luni, 12 decembrie 2016

Pentru curiosi

Am zis de atatea ori "ar trebui sa mai scriu pe blog" incat a devenit un fel de "ar trebui sa ma las de fumat". Doar ca, uitandu-ma peste retrospectiva lui 2016 - am constatat ca am abia 7 articole scrise. O Cristina mai critica si mai constipata se ridica acum in mintea mea si imi plescaie(sorry, nu am diacritice pe laptopul acesta) din limba dezaprobator. "Da, stiu, Cristina-cea-critica-si-constipata, esti complet dezamagita ca nu ti-ai completat minunatul jurnal online insa - uite, 2016 a fost anul schimbarilor din multe puncte de vedere - asa ca te rog sa nu-mi plescai dezaprobator din limba ca te ignor de nu te vezi!".
Voi face si o retrospectiva de final de an - macar atat in borcanul cu amintiri. Asa ca nu dau detalii cu ce am mai facut si ce am mai schimbat - nu ca ar citi careva - nu ca mi-ar pasa - dar face bine la sufletel ca o data la 2-3-4 luni sa recitesc si sa-mi spun "uite, atunci aveai mood-ul ala". Asta face blogul pentru mine, de asta il pastrez. E o marturie, e un psiholog, e un popa de ma exorcizeaza si e un prieten care nu judeca. Si daca nu introspectia ne e crucea, atunci ce? Pentru ce au invatat maimutele sa vorbeasca daca nu pentru a le spune prietenelor lor din alti copaci despre iubitii care nu le sunt fideli si momentele de introspectie? Glumesc :D Sa revenim.

Simt nevoia sa-mi justific absenta de pe blog si simt nevoia sa-mi cer scuze anticipat pentru eventuale greseli gramaticale - mentionand ca noul job ma face sa uit sa-mi exersez limba nativa. Daaaarrr simt nevoia si sa fiu brutal de sincera si sa spun ca n-am nimic extraordinar de declarat. N-am inventat leacul pentru cancer, n-am revelatii noi, sunt mai batrana putin, mai nefumatoare si irascibila, mai impacata cu mine, mai cu planuri de viitor, mai pragmatica, mai ....putin iesita din comun si totusi complet diferita de mine de acum cateva luni si total alta persoana fata de mine de acum cativa ani.

Simt ca-mi incep perioada aia de nepasare. Aia in care devin atat de aroganta incat confund superioritatea psihologica cu nesimtirea melteneasca. Am devenit un observator in mediul online, ma simt putin antisociala in mediul offline, n-am motive majore de nemultumire in viata personala, dar - culmea - trebuie sa exist si sa fiu speciala. Ca asta suntem noi, oamenii, speciali, unici, irepetabili, bla-bla-bla.

Ce vreau sa afirm, aici in scris, este ca mi-e lene sa (mai) pozez in zen, calm, bun, rau, etc. Mi-e lene sa fiu orice altceva inafara de ceea ce sunt. Ideea de a ma transforma intr-o baba cu pisici multe mi se pare amuzanta, apoi imi dau seama ca ritmul in care pustoaicele isi afuma tineretea e muuuult mai intens decat cel in care eu imbatranesc. Cat timp pisicutele de 18 ani incearca sa pozeze in neintelese de 30 - am tot timpul din lume sa ma imbat cu pustani de 25, sa dansez pe mese si sa uit despre vorbe precum "la varsta mea". La "varsta mea" e oricand posibil sa iau foc intr-un club si sa mor. Asa ca vreau sa-mi traiesc toate zilele ca si cum mi-ar fi foame, sete si dor sa rad.
Revin curand cu retrospectiva lui 2016. Nu uitati sa-mi incurajati latura narcisista si sa-mi spuneti ca v-a fost dor sa ma cititi.

Eu oricum asta voi crede :P


Un comentariu:

Anonim spunea...

...well live the life to the best of your abilities and don't f**king look back. Who f**king cares about what people are saying or thinking they don't put your lunch on the table. So yeah...live your life is only one! 😋