Toti ne vindem...

Pana la urma toti ne vindem sufletele...
Ne ferim s-o spunem tare, s-o recunoastem, chiar sa acceptam ipocrizia, falsitatea si intr-un final contractul de vanzare-cumparare pe care-l semnam mental.
Nu va incruntati, e de bine, vorbesc din perspectiva unui om care lupta pentru acceptarea de sine, si-a constientizat existenta intr-o oarecare masura, tind spre armonia cu mediul inconjurator (oameni si natura...same).
De fapt nici nu pot sa numesc aceste manifestari inconstiente ca fiind realizari sa esecuri, cred ca sunt adanc infipte in ADN-ul nostru.
Ma voi limita in a dezbate (cu cele mai sincere si optimiste intentii) subiectul urmator :vanzarea de suflete!
Ati auzit de zicala "si-a vandut sufletul necuratului"? In toate formele posibile, adaptata la secolul nostru?
Eu cred, ca aproape toate actiunile pe care le facem pot fi traduse in simple procedee de vanzare-cumparare. Depinde de care parte stam.
Este imposibil sa dezbat toate actiunile umane (aici ma bazez pe voi sa-mi dati idei) insa pot sa-mi sustin afirmatiile in cateva cazuri.
Doua mari exemple imi sar in minte acum: carieristic vorbind :P si din punct de vedere sentimental :)
Omul se va vinde intotdeauna unei noi oportunitati. Vanezi un job, iti ceri pretul, il negociezi, te vinzi. O faci pe fata, sau diplomat, tot aia e! Am cunoscut oameni fara perdea care au declarat "sunt scump, si ma vand din ce in ce mai scump!" Toata stima! Pana la urma in functie de cat de bine ne vindem aptitudinile, obtinem cel mai bun pret pentru ceea ce prestam!
De ce n-ar functiona aceeasi logica si in plan sentimental si social?
Pentru ca nu ne place s-o admitem?
Cunosti o persoana, sa zicem ca o "vanezi" (sau nu, tot acolo) ajungi sa (cuvant de aur in vanzari) convingi aceasta persoana ca "serviciile tale" (farmec, sarm, inteligenta, aspect) sunt ceea ce isi doreste. Aici dragii mei punem punctul pe i. Se produce vanzarea! Te cumpara! Cu ce pret?
Ok, eu sunt fun, tu esti smart, eu sunt sociabila, tu esti gentleman, si putem sa enumeram cateva alte calitati sau defecte (in functie de ce anume apreciaza fiecare dintre noi) care dupa la finalizarea unui bun contract (invizibil) intre oameni.
Cumparam si vindem tot, incepand de la ei, saruturi, atingeri, sentimente, si in cele din urma ajungem sa cumparam vieti!
Cum poti sa cumperi un om pentru o viata intreaga? Convingadu-l ca daca se vinde ("se ofera" in termen diplomat) de-a intregul, pe termen lung, "serviciile" lui vor fi rasplatite.
E prea complicat?
In relatiile interumane procedam la fel...
Am ajuns sa cred ca fiecare om isi are pretul lui, in bani, produse, servicii, actiuni. Poate m-a pocnit pe mine prea tarziu ideea, insa am incercat sa corelez actiuni - interactiuni umane cu alte mecanisme, gen PR, marketing, si n-am reusit decat in mica masura...
Daca n-ati mai gandit din aceasta perspectiva pana acum, repet, departe de mine dorinta de-a sugera ceva negati (e umana abordarea), incercati totusi sa analizati in particular situatii similare...

Toti ne vindem, important e pretul!

Barbatii femeilor din raionul de cosmetice

Posibil ca s-a mai scris despre asta, s-au facut analize mult mai complexe, s-au gasit cauze si motive mult mai detaliate...insa eu vorbesc (ca intotdeauna) numai din proprie experienta.
Ce-mi place mai mult decat shopping-ul fara limite (de timp si finante) ? Imi plac fetzele barbatilor tarati prin marketuri de iubitele lor.
In general barbatii nu au pasiuni de genul cumparaturi, cosmetice, lenjerii...decoratiuni... Exista evident si exceptiile care confirma regula, insa despre metrosexuali sau gay vorbim numai de bine.
Am si eu starile mele de spirit...cateodata sunt chitita spre anumite produse, intru, cumpar, ies si nu pierd deloc timpul...Alte dati stiu bine ca nu duc lipsa de nimic concret insa-mi propun sa imi clatesc ochii ceea ce e evident o alta formulare pentru hai sa petrecem trei ore-n market.
Cum timpul a devenit un lux greu de pastrat, din ce in ce mai multi romani ajung sa faca cumparaturile noaptea. Laudat sa fie Realul din Dristor pentru ca ne ofera aceasta posibilitate! Probabil ca sunt si alte centre comerciale non stop in capitala, nu stiu eu de ele, asa ca frecventez ceea ce cunosc deja.
Intotdeauna mergem dupa cico spre miezul noptii, si ne intorcem dupa 2 cu trei sacose de nimicuri.
Asa m-am pricopsit cu Ludovic, cactusul meu. L-am vazut in raionul de plante decorative in marea lui familie spinoasa si mi-a placut la nebunie. Mi-am adus aminte de Sancho, celalalt cactus al meu, luat din Obor acum ceva ani...mic, pricajit si deloc pretentios. Datorita circumstantelor deloc favorabile ne-am despartit dupa vreo doi-trei ani de convietuire. Ludovic n-a prea dat semne de iubire, si-a infipt spinii subtiri in degetele mele la aproape toate incercarile mele de dragalasenie, insa eu stiu sa privesc sub aspectul lui dur, si l-am luat acasa intr-un final.
Sa revenim totusi la cei oropsiti de soarta - barbatii. De fiecare data cand ajung la raionul de cosmetice, sau decoratuni sunt sincera si-mi exprim dorinta de-a petrece extra timp pentru studiu de piata. El are optiunea de a-si savura minutele de libertate pe la raionul cu chestii masculine, interesante, sculesinumaistiueuce sau poate alege tortura...de-a ma insoti.
Remarcabile sunt toate femeile din raion cu gura intredeschisa, ochii concentrati pe etichete, zambind aprobator catre produsele din raft. Pe de alta parte, in spatele lor, prietenii/iubitii privind confuz mormanele colorate, frumos mirositoare care subjuga partea feminina.
Unii dintre ei incearca subtil sa distraga atentia partenerei, s-o traga discret de mana spre alt raion. Atunci chiar si cea mai inocenta creatura scoate tandru coltii si-si maraie jumatatea...
"Back off beast!"
Depinde de timpul petrecut in zona dedicata femeilor, insotitorii pot fi vazuti pe viu cum incaruntesc...devin grizonati, ochii le devin din ce in ce mai tristi, buzele li se strang dezaprobator, totusi isi pastreaza demnitatea de creatura supusa frumusetii...feminine.
Am auzit de-a lungul timpului proteste de genul;
"Draga mea, esti frumoasa"
"Chiar ai nevoie de...?"
"Mai ai acasa o tona de..."
"Nu mai avem bani"
"Asta pentru ce e?" etc.
Nu mi-am smuls prea mult timp pentru a analiza cuplurile din jurul meu, insa remarcam aproape mereu ca dupa maratonul din raionul de cosmetice femeile ieseau fara doar si poate victorioase cu cel putin un produs in cosul de cumparaturi.
Barbatii...pierdusera o batalie, insa...pana la a pierde razboiul...mai sunt sanse...speram cu totii :)
Intotdeauna la raionul de cosmetice, odata intrati, domnilor, apartineti cu desavarsire doamnelor. Nu va impotriviti, si n-o luati personal. Pana la urma beneficiile acestor mici cumparaturi s-ar putea sa va incante.