Final de 2021

Final de an. 

Retrospectiva.

In incercarea mea melancolica de a mai pastra cuvinte pe blog mi-am promis ca macar atat voi face. Voi avea o retrospectiva postata cu sfintenie in ultima zi a anului. 

Un carusel emotional. Asta a fost 2021. Si as putea incheia aici articolul. Desi am cuvinte cat n-am timp si ajung mereu sa ma detest ca nu le las mostenire. 

2021 va ramane in mintea mea mult timp. As vrea sa-i analizez cronologic lunile insa sunt mult sub efectul anesteziant al ultimei perioade. Extremele au fost mereu cea mai buna definitie a mea. Si nu m-am dezis nici in 2021. 

Daca prima jumatate de an a fost petrecuta sub povara rutinei, ultima jumatate de an a semanat cu o scena a unui documentar despre animalele salbatice. Si, cea mai pregnanta imagine care-mi bantuie pleoapele ar fi aceea a unei paduri in care un animal prins in capcana rage disperat pentru a-si recupera libertatea. Eu vad mai degraba o pasare batand isteric din aripi. Nu stiu daca pot desena aceasta metafora in cuvinte. Salbaticiunii ii sade bine cu libertatea. Asa si creatura din metafora mea. Trage cu toata fiinta-i sa se elibereze si sa-si ia zborul. Nu stie daca zborul o va salva, nu actioneaza decat in urma unui impuls. 

Departe de a fi dramatica poezia descrisa mai sus. O vad ca pe o un pas spre lumina.

 In 2021 am decis ca e destul cat am fost doar mama si ca trebuie sa-mi indrept pasii inspre a regasi femeia.  A fi mama nu e putin lucru deloc. Doar ca, in stilul meu definitoriu, mi-am propus sa fiu o mama perfecta. Asa ca am alergat dupa aceasta himera cu disperare. Mama care nu-si lasa puiul de sub aripi nici macar o secunda. Mama care pune pe locul doi orice n-are legatura directa cu progenitura. Cariera, viata sociala, viata personala, ambitii, tot. Nu regret ca am alergat dupa himera perfectiunii materne. Pentru ca nu exista recompensa mai dulce decat imbratisarile copilului tau. Doar ca…la un moment dat, tot din pozitia de mama spun asta, vei vrea sa alegi ce e mai bine pentru odor. Si a te defini ca o mama si atat nu te mai lasa sa cunosti alte cai. Iar eu am vrut sa pot fi candva si prietena sau, mai ambitios, un exemplu pentru copila Luna. Asa ca am privit iarasi oglinda. Aia sincera. Aia care are doar critica constructiva. Si-am decis ca mai vreau lucruri. 

Primul si cel mai important lucru pe care l-am dorit a fost sa-mi reiau activitatea sportiva. Pentru ca sportul mi-a fost psiholog. Sportul mi-a fost evadare, ambitie, dragoste si putere. Sportul m-a asteptat mereu, fara sa ma judece. Asa ca m-am ambitionat sa inchei capitolul deschis acum 10 ani. Acela de a deveni instructor de aerobic. O ambitie mare pentru o tipa aflata mai aproape de 40 decat de 30, din punct de vedere al varstei. O ambitie imensa pentru o mama ombilicala de puiul ei si fara niciun dram de ajutor venit din jur. Doar ca, daca Cristina vrea, Cristina isi ia. Si am vrut si am luat. Sportul nu m-a dezamagit nici de data asta. Si cand mi-am simtit in sfarsit mintea limpede, libera si ambitioasa, am zis ca e timpul de mai mult. Si-am obtinut si acel mai mult. Un nou job in agentie. A doua pasiune a mea. Sau, poate prima, tinand cont ca cea mai mare dorinta a fost candva sa scriu. Nici nu mai conteaza ordinea. Conteaza ca m-am intors din nou la munca mea. Un pas mic pentru unii, un pas mare pentru mine. 

Emotional vorbind…nu stiu ce as putea spune ce nu a fost deja spus. Sunt constienta orice zi in care nu invatam ceva nou e o zi irosita. Si inca mai am muuuulte de invatat. Mult pana sa fiu macar putin multumita. Mi-am acceptat aceasta latura mereu nemultumita. De fapt, cred ca stiu cum sa o folosesc mai mult in avantajul meu. Ca pe o unealta care ma ajuta in loc sa-mi puna piedici. Am pierdut cumva pe drum destul de mult din capacitatea mea de a simti. Ma vad pragmatica si foarte condusa de ratiune, mai putin emotionala, mai putin sentimentala. Insa imi dau timp. Cred ca fiecare etapa pe care o parcurgem naste o noua personalitate a noastra. Eu mi le cunosc aproape pe toate. Si mi-e dor de cateva. 

Si…am mai invatat ceva in 2021. O stiam cumva insa am ajuns sa o si accept. Nu ca fiind o calitate, ci ca fiind o realitate. Ca sunt puternica. Suna a bullshit motivational. Insa ajunsesem sa ma vad extrem de mica. Of, ce mai razboi am dus cu mine pana am vazut ca trebuie sa ma mai si salvez eu de mine. Si sunt. Puternica. Singura dorinta cu care pot incepe noul an este de a nu ma opri. De a continua. Stiu ca vor exista muuuulte momente in care voi vrea sa pun planeta pe pauza. Multe momente in care nu voi mai crede in nimic. Multe momente in care nu voi mai dori nimic. Dar vreau sa am mereu puterea de a continua. Motivatia o am. Cu puterea e mai greu. Pentru ca trebuie dozata eficient. Atat imi doresc. Hai, ramai acolo, undeva, 2021. Ai fost bun dar vreau mai mult!