Fara de...

magie :)
Cu cat ne concentram mai mult pe o perfectiune anume (una anume, caci una generala este aberant de imposibila) cu atat pierdem de fapt din esenta nebuniei.
Asa si cu mine... ma regasesc din ce in ce mai putin printre paginile propriului meu blog. Jurnalul meu de trairi a devenit un autentic majordom britanic. Este cu nasul pe sus, acid, uneori nepoliticos si are din ce in ce mai putini prieteni.
Bine, anti-sociala din mine recunoaste ca n-am vrut blog ca sa am prieteni... Totusi, unde mi-s povestile?
M-am obisnuit atat de mult sa folosesc ciornele atunci cand scriu, sa nu-mi scape nimic fara sens, logica sau corectura...
Gandurile mele pline de profunzime sunt parca in razboi cu pragmatismul.
Sau copila cu versuri in suflet si-a pierdut rima?
Totusi, am vazut eu intr-un film, la un moment dat, ca explicatiile cele mai simple sunt deseori si cele mai adevarate.
In curand blogul meu are sa implineasca 6 ani. Daca analizam omul ce-a scris aici an de an...s-ar putea sa-i descoperim vreo...6 personalitati :) Iar cel dintai nu este nicidecum cel din urma.
Cine eram eu aum 6 ani? Cine sunt eu astazi?
Ar fi fost chiar trist sa raman aceeasi eu, este incitant cat de noua si necunoscuta ma simt fara sa-mi pun gandurile pe blog :) Nu spun ca vreau sa renunt la blog, dimpotriva. Vreau sa-l fac al meu, cel de-al 6-lea om.


Curand