Eu nu prea stiu sa ma exprim altfel decat in scris... Si din toate lucrurile pe care stiu sa le fac, parca scrisul este bucata cu cel mai mult suflet. Pentru ca mi-am educat mintea sa explodeze doar atunci cand imi astern gandurile.
Am promis ca nu ma cenzurez, ca am sa scriu ce simt, cand simt, cum simt, fara sa tin cont de parerile celorlalti.
Stiti momentele acelea atat de bune, de fericite, de frumoase, incat nu te poti abtine sa nu crezi ca este totul un basm, un vis, poate ca visezi, ii vezi cumva finalul doar ca nu vrei sa-l admiti? Ei bine, asa ma simt si eu in acest moment. Ca si cum mi-ar fi scapat printre degete dramul de euforie, m-as fi regasit pe mine (cea rece si moarta) dar nu ma simt completa.
Odata cu euforia mi-am pierdut abilitatea de a crede, de a simti, de a spera, de a incerca. Dar nici nu sunt trista, nu plang, nu ma doare. Pur si simplu e un vid. Nu e nimic bun dar nu e nici nimic rau. E nimic. Atat!
Cateodata fulgera un gand de a spera, a incerca, a crede, a vedea. Apoi, asemeni fulgerului...dispare precum lumina ce l-a propulsat.
Nu cred in minciuna, dar nici in adevar.
Mi s-a imbolnavit mintea? Am gandit atat de mult incat am ajuns sa imi pierd toate gandurile?
Nu cred in iertare, nu cer sa fiu iertata, nu pot sa iert.
Exista o limita a fiintei umane peste care nu se poate trece? Sau exista pur si simplu un punct asupra caruia nu te mai poti intoarce?
Nu cred in speranta, nu mai sper si nu vreau sa se mai spere.
Daca speranta moare ultima, de unde stim cand a murit de tot? Iar daca printr-un miracol aflu despre moartea ei, ce ramane in jur?
Nu cred in sinceritate, nu vreau sa fiu sincera, nu vad oameni sinceri!
Aveam senzatia ca iubirea, speranta si melancolia sunt ca niste mucuri de tigara, candva fumate. Ramasese sinceritatea, acest argument imbatabil. Dar... este o iluzie.
Nu cred in durere...nu vreau sa o provoc si n-as incerca sa o ating!
Cred ca de fapt suntem vulnerabili atata timp cat mintea noastra e masochista. Durerea nu exista.
Fericire...fericirea? Ce vreti sa va spun? Pot eu sa va iau sinceritatea, frumusetea, speranta, sa va spun ca nu exista fericirea?
Dintr-ale mele cugetari admit cu tarie ca totul este portionat. Primim bucati de viata asemeni feliilor de tort. Optam pentru a ne inbuiba cu egoism pana ajungem la voma.
Si-atunci? Cu cine-as putea sa imi impart voma? Parerile de rau, regretele, iluziile, singuratatea, convingerea ca totul si nimic sunt iluzii ale unei minti bolnave.
Cat despre mine...nu ma luati in seama. E-n firea mea sa ma joc cu oamenii si cu vorbele :)
Postări
3 comentarii:
La cat de complexa te cunosc(si vreau sa cred ca bine)nu este doar un joc de cuvinte ci un paravan de cuvinte in spatele carora se ascunde forta cu care stapanesti de fapt toate aceste lucruri puterea(poate nebanuita)cu care ai putea sa calci sau sa ridici totul.Daca este o pasa proasta dai drumul sa plece pentru ca stiu SIGUR ca tu esti cu totul altfel(uita-te in sufletul tau si o sa vezi asta)Doar oameni sensibili gandesc asa...
nu te cunosc, insa indraznesc sa o fac prin intermediul sentimentelor si trairilor ce le dai glas prin cuvinte bine asternute.
se spune ca ce nu te doboara, te face mai puternic.si oricate ti-ar fi date sa le duci, numai oamenii puternici si cu suflet fragil, nobil, gingas le pot duce pe toate, cu fruntea sus.cu totii avem parte de ups and downs, insa, datoria noastra morala este sa nu cedam nici in ruptul capului! sa ne incapatanam sa rezistam, cu stoicism de situatia o cere.totodata, cu totii avem dreptul liber sa trecem prin astfel de stari de deruta, confuzie, renuntare partiala.sa ne revoltam, sa acuzam, sa observam ca lumea ce ne-o cladisem in gand si in suflet, e pe cale sa se prabuseasca pana la temelie.chiar si asa, e in firea lucrurilor divine, sa o reconstruim, pe o alta fundatie.cu alte elemente, alte vise, alte nemultumiri. e o munca titanica, poate chiar de sisif, insa, este singura la care inca ne pricepem: sa (re)construim in continuu.
hai, revino-ti, chip luminos si suflet fragil! zambeste, viseaza din nou, crede, e unica-ti traire.
nu esti asa, stiu, e doar un "paravan", precum bine a afirmat "cineva care te cunoaste".
toate bune!
iuliana.
draga regina a textelor,
ai niste ganduri profunde cu aroma de zbucium si uneori stropi de confuzie, dar cu siguranta ne-ai atras atentia :)
Trimiteți un comentariu