Ultimele zile incinse

Aveam atatea zeci de ganduri, stand in compartimentul incins al trenului accelerat cu destinatia Gara de Nord - Bucuresti.
Cred ca-mi fierbea mintea la cele peste 40 de grade si n-aveam unde sa notez cele cateva idei pe care le-as fi vrut musai asternute aici.
Hai sa pun ordine in intamplari:
A venit si vara mult-asteptata, glorios cu toata puterea soarelui abatuta asupra tarii noastre.
Asa ca am decis sa fug in celalalt "capat de lume" unde (credeam eu) totul e mai domol.
Dupa aproape 13 ore de drum, un roman si jumatate citit, ma asteptam sa cobor din tren, sa adie un vant usor racoros cu iz de munte si padure. Doar ca de data asta soarele matinal era pornit sa prajeasca fiecare particica vie din jur.
Dar era atat de bine sa fiu acasa!
Cum ma asteptasem cele patru zile au trecut ca vantul si ca gandul insa cu efecte benefice asupra psihicului meu usor avariat de capitala.
Mi-am obisnuit fiinta cu mici "atentii" periodice. Astfel ca daca nu-mi iau odata la cateva luni macar 3 zile pentru mine (egoista de mine) risc sa-mi pierd din coerenta.
N-am vorbit la telefon decat cu jumatatea mea, nu m-am uitat la televizor (ca nu am avut timp), nu am discutat nici despre viata si nici politica... M-am plimbat, am savurat, am ascultat, am privit, am iubit clipa si mi-am lasat mintea sa se odihneasca de nutrirea oricarui gand.
Familia mea e o familie atat de vie incat uneori am impresia ca trebuie sa tin eu pasul cu ei. Stiu sa-si traiasca fiecare zi prin acel "hai sa facem ceva" pe care eu il aman seara dupa o zi la birou. Ai mei nu amana nimic niciodata. Fiecare zi e o noua experienta, un alt loc de vazut, o situatie de explorat, nu exista plictiseala sau blazare. De asta imi plac, de asta de fiecare data imi spun ca-mi voi trai si eu clipa fara sa uit ca timpul imi apartine in primul rand mie.
Mai spun si de aceasta data ca Maramuresul e cel mai frumos judet al acestei tari. Cred ca acolo sunt cei mai blanzi oameni chiar daca nu se lauda cu stive de diplome de studii.
Oameni sinceri, oameni pentru care increderea nu e un cuvant suspicios, oameni care ajuta pentru ca pot, oameni care se bucura pentru ca stiu cum, care traiesc in ritmul lent pentru ca timpul fuge dar ei reusesc sa-i tina piept.
Am dat o fuga pana la vecinii unguri unde mi-am relaxat si trupul (nu doar sufletul) intr-un mic strand termal. Foarte ingeniosi vecinii nostri, curati, chibzuiti, mai mare dragul sa petreci timp peste granita.
Ultima si cea mai frumoasa zi a fost petrecuta in Maramuresul istoric intr-un loc de basm.
La intoarcere am facut 14 ore intr-un tren ce tinea neaparat sa opreasca in toate statiile desi isi spunea accelerat. Cabina mea din vagonul de dormit parea cea mai putin oxigenata... De fapt cred ca am inregistrat un record de 14 ore intr-o sauna pentru ca nu era nici o diferenta intre clasa 1 a trenului si sauna umeda din Ungaria... De fapt mint...la sauna umeda aveam vapori de musetel, aici doar miros de CFR :)
Iata-ma acasa, la casa noastra, in capitala noastra, in coltul pe care doar noi stim sa-l animam. Mi-a fost dor de el pentru ca nu m-am simtit completa, mi-a fost dor de orasul pe care-l cunosc mai bine decat cel natal, insa nu mi-a lipsit zgomotul de criza. As fi vrut sa nu citesc despre protestele oamenilor disperati, sa nu ma intreb daca ziua de maine va fi gri...

Dar in ciuda tuturor culorilor posace e vara. Vreau (vrem) sa ne rupem de monotonia din jur si sa gustam din soare, mare, munte, in fiecare sfarsit de saptamana :)

Voi cum v-ati petrecut ultimele zile incinse?

Nord sau Sud?

