Mai puțin poetă

Asta am observat la mine. Pe măsură ce mă bucur de libertate totală de exprimare, îmi vine tot mai greu să-mi ordonez gândurile în scris.
Pesemne blogul era un fel de debara plină cu frustrări? Sau, aici era locul în care evadam și aveam audiență maximă atunci când aveam nevoie de atenție.
Nu mai simt nevoia să-mi expun deloc aventurile vieții. Chiar acum, recitind cuvântul "expus", nu-mi vine a crede că eu l-am folosit.
N-am fost niciodată o persoană privată, dar mi s-a părut amuzant cum anumiți cititori au avut impresia că mă pot cunoaște doar citindu-mi blogul. Sau urmărindu-mi pagina de Facebook. O blondă rebelă cu o mie de hobby-uri. Poetă și filozoafă. Mare scofală.
N-o să-mi închid blogul. Pentru că sigur vor mai exista momente în care voi vrea să mă psihanalizez. Sigur vor mai exista concluzii. Revelații. Întâmplări. Momente. Și...chiar îmi place să scriu.
Dar, între timp am învățat să mai și trăiesc. Să mă bucur de lucruri doar ale mele, fără să le expun aici. Sau pe Facebook.
Dacă în cazul Facebook-ului pot comunica mai ușor cu tonele de prieteni, blogul de gânduri îl consider așa...cumva...un fel de ogradă în care n-am de gând să primesc orice musafir. De asta am ales să moderez comentariile. Pentru a preîntâmpina nepoftiții care cred că mă pot judeca, fără a mă cunoaște.
Deși m-am exprimat de cele mai multe ori liber și voi continua să spun lucrurilor pe nume, anumitor trăiri nu voi acorda drept de apel.
De aproape un an întreg sunt într-un proces de redescoperire a mea. Învăț în fiecare zi câte puțin despre mine. Mă simt ca un copil care absoarbe informația din jur fără a fi îngrădit. Și, dacă de cele mai multe ori prefer să și dezbat lecțiile învățate cu prietenii, în cazul blogului, concluzionările sunt mai mult pentru mine.
Există o mână de oameni pe care blogul mi i-a adus în viața și cu care mă bucur că am ajuns să mă cunosc. Sunt atât de puțini tocmai pentru că e greu să mă citești printre rânduri. Și eu scriu codat. Da, am mai spus-o. Fiecare propoziție are un mesaj ascuns.
Dar..uite-mă cum am ajuns să îmi justific deciziile fără să fiu datoare cu asta :)

Ideea era că îmi voi păstra poeziile pentru mine, pe cât posibil. De dragul anilor în care monologul a fost singura mea modalitate de a mă face auzită.

În rest...morții cu morții și ceilalți...care pe unde au inspirație.