Beție

M-am dus împleticindu-mă și ținându-mi rochița (mai lungă la spate) cu o mână, cu un zâmbet incontrolabil și chicotind ca o fetiță ce tocmai a primit un buchet de baloane. Am ieșit pe hol, aveam nevoie să evadez, să mă retrag și să respir măcar un minut, să-mi potolesc euforia.

Când mi se întâmplă ceva frumos îmi vine să fug, să mă ascund undeva, ca un copil cu o bucată de ciocolată, să savurez în liniște momentul, să nu împart cu nimeni, să nu arăt nimanui, mi-e frică că mi se răpește trăirea.
E un gest aproape reflex, să încep să mă tem de bucuria mea. Dar, până să o analizez, îmi dau voie să o simt în fiecare celulă. E momentul acela al tău, nimeni nu știe, nimeni nu vede, nici tu nu ești complet conștient, așa că...poți să fii beat de fericire câteva secunde.

În secunda în care încep să gândesc, să despic, să analizez...totul se năruie. Urât. Total. De la cald la rece în câteva clipe. De la bine la rău în doar câteva gânduri. Doi pași înainte, trei înapoi. Toate vocile din capul meu se ceartă.

Mă sperie puțin nebunia asta a mea. Adică...știu că într-un episod din ăsta frumos îmi cresc aripi și pot să zbor, am o putere inumană, o energie fantastică. Și brusc...totul se poate întuneca. Și atunci...ar fi bine să mă lege careva de pat, să mă sedeze și să-mi pună o perfuzie cu ciocolată.

Unde mai pui că...puțini oameni pot înțelege așa ceva. Iar eu nu mă număr printre ei. Încă învăț. Pe pielea mea. Cald, rece, alb, negru. Fir-ar să fie!

Pe de altă parte...sunt conștientă că m-aș comporta exact ca un dependent care clachează. Mi-aș injecta o doză letală de fericire. Pentru că noi, masochiștii, așa funcționăm. Ne bucurăm până ne doare.

Așa că-i mai bine să aștept cuminte. Să funcționez pe principiul calului: ghidat de călăreț. Să încerc să-mi infrâng primul impuls pentru că, datorită obișnuinței, primul meu impuls este să mă apăr. Și, fiind extremistă, dacă-mi stăpânesc impulsul de apărare, al doilea ar fi să mă predau. Adică să nici n-o iau la goană, dar să nici nu fac supradoză.

Ciudat mai funcționăm noi oamenii. Cred că de asta am ales să-mi umplu timpul cu zeci de activități extrașcolare. Ca să nu am, fizic, timp să gândesc. Să fie totul aplicabil imediat.
E ca și obiceiul acela cu cititul etichetei la cumpărături. Vi-l reomand. Dacă citiți eticheta fiecărui produs pe care-l cumpărați, cu siguranță anumite ingrediente vi se vor părea bătătoare la ochi și veți renunța la ele. Dacă alegi să pui în coșul de cumpărături tot ce arată bine pe raft, riști să fii ruinat la casa de marcat.

Aleg să nu gândesc. Aleg să simt.