Toamna de dupa vacanta

Am tare multe de spus, de scris...

De fiecare data cand ma bantuiau gandurile demne de pus pe hartie cautam in zadar un petic... Intentionat m-am rupt de tehnologie, am abandonat laptopul, mi-am scos carnetelele si pixurile din fiecare poseta si m-am privat de libertatea de a scrie. Am vrut sa vad ce se intampla daca imi pastrez gandurile acolo unde ar trebui sa fie...in cap, nu pe blog...

Pentru mine a fost benefica pauza asta de job, am reusit sa-mi ofer din nou un concediu prelungit, sa ma linistesc, sa-mi umplu rezervorul de somn, sa pun (iar) 3 kilograme in plus, sa iubesc, sa fiu iubita, sa vad locurile pe care nu le vazusem inca, sa-mi permit sa fac totul in timpul meu, sa uit de dead-line...sa fiu eu si jumatatea mea...sa regasesc normalul acela pe care-l cautam toti si nu prea stim sa-l definim.

N-am plecat din tara pentru ca nu prea aveam unde...criza si incendiile au ajuns pana la urechile noastre ferite de televizor si de gura malitioasa a presei...

Am ales atunci cateva locuri de suflet pe care le vizitam intotdeauna cu drag. Si alte cateva locuri noi pe care nu le stiam dar de care ne-am indragostit.

In cele doua saptamani de zburdat prin tara am parcurs mai bine de 2000 de kilome

tri si-am ajung inclusiv pe la vecinii unguri (care ne-au impresionat).

Recunosc ca n-am avut parte de revelatii spirituale pentru ca nu le-am cautat de data aceasta. Admit ca nu-mi mai place sa ma laud cu fericirea mea pentru ca nu mai e un lucru nou pe care-l descopar ci e un fapt firesc pe care-l savurez.

N-am invins inca timpul si starea de asteptare dar nu ma mai grabesc. Iau fiecare lucru asa cum imi este dat, accept fiecare traire si incerc sa ma inteleg pe mine, sa ma accept, sa ma

descopar pentru ca asta imi pare acum important.

Nu-mi mai pun atatea zeci de intrebari...incerc sa las raspunsurile sa vina pe rand.

Pe rand faptele mari la care visam candva vor veni la mine cand voi fi pregatita.

Viata traita nu prea coincide cu viata visata...asta am invatat...asta am constatat. E drept, e bine sa mai visezi din cand in cand insa e mai frumos sa traiesti.

Mi-ar fi placut mai multe zile fierbinti, eu nu ma satur niciodata de soare, sunt o reptila care traieste perfect la peste 30 de grade Celsius... Ploaia ne-a gonit insa spre Bucurestiul care ramane cea mai calda zona din tara.

Am ajuns acasa, a venit toamna, se vor numara bobocii, avem planuri, chiar si de rezerva :)

Mi-e dor de toti oamenii dragi cu care nu m-am vazut de ceva vreme, ma revansez, promit!