Eram candva educata spre o deschidere totala dar educatia mea e ranceda azi.
E singura mea modalitate de refulare - scrisul - si sper undeva in sinea mea sa nu-mi pricepeti filosofarile si nimeni habar sa n-aiba de cititul printre randuri. Ultima mea urma de infatuare imi sopteste in ureche ca niciodata nu mi s-au descifrat mesajele de printre randuri :) Ar trebui sa suferiti de aceleasi afectiuni psihice ca mine :)
Rad si plang pe masura ce-mi alearga degetele pe taste si am o desfatare orgasmica. Pot sa astern ganduri sub nori!
Trebuie sa storc o lamaie intreaga in ceai si sa-mi pun doua linguri de miere peste - revin - e un tabiet necesar umanizarii matinale.
Gata, sta pe masuta roz, dulce-acrisor numai bun de baut.
Sa revin la gandurile mele.
M-am uitat de vreo 50 de ori in oglinda si nu recunosc personajul...
Unde e femeia care a muncit aproape un an de zile (pe langa toti ceilalti) la echilibrul sufletesc? Omul impacat cu tot ceea ce traieste in jur, omul fericit, omul care isi doreste sa traiasca in fiecare zi, omul care a invatat sa planga si sa rada chiar si in acelasi timp.
E ca si cum as fi fost o reptila si m-a parasit primul strat de piele. Doar ca nu simt deloc cum creste cel de-al doilea strat, am ramas la stadiul de schelet.
Au ramas incertitudini, o nesiguranta zilnica, o teama de viata, de zambet, de suflet, complexe fizice si complexe psihice...iar sute de intrebari fara nici un raspuns pentru ca sunt oarba si surda.
Nu-mi cereti sa explic ce simt pentru ca nu stiu. Daca as fi stiut m-as fi autoeducat sa port o masca.
Sunt un om rau? Sunt narcisista, exibitionista, mincinoasa?
Am ales cu atentie cuvintele de mai sus...
Poate n-am fost niciodata altceva decat un om rau sub o masca protectoare...
Sau poate ca am doar mai mult timp la dispozitie?
Am promis ca va spun despre cum mi-am pierdut eu jobul doar ca nu simt nevoia sa vorbesc despre asta.
N-am fost afectata deloc, inteleg cum sta treaba cu criza, falimente si reduceri de personal, merg inainte asa cum am mers intotdeauna.
Am asadar mai mult timp liber. Sa dorm, sa rad, sa vorbesc, sa traiesc.
Crud este ca am uitat sa le fac...nu mai stiu cum.
Sau poate nu mai vreau sa invat?
Cautati sa ma analizati, n-o sa ajungeti la nici o concluzie pentru ca eu sunt omul extremelor, pentru ca azi rad, maine plang, azi mor, maine ma nasc.
Pana acum nu mi-a fost niciodata frica de nimic.
Astazi mi-e frica : mi-e frica in fiecare moment ca sunt un om rau, machiavelic, nebun, isteric. Mi-e teama ca ranesc in fiecare moment, mi-e frica de fiecare cuvant pe care-l rostesc dupa ce l-am corectat de trei ori in minte ramane in continuare un cuvant gresit. Ma sperie ca orice gest al meu are in spate un tel malefic, ca orice actiune e nascuta dintr-o miciuna, mi-e frica sa traiesc intr-o camasa de forta, intr-un spital de nebuni...
EU nu fac niciodata lucrurile bine?
Postări
