Zeci de ganduri

Iata ca-i sfarsit de iulie. Aproape ca nu-mi vine a crede.
Zilnic imi spun sa fiu geniala, sa dau iama pe blog si sa-mi scriu pentru mai tarziu doua-trei fraze de luat aminte.
Ba mai nou ma bate gandul sa ma apuc de scris in engleza... Habar n-am. Sunt indecisa.
Mai stiti voi ca la inceputul lui 2012 mi-am pus niste dorinte, mi-am facut niste planuri (eu care nu-mi fac planuri) si-am zis ca asta-i anul meu, anul in care ma invat, ma rasfat, imi fac pe plac si nu-mi ies din cuvant? A tot a trecut mai bine de jumatate de an si pot afirma ca mi-a cam iesit.
Timpul mi-a trecut insa repede, asa se intampla cand simti fiecare secunda ca fiind intensa.
Nu ma grabesc sa fac o retrospectiva, pentru ca, diferit de alte dati, acum nu mai simt nevoia sa ma justific in oglinda.
Sunt oarecum mandra ca am ajuns sa pun cele doua persoane fata in fata (eu cu mine din oglinda) si sa se placa reciproc. Au facut pace, si-au descoperit multe puncte comune.
Si-au promis (cele doua Cristina) o sinceritate absoluta, dar si o exigenta constanta.
Borcanul cu nemultumiri exista inca insa borcanul cu tristete s-a cam golit.
Am ajuns sa ma constientizez. Nu e nici o revelatie.
Da, ca tot mi-am amintit, vroiam de ceva vreme sa va spun, iar acum dupa acest intro (de mai sus) am REajuns la subiect:
Oameni buni, relevelatiile adevarate se manifesta incredibil de simplu. Cand ajungem la cate un final de batalie (si avem castig de cauza) victoria nu e cu surle si trambite!
Ma asteptam sa se despice cerul in doua, sa se faca lumina si sa aud o voce care sa-mi spuna :Bravo Cristina! Ai reusit! Ai invatat atat de multe!"
Dar nu! Pur si simplu ma trezesc dimineata, ma spal pe dinti, imi hranesc motanul si imi dau seama ca diferenta dintre ieri si azi e ca nu mai am nici o nemultumire vis a vis de... X chestie.
Sau, realizez zambind spre copacul din colt, ca sunt mai fericita datorita a....Y chestie :)
Este atat de simplu, de firesc, de natural sa inteleg, sa accept, sa vad, sa cred, sa-mi placa.

M-am indragostit de treaba asta cu definitivarea personalitatii. Mi-a spus mie cineva, demult, ca odata cu trecerea fiecarui an voi adauga ceva bun, sau voi taia ceva prost din puzzle-ul personalitatii mele. Si ma minunez zilnic de transformari. Pornind de la simplul fapt ca sunt in permanenta conectata la mine, constientizez totul, traiesc totul, ma face sa simt ca nu trec secundele degeaba. Nu sunt robotel.
Nu ma validez prin constatarile altor oameni, desi, Slava Domnului, am ajuns sa am alaturi numai oameni de calitate. Prieteni putini, cunostine multe, fara dorinte avide de-a socializa raman totusi placuta si apreciata.
Ce-am spus cu atat de multe cuvinte in tot amalgamul de mai sus?

Ca e bine, e frumos, e ok.
Pe scurt :)

Omul - specia superioara...

Stiu ca imaginile care urmeaza sunt socante, credeti-ma...prima oara cand le-am vazut mi s-a facut rau. Dar e o imagine adevarata, mai rau, lucrurile acestea se intampla. Si, oameni, ca mine, ca tine, ca noi sunt responsabili.
Dar, tot oameni ca noi pot ajuta (semnand petitia) la incetarea masacrului.
Animalele...fiintele inferioare noua, ataca NUMAI pentru a se AUTO-apara, pentru a-si procura hrana sau proteja teritoriul.

Unii incearca sa salveze animalele...

