Cum nu a venit sfarsitul lumii...

...mi-am facut timp sa mai scriu si eu.
E atat de comercial sfarsitul lumii si acest 21 decembrie incat ar fi fost pacat sa nu profit de subiect. Unii oameni au crezut atat de tare ca astazi e cea din urma zi a rasei noastre, a planetei noastre, incat probabil acum sunt beti de dezamagire.
Mie personal mi se pare ridicola ideea. Dar imboldul ca "ti se da a doua sansa" poate va avea un efect intens asupra celor ce au crezut in apocalipsa.
Nu mi-e frica de moartea mea, am spus-o de o mie de ori. O vad, o inteleg, o percep atat de natural incat nici macar nu mi se pare trist. Mi-e teribil de frica de moartea celor dragi din viata mea.
Oricum, nu despre moarte vreau sa scriu azi de "sfarsitul lumii", inainte de Craciun.
Nici despre ultimele doua saptamani infernale cu dimineti in care mi se perinda prin minte milioane de motive sa mai dorm putin (sau macar sa mai lenevesc nitel in pat).
Intentionat am tras de mine sa am cat mai multe activitati. Sa ma epuizez mental si fizic.
La fel ca anii trecuti mi-au trecut prin taste zeci de Mosi Craciuni, reni, oameni de zapada, spiridusi si atat de multe urari frumos concepute incat ale mele pentru ai mei s-au epuizat.
E atat de comerciala aceasta sarbatoare incat am ajuns sa vreau un zid intre mine si "luna cadourilor" .
Vreau sa-mi tin oamenii dragi aproape, sa stam de vorba pe indelete, sa dorm pana ma satur (desi nu cred ca e posibil) si sa ma relaxez gatind mancaruri "de Craciun". Vreau sa fie totul simplu si linistit. Sa fie liniste.
Ne dam peste cap, ne depasim limitele si alergam turbati dupa cadouri, dupa bucate "imbelsugate" doar pentru a intra intr-un cliseu fericit "de reclame".
Pentru mine lucrurile incep sa devina din ce in ce mai (hmmm...cum sa spun...) putin complicate. Totul se reduce incet-incet la "vreau" , "nu vreau" , "simt" , "nu simt".
Sunt totusi fericita ca balanta dorintelor implinite inclina greu in favoarea mea. Va exista o retrospectiva a lui 2012, in curand, aici. Imi plac retrospectivele.

Dupa ce-mi odihnesc putin gandurile promit sa regasiti si metafore in coltul Sabbrei :)

Inevitabil

Am asteptat sa-mi treaca anii ca sa mi se stearga din gandire... Sa-mi treaca cheful de filosofat, sa-mi piara poezia din ganduri si pofta de tastat din degete. Degeaba. Creste.
Apoi, incarcata cu ale vietii lectii zilnice, ma contrazic adesea in oglinda spunandu-mi urmatoarele doua: ba ca totu-i predestinat si ca se va intampla la un moment dat indiferent ce facem noi ; ba ca nimic nu-i batut in cuie si ca avem liberul arbitru la indemana, sa dam vina pe el.
Ce sa faca omul bun? Sa astepte destinul sa-si faca norma sau sa incerce in zadar sa prinda sansa de coada? Sau, poate putin din amandoua?
Ne-am nascut fiinte incapatanate si ne hranim cu pofta ghicind viitorul in stele. Ne chinuim atat de tare sa-l ghicim incat uitam ca prezentul il construieste de fapt. Gandind asa, as indrazni sa cuget: pai, in acest caz viitorul nu-i deloc imprevizibil!
Dar, uite ca e imprevizibila ziua de maine pentru ca noi toti alegem sa dam cu fruntea in perete si sa invatam lectia proprie. N-as accepta nici eu, poate nici tu sa traiesti sau sa alegi in locul meu. Chiar daca ale noastre situatii seamana precum doua picaturi de apa. Nu vreau exemple vreau experienta. Sau, cel putin asta imi spune masochista din mine.
Si tot acest amalgam de vorbe are in spate o concluzie (pe care de altfel v-am mai spus-o si cu alte ocazii) : anume ca toate dorintele ni se implinesc cu conditia sa le dorim. Fie ca-ti doresti tigari de la chioscul din coltul strazii, sau, fie ca iti doresti ca intr-o zi sa incepi o noua viata, sa ai o noua sansa, sa traiesti inca o data :)