Cu viteză înainte

În ultima perioadă mi-a fost greu să îmi stabilesc un subiect pe care aș vrea să îl dezbat. Îmi doresc foarte mult să rămân conectată la acest jurnal virtual pentru că este o formă de auto-terapie care funcționează. Dacă privesc articolele scrise în 2008 si cele de anul acesta...diferența este copleșitoare. Parcă ar fi fost scrise de două persoane diferite.
Evident, în toți anii sesizez mici diferențe. În 2009 o explozie de emoții, în 2010 și 2011 o detașare oarecum apatică, în 2012 reies tendințe depresive iar în 2013 totul este confuz și incoerent.
Desigur, jurnalul este o exprimare emoțională a mea. Trăirile mele codate în cuvinte. Indiferent ce articol aleg mă propulsează exact în starea de spirit pe care o aveam atunci când l-am scris.
Din 2014 am început să îmi focusez atenția mai mult pe ce fac decât pe ce simt. Am început să aloc încredere raționalului și să țin emoționalul în frâu.
M-am simțit de multe ori de parcă aș fi fost bolnavă. Am fost în repetate rânduri convinsă că sufăr de tulburări bipolare pentru că aveam senzația vie că înmagazinez două persoane inăuntrul meu. Una extrem de sensibilă și alta extrem de dură. Iar eu voiam un echilibru.
Echilibrul de care azi mă simt destul de aproape. Daaaar....care nu este atât de intrigant.
Partea mea sensibilă era ca o telenovelă siropoasă care - de bine de rău - își are adepții ei. Partea dură era ca un SF controversat, iarăși, înțeles de o anumită categorie de oameni.
Iar echilibrul ar presupune să pot cumva să-mi gestionez proporțiile și să am "din toate câte puțin".
Să nu credeți că setea pentru auto-cunoaștere ajunge la vreo sațietate. Cu cât știm mai multe, cu atât vrem să știm și mai multe sau se nasc noi întrebări.
Totuși, în fiecare zi pot să îmi explic mai multe lucruri. Să mă înțeleg pe mine, cea de ieri.
Normal că nu îmi dorec să rămân ancorată în trecut și să îl analizez la infinit. Îmi doresc să pot gestiona bine prezentul și să știu totuși să mă bucur de imprevizibilitatea viitorului.
Vedeți? Dorințele ni se schimbă. Pe măsură ce ne schimbăm și noi.

Dacă până de curând aveam o lejeritate în a sfătui oamenii dragi sau oamenii care pur și simplu mă abordau pentru asta... acum nu mă mai simt confortabil să fac asta. Cu cât îmi explic mai multe lucruri, cu atât mă simt mai mică și incapabilă să consiliez pe cineva. Cu cât învăț mai multe, cu atât simt că sunt lucruri mai multe și mai complexe de înțeles. Simplitatea e complexa, adevărul e infinit, asta dacă sunteți amatori de metafore.
Cred că acesta este motivul pentru care o comedie romantică are mai mult succes versus un documentar științific. Cu cât oamenii se regăsesc și își identifică mai ușor sentimentele, cu atât le este mai ușor să se poziționeze într-un anumit loc, fie că vorbim despre clasa socială, fie că vorbim despre planurile de viitor.

Am ajuns la o concluzie...mi-e și greu să o...formulez. Da, am avut (până acum) o viața interesantă. Multe experiențe ieșite din comun, m-am diferențiat puțin de oamenii din jurul meu. Am ars etape și am trăit intens. Daaaaaar - cu toate cele trăite și "dansate" până acum, sunt de părere că aproape nimic din ce-am făcut n-a fost ce am vrut de fapt să fac. M-am concentrat extrem-extrem de mult pe lecții învățate din greșeli. Am fost mândră de toate episoadele mele de căzut/ridicat din cenușă. Muuult focus pe metaforă, prea puțin focus pe evoluție. Așa văd eu acum situația. Am evoluat din reflex. Norocul meu este că am reflexe bune. Mă descurc minunat în situații limită. Dar de ce să aștept aceste situații și să le consider singurele propulsoare?

Habar n-am, poate este o concluzie de moment, o faimoasă auto-contrazicere. Mă simt ca și cum tot ce am învățat și trăit până acum n-ar fi fost altceva decât chestiile elementare: să mă hrănesc și să supraviețuiesc. Și m-am mândrit că ce? Că sunt vie? Că am potențial?

Nu sunt dezamăgită de mine, nu este un articol trist. Încerc să-mi atrag eu, mie, atenția...Încerc să dau o nouă direcție acestui blog.

Încerc :)

Ieși din zona de confort

Îmi doresc foarte tare să-mi las gândurile să curgă, fără noimă, sens sau cursivitate, pentru a-mi elibera mintea în singurul mod 100% confortabil - în scris.

Aș umple pagini întregi cu idei, mai mult sau mai puțin folositoare pentru cei ce le citesc - din purul meu egoism de a nu reține niciun gând sub frunte. 

Totuși, totuși - în ultima perioadă - mi se întâmplă să încep să scriu, să șterg, să scriu iar, să mă contrazic și apoi să renunț. 

Oricât de confortabil mi-ar fi să mă exprim în scris, vreau să învăț să vorbesc. Cei ce mă cunosc vor râde acum și-mi vor sugera să caut noi modalități de a-mi ține gura închisă :) "Oricum trăncăni ca o moară stricată Cristina"

Deși noi oamenii, la nivel declarativ, suntem avizi după noutate și explorare a necunoscutului, de fapt, cred, suntem sclavii obișnuinței. Preferăm tabieturile confortabile unei provocări incerte.
Și, dacă tot ne place să postăm citate americanizate pe Facebook, ar fi bine să le și înțelegem. Unul dintre ele spune că "Viața începe înafara zonei tale de confort".
Subscriu.
Nu-mi doresc ca acest articol să fie unul motivațional. Însă trebuie să recunosc că, începând de la cele mai mărunte întâmplări și până la schimbări radicale ale vieții mele, am început să trăiesc sau, am simțit că trăiesc de fiecare dată când am pășit înafara zonei mele de confort.
De câte ori am cedat confortabilul inconfortabilului și mi-am depășit câte o limită auto-impusă, am avut revelații.
Dar, pentru că trebuie să existe un "dar", nimic nu se întâmplă peste noapte și nimic nu poate fi trăit impus.
Ce vreau să spun? Că nu TREBUIE să-ți ieși din zona confortabilă doar pentru că așa îți spun eu, te sfătuiește cel mai bun prieten sau așa spun postările motivaționale de pe Facebook.
Mai întâi trebuie să știi ce îți dorești cu adevărat (nu, nu vorbesc despre "vreau să câștig la loto" sau "vreau să-mi trag o super-gagică") și apoi să realizezi că n-o să fie simplu să faci o schimbare.

Pentru mine, până acum, zona de confort a fost aceea în care eu eram prințesa Xena cu un scut impenetrabil și n-aveam nevoie de nimeni sau de nimic ca să supraviețuiesc. Tot ce mi-am dorit a fost să nu mai fiu niciodată vulnerabilă emoțional, să nu depind de alți semeni și să pot fi stăpânul meu absolut. Să-mi cunosc calitățile, să-mi identific defectele și să conviețuiesc în armonie deplină eu cu mine. Echilibrul este Mecca.
În zona mea de confort dorințele se împlinesc dacă "eu vreau-ul" este suficient de categoric. Tot în zona mea de confort nu există eșec și nu suport înfrângeri. Aș fi preferat să trăiesc o viață întreagă izolată de lume decât să îmi asum riscul că, POATE, există posibilitatea să mai fiu și tristă uneori.
În zona mea de confort râd, nu plâng, mă distrez, nu mă plictisesc, mă protejez - pentru că nimeni altcineva n-o face - ce mai, sunt propriul meu dumnezeu, într-o bulă de sticlă în care tot ce-mi trebuie ca să supraviețuiesc este siguranța de sine și certitudinile.
Și a fost bine...să-mi hrănesc ambiția în modul ăsta o bucată de vreme.

Prima oară când am ieșit din zona mea de confort a fost oarecum brusc, mi-am depășit propria prejudecată - cum că eu sunt o antisocială. Ok, n-o să mă auziți nici acum spunând că îmi plac oamenii...dar nici că nu-mi plac. Hai să zicem că nu îmi mai este teamă de ei. Azi am prieteni.

Nu-mi iau niciun angajament public. Pentru că este confortabil pentru mine să cred că dețin controlul. GLUMESC! :)
Ba tocmai că mi-am propus să-mi scriu aici, eu, câtre mine din viitor: Cristina ai să fii vulnerabilă emoțional în fiecare zi, poți să stai și-n cap și-ntr-o groapă, tot o să-ți pese! Ai să depinzi de oameni, ai grijă totuși să nu depinzi de cei mai slabi dintre ei :) Nu esti stăpânul tău absolut, până și Nemo știe cum să te joace pe lăbuțe :) Vei pierde, vei eșua, important e să te ridici și să mergi mai departe - you know the fucking drill better than anyone!
N-ai cum să trăiești izolată pentru că - stupoare - îți place lumea ta de azi.
Certitudini? Vorbește femeie! Învață să vorbesti și ai încredere în cuvinte. Certitudinile se nasc din incertitudini...e un joc care te amețește, joacă-l măcar!

Și...cam atât pentru azi.