
Am insa extrem-extrem de multe pusee de furie.
In primul rand sunt furioasa pe mine. Pentru ca aveam impresia ca imi pot gestiona robotic sentimentele. Ma cert pentru ca ma exteriorizez prea mult, dar ma iert pentru ca doar asa ma vindec. Al naibii cerc vicios.
Apoi sunt furioasa pe prezentul care nu devine odata trecut. N-am cum sa sar etape, nici nu vreau...insa partea mea dependenta sa controleze ...VREA sa faca timpul sa lucreze mai eficient la cicatrizarea anumitor rani.

Sunt furioasa pe ... borcanul de zacusca ce nu-l pot deschide. Sunt furioasa ca nu ajung la raftul de sus fara scaunel, sunt furioasa de cate ori un barbat ma admira vizibil prin metrou, sunt furioasa pe taximetristi, sunt furioasa ca ploua cand eu as vrea sa ma lafai in Vama, sunt furioasa ca Nemo e avid dupa atentia mea si ma enerveaza la culme legislatia din Romania.

Lista poate continua...furia exista. STIU ca trebuie sa o traiesc, sa o simt, sa ma eliberez de ea treptat...insa sunt furioasa chiar si din acest motiv.
:)

Ceea ce e impresionant (chiar si pentru furia mea) este faptul ca toate aceste "lupte" sunt invizibile celor din jur.
Aparent sunt de un calm....ingrijorator.

5 praguri psihologice ale durerii in 5 zile

Luni - 1: Negarea
Nu e adevarat. Nu mi se intampla mie. Nu se poate sa fie pe bune. N-are cum pentru ca am urlat "lupul" de prea multe ori si de fiecare data "oile" mele au scapat de sacrificiu. Asadar sa mai strang nitel din dinti pana cand cineva sau ceva se va intampla ca sa-mi demonstreze ca asta NU se intampla. NU dormim, NU mancam nimic pana atunci, da?

Marti - 2: Furia
Cuuuum? De ce merit eu asta?! De ce tocmai mie? Am dat si am dat si am dat, am zugravit cu bucati de suflet iar acum ce?! Ma urasc, urasc momentul, te urasc pe tine. Cum poti sa ma lasi sa simt toate astea?!?!?! Cummm nu ti-e mila de mine???? N-ai suflet! Te bucuri de durerea mea. Toti va bucurati...nimeni nu intelege...nici macar eu nu inteleg...Nu mai suport, vreau sa ma dizolv! VREAU!VREAU! VREAU!

Miercuri - 3: Negocierea
Hai sa ne pacalim nitel...Hai sa cautam sperante, hai sa negociem iluzii. Promit ca te iert, promit ca te cred, promit ca te vad, promit ca te respect, promit ca te accept. Promite-mi si tu ca ma intelegi, da-mi un SEMN...sa stiu ca si pe tine te doare cat ma doare pe mine... Uite, eu iti dau 3 borcane mari de lacrimi si 3 kilograme si niste cearcane....Da-mi si tu ceva....ai mila!

Joi - 4: Depresia
Nu mai poooooooooooooot! De ce sa ma trezesc? De ce sa mai zambesc? De ce m-ar mai interesa sa ceva, orice, oricand? Abia respir...oare am sa mor? Si ce daca...doare. A durut si ieri, o sa doara si maine, o sa mai fie vreo zi in care n-o sa mai doara? Fizic, doare, psihic doare, chiar si cand dormi doare...Cat Doamne Dumnezeule sa mai fie posibil sa mai doara???

Vineri - 5: Acceptarea
Gata... Aduna-te de pe jos, priveste in jur, multumeste si invata. Uita-te in oglinda si regaseste-te... S-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample, pana la urma ai primit ce ti-ai dorit de ceva timp incoace. Poate e mai bine asa. Pentru toata lumea. Devenisei altcineva...si nici macar nu iti placea de tine... Ar mai fi atat de multe de spus dar parca nu-si au rostul atunci cand nu exista urechi sa le auda... Accepta ca ti s-a intamplat chiar tie si mergi inainte cu lectia invatata.

Sambata, duminica, viata, soare, tristete, liniste, intelegere, calm, relaxare, viata, viata, viata....

Impuls

Nu te gandesti niciodata la apocalipsa? Esti calm, zambesti, respiri usor in timp ce in mintea ta se deruleaza scene desprinse din cele mai criminale filme. Iti imaginezi cum rascolesti intreaga casa in cateva momente. Tot ce-ti cade in mana este izbit de pereti. Iti urla plamanii in piept si n-ai deloc liniste pana nu vezi distrus tot ceea ce te inconjoara.
Da, asa dai tu viata videoclipului Nirvana din mintea ta. Povestea ar putea continua ucigas. Iar in cele din urma te vezi prabusit intr-un fotoliu cu o tigara in mana, fumand insetat.
Sunt singurele momente in care imi aduc aminte cum era sa fumez. Sa potolesc furia, sa deplang moartea a zeci si zeci de neuroni intr-o tigara aromata care devine scrum prea repede.
Desigur, e doar imaginatia mea.
Pentru ca in realitate eman calm si fericire. In realitate nu tip, nu sparg, nu vorbesc urat, nu fumez, nu distrug, nu nimic.
In realitate ma scald intr-o normalitate anemica, putrezind in monotonia unui comportament avizat de psihologii care cred in zen :)
Simplu