Omul...fiinta superioara...ataca pentru amuzament!

Aceasta maimutica a fost jupuita de vie, impreuna cu o maimuta-femela gestanta. In poza, animalul era inca viu...

Semnati petitia...
http://www.change.org/petitions/vietnam-educate-your-citizens-about-animal-rights-punish-abusers

Scrisoare catre mine la 16 ani

Am gasit pe blogul meu preferat (nu vi-l zic, nu vi-l zic!) un articol tare-tare dragut despre ce ne-am spune, noi cei de azi, mai intelepti si mai trecuti prin viata (sa speram), daca am avea posibilitatea sa vorbim cu noi, adolescentii de la 16 ani. Si, pentru ca m-a tentat extraordinar sa-i scriu Cristinei de la 16 ani, iata:

 Cristinuca draga,

Stiu ca esti mai mult decat curioasa despre cine sunt si de ce iti scriu, poate chiar n-ai rabdare sa citesti randurile de mai jos, dar te rog, ai incredere, te vei convinge ca te cunosc mai bine decat ai putea sa-ti imaginezi.
Nimic din ce-ti spun eu acum nu e o regula, nu e obligatoriu, nu te grabi sa despici firul in patruzeci, sau sa vezi drama.
Linisteste-te, da? O mai spun odata: linisteste-te! Relaxeaza-te! O sa fie bine! Stii cum de fiecare data cand esti speriata iti place sa te prefaci ca momentul a trecut si ca esti in viitor si totul e perfect? Ai dreptate! In viitor totul o sa fie perfect :) Daaaaaar, poti sa ajungi acolo pe doua drumuri: unul destul de dificil in care vei da cu capul de multi-multi-multi-multi pereti, sau unul poate-plictisitor insa mai plin de tine.
Ce zici? Il alegi pe cel cu rani si drama? Stiam eu :) Ok, hai sa-ti spun ce trebuie sa faci ca sa treaca vanataile mai repede:
Incearca sa renunti la frica. Sa ai curajul sa spui lucrurilor pe nume. Orice-ti trece prin cap, oricand, fara nici un fel de retinere! Dar fii sincera, da? Cat mai sincera! In loc sa vorbesti in capul tau, sau cand te uiti in oglinda, incearca (cat mai des) sa le vorbesti oamenilor cu care ai de-a face. Tuturor! Fara exceptii! Spune exact ce simti! Ai sa vezi cat de mult simplifici totul. Vei stii daca e da sau nu, daca e bine sau rau. Pune toate intrebarile care te macina! N-ai ce pierde! Ti-am spus doar, o sa fie bine :)
Apoi, sa stii ca oamenii mint. Aproape tot timpul :) Nu e de rau, nu te speria, nu trebuie sa iti pierzi increderea in ei, dar nici sa ai asteptari prea mari. Intelege ca uneori asta e tot ce pot sa faca, sa minta, si incearca sa nu fi prea dezamagita de minciuni. Cand vei fi mintita stii ce sa-ti spui? "Am avut dreptate, m-a mintit" . Nu te intreba "de ce". N-ai sa gasesti raspunsul. Aaaa, inca ceva, daca ai prins pe cineva cu minciuna...iarta-l/iart-o, dar treci mai departe. Serios. Fara el/ea in viata ta.
Cat despre dragoste...ce sa-ti spun...oricum nu ma crezi :) Ai timp sa...orice :) Aplica ce ai citit mai sus. Nu renunta la tine, nu te pune pe locul doi.
Respectul nu inseamna sa fii "cool" sau ce mai vezi tu pe la liceu. N-ai de ce sa fi invidioasa pe nici un coleg. Categoric nu trebuie sa nu-ti doresti sa fi ca nimeni altcineva. Asta pentru ca n-ai motive :)

Apoi, inca doua-trei chestii si e musai sa ma asculti. Hai ca nu sunt reguli, lasa tentatia sa faci exact invers! (Vezi, te cunosc, stiu ca vrei sa faci exact opusul).
Stai mai mult cu bunica ta. Cat mai mult! Si incearca sa fi mai cuminte cand esti pe-acolo.
Nu-ti mai roade unghiile! Serios!
Pune mana si citeste mai mult! Carti! Carti! Carti!
Scrie mai mult!

OK, cam asta am vrut sa-ti spun. Ah, da, stiu ca vrei sa scurtezi drumul si sa ajungi in viitorul ala perfect de care vorbeam la inceputul scrisorii...dar, pe bune, n-ai cum. Nu incerca sa arzi etape pentru ca vei fi obligata sa le recuperezi. Traieste totul! Apropos, asta urmeaza sa fie citatul tau preferat in viitor :)

Traieste totul!

Unicitate

Stiti de ce (inca) imi plac mie oamenii? Pentru ca fiecare dintre noi este unic si de neinlocuit! Oricat de multe asemanari ar exista intre noi la oricat de multe nivele, tot ramanem indivizi unici pana la nivel molecular.
Cu bune, cu rele, frumosi, urati, simpatici, vorbareti, tacuti, tineri, batrani, oamenii sunt (inca) o specie fascinanta. Iar acel element care face diferenta dintre noi ar putea fi constiinta, sufletul, functia cerebrala ce ne diferentiaza de patrupede...habar n-am insa, Doamne, miraculosi mai suntem.
Putem sa ajungem la cel mai inalt nivel de conexiune (noi, intre noi) si la un moment dat tot ajungem sa ne diferentiem printr-un "ceva" inconfundabil.
Chiar si in cazul oamenilor banali, anosti, oamenii transparenti care nu se fac remarcati aproape niciodata, au momentul lor de glorie, au sclipiri de unicitate care-i diferentiaza de turma si le dau certitudinea ca nu tin umbra degeaba :)
Cum era sloganul acela la Mobexpert? "suntem cu totii diferiti...din fericire" Adevarat!

Din fericire!

Nimic special

Cateodata e ok sa fi normal. Mediocru chiar.
Cateodata nu trebuie sa insisti sa iesi in evidenta, nu cu orice pret. E ok sa nu fi stralucitor, sa n-ai cel mai bun job, cele mai multe diplome, cel mai cool barbat/cea mai cool femeie, cel mai misto job, cea mai intensa viata, cea mai tare vacanta, cea mai stralucita minte.
E ok sa nu stii sa faci din cacat bici. E ok sa nu te descurci, sa ai nevoie de ajutor, sa vrei sa plangi, sa ai nevoie de un umar pe care sa-ti pui capul.
E ok sa nu ai solutie pentru orice problema, sa nu-ti aduci aminte ceva, e firesc sa uiti din cand in cand.
Cateodata nu e musai sa fi cel mai puternic, cel mai descurcaret, cel mai ordonat, cel mai frumos, cel mai suplu, cel mai istet.
E ok sa nu vrei sa fi in lumina reflectoarelor sau sa nu-ti doresti o stea pe "hall of fame".
E normal cateodata sa vrei normalitate. Sa nu stii sa faci bine si sa nu vrei sa faci rau. Sa ramai in anonimat.
Sa n-ai super-puteri. Sa nu detii controlul. Sa nu le stii tu pe toate. Sa-ti uiti cuvintele destepte.
Si cel mai normal e sa accepti toate cele de mai sus.
Pentru ca NU e normal sa te minti ca le ai, le poti, le stii, le vrei.

Din borcanul cu nemultumiri...

Cam cat de idiot trebuie sa fie cineva care-si aduce copchila de 4-5 ani, intr-o vineri noapte la un film, la cinema, si decide ca ii poate citi subtitrarea deranjand astfel o intreaga sala?
Cam tot atat de idiot ca si ceilalti care-l tolereaza fara sa-i atraga macar atentia.
Ca doar...duminica e zi dedicata celor mici, cu TOATE filmele de animatie dublate in limba romana...

Da, asta mi s-a intamplat vineri seara, la Ice Age 4. Desi filmul a inceput la 22:00, taticul exemplar (pe care mi-as fi dorit sa-l calc cu masina) a considerat ca e mai mult decat responsabil daca ii citeste subtitrarea pe VOCI, mai tare, mai incet, fara sa aiba nici cea mai mica jena.
Ne-am mutat in primul rand ca sa aud si filmul nu doar idiotul si...pentru ca am stat 2 ore cu capul dat pe spate, privind in sus spre ecranul mult-prea-aproape ...am ramas cu gatul sucit.

Oare, unii oameni, odata cu dovada vie (si bipeda)a faptului ca sunt capabili sa se inmulteasca considera ca le sunt scuzate/permise/acceptate actiunile nepoliticoase care jeneaza publicul larg?

Da, sunt nemultumita si neintelegatoare si nu consider ca trebuie sa-ti permit sa fii nesimtit doar pentru ca ai copchil. Nu sunt obligata sa zambesc si sa mi se para dragut cand ala micu rage, scuipa, face pipi/caca in locuri publice, sau n-are somn si tre' sa-l duci la cinema.

Vacanta in luna lui cuptor :)

Cred ca unul dintre multiplele avantaje de-a fi copil e ca ai vacanta de vara. Doamne, cum sa nu te bucuri de 3 luni intregi pline de soare si libertate?
Ca adult (cu fasoane de copil rasfatat) o vacanta de o saptamana poate insemna raiul pe pamant!
As fi vrut sa impart cu voi momente distractive din mica mea escapada pe plaiuri maramuresene, insa, ca de obicei, m-am zgarcit cu timpul si-am vrut sa-mi savurez egoist momentele de relaxare in mijlocul familiei!
Pot sa va spun doar ca eram (inainte de vacanta) ca o clepsidra din interiorul careia aluneca ultimele firicele de energie, rabdare, creativitate si asa mai departe. Acum s-a intors plinul unei odihne psihice absolut necesare pentru o noua functionare prielnica :) Pfffff.... (iar citesc Teodoreanu, de aici si pofta de metafore).
Doza de energie si rasfat mi-o iau pe deplin doar de la ai mei. Dintr-un motiv mai mult decat simplu: cand sunt la Baia Mare in vacanta, n-am nici macar grija ...vacantei :) De obicei in alte calatorii fac planuri, cuget de la "ce mananc azi?" la "unde ies diseara?". Ei bine, la ai mei acasa, cititorii de ganduri imi sprijina lenea cerebrala cu brio :) Rasfatul este deplin.
Desi timpul dintre cele doua nopti petrecute pe tren (intr-un vagon de dormit mult-prea-scump pentru cat de incins era) a trecut extrem de repede, am scapat de cearcane, am dobandit doua bucati obraji rumeni si un kilogram in plus (de care scap eu cat de curand).
M-am convins inca o data ca totul tine de atitudine, zambetul, calmul si relaxarea sunt o stare de spirit daca ai la "botul calului" cele mai misto paduri, o multime de lacuri reci de munte, un foisor superb unde "pui de-un gratar" si un vin de casa dulce-acrisor de-ti vine sa-l tot bei :) o
Da....
Back to business. Ca asa-i sta bine scriitorului, cu scrisul, m-am intors in Bucurestiul incins, canicular, prafuit, galagios. Apropos, domle' desi sunt peste 150.000 de baimareni orasul tace intr-un mare fel. Am ramas mereu fascinata de linistea unui oras totusi...aglomerat.
Dar, asa ca idee...mi-am dat seama ca Baia Mare nu mai e acasa :) Nu mai stapanesc orasul, ma simt ca un musafir extrem de bine primit, infulec cu pofta din relaxarea vacantei dar apoi parca tot mai stapana ma simt in capitala asta a caror stradute si alei le bat zilnic sigura pe mine.
Da, mai si injur Bucurestiul, dar cred ca am ajuns sa ne cunoastem bine si sa ne suportam reciproc toate naravurile.

Revin dupa ce-mi trece zen-ul :)