Incapatanare

V-am mai spus ca sunt un om incapatanat? Da, stiu, e o calitate :)
Dar v-am spus cum se face ca eu n-am dorinte neimplinite?

Cand eram mica si faceam vreo traznaie, tata ma punea la colt. Sora-mea isi cerea iertare imediat, eu preferam sa stau oricat ar fi fost necesar doar pentru ca nu vroiam sa spun acel "imi pare rau". Si atunci...mintea mea de copil a inventat o metoda...de...acceptare a pedepsei.
De exemplu, daca eram pusa la colt, m-am auto-educat sa imi spun ca imi place si ca acolo e locul meu de visat cu ochii deschisi. Si as fi stat acolo si as fi visat oricat.
Apoi daca eram pedepsita si nu eram lasata la TV imi spuneam ca n-am nevoie de TV si ma apucam sa citesc sau sa scriu. Daca nu aveam voie sa ies la joaca pentru ca facusem vreo poza nu mai ieseam nici macar cand eram trimisa "sa mai ies si eu din casa".
Uite asa le-am aruncat cu ura parintilor mei intr-o zi ca "nu aveti cum sa ma pedepsiti pentru ca imi place orice!". Apoi am decis ca n-o sa mai plang. Sa nu mai vada niciodata ca m-au suparat, daca m-au suparat.
Chestia asta cu auto-educarea a functionat mereu ca o competitie cu sinele. Citisem eu pe undeva ca autosugestia e ca o putere paranormala. Bine, in combinatie cu o personalitate extremista...
In fine...posibil ca lucrurile au degenerat din copilarie in adolescenta si tot asa.
Cred c-am mai dezbatut subiectul si am mai afirmat ca nu e o calitate, dar nici un defect, ci e pur si simplu o realitate in faptul ca atunci cand ceva NU mi se intampla asa cum mi-l doresc, nu mi-l mai doresc.
Poate din acest motiv n-am avut drame sentimentale cu primele iubiri, sau alte copilarisme, pentru ca daca NU se facea primul pas in directia mea eu nu dezvoltam nici o atractie.

Reversul medaliei in cazul imunitatii mele absolute e ca odata ce ma educ sa nu-mi mai doresc, sa nu ma mai atraga, sa nu mai vreau, nu-mi pot schimba decizia. E ireversibil :)

Totul sau nimic :)