Voi, cei ce iubiti copiii

...de ce nu vreti sa ii ajutati? Nu va costa decat un vot pe un site! Nu va cer bani, nu va cer donatii, nu va cer voluntariat, va cer un SINGUR VOT! Nu este o campanie ascunsa, nu promovez interesele nimanui, pur si simplu CRED intr-un proiect (SINGURUL de altfel) care ar putea ajuta copii cu dizabilitati sa fie integrati in societate.

Trebuie sa va marturisesc... mie mi-e teama de copii... in general. Nu sunt un om atat de responsabil incat sa-mi asum relatia cu un om mai mic decat mine, nu pot sa "creez" o fiinta care va fi dependenta de mine pentru tot restul vietii, am un egoism aparte care ma face sa nu-mi doresc sa perpetuez specia. Asadar nu am interactionat prea mult cu copii de-a lungul vietii mele.
In vara ce tocmai a trecut insa, am cunoscut-o pe ... Zuzuca (asa-i spun eu aici pe blog) o fetita minunata care are 6 ani si care din nefericire s-a nascut cu sindromul Down. Nu a fost nimic planificat, nu a fost un eveniment al unei campanii, a fost o pura intamplare. Pentru mine, una extrem de emotionanta si cu o incarcatura sentimentala fantastica. Initial, cand am aflat ca voi cunoaste o fetita ... speciala am fost tare speriata. Credeam ca nu-mi voi putea ascunde tristetea din privire si ca nu voi stii cum sa ma comport cu ea. Mi-era TEAMA! Acesta este cuvantul acum pot sa-l spun...aici...deschis.
In prima jumatate de ora dupa ce am cunoscut-o...desi nu am interactionat de loc cu ea, o priveam pe furis si vedeam cu "toti" ochii o fetita cat se poate de NORMALA! Ma uitam la mamica ei si la taticul ei ca la niste zei supra-umani incercand sa-mi ascund admiratia. In mintea mea se derulau ganduri: "Doamne-Dumnezeule oamenii astia cu rabdare si afectiune traiesc fiecare secunda iar si iar si iar!" ... Nici macar in GAND nu puteam sa ma pun in locul lor.
Apoi...brusc...Zuzuca a venit la mine si mi-a dat mana si m-a pupat si m-a luat in brate. Cu o seninatate pe care poate un alt copil de varsta ei nu ar fi avut-o, cu o afectiune pe care sigur nimeni nu ar putea sa o redea. M-a iubit mult si tare si frumos si sincer pentru ca ASTA stia ea sa faca! Sa iubeasca! Asa au invatat-o parintii ei sa existe: prin iubire! Iubirea este existenta ei, interactiunea ei, lumea ei in care este dependenta de mami si de tati si de sentimente.

Si totusi... intr-o lume plina de iubire, singura in care Zuzuca stie sa existe...intr-o astfel de lume... ea este privita ALTFEL! Ea nu are sanse la o viata normala, ea depinde de acceptarea pe care ceilalti oameni din jur sunt dispusi sa o dea! Ea asteapta o mana intinsa si spera la o sansa corecta cel putin. De fapt, ea nu spera, ci spera parintii ei pentru ea. V-am spus, Zuzuca stie doar sa iubeasca! Parintii ei sunt cei care incearca sa-i construiasca o lume frumoasa fara discriminare, fara suferinta, fara tot ceea vedem zilnic in gri-ul de pretutindeni.

Revenim. DACA EU am putut sa ajung la astfel de sentimente si astfel de concluzii intr-un timp atat de scurt, voi, ceilalti, parintii, sentimentalii, voluntarii, cei ce vreti sa schimbati lumea, cei ce vedeti binele din jur DE CE nu stiti ca exista proiectul "Vreau sa Vorbesc" dedicat copiilor cu sindromul Down?
CENTRUL EUROPEAN pentru DREPURILE COPIILOR cu DIZABILITATI (CEDCD) s-a nascut cu putin timp in urma si a facut deja pentru copii speciali mai mult decat au facut autoritatile in mult-mult timp. Iar acum CEDCD vorbeste in numele parintilor si in numele copiilor care iubesc. Au nevoie de votul nostru, al vostru, al tuturor, pentru asta!

VREAU sa cred ca o sa votati! Aici (link)!

pro sau contra?

Un subiect destul de controversat in ultimul timp (de fapt in ultimii zeci de ani, dar, eu vorbesc despre facebook, in ultimele cateva luni) : avortul...
Ok, nu sunt in cunostinta de cauza, dar am dreptul sa-mi spun si eu parerea nu-i asa?

Se promoveaza cateva filmulete si imagini chiar (mie mi se par groaznice)..., in care se spune "nu avortului" pentru ca...uite ce se intampla de fapt... (vezi Doamne, vor sa informeze "mamicile")

Hai sa fim sinceri? Cum altfel :) Exista cateva subiecte delicate despre care nimeni nu vorbeste de teama prejudecatilor celorlalti. Mie nu mi-e teama de prejudecati...ghinion!
Ce ati prefera? Sa aduceti un copil pe lume, intr-o lume urata, saraca, murdara, corupta, fara sa fiti pregatiti pentru asta?
Chiar zilele trecute am vazut o campanie (tare misto, daca ma intrebati pe mine) despre "un copil dorit e un copil fericit - folositi metode contraceptive!" As putea sa scriu inca 200 de pagini cu motive COERENTE si REALE pentru care trebuie sa folosim contraceptive si sa facem copii DE COMUN ACORD (ma refer la cuplul creator :p) atunci cand suntem pregatiti, etc, etc....dar voi fi acuzata ca sunt impotriva procreatiei... Asa este, nu ma incanta cu nimic idea de perpetuare a speciei, dar asta e o alta poveste si-o vom dezbate alta data (promit).

Acum vorbim despre cazurile (stupide si nefericite) in care apare..."miracolul" vietii, pe nepusa masa, fara sa existe un plan sau o sustinere financiara. De cele mai multe ori asa se intampla... Ori nu s-au protejat, ori sunt prea tineri, ori amandoua...ori prostanaci...
Ei bine, in aceste situatii facem propaganda pro viata catre tanara mamica?DE CE? Vreau un motiv bun, altul decat "e crima". Pentru ca argumentul "e crima" pot sa-l aplic pentru orice forma de viata, ORICARE dintre celulele VII din discutie, aici chiar si firele de par pe care le smulgem cu ceara in sesiunile de epilare. Nu, nu sunt insensibila, doar ca nu cred ca e cazul sa ne pripim cu acuzatiile de crima.

Sa fim seriosi, sa cugetam nitel, sa cautam sa ne folosim dramul de inteligenta cu care am fost inzestrati si sa dam ocazia unei decizii fara prejudecati: fiecare femeie poate sa decida CE isi doreste intr-o asemenea situatie!
Repet, ma inclin in fata campaniei realizata de farmacia.... (imi scapa numele) : "un copil dorit e un copil fericit" , iar eu as adauga: "si e plina lumea de nefericiti faimosi!"

Jucarii pentru copii

Eu nu stiu aproape nimic despre copii... Recunosc. Intr-o zi poate o sa am si eu unul, pana atunci mai e timp berechet sa ma documentez "pe net" nu-i asa?

Copii au un real succes in a intimida oamenii mari. Nu stiu cat de "om mare" sunt eu dar ghemotoacele mici, rozalii si ganguritoare ma fac sa ma panichez teribil. Am impresia ca sunt enciclopedii vii pe care trebuie sa le studiezi, sa le cunosti, la le stapanesti, ca nu cumva sa gresesti. Sa gresesti ce? Orice! Pentru ca orice greseala a unui parinte poate avea amprente gigant in viata unui copil.

Nu vreau sa fac lectii de psihologie, eu in necunostinta de cauza, vreau sa va vorbesc astazi despre ceva muuult mai vesel si folositor pentru cei ce au deja un bebe acasa, pe drum sau...in plan. Vreau sa vorbesc despre lumea magica pe care o genereaza un copil odata ce apare.

Apropo voi stiati ca eu folosesc produse cosmetice de bebe? De cate ori ajung intr-un magazin ma opresc in raionul de cosmetice pentru cei mici si imi plac de zeci de ori mai mult decat raionul de cosmetice pentru femei. Sunt colorate, spun povesti, gelul de dus este inmagazinat in personaje de basm, buretele de baie este ursuletul Winnie , manusa de dus are cate un porcusor roz pentru fiecare deget, unde mai pui ca poti sa ai o cada plina de ratuste din cauciu care canta?

Recunosc, am acasa fooarte multe jucarii :) Le tin ascunse in lada de zestre, dar sa stiti ca fiecare are cate un nume, desi am donat o mare parte din ele unei gradinite, inca mai am o gasca suficient de mare sa impresioneze orice copil.

Setea asta de copilarie vine poate si din dorinta de-a stapani acest univers pe care...sa fim sinceri "in vremea noastra" nu l-am avut. E adevarat, copii anilor '90 aveau cantecele si jocuri in aer liber care trebuiau inventate si astfel ne "puneam imaginatia la contributie" insa azi lumea a evoluat atat de mult incat poti sa-i construiesti unui copil un regat de poveste si sa i-l pui la picioarele patului. Cum as putea sa-i fac cadou unui copil o bucata de creta colorata si sa-i spun sa joace sotron? Asta in competitite cu o carte a carei pagini canta, iti denumeste animalele si mai e si din material textil...delicat pentru degetele celui mic.

Lumea pe care o putem pune la dispozitia celui mic trebuie totusi sa fie una atent aleasa. Astazi avem toate instrumentele noua ramanandu-ne de fapt de luat doar deciziile corecte.

Cat de corect e sa ducem copilul la cumparaturi? Intr-un magazin de jucarii? La un targ de jucarii? Avand in vedere ca un magazin de jucarii arata precum "the promise land" iar parintii trebuie sa dea dovada de cumpatare...avem toate sansele sa-l frustram pe cel mic, nu?

Stim ca in acest moment industria produselor (de orice natura) pentru copii este una care se bucura de suprematie. Cati dintre voi, parinti, isi permit sa nu cumpere cel mai bun produs pentru copilul lor? Cati dintre voi au incredere intr-o consiliere de calitate a vanzatorului? Cati dintre voi isi doresc sa beneficieze de sprijin, incredere, siguranta, in momentul in care face cumparaturi pentru cel mic? (cred ca pana acum am doar raspunsurile pe care le doresc)

"Things are about to change"; cel putin in lumea magica de care vorbeam mai sus. Exista oameni pasionati, dedicati, profesionisti care isi doresc sa asiste parintii, sa bucure copii si sa ofere o competitie serioasa pentru piata din domeniu.

Eu am intrat deja in legatura cu cei la Kooki.ro pentru ca nu vreau sa-mi intreb prietenii "aaa...eu ce-i iau copilului tau?" . Asta si datorita discountului pe care il dau la lansare :) Am fost impresionata de abordarea pe care si-o propun si-am decis sa le fiu alaturi de la inceput. Pentru ca stiu ca lor le pasa de fiecare client. Pentru ca stiu ca in momentul in care vor lansa magazinul virtual vor avea grija ca fiecare potential client sa fie sprijinit , consiliat, multumit si apreciat.

Daca va inscrieti acum veti avea o mareee supriza la lansare.

Nu voi face un speech de vanzari :) Va las pe voi (parinti si viitori parinti

) sa comentati dupa ce le deveniti clienti :)

Santa, baby...