Aseara dupa ce a adormit toata lumea m-am furisat pe balcon, tiptil, tiptil, si mi-am aprins o tigara (mentolata! - da, stiu, nu mai am voie, insa era a doua/zi). Era intuneric, cald, liniste. Privelistea cu care am copilarit, aceleasi blocuri mici de patru etaje ascunse de verdeata, dormind si domnind totodata. Mi se parea incredibil de frumos, cred ca niciodata nu mi-a placut atat de mult aceasta zona, acest loc, totul imi era foarte cunoscut dar parca ma si indragosteam pe loc...
De fapt trebuie sa recunosc ca ieri pe la pranz am inceput (ca aproape de fiecare data cand vin aici) sa ma intreb daca vreau sa ma intorc la Bucuresti. De data aceasta insa nu prea mai aveam argumente pro capitala, iar sederea pe plaiuri natale pare a fi cea mai buna oportunitate.
O balanta imaginara pe care incercam s-o incarc cu ceva...palpabil, ceva care sa ma motiveze sa ma decid. Ma urasc in stadiul acesta de confuza si nehotarata...am impresia ca exist degeaba.
Sa fac "publica" tolba cu argumente: matematico-cerebralo-tehnic vorbind am constientizat ca in Baia Mare ii am pe ai mei ca prim punct de sprijin incontestabil - vorbesc de ai mei ca spijin spiritual - apoi iau in calcul chiriile mult mai ieftine si mai accesibile, si in cele din urma un job care n-ar fi atat de greu de gasit si nici prost platit. Asadar o locuinta, si un job ar fi la o aruncatura de bat iar familia foarte aproape si alaturi.
La capitolul "socializare" insa...nu-mi dau prea multe sanse de viitor. Nu vreau sa par snoaba insa "am fumat" cam tot, si-acum ca am renuntat la tutun ma intoxica ideea de pipa... o sa ma rezum la a spune ca inafara de familia mea nu prea ma vad socializand...sau interactionand...deloc...
Pro Bucuresti...am exact ce-mi lipseste la Baia Mare si nimic din ce as putea avea acolo. Anume, toti prietenii, si nici o stabilitate. Bineinteles ca si in capitala imi e accesibil un job (in viitorul cel mai apropiat, doar eu am decis sa iau o pauza nu?) si cu putin noroc si o casa - dar implica mai mult efort pe care eu trebuie sa fiu dispusa sa-l sustin.
Simplificam si spunem ca mintea imi spune Baia Mare si sufletul imi spune Bucuresti. La rascruce de idei ce fac? Sun un prieten, de fapt o prietena, si mai explicit, o persoana in care am incredere si care stie intotdeauna ce spune . Ce-a urmat mi se pare amuzant si din acest motiv am considerat necesar sa impart cu internetul.
"mintea spune Baia Mare, sufletul Bucuresti"
G : "Da cu banul!Daca esti impacata cu tine, oriunde vei fi acasa"
"dau cu banul!doua din trei! acolo sunt wild, aici sunt familista..."
Si atunci am primit replica care probabil sufletul meu o astepta dar imi era teama sa recunosc.
G : O sa ai tot timpul sa fii familista...esti mult prea tanara,nebuna,frumoasa pentru BM.HAI, fa-ti din NOU bagajele si vino in iadul asta unde uneori te simti inger...."
Nu pot sa spun ca acest imbold a fost unul definitiv insa mi-am recunoscut mie ca de fapt balanta imaginara inclina foarte mult in directia mai sus mentionata doar ca nu-mi gaseam cuvintele potrivite si argumentele mi se pareau puerile...Fug de realitate inspre nebunie?
Dupa ce am savurat cateva minute peisajul nocturn de la balcon am intrat in camera si-am scotocit in sacosa dupa...o moneda.
"Las soarta sa decida"
"Sa fim seriosi...tot tu vei fi cea care accepta sau nu raspunsul dat de...bani..." vorbeau multiplele mele personalitati intre ele.
Am dat cu banul...trei aruncari, ban - Bucuresti, stema -Baia Mare. Ca-n filme...prima oara capitala, a doua oara oraselul mic si drag, a treia- oara...nebunia...Bucurestiul castiga inca odata.
Radeam in oglinda gandindu-ma ca oricat as incerca sa ma afund in multimea calma si respectabila sangele meu e infestat cu rebeliune si daca pot fi cateva secunde nebuna as sacrifica orice oaza de normalitate. Vreau sa traiesc!Sa rad, sa plang, sa nu-mi para rau, sa nu dau explicatii, sa le caut totusi, sa fiu haotica, aeriana, depresiva, beata, asa sunt eu!Azi alba, maine neagra, acest patologic care stoarce ultima picatura de rabdare din oamenii care ma indragesc.
M-am trezit buimaca (ca de obicei) si-am iesit pe balcon, cerul era gri - noros, greu si parca trist. Incepe toamna in Nord. O sa ma astepte o ultima saptamana (in bm) de ploi marunte si dese...cum n-am haine de toamna, nici in bagaj si nici in rest :) o sa tanjesc dupa soare...acel soare pe care asfaltul din capitala il mai simte pana pe la mijlocul lui octombrie. Si daca ploua acum la voi, nu-mi spuneti!!!