Dar uite...e singura modalitate prin care reusesc sa-mi astern gandurile, si pana la urma pot sa ma mint c-am scris pe o coala de hartie si c-am aruncat-o la cos. Aici in cosul de gunoi al sufletului meu. Poetic nu?
M-am apucat sa citesc continuarea romanului Mananca, Roaga-te, Iubeste. Se cheama "Si am spus Da!". Ma gandeam ca e pasul firesc, am mancat, m-am rugat m-am reindragostit aproape simultan cu autoarea iar apoi am spus si eu da, legal, trebuie sa-i citesc cugetarile cautand sa descopar noi similitudini.
Spre uimirea mea Liz Gilbert decisese sa nu mai spuna niciodata da, sa nu mai faca promisiuni ce n-avea de unde sa stie daca le poate respecta pana la sfarsitul timpului.
Inca n-am finalizat cartea...am citit vreo 100 de pagini. Nu sunt la fel de entuziasta ca si atunci cand i-am citit cealalta istorisire insa am gasit pasaje care mi-au mangaiat mintea.
Liz spunea ca oamenii nu pot si nu stiu sa fie cu adevarat fericiti... Oamenii au impresia ca fericirea este un lucru mic, marunt si ca nu ceri prea mult de la viata daca-ti doresti asta. Tot oamenii au reusit de-a lungul timpului datorita evolutiei sa aiba multiple cai de alegere. Putem sa alegem atat de multe tipuri de fericire incat a cere sa fi fericit a devenit deja un aspect complex si complicat. Atat de dificil incat nici chiar Universul in maretia lui nu stie cum sa raspunda unei astfel de cerinte.
Cumva simt ca Liz ne spune printre randuri sa acceptam tacit tot ce ni se oferta, tot ce avem, tot ce ni se intampla, in loc sa cerem sa fim fericiti. A cere sa fi fericit spune ea...e ca si cum ai cere sa castigi la loto. Ai cateva milioane de variante si combinatii posibile , ar trebui sa traim sute de ani ca sa ne sporim sansele unui singur castig in timpul duratei noastre de trai.
Am sens? Vreau sa fiu fericita cum ? Azi, maine? Zilnic? Ce ma face fericita azi? Ce m-ar face fericita peste 10 ani?
Fericirea e de fapt o iluzie a momentului. Fie ca o gustam, fie ca nu.
Apoi mai vorbeste ea despre dragostea oarba. Cauzele si mitul provenientei acesteia. Iarasi o teorie interesanta. Eu ii spun "indragosteala" si e starea aceea de euforie (o cunoastem cu totii) de la inceputul unei relatii sau a unei aventuri. Nebunia momentului. Ceea ce nu e departe de adevar din moment ce exista studii si doctori psihologi, psihiatrii, cercetatori, care atesta acest lucru. Dragostea oarba si nebunia momentului merg mana in mana in cazul unei scantei proaspete din punct de vedere sentimental intre doua persoane.
Care sunt repercursiunile asupra celor avari dupa fericire? Repercusiunile orbilor care-si recapata brusc vederea si constata ca cel de-al 6-lea simt i-a tradat. S-au bazat pe miros, pe simt pe auz insa tot vazul ramane incontestabil? Vorbesc mascat desigur. Cei amarati ce-si plang in pumni jelind cat de orbi au fost cand in cautarea unei clipe de fericire absoluta au sorbit cu sete din dragostea aceea inselatoare a primelor momente.
Dar suntem oameni...avem o capacitate de regenerare fizica si emotionala extraordinara. Uitam, iertam, facem compromisuri, trecem peste tot, o luam de la capat in spirala vietii iar si iar si iar.
Pana cand?
Postări