Sunt in pana de idei!
Ma gandeam sa deschid o lista, oficiala, aici pe blog, unde am optiunea de "edit" la indemana si-o pot "updata" pe masura ce-mi saliveaza mintea la tolba mosului...
Fac un efort de memorie, caci sunt tanara, si memoria mea e mai buna decat a mosului, asa ca n-am cum sa-l intreb..."ce mi-ai adus anii trecuti?"...trebuie sa cuget...
Ma simt ca marmota din reclama Milka "am vazuuuttt...munti de ciocolataaaa" cam asta-i tot ce-mi amintesc eu sa fi primit in anii precedenti...
Ma minunez si eu ca mi-a iesit glicemia in limitele admise la ultimele analize, dupa tonele de bomboane, ciocolati, simaistiueuce-uri bune de mancat.
Ce vreau anul acesta de la tine, stimabile Mos Craciun? Ai observat, iti spun stimabile, toti ceilalti te agata ca pe o curva-n gara "draga moshule...adu-mi si mie"...de cand esti "draga" cu ei?
Da, stiu, vei spune ca te indragesc copii, ei bine, cati dintre ei iti mai scriu an de an? Si cand zic "scris" ma refer la o coala alba si la un creion/pix/stilou, nicidecum la un sms, un mms, un mail, un mass...etc.
Am auzit ca ti-ai tras computer...ca sa...mearga treaba mai usor...stiu, am inteles. Posibil ca exista "one milion requests pending" la care elful informatician, responsabil de IT raspunde zilnic, in speranta ca drogatul ala de Rudolf o sa lase prafurile, si-o sa se apuce calumea de antrenament, ca sa nu va faceti iar de ras in comparatie cu roshcovanul ala inventat de coca cola care reuseste cumva an de an sa satisfaca necesitatile copiilor obezi din toata lumea.
N-a fost intentia mea sa te critic, m-a luat gura pe dinainte, stii bine ca te iubesc, te respect si iti sustin cauza.
Inca te dau exemplu cu trucul cu papusile alea doua de sub brad. Habar n-am cum ai facut-o!Eram cu ochii pe ei, pe parinti...le studiam fiecare miscare...n-au iesit din bucatarie, mai ales ca incercau sa-mi faca soldateii din painea cu unt... Apoi...le-am gasit...amandoua, mici, rozalii, sub brad, cuminti.
Nu ti-am spus niciodata mosule, erau cele mai urate papusi pe care le-am vazut vreodata...Cred ca din acest motiv ne-au placut atat de mult. Ne gandeam ca toate celelalte papusi frumoase au admiratori, pe cand ele...doar pe noi. Sora-mea s-a speriat putin de ochii lor, dar am prins-o de mana! "Taci!"
In toti ceilalti ani, ai continuat sa apari...cu urme in zapada de pe balcon, cu urma nasului turtit de geam, si chiar l-ai infruntat pe tata cand ne-a spus ca "mosul n-are ce cauta anul asta p-aci, ca-i rup picioarele".
Ai vazut, odata cu trecerea timpului ti-am dat lista cu variante de raspuns, a, b, c, toate variantele de mai sus, niciuna, variante aleatorii... nu ti-am ingreunat deloc...sania. Tu stii cat de lunga ti-e...barba...si cat poate ea...duce.
Am sapte zile la dispozitie, si tu la fel (ah, era sa-ti spun draga moshule) eu aici in Bucurestiul gri si prea aglomerat, tu acolo in casuta ta de la capatul lumii, timp in care sa ne gandim, eu la lista, tu...la ce merit, sa-mi aduci :)
Oricum livrezi miliarde de cadouri, eu trebuie sa ma decid ce-mi doresc.
Aici vroiam sa ajung. Habar n-am ce-mi doresc.
M-am sfiit sa-ti spun din prima, stiu ca odata cu trecerea anilor ai calatorit cu renii si sania incarcat de cele mai perverse cadouri, si n-as vrea sa-ti solicit imaginatia, nu sunt genul.
Stiu foarte bine ce n-as vrea sa-mi aduci, si poate daca fac o lista cu toate lucrurile pe care nu mi le doresc, ce ramane...e un posibil cadou, dupa metoda noastra : a, b, c, d, imi bifezi tu, ca in fiecare an, ce-mi aduci.
Nu stiu stimabile Mos Craciun, zau, nu-mi da prin minte nimic...

Las lista deschisa?

Ce zici? Batem palma?







P.S. Ce sa-i cer mosului??? Aici aveti link catre ceva extrem de reprezentativ pentru acest articol.