O plagiez pe autoarea mea preferata, dar, mi-am simtit fruntea amortita si rece mult timp dupa ce am ridicat capul de pe gresia din baie.M-am rugat bineinteles!
N-o sa mint, chiar daca dau in patetism, nu mi-am dorit sa ma mai trezesc. N-am crezut ca pot, fizic, sa ma trezesc. Organismul uman e un miracol, si va spun ca cei ce mor prin autosugestie sunt printre cei mai puternici oameni de pe fata pamantului.
Am dormit agitat, m-am trezit des, ma plimbam prin casa, imi aduceam aminte ca nu vreau sa exist, ma tranteam in pat cu o durere in piept. N-am inteles de ce m-am trezit? Reflex poate?Pentru ca pot?M-am uitat afara, o noua zi caniculara...e 26 august, si TU, Cristina, traiesti. Am spus-o cu atata scarba incat mi s-a facut greata, m-am dus in baie si-am vomat.
Mi-am facut bagajele, am gasit toate hainele extrem de repede, le-am impachetat si le-am asezat in rucsac, organizat, pentru ca azi plec in Delta Dunarii.
Apoi am cautat Sunrise Avenue melodia Fairytale Gone Bad. Am ascultat-o de doua ori incercand sa-mi storc o lacrima.E melodia mea de adio! N-am reusit. Precizez ca nu imi plac lacrimogenele, muzica "de suferinta" si n-am savurat vreo drama sentimentala. Pur si simplu asa am simtit ca trebuie sa fac.
"despre ce era vorba in depresia ta de aseara?" m-a intrebat Vali
"never mind that now...its all gone, dead!" i-am spus in timp ce cautam pe youtube Vaya Con Dios (mergi cu Domnul - asa o traduc EU).
Don't Cry for Louie
Farewell Song
Am dansat, am cantat, si am incheiat exercitiile de dimineata cu ce altceva decat "I will Survive" dupa care i-am spus lui Vali : "cand ma intorc...I've got to find myself a job, mate"
Mi-am luat ramas bun, pentru cei ce nu inteleg, nu am pretentia sa cititi printre randuri, sau sa deslusiti misterul scriselor de mai sus. M-am sarutat pe frunte, si mi-am luat ramas bun! De la mine! Si de data asta am facut-o pe bune, de asta si scriu aici, neartistic, si morbid, ca sa pastrez giulgiul asta scris.
O sa iau cenusa acelei parti a mea care-a murit azi noapte agonizand si-am s-o arunc in Dunare. Nu puteam sa plec cu lesul acela dupa mine. Ar fi fost greu de carat si m-ar fi intoxicat noaptea cu duhoarea lui.
Nu rad, nu plang, nu visez, nu exagerez. Si cel mai important, nu dau inapoi...
(si nu, nu e perioada de doliu, nu jeleste nimeni!)
Postări